Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2886/2011 AI generated

Telecommunications service suspension and nullity of cassation appeal for failure to substantiate grounds of illegality

Case Number Decizia nr. 2886/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null and void, thereby leaving in force the appellate decision that dismissed her claim; the dispute concerned a consumer contract for telecommunications services, where the subscriber sought termination of the contract, a refund for pre-paid fees, and moral damages after the provider suspended services alleging non-payment. The decisive legal basis was the failure of the appellant to properly structure and develop the grounds of illegality as required by Article 3021(1)(c) of the Code of Civil Procedure, relying on Article 304(9) for illegality grounds while offering only a critique of evidence appraisal that did not meet the strict requirements for cassation, resulting in the application of the nullity sanction for non-compliance with procedural form.

Legislator headnote

AI generated

art. 137 C. proc. civ, art. 3021 C. proc. civ, art. 3021 lit. c) C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art.304 C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ; Telecommunications service suspension and nullity of cassation appeal for failure to substantiate grounds of illegality: Împotriva acestei decizii reclamanta N.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
nullity of contract grounds for cassation termination of service suspension of payments telecommunications services Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Ședința publică de la 29 septembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta N.A. prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București a chemat în judecată pe pârâta SC C.R.M.T.C. SA, solicitând să se dispună rezilierea contractului de abonament nr. 90164544 încheiat între părți la data de 25 aprilie 2007, cu obligarea pârâtei să-i restituie suma de 253,49 lei, reprezentând prețul abonamentului achitat în avans de reclamantă pentru perioada 25 februarie –24 martie 2008 și să îi plătească daune morale în cuantum de 36.500 lei, pentru repararea prejudiciului de imagine pe care i l-a cauzat.

Prin sentința civilă nr. 14511 din 07 noiembrie 2008 Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

Tribunalul București, secția a VI a comercială, prin sentința comercială nr. 14056 din data de 11 decembrie 2009 a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

Prin decizia comercială nr. 462 din 15 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul ca nefondat declarat de reclamanta N.A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii reclamanta N.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului reclamanta a susținut, în esență, că instanța de apel în mod vădit netemeinic a stabilit că prin neachitarea sumei de 410,84 lei în mod legitim a procedat intimata suspendând serviciile de comunicații în condițiile în care atașat facturii fiscale este atașat bonul fiscal care face dovada achitării sumei datorate.

Totodată, susține recurenta, în timp ce obligațiile asumate de abonat au fost în întregime achitate, îndatoririle corelative ale intimatei nu au fost onorate, dimpotrivă aceasta a suspendat în mod nejustificat serviciile pe care trebuia să le presteze către abonat, chiar dacă la acel moment acele servicii erau achitate în avans, așa cum rezultă din facturile și bonul fiscal.

Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului.

Este de observat că deși recurenta a invocat în susținerea recursului său motivele prevăzute de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat și dezvoltat motivul invocat, conform cerințelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a-și exprima nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a analizat probele administrate și a indicat faptul că bonul fiscal care face dovada achitării sumei datorate în cuantum de 410,84 lei a fost atașat facturii fiscale.

Cum aceste aspecte țin de o pretinsă netemeinicie a deciziei atacate, ele nu pot face obiectul controlului judiciar al instanței de recurs.

Chiar dacă în cuprinsul cererii de recurs s-a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care argumentele aduse nu se pot încadra în motivul indicat, instanța de recurs nu-și poate exercita rolul de control judiciar al deciziei atacate cât timp, modificarea sau casarea acesteia se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părții, cu privire la aspectele care au format convingerea instanței de apel, fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, în raport de dispozițiile art.304 C. proc. civ. și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta N.A. împotriva deciziei comerciale nr. 462 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2011.