Suspension of diplomatic mission termination: sufficiency of evidence to rebut legal presumption in provisional protection proceedings

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Procedura în fața curții de apel

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta M.S. a solicitat în contradictoriu cu M.E.C.M.A. suspendarea actului administrativ cu caracter individual denumit Ordinul M.E.C.M.A. nr. 1352/2010 prin care s-a dispus încheierea misiunii sale permanente în străinătate în calitate de consilier economic clasa a II-a la Biroul de Promovare Comercial Economică al României la Viena-Austria la data de 30 iunie 2010 și reluarea activității la D.G.A.E., în funcția publică de execuție de expert clasa I, grad profesional principal, treapta 1 de salarizare, gradația 4 începând cu data de 01 iulie 2010 și respectiv actul administrativ cu caracter individual denumit Memorandum Interior nr. 951/D.G.A.E. din 10 martie 2010 emis de M.E.C.M.A.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul justificat și paguba iminentă.

Cu privire la cazul justificat, reclamanta a arătat că numirea la post și încheierea misiunii în exterior se fac prin ordin al M.E.C.M.A., conform art. V lit. a) și g) din Regulamentul privind condițiile și criteriile de selecționare pentru posturile din rețeaua externă. Revocarea sa din funcție nu s-a dispus prin ordin.

A mai arătat reclamanta că, la data de 20 iulie 2010, a fost emis Ordinul M.E.C.M.A. nr. 1352/2010 prin care s-a dispus încheierea misiunii sale la data de 30 iunie 2010, în mod retroactiv; în plus, prezumția de autenticitate a ordinului este înfrântă și de faptul că ordinul poartă parafa ministrului V., dar nu e semnat.

De asemenea, reclamanta a mai susținut că măsurile dispuse nu sunt motivate în fapt și drept.

Cu privire la paguba iminentă s-a menționat că aceasta constă în neplata drepturilor salariale, cariera fiindu-i afectată.

La data de 27 iulie 2010 reclamanta a depus o cerere precizatoare a acțiunii introductive de instanță în sensul că a solicitat și suspendarea actului administrativ cu caracter individual denumit Ordinul M.E.C.M.A. nr. 1352/2010.

2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 4346 din 5 noiembrie 2010, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare astfel cum a fost precizată de reclamanta S.M.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, în esență, următoarele.

Cu privire la condiția îndoielii serioase asupra legalității actului, Curtea a apreciat că deși Ordinul nr. 1352/2010 dispune cu referire la data de 30 iunie 2010, în speță actul ministrului este fundamentat de Memorandumul Interior nr. 951/D.G.A.E. din 10 martie 2010 care aproba încheierea misiunii din data de 01 iulie 2010. Or, este evident că ordinul ministrului confirmă legalitatea memorandului interior nr. 951 din 10 martie 2010, în acest mod, și nu urmărește să dispună măsuri administrative pentru trecut. În fapt, concret, reclamanta nu mai poate fi repusă în funcție pentru perioada 30 iunie 2010 - 20 iulie 2010 pe motivul invocat că ordinul are data de 20 iulie 2010 și dispune numai pentru viitor. Deci în speță există un ordin de încetare a misiunii în străinătate care are o aparență de legalitate.

În plus, Ordinul nr. 1352 din 20 iulie 2010 este parafat de M.E.C.M.A.

Curtea a apreciat că reclamanta nu a demonstrat că Ordinul nr. 1352/2010 ar fi nelegal în raport cu norme juridice de o forță superioară. Ordinul atacat este fundamentat în preambulul său pe Memorandumul nr. 951/2010 aprobat de conducerea M.E.C.M.A., deci nu se poate afirma că nu este motivat, chiar dacă prin trimitere la alte documente sau legi.

Ordinul nr. 1352/2010 nu este un ordin de revocare din funcție, ci reprezintă o modificare a raportului de muncă, conform art. 87 lit. d) din Legea nr. 188/1999, întrucât petenta a revenit în cadrul D.G.A.E. pe o poziție bună, de expert clasa I: „mutarea în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice, în condițiile prezentei legi”. Conform art. 91 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 „Funcționarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorității sau instituției publice în altă localitate, dacă se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 89 alin. (3). Refuzul nejustificat constituie abatere disciplinară”.

