Maintenance of preventive arrest for corruption charges under Article 1602 CPP and ECHR Article 5 risk assessment

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 21 iulie 2011a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 5892/2/2011 a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.N.A.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv în dosarul nr. 383/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 257 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; două infracțiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 215 alin. (1), art. 292 C. pen. și art. 23 lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., că scopul măsurii preventive nu se poate realiza în condițiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen. și în raport de momentul procesual de început a cercetării judecătorești nu se impune liberarea provizorie sub control judiciar.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.N.A. care a susținut că încheierea atacată nu este motivată, că menținerea în arest nu se mai justifică, că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și că măsura alternativă a liberării provizorii sub control judiciar este de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Recursul declarat nu este întemeiat.

În conformitate cu dispozițiile art. 1601 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat poate cere punerea sa în libertate sub control judiciar sau pe cauțiune.

Potrivit art. 1602 din același cod, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul G.N.A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 383/P/2010 din 24 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 257 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; două infracțiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 215 alin. (1), art. 292 C. pen. și art. 23 lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se, în esență, că în perioada 2007-2008, în mai multe rânduri a pretins sume între 120.000 și 400.000 Euro de la C.A., lăsând să se creadă că are influență pe lângă conducerea A.N.A.F. și va determina astfel soluționarea favorabilă a unor situații dificile în care s-a aflat, la un moment dat denunțătorul în activitatea sa comercială (conturi blocate, consemn vamal etc).

De asemenea, în sarcina acestui inculpat s-a mai reținut că în calitatea sa de consilier superior clasa I în cadrul A.N.A.F. a făcut mențiuni ireale în declarația sa de avere și a ascuns proveniența unor sume de bani obținute ilicit.

Față de inculpat s-a luat măsