Denial of provisional release: concrete danger to public order in complex organized crime case

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 12/A din 5 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală, cauze minori și familie, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.I.R. cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 340 lei.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că:

Inculpatul S.I.R. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv și condamnat în prezenta cauză în primă instanță prin sentința penală nr. 42 din 02 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire grup infracțional nestructurat, prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. a) teza II-a și b), pct. 9 și 12 din Legea nr. 39/2003 și art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

S-a arătat că în cauza de fată liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului nu apare ca justificată și oportună, iar aspectele invocate de inculpat cu privire la situația sa familială nu sunt de natură a determina convingerea instanței că scopul măsurii arestării preventive ar fi atins prin punerea sa în libertate sub control judiciar, chiar dacă inculpatul susține că va îndeplini obligațiile dispuse de instanță. Inculpatul nu a prezentat nici un fel de garanție referitoare la prezentarea sa în fața organelor judiciare, iar instanța a apreciat că în cauza de față liberarea provizorie sub control judiciar nu este justificată nici în raport cu faptele pentru care inculpatul a fost arestat preventiv și trimis în judecată și nici în raport cu buna desfășurare a procesului penal care se impune a avea loc cu inculpatul în stare de arest, indiferent de susținerile acestuia că nu se va sustrage de la judecată și că punerea sa în libertate nu ar impieta cu nimic înfăptuirea corectă a actului de justiție.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.I.R., solicitând, atât prin apărător cât și personal, casarea încheierii și, pe fond, admiterea cerii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, aceasta dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din textul de lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pe care o are inculpatul și nu o obligație a instanței de a o dispune și că aceasta nu poate fi acordată în situațiile enunțate de textul de lege.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că dispoziția instanței de fond - de a respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar - este legală și temenică.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

In speță, pericolul social potențial se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor comise, complexitate cauzei, numărul mare de inculpați, natura faptelor reținute a fi fost săvârșite de inculpat.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimental de insecuritate în rândul societății, generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite faptele, care prezintă un grad ridicat de pericol social - astfel ,s-a reținut că inculpatul S.R.I. împreună cu inculpații C.S.A., T.M.N., B.I.S., cu soții V. și alții, au constituit un grup infracțional nestructurat specializat în comiterea infracțiunilor de proxenetism și trafic de persoane, care a acționat pe teritoriul țării, în zona DN 7, în special în zona Municipiului Orăștie și a orașului Geoagiu, o perioadă mai îndelungată de timp, în vederea obținerii de resurse financiare ilicite; precum și fapta aceluiași inculpat care în cursul anului 2009, a săvârșit acte de îndemn la prostituție, tragere de foloase de pe urma acestor activități ilicite.

Aspectele ce țin de comportamentul anterior al inculpatului, de familia organizată, 4 copii minori în întreținere, ce au nevoie de ocrotire, nu sunt în măsură să diminueze cu nimic pericolul pe care punerea lui în libertate la acest moment procesual l-ar genera.

Toate aceste elemente, de necontestat, de altfel, nu pot constitui, cu caracter pertinent și suficient, temeiuri în vederea eliminării, în urma examinării efectuate cu privire la existența art. 148 lit. f) C. proc. pen., a pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar genera la actualul moment procesual.

La acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar reprezenta, este actual, real și precis, evidențiat prin fapte, date și indicii puternice.

Recursul declarat învederându-se , așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.R. împotriva încheierii penale nr. 12/A din 5 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1445/97/2010/a 12.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22 septembrie 2011.