Criminal appeal against refusal to initiate proceedings declared inadmissible under finality rule of amended Art. 278¹(10) CPP
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petitioner's criminal appeal as inadmissible, upholding the appellate court's previous decision that rejected the complainant's challenge to the prosecutor's refusal to initiate criminal proceedings; the complainant was ordered to pay 200 lei in judicial costs to the state. The dispute arose when a private individual attempted to contest a prosecutor's resolution not to prosecute a notary public and a judicial executor for alleged offenses including abuse of office, forgery, and unauthorized exercise of public functions, after both the superior prosecutor and the first-instance appellate court had found no evidence of criminal conduct. The decisive legal basis for the inadmissibility was Article 2781(10) of the Code of Criminal Procedure, as amended by Law No. 202/2010, which established that judicial decisions regarding the refusal to initiate criminal proceedings are final and not subject to further appeal when rendered after the entry into force of the new law, effectively blocking the criminal recourse route for such procedural determinations.
Legislator headnote
AI generatedart. 26 C. pen, art. 246 C. pen, art. 249 C. pen, art. 194 C. pen, art. 250 C. pen, art. 289 C. pen; Criminal appeal against refusal to initiate proceedings declared inadmissible under finality rule of amended Art. 278¹(10) CPP: Potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului penal de față ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr. 404/F din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționara S.P.F. împotriva rezoluției nr. 1297/P/2010 din 26 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin rezoluția nr. 1297/P/2010 din 26 mai 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata S.R.O. – notar public sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 194 C. pen., art. 250 C. pen. și art. 289 C. pen. și față de intimatul R.C. – executor judecătoresc sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.
Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petiționara, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 1341/II-2/2010 din 14 iulie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Curtea de Apel București a constatat că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii în sensul comiterii de către intimați a infracțiunilor reclamate.
Împotriva sentinței penale nr. 404/F din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs petiționara S.P.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.
Conform art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale invocate rezultă că hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse căilor de atac prevăzute de legea nouă.
Așa cum s-a arătat anterior, prin Legea nr. 202/2010 au fost modificate dispozițiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., în sensul că hotărârile pronunțate de judecător potrivit alin. (8) al aceluiași articol sunt definitive.
În cauză, hotărârea recurată a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 și, pe cale de consecință, recursul declarat împotriva acesteia este inadmisibil în raport cu prevederile legale invocate.
Astfel, Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge ca inadmisibil recursul, iar conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată petiționara la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara S.P.F. împotriva sentinței penale nr. 404/F din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2011.