Inadmissible criminal annulment appeal due to missed deadline and absence of valid summons defect in panel review.

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 83 din 21 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. 1785/1/2011 au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de petentele L.A.M., L.A.L. și D.D. împotriva sentinței nr. 2038 din 10 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5471/1/2010.

Împotriva acestei încheieri petentele L.A.M., L.A.L. și D.D. au formulat contestație în anulare, susținând că nu au fost citate la judecarea recursurilor și nici nu le-a fost comunicată sentința atacată cu recurs, fără însă a indica niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Examinând în principiu contestația în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.,

Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) – i), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1) ori art. 38516 alin. (1).

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen.,

contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)-c) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-c) și e) C. proc. pen., poate fi introdusă de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunțată la data de 21 martie 2011, iar contestatoarele au introdus contestația în anulare la data de 24 noiembrie 2011 (ultima zi fiind data de 21 aprilie 2011), încălcând astfel dispozițiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 185 C. proc. pen. „când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen”.

Astfel, potrivit formalismului legii procesual penale, având caracter de garanție egală pentru toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală și ca rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menționat a fost impusă obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului. Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia.

Întrucât contestatoarele au formulat contestație în anulare cu depășirea termenului de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere, încâlcând astfel prevederile art. 388 C. proc. pen., Înalta Curte va constata că este inadmisibilă, conform art. 391 alin. (2) C. proc. pen., contestația în anulare formulată de acestea.

Pe de altă parte, conform art. 386 lit. a) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare „când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii”.

Potrivit dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, „Completul de 5 Judecători examinează admisibilitatea recursului, în camera de consiliu, fără citarea părților”.

Raportând acest caz de contestație în anulare la dispozițiile art. 241 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, Înalta Curte constată că, în mod corect judecarea recursului s-a realizat potrivit dispozițiilor legale susmenționate.

Așadar, cazul de contestație prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., prin prisma căruia au fost calificate susținerile contestatoarelor, nu este incident în speța de față.

Nici celelalte critici formulate de contestatoare nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de formulată contestatoarele L.A.M., L.A.L. și D.D. împotriva încheierii penale nr. 83 din 21 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. 1785/1/2011.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarele vor fi obligate la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarele L.A.M., L.A.L. și D.D. împotriva încheierii penale nr. 83 din 21 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. 1785/1/2011.

Obligă contestatoarele la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2012.