Curtea a considerat că dacă este respectată Legea nr. 188/1999 atunci nu este încălcat un regulament de ordine interioară al ministerului, deoarece legea are o forță juridică superioară.

3. Recursul reclamantei

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs S.M., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în speță, fiind probată cererea de suspendare atât sub aspectul cazului justificat cât și al pagubei iminente, condiții imperative cerute de lege, care nu au fost analizate de către instanța de fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă arată că în mod greșit instanța a considerat că ordinul emis la 20 iulie 2010 dispune numai pentru viitor și că acest act administrativ confirmă legalitatea memorandumului interior nr. 951 din 10 martie 2010, câtă vreme încetarea misiunii în exterior nu poate fi luată decât printr-un ordin al ministrului. Că deși a criticat legalitatea acestui memorandum instanța a considerat în mod neîntemeiat că „Ordinul ministrului confirma legalitatea memorandumului interior nr. 951/2010”,aceasta nereprezentând în fapt o motivare.

Apreciază că actul administrativ a cărui suspendare a solicitat-o nu este motivat și că Memorandului nr. 951/2010 nu i-a fost comunicat. Astfel că, trimiterea generală din preambulul acestui act la Memorandumul nr. 951/2010, la prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și la prevederile Legii cadrul nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu reprezintă în fapt o motivare în drept, și cu atât mai puțin în fapt.

Recurenta-reclamantă susține că în mod greșit prima instanța a considerat că Ordinul nr. 1352/2010 nu este un ordin de revocare din funcție, ci reprezintă o modificare a raportului de muncă, conform art. 87 lit. d) din Legea nr. 188/1999 întrucât Legea nr. 188/1999 nu este aplicabilă în speța de față deoarece pe durata misiunii în exterior a avut calitatea de diplomat.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, prima instanță nu a înlăturat susținerile din cererea de chemare în judecată, ceea ce înseamnă că a achiesat la acestea, așadar și această condiție este îndeplinită. Prin urmare, ținând cont de faptul ca cele două condiții sunt îndeplinite, se impunea suspendarea acestor acte administrative.

În susținerea recursului, s-au anexat în copie, Regulamentul privind condițiile și criteriile de selecționare pentru posturile din rețeaua externă a M.E.C.M.A.; Adresa A.N.F.P. nr. 493370/2010.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor de formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

îndeplinirea acestor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze. îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reținută.

Astfel, în cauza de față nu există elementele care să contureze îndeplinirea primei condiții, a cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Din examinarea sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de recurenta-reclamanta, Înalta Curte constată că acestea nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 .

Cazul bine justificat și iminența pagubei sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere suficiente indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Mai mult, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care țin de legalitatea actului, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Instanța are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta Curte constată că nu se poate pronunța asupra aprecierilor recurentei-reclamante referitoare la nelegalitatea actului administrativ, prin care s-a dispus încheierea misiunii sale permanente în străinătate, prin analiza în profunzime a argumentelor legate de interpretarea naturii juridice a măsurii luate prin Ordinul nr. 1352/2010, a funcției exercitate de consilier economic și incidența Legii nr. 188/1999, invocată în cuprinsul actului și a cărei aplicabilitate este contestată de recurentă, fiind depusă în acest sens adresa A.N.F.P. nr. 493370/2010, aspecte ce constituie, în optica instanței de control judiciar, o chestiune de fond care depășește limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ.

În conținutul Ordinului mr.1352/2010, a cărui suspendare a executării a fost solicitată în cauză, s-a menționat că este fundamentat pe memorandumul nr. 951/D.G.A.E. din 10 martie 2010 privind aprobarea încheierii misiunii, care formal face parte din motivarea actului administrativ, emis de M.E.C.M.A., în exercitarea prerogativelor sale și în limite marjei de apreciere prevăzute de lege, în cadrul căreia are libertatea de a alege soluția care corespunde cel mai bine interesului public ce trebuie ocrotit.

În concluzie, Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a justifica măsura de excepție a suspendării actului administrativ contestat, motiv pentru care criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă nu pot fi reținute.

2.Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.M. împotriva sentinței nr. 4346 din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.