Res judicata bars re-litigation of prior challenge to prosecutor's resolution
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the petitioner's appeal as inadmissible, upholding the lower court's rejection of his complaint and imposing a 200 lei judicial expense fee on him. The dispute concerned the admissibility of a new complaint filed against a prior prosecutor's resolution, following a previous complaint against the same resolution that had already been finally adjudicated by the Supreme Court. Relying on the doctrine of res judicata and the constitutional principle of statutory legal remedies under Article 129 of the Constitution, combined with Article 38515(1)(a) of the Criminal Procedure Code, the court determined that a subsequent challenge to a resolution already subject to a final judicial decision was legally barred.
Legislator headnote
AI generatedart. 129 din Constituție, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Res judicata bars re-litigation of prior challenge to prosecutor's resolution: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 176 din 26 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul C.V. împotriva rezoluției dată în dosarul nr. 1387/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu obligarea petentului la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petentul C.V. a formulat la data de 30 septembrie 2010 plângerea împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din dosarul nr. 1387/P/2010, iar din înregistrările registraturii Curții de Apel București, secția I-a penală, a rezultat că petentul a mai formulat anterior o plângere împotriva aceleiași rezoluții, soluționată definitiv în data de 22 septembrie 2010 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin respingerea recursului Parchetului împotriva hotărârii primei instanțe de respingere a plângerii ca nefondată.
Ca atare, având în vedere autoritatea de lucru judecat a hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, noua plângere a petentului a fost apreciată ca fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul C.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul din data de 21 septembrie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților in admisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 176 din 26 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.
Concluziile formulate de recurentul petiționar și de reprezentantul Parchetului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
În speță, în mod corect Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat existența autorității de lucru judecat a deciziei nr. 3273 din data de 22 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost soluționată definitiv plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției dată în dosarul nr. 1387/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, împrejurare față de care o nouă plângere formulată împotriva aceleiași rezoluții este inadmisibilă.
Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul C.V.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul C.V. împotriva sentinței penale nr. 176 din 26 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2011.