Validity of minimum guaranteed profit clause in commercial partnership and applicability of leonine clause prohibition

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă, reclamanta, Primăria municipiului București, a chemat în judecată pârâta SC S.M.I. SRL București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 5.837,31 dolari S.U.A., reprezentând penalități de întârziere la plata profitului, calculat conform contractului de asociere încheiat între părți, și evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 49 din 9 ianuarie 2001, a respins cererea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâta nu poate fi obligată la plata penalităților de întârziere pentru o sumă de bani la care aceasta s-a obligat în temeiul unei clauze leonine nulă absolut.

Pe cale de consecință, s-a respins și cererea pentru evacuarea pârâtei.

Prin decizia civilă nr. 1002 din 12 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond.

Reclamanta, Primăria municipiului București, a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susținând că decizia instanței de apel este nelegală și netemeinică.

În criticile formulate, recurenta-reclamantă susține, în esență, că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit neîndoielnic al acestuia.

Că în mod greșit, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut nulitatea convenției contractuale privitoare la profitul minim garantat, respectiv, a clauzei cuprinse în art. 8 alin. (2) din contractul de asociere, ca fiind o clauză leonină și că, față de acest aspect, instanța nu putea considera nul contractul în integritatea lui.

Că primăria nu și-a atribuit totalitatea câștigurilor, ci, dimpotrivă, cota de participare la beneficii este cu mult mai mică decât cea care s-ar fi convenit, dacă s-ar fi urmat regula generală în materie de contracte de asociere în participațiune, și anume, aceea că participarea la beneficii să fie proporțională cu cota de aport.

Recurenta a arătat că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1513 C. civ., privind clauza leonină.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat.

Între părți s-a încheiat contractul de asociere nr. 107 din 5 mai 1994, privind exploatarea, restaurarea, consolidarea, repararea și modernizarea spațiului construit cu altă destinație decât aceea de locuință, în suprafață de 58,94 mp, situat în București, sector 1.

La art. 8 alin. (2) din contract s-a stipulat clauza conform căreia asociatul, respectiv, pârâta se obligă să exploateze întregul bun și să plătească lunar 3% din încasările realizate din exploatarea bunului, dar nu mai puțin de 250 dolari S.U.A. pe lună, pentru primul an, și 400 dolari S.U.A. pe lună, pentru restul perioadei.

Prin art. 10 alin. (3) din contract, s-a prevăzut ca pârâta, pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate sau pentru executarea necorespunzătoare a acestora, să plătească penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere pe perioada primelor 30 de zile și de 2% pentru perioada ce depășește 30 de zile.

Din interpretarea acestor clauze contractuale nu rezultă că reclamanta ar participa numai la beneficii, nu și la pierderi, așa cum în mod greșit au reținut ambele instanțe și, deci nu ne aflăm în prezența unei clauze leonine, prevăzută de dispozițiile art. 1513 C. civ.

Potrivit acestui text de lege „este nul contractul prin care un asociat își stipulează totalitatea câștigurilor sau sunt scutiți de a participa la pierdere”.

În speță, părțile au prevăzut și o sumă minimă, de 250 dolari S.U.A., respectiv, 400 dolari S.U.A. pe lună, pe care pârâta s-a obligat să o plătească, dar aceasta nu exclude participarea reclamantei și la pierderi, în condițiile prevăzute de art. 251 C. com., ci reprezintă o modalitate de imputare, pe seama profitului asocierii, a propriilor cheltuieli pe care le suportă pentru întreținerea spațiului pus în asociere.

De menționat că, la baza convenției dintre părți, a stat principiul libertății de voință a asociaților, care au stabilit, de comun acord, în condițiile art. 969 C. civ., modul de împărțire a beneficiilor rezultate din contractul de asociere și imputarea pierderilor.

În mod greșit ambele instanțe au reținut că reclamantei i s-a atribuit totalitatea câștigurilor, întrucât aceasta și-a asumat participarea și la pierderi, cât timp a acceptat un procent minim, adică „nu mai puțin de 250 dolari S.U.A. pe lună, pentru primul an de asociere și 400 dolari S.U.A. pe lună, pentru restul perioadei (…)”, procent destinat acoperirii cheltuielilor efectuate pentru întreținerea spațiului ce formează obiectul asocierii părților.

Față de toate aceste considerente, în mod greșit ambele instanțe au reținut că prevederile stipulate la art. 8 alin. (2) din contract, cât și contractul în tot, sunt nule în ceea ce privește condițiile stipulate în art. 1513 C. civ., privind clauza leonină, fără să se aibă în vedere faptul că acțiunea reclamantei mai avea un capăt de cerere, evacuarea.

Așa fiind, cum litigiul a fost soluționat pe excepția nulității clauzei contractuale, conform dispozițiilor art. 312 alin. (4) C. proc. civ., urmează a se admite recursul declarat de reclamantă, a se casa decizia și a se trimite cauza, spre rejudecarea apelului, la Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta, Primăria municipiului București, împotriva deciziei nr. 1002 din 12 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2003.