Exemption from judicial stamps and first-instance jurisdiction for administrative complaints under Law No. 544/2001

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul O.V. a chemat în judecată pe P.G.R., P.M.R., M.A.I. și P.C.S.M., susținând, în esență, că aceștia au refuzat să răspundă cererilor sale și să efectueze cercetări în anumite cauze penale, solicitând și obligarea pârâților la plata de daune morale și materiale.

În drept, cererea sa a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 544/2001 și ale Legii nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 4122 din 26 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a anulat acțiunea reclamantului O.V. ca netimbrată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în cauză s-a dispus prin rezoluție citarea reclamantului cu mențiunea timbrării cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea anulării cererii, dar acesta nu s-a conformat acestei dispoziții.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul O.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că nu i s-au pus la dispoziție datele necesare pentru a achita taxa de timbru stabilită de către instanță în sarcina sa.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul P.G.R. a invocat excepția netimbrării recursului, excepția nulității recursului, excepția inadmisibilității acțiunii, pe fond, și a mai solicitat, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Examinând actele și înscrisurile dosarului prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente, precum și a dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este întemeiat și îl va admite, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, „acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege”.

Înalta Curte constată că cererea reclamantului - recurent a avut, ca temei de drept, dispozițiile Legii nr. 544/2001.

Or, potrivit art. 22 din acest act normativ, „în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. [.] (5) Atât plângerea, cât și apelul se judecă în instanță în procedură de urgență și sunt scutite de taxă de timbru”.

În aceste condiții, Înalta Curte observă că cererea reclamantului era, prima facie, scutită de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar, fiind eronate considerentele instanței de fond privind nulitatea cererii pentru nerespectarea dispozițiilor în acest sens.

Pentru aceste motive va fi respinsă și excepția netimbrării recursului invocată de către intimatul P.G.R.

Temeiul legal invocat de către reclamant, și anume Legea nr. 554/2001, constituie rațiune suficientă pentru constatarea incidenței dispozițiilor ce îl exceptează de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar, orice alte aspecte legate de obiectul concret al cererii sale urmând a face obiectul admisibilității, după soluționarea chestiunii prealabile ce a făcut obiectul prezentului recurs.

În raport de același act normativ invocat, Înalta Curte mai constată că, potrivit art. 22 alin. (1), competența de soluționare a cererii reclamantului, în primă instanță, revine tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice, și, în contextul principiului disponibilității, față de opțiunea inițială a reclamantului care a înțeles să învestească Curtea de Apel București cu soluționarea cererii sale, apreciază că se impune trimiterea prezentei cauze spre competentă soluționare de către Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs și, casând sentința recurată, va trimite cauza spre soluționare instanței de fond competentă potrivit dispozițiilor legale sus­menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de către O.V. împotriva sentinței civile nr. 4122 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.