Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1390/2011 AI generated

Drunk driving acquitted due to lack of social danger (insignificance)

Case Number Decizia nr. 1390/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) allowed the defendant’s appeal, quashed the lower court’s conviction for driving under the influence of alcohol, and acquitted the defendant, ordering only an administrative fine of 1,000 RON and judicial costs. The dispute concerned a conviction under O.U.G. 195/2002 for driving with blood alcohol levels exceeding legal limits (1.60 g/‰), where the defendant challenged the applicability of the criminal charge based on the absence of social danger. The court held that the act lacked the requisite social danger to constitute a crime, applying the doctrine of insignificance under Article 181 of the Penal Code, considering factors such as the short distance driven (50-60 meters), late hour, lack of traffic, no material damage, and the defendant’s unblemished prior conduct and clinical sobriety indicators.

Legislator headnote

AI generated

art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 74 lit. a) C. pen, art. 76 lit. d) C. pen, art. 82 C. pen, art. 71 alin. (5) C. pen, art. 3859 pct. 18 C. proc. pen; Drunk driving acquitted due to lack of social danger (insignificance): The dispute concerned a conviction under O.U.G. 195/2002 for driving with blood alcohol levels exceeding legal limits (1.60 g/‰), where the defendant challenged the applicability of the criminal charge based on the absence of social danger. The court held that the act lacked the requisite social danger to constitute a crime, applying the doctrine of insignificance under Article 181 of the Penal Code, considering factors such as the short distance driven (50-60 meters), late hour, lack of traffic, no material damage, and the defendant’s unblemished prior conduct and clinical sobriety indicators.

Keywords

AI generated
administrative sanction criminal conduct traffic fine aggravated drunk driving driving whilst disqualified legal doctrine

Cited Legislation

AI generated
art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002
a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art.
art. 74 lit. a) C. pen
195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen.
art. 76 lit. d) C. pen
și art. 76 lit. d) C. pen.
art. 82 C. pen
81-art. 82 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, făcându-se și aplicarea art.
art. 71 alin. (5) C. pen
pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, făcându-se și aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
art. 3859 pct. 18 C. proc. pen
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul T.V.S., care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
art. 181 C. pen
raportat la art. 181 C. pen., întrucât faptei sale îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Înalta Curte, examinând sentința penală recurată sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este netemeinică sub aspectul condamnării inculpatului, în cauză constatându-se că faptei acestuia îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. și la art. 181 C. pen.

Legal basis for the acquittal of the defendant due to the lack of social danger of the act, which constitutes the main ground for the verdict.

art. 91 lit. c) C. pen.

Provision applied to impose an administrative fine as a sanction following the criminal acquittal.

art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen.

Provision cited to order the defendant to pay judicial costs to the state, including the advance of the court-appointed lawyer's fees.

art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Provision cited to determine that the costs associated with the appeal phase remain the responsibility of the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 70 din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, inculpatul T.V.S. a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen.

În baza art. 81-art. 82 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, făcându-se și aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea pedepsei accesorii de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în seara zilei de 24 februarie 2006, inculpatul a consumat băuturi alcoolice, respectiv 200g cognac și o bere, fără a consuma și alimente la restaurantul Fiesta din Câmpia Turzii, în compania martorilor A.A.V., D.F. și J.J., făcându-le cinste acestora cu ocazia zilei de naștere a fiicei inculpatului, care urma să aibă loc peste câteva zile.

În jurul orelor 2330, inculpatul și martorul A.A. au părăsit localul, acesta din urma aflându-se la volanul autoturismului proprietatea inculpatului și oferindu-se să îl ducă până acasă, solicitându-i totodată la restaurant să îi împrumute inculpatul mașina sa. În acest scop, martorul A.A.V., care nu consumase băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului marca Dacia 1300, cu număr de înmatriculare, iar inculpatul a ocupat locul din dreapta față.

