Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3209/2011 AI generated

Oath of allegiance jurisdiction for foreign-domiciled citizens under Romanian citizenship reinstatement laws

Case Number Decizia nr. 3209/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the appeal filed by the National Citizenship Authority, vacated the Court of Appeal’s judgment, and rejected the plaintiff’s action as moot regarding the obligation to issue a citizenship order, while also striking out the directive compelling the authority to arrange for the plaintiff to take the oath of allegiance. The dispute arose from a Moldovan national of Romanian origin claiming an unjustified refusal by the administrative authority to process his application for reinstatement of Romanian citizenship within the statutory five-month deadline, particularly where the applicant resided abroad. Relying on Article 20(6) of Law No. 21/1991, the court determined that because the applicant requested to maintain domicile in a foreign state, the procedural obligation to organize the oath and issue the certificate rested with the relevant diplomatic mission or consular office in the country of residence, not the domestic authority; consequently, the court found the primary obligation to issue the order had already been fulfilled by the time of the appellate hearing, rendering that aspect of the claim moot.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 din Legea nr. 21/1991, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 25 din Legea nr. 554/2004, art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991, art. 3041 C. proc. civ, art. 312 alin. (2) C. proc. civ; Oath of allegiance jurisdiction for foreign-domiciled citizens under Romanian citizenship reinstatement laws: În raport cu această împrejurare, Curtea a reținut că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i), n) și o), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, privind existența unui refuz nejustificat din partea autorității publice pârâte de a soluționa prin ordin cererea formulată de către reclamant, fiind depășit termenul de 5 luni prevăzut de lege în acest sens, deși reclamantul a înțeles să se adreseze cu o cerere de revenire la cererea inițial formulată prin care a solicitat pârâtei să îi fie soluționată cererea de redobândire a cetățeniei.

Keywords

AI generated
citizenship consular jurisdiction domestic authority domicile abroad state obligation foreign state

Cited Legislation

AI generated
art. 20 din Legea nr. 21/1991
12 – art. 20 din Legea nr. 21/1991, primind număr de dosar 7133/2010.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
12 – art. 20 din Legea nr.
art. 25 din Legea nr. 554/2004
24 – art. 25 din Legea nr. 554/2004, republicată, reclamantul având posibilitatea ca pe calea sumară a executării prezentei să solicite aplicarea amenzilor și stabilirea despăgubirilor între data de la care autoritatea pârâtă urma a executa această hotărâre și data la care o va executa efectiv.
art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991 „persoana care a obținut cetățenia română în condițiile prevăzute la art.
art. 3041 C. proc. civ
Înalta Curte, analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., apreciază că recursul este fondat urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
art. 312 alin. (2) C. proc. civ
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6563/2/2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Z.I., cetățean moldovean de naționalitate română, a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.C. să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române; să fie obligată pârâta să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței; obligarea pârâtei să emită și să comunice, ulterior analizării cererii, Ordinul de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales în termen de maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetățeniei romane (indiferent dacă acesta este pozitiv sau negativ), respectiv să îl programeze pentru depunerea jurământului de credință față de țară în maxim 30 zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei romane; să fie obligată pârâta să-i plătească suma de 100 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune interese de la data introducerii acțiunii și până la data primirii Ordinului de redobândire a cetățeniei romane;

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4785 din 29 noiembrie 2010, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Z.I., în contradictoriu cu pârâta A.N.C.

A obligat pârâta să emită ordinul de soluționare a cererii, să îl comunice reclamantului la domiciliul procesual ales, iar în ipoteza în care ordinul privește admiterea cererii, să facă demersurile pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credință.

A respins ultimul capăt al acțiunii, ca neîntemeiat și ca rămase fără obiect capetele 1 și 2 ale acțiunii.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 4,30 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

Reclamantul a depus cererea de redobândire a cetățeniei române pe data de 10 martie 2010 la A.N.C., în temeiul art. 12 – art. 20 din Legea nr. 21/1991, primind număr de dosar 7133/2010.

La data de 30 iunie 2010 a depus cerere de urgentare a soluționării dosarului, solicitând informații concrete cu privire la modul în care se lucrează la cererea de redobândire a cetățeniei române, respectiv soluționarea acesteia, comunicarea datei la care aceasta urmează a fi analizată de câtre Comisia pentru Cetățenie, precum și să-i fie comunicat Ordinul de redobândire a cetățeniei române.

La data de 12 noiembrie 2010 cererea formulată de către reclamant a primit aviz pozitiv.

Curtea a constatat că, până la data dezbaterilor, autoritatea pârâtă nu a făcut dovada soluționării cererii formulate de reclamant, potrivit prevederilor art. 12 – art. 20 din Legea nr. 21/1991, ci doar a unui aviz pozitiv din partea Comisiei constituită conform legii, astfel că a fost depășit termenul de 5 luni prevăzut de lege pentru soluționarea cererii.

În raport cu această împrejurare, Curtea a reținut că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i), n) și o), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, privind existența unui refuz nejustificat din partea autorității publice pârâte de a soluționa prin ordin cererea formulată de către reclamant, fiind depășit termenul de 5 luni prevăzut de lege în acest sens, deși reclamantul a înțeles să se adreseze cu o cerere de revenire la cererea inițial formulată prin care a solicitat pârâtei să îi fie soluționată cererea de redobândire a cetățeniei.

