Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2878/2011 AI generated

Mootness of citizenship claim due to subsequent administrative approval rendering appeal action without object

Case Number Decizia nr. 2878/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, quashed the lower court’s dismissal of the claim, and ordered the dismissal of the action as having lost its object, while simultaneously obligating the defendant authority to pay 12.20 lei in litigation costs to the plaintiff. The dispute concerned a request to reacquire Romanian citizenship, where the plaintiff alleged the defendant authority unreasonably refused to process the application; however, during the appellate proceedings, the competent authority issued an order approving the citizenship reacquisition, rendering the lawsuit moot. The decisive legal basis was the procedural doctrine of "mootness" (loss of object), which necessitates dismissal when the underlying claim is satisfied extrajudicially during the litigation, coupled with the provision for awarding litigation costs to the prevailing party under Article 274(1) of the Code of Civil Procedure, recognizing that the plaintiff’s costs were incurred to compel the administrative authority to act.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ; Mootness of citizenship claim due to subsequent administrative approval rendering appeal action without object: Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă și cu înscrisul depus în recurs, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Keywords

AI generated
citizenship administrative dismissal application to an administrative authority approval procedure article of civil procedure administrative costs

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1110 din 3 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta D.A., în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., prin care solicita să se constate refuzul nejustificat al autorității pârâte de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, formulată în 5 martie 2009, și obligarea acesteia să procedeze la analizeze/avizarea cererii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii ce urmează a fi pronunțate.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei urmează a fi analizată la data de 3 martie 2010, așa cum rezultă din conținutul adresei nr. l874/ DC din 09 februarie 2010 emisă de Direcția Contencios din cadrul autorității pârâte.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, se arată, în esență, că în mod greși a procedat prima instanță respingând acțiunea, ca neîntemeiată, atâta vreme cât autoritatea pârâtă nu soluționase cererea de redobândire a cetățeniei române în termenul prevăzut de legislația internă, respectiv într-un termen rezonabil, conform C.E.C.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, M.J. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport cu prevederile O.U.G. nr. 5/2010, care atribuie competența în materie de cetățenie A.N.C.

În ceea ce privește această excepție, se va reține că nu este întemeiată, întrucât, deși prin actul normativ invocat a fost atribuită competența în materie de cetățenie A.N.C., prin același act normativ s-a prevăzut că „Până la operaționalizarea Autorității, procedura de acordare, redobândire, retragere sau renunțare la cetățenie, precum și orice alte aspecte care decurg din funcționarea Autorității vor fi asigurate prin Direcția cetățenie și, după caz, prin alte direcții de specialitate ale Ministerului Justiției” [(art. 19 alin. (4)]; or, la data publicării actului normativ în discuție, 10 februarie 2010 - M. Of. nr. 93, acțiunea reclamantei se afla deja pe rolul instanței, pe de o parte, iar litigiul a fost determinat de atitudinea autorității pârâte cu privire la o cerere formulată încă din anul 2009, când competența în materie îi aparținea, pe de altă parte.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă și cu înscrisul depus în recurs, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Unul din elementele acțiunii civile este, alături de subiect și cauză, obiectul, înțelegându-se prin acesta ceea ce se cere prin acțiune, pretenția concretă a reclamantului.

În speță, obiectul acțiunii reclamantei constă în obligarea autorității pârâte să analizeze cererea sa de redobândire a cetățeniei române.

Or, din înscrisul depus la dosar de către recurent, respectiv Ordinul nr. 223/ P din 29 noiembrie 2010, emis de Președintele A.N.C., rezultă că cererea recurentei - reclamante de redobândire a cetățeniei române a fost aprobată, astfel că acțiunea a rămas fără obiect.

Pe cale de consecință, va fi admis recursul, casată sentința atacată și respinsă acțiunea, ca rămasă fără obiect.

Totodată, având în vedere cererea recurentei - reclamante, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (l) C. proc. civ., intimatul - pârât M.J. va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 12,20 lei; aceasta, întrucât, deși acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, nu înseamnă că autoritatea pârâtă nu a căzut în pretenții, în condițiile în care „pretențiile” deduse judecății au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluționarea cererii numai ca urmare a chemării în judecată, în timpul desfășurării procesului, reclamanta fiind obligată să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiției sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta D.A. împotriva sentinței nr. l 110 din 3 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge acțiunea, ca rămasă fără obiect.

Obligă intimatul - pârât M.J. la plata către recurenta - reclamantă a sumei de 12,20 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.