Înainte de a ajunge la locuința inculpatului, martorul A.A. s-a oprit acasă la martorul J.J., care a părăsit localul înaintea celor doi, asigurându-l pe inculpat ca vizita nu va dura mult și că își vor continua drumul spre locuința inculpatului.

Întrucât vizita martorului A. la martorul J. s-a prelungit, iar până la locuința sa mai era o distanță scurtă (de 50-60 m), inculpatul s-­a hotărât să se deplaseze singur până la domiciliu, conducând autoturismul pe drumurile publice

După ce a parcurs aproximativ jumătate din distanța rămasă până la domiciliu, inculpatul a fost oprit de organele de politie, deoarece nu îi funcționa un bec al sistemului de luminare și pentru că emana un miros de băuturi alcoolice a fost testat cu aparatul etilotest în prezența martorilor asistenți M.M. si H.I. (reieșind o valoare de 0,65 mg/l alcool pur in aerul expirat – fila 7) și ulterior condus la Spitalul Municipal Câmpia Turzii în vederea recoltării probelor biologice, reieșind o alcoolemie de 1,60 g/‰ la prima testare si respectiv 1,40 g‰ la a doua testare.

Potrivit buletinului de examinare clinică însoțitor al recoltării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicație etilică (fila 9 urmărire penală), inculpatul nu părea sub influența băuturilor alcoolice, având vorbirea clară, comportare ordonată, comportament orientat în timp și spațiu, atenția concentrată și judecata coerentă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul T.V.S., care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen., întrucât faptei sale îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Recursul este întemeiat.

Înalta Curte, examinând sentința penală recurată sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este netemeinică sub aspectul condamnării inculpatului, în cauză constatându-se că faptei acestuia îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Conform art. 181 alin. (2) C. pen.: „la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.”

Din aceste perspective, probatoriul administrat a relevat că rezoluția inculpatului de a conduce a apărut în momentul în care vizita martorului A., care se oferise să-l ducă acasă pe inculpat, s-a prelungit la casa martorului J., iar până la locuința inculpatului mai era o distanță scurtă, de circa 50-60 metri.

Inculpatul a fost oprit de organele de poliție pentru că nu-i funcționa la autoturism sistemul de iluminare.

Testarea cu aparatul etilotest a survenit pentru că inculpatul emana un miros de băuturi alcoolice, pentru că, așa cum rezultă din buletinul de examinare clinică însoțitor al recoltării probelor biologice, acesta nu părea sub influența băuturilor alcoolice, având vorbire clară, comportare coordonată, comportament orientat în timp și spațiu, atenția concentrată și judecata coerentă.

Fapta, comisă la o oră târzie a nopții, pe o distanță scurtă, fără trafic intens, nu a avut urmări materiale.

De asemenea, persoana inculpatului și conduita sa anterioară conduc la aceeași concluzie în sensul lipsei gradului de pericol social al faptei.

Din actele depuse la dosar rezultă că inculpatul, de profesie avocat, își exercită în mod corect și corespunzător profesia, fără abateri disciplinare, având anterior o conduită civică și morală ireproșabilă, menținută și după comiterea faptei, dată de la care a trecut un interval de peste 5 (cinci) ani.

Toate aceste aspecte îndrituiesc instanța să constate că inculpatul conștientizează și responsabilizează respectarea valorilor sociale ocrotite de legea penală, iar aprecierea că faptei îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni este justificată.

În consecință, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat și va casa sentința primei instanțe.

Rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. și art. 181 C. pen., se va dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 91 lit. c) C. pen., se va aplica inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii.

Conform art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, incluzând și onorariul avocatului din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În recurs, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul avocatului desemnat din oficiu urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul T.V.S. împotriva sentinței penale nr. 70 din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează sentința penală recurată și rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. și la art. 181 C. pen. achită pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 91 lit. c) C. pen. aplică inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii, în cuantum de 1.000 lei.

În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.000 lei, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu la fond, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie 2011.