Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 435/2011 AI generated

Fraudulent humanitarian aid: Inadmissibility of cassation appeal against appellate decision on procedural scope

Case Number Decizia nr. 435/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the cassation appeal filed by the defendant against the Timișoara Court of Appeal’s decision, thereby rendering the appellate ruling final and upholding the lower courts’ judgment; the defendant was ordered to pay 300 RON in judicial costs, with 200 RON advanced by the Ministry of Justice. The dispute arose from a criminal conviction for fraud, where the defendant was found to have fraudulently obtained humanitarian aid funds from two victims by falsely claiming a medical affliction for a non-existent person, resulting in an initial six-month prison sentence and the deprivation of certain civil rights. The decisive legal basis for the dismissal was Article 3851 of the Code of Criminal Procedure, which enumerates the specific final decisions susceptible to cassation, explicitly excluding decisions rendered by the Court of Appeal as a court of cassation; consequently, under Article 38515(1)(a), the court held that the defendant utilized a legal remedy not provided by law, leading to the procedural inadmissibility of the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 37 lit. b) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen, art. 71 C. pen, art. 3851 C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Fraudulent humanitarian aid: Inadmissibility of cassation appeal against appellate decision on procedural scope: În art. 3851 C. proc. pen. sunt enumerate hotărârile supuse recursului, printre acestea neregăsindu-se deciziile pronunțate de curtea de apel ca instanță de recurs.

Keywords

AI generated
legal aid code of criminal procedure judicial law procedural rights deprivation of rights fraud

Cited Legislation

AI generated
art. 37 lit. b) C. pen
(1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
art. 34 lit. b) C. pen
a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A.C.
art. 71 C. pen
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
art. 3851 C. proc. pen
În art. 3851 C. proc. pen.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Cited Case Law

AI generated
decizia penală nr. 87/2010
Tribunalul Caraș-Severin prin decizia penală nr. 87/2010 pronunțată în dosarul nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 13 din 16 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 757/273/2008 al Judecătoriei Oravița, în temeiul art. 215 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art.33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A.C. la o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul a solicitat și primit de la părțile vătămate C.M. și R.D. sumele de 2000 lei și respectiv 50 lei cu titlu de ajutor umanitar pentru o persoană cu afecțiuni medicale grave, care în realitate nu există.

Tribunalul Caraș-Severin prin decizia penală nr. 87/2010 pronunțată în dosarul nr. 757/273/2008 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 13 din 16 februarie 2010 a Judecătoriei Oravița, fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 975/R din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală a respins, ca nefondat, recursul inculpatului A.C.

Și împotriva acestei din urmă decizii inculpatul a declarat recurs, fără însă a-l motiva.

Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În art. 3851 C. proc. pen. sunt enumerate hotărârile supuse recursului, printre acestea neregăsindu-se deciziile pronunțate de curtea de apel ca instanță de recurs.

Având în vedere că inculpatul a folosit o cale de atac neprevăzută de legea procesual penală, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 975/R din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 975/R din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2011.