Față de aceste considerente, prima instanță a respins, ca rămase fără obiect, capetele nr. 1 și 2 ale cererii introductive, constând în refuzul pârâtei de a analiza și de a aviza în orice mod cererea de redobândire a cetățeniei române și a admis în parte acțiunea, în sensul obligării pârâtei să emită ordinul de soluționare a cererii, să îl comunice reclamantului prin scrisoare recomandată la domiciliul procesual ales al acestuia, iar în ipoteza în care ordinul emis de către pârâtă va fi pozitiv, să fie obligată aceasta să facă demersurile pentru invitarea reclamantului la depunerea jurământului de credință fată de România.

Curtea a respins, ca neîntemeiat, ultimul capăt de cerere având în vedere pe de o parte dispozițiile art. 18 și art. 24 – art. 25 din Legea nr. 554/2004, republicată, reclamantul având posibilitatea ca pe calea sumară a executării prezentei să solicite aplicarea amenzilor și stabilirea despăgubirilor între data de la care autoritatea pârâtă urma a executa această hotărâre și data la care o va executa efectiv.

În temeiul art. 274 și 276 C. proc. civ., Curtea a dispus pârâtei la plata către reclamant a sumei de 4,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.C., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod greșit a interpretat și aplicat legea, admițând în parte acțiunea reclamantului și dispunând obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea acestui ordin, precum și la realizarea demersurilor pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credință.

Recurenta a invocat prevederile art. 15 alin. (2) și (3) și art. 18 și 19 din Legea nr.,21/1991 arătând că termenul de 5 luni este unul de recomandare, înăuntrul căruia se efectuează toate formalitățile legale necesare analizării cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei și că, în cauză, la data de 17 septembrie 2010, termen stabilit prin rezoluție de Președintele Comisiei pentru analizarea cererii de redobândire a cetățeniei, nu erau finalizate verificările prevăzute de lege.

Cu referire la stabilirea obligației, pentru autoritate de a face demersurile necesare pentru depunerea, de către reclamant a jurământului de credință, recurenta a susținut că prevederile art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991 stabilesc că „persoana care a obținut cetățenia română în condițiile prevăzute la art. 10 si 11, cu menținerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credință în fața șefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din țara în care domiciliază, în termenul prevăzut la alin. (2). în acest caz, certificatul de cetățenie română va fi eliberat de șeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular respectiv”.

Ca atare, cum în cauză reclamantul Z.I. a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate, efectuarea demersurilor în vederea programării pentru depunerea jurământului cade în sarcina misiunii diplomatice din țara de domiciliu, și nu a A.N.C.

Înalta Curte, analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., apreciază că recursul este fondat urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prin sentința nr. 4785 din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a obligat autoritatea pârâtă să emită ordinul de soluționare a cererii privind redobândirea cetățeniei române, să îl comunice reclamantului la domiciliul procesual ales, iar în ipoteza în care ordinul privește admiterea cererii, să facă demersurile pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credință. Cu cheltuieli de judecată.

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă, respectiv A.N.C., constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. ll din Legea cetățeniei nr. 21/1991, a admis cererea formulată de Z.I. de redobândire a cetățeniei române, cu stabilirea domiciliului în străinătate, prin Ordinul nr. 77/ P din 14 februarie 2011.

Așa fiind și cum pârâta a îndeplinit prima obligație stabilită prin sentința judecătorească atacată, aceea de a soluționa cererea de redobândirea cetățeniei române, Înalta Curte reține că pricina a rămas fără obiect, urmând ca, hotărârea să fie modificată sub acest aspect, în sensul arătat.

Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate și criticile vizând obligarea A.N.C. de a face demersurile necesare pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credință.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991 „persoana care a obținut cetățenia română în condițiile prevăzute la art. 10 si 11, cu menținerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credință în fața șefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din țara în care domiciliază, în termenul prevăzut la alin. (2). În acest caz, certificatul de cetățenie română va fi eliberat de șeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular respectiv”.

În cauza dedusă judecății, reclamantul Z.I. a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate, înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei pentru Cetățenie sub nr. 7133/RD/2010.

Rezultă așadar, raportat la situația de fapt și prevederile art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991 că efectuarea demersurilor în vederea programării pentru depunerea jurământului cade în sarcina misiunii diplomatice din țara de domiciliu, iar nu a A.N.C.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat și va casa hotărârea atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantului ca rămasă fără obiect în ceea ce privește obligarea la emiterea ordinului privind aprobarea cererii de acordare a cetățeniei române și va înlătura dispozițiile privind obligarea autorității pârâte la efectuarea demersurilor pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.C. împotriva sentinței nr. 4785 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge acțiunea ca rămasă fără obiect în ceea ce privește obligarea la emiterea ordinului privind aprobarea cererii de acordare a cetățeniei române.

Înlătură dispozițiile privind obligarea autorității pârâte la efectuarea demersurilor pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credință.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2011.