Periodic verification of preventive detention: persistence of public danger grounds and proportionality of detention duration under Art. 160b CPC

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel Iași, Secția Penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 8126/99/2009, printre altele, în baza art. 3002 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului S.C., deținut în Penitenciarul Iași, iar în baza art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a aceluiași inculpat, urmând a fi verificată periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a ținut seama de materialul probator administrat în cauză - indiciile temeinice de săvârșire a faptelor penale pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare, cât și pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul S.C. dacă ar fi lăsat în libertate, pericol la aprecierea căruia s-au avut în vedere natura relațiilor sociale pretins a fi încălcate, gravitatea presupuselor fapte, modalitatea concretă în care se presupune că a fost desfășurată activitatea infracțională și, nu în ultimul rând, gradul ridicat de insecuritate pe care îl generează săvârșirea unor fapte de genul celor deduse judecății.

Apreciind că aceste temeiuri nu au încetat și nici nu s-au modificat, raportat și la soluția de, condamnare nedefinitivă și la durata rezonabilă a procedurilor penale deschise împotriva inculpatului S.C., instanța de apel a constatat că temeiurile inițiale de arestare subzistă și că acestea impun în continuare privarea lui de libertate.

Totodată, în ceea ce privește durata arestării preventive a inculpatului, s-a reținut că raportat la fazele procesuale parcurse în dosarul penal, cât și la complexitatea cauzei, ansamblul probatoriu administrat și celeritatea desfășurării procedurilor, acesta se circumscrie duratei rezonabile de arestare a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva încheierii din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 8126/99/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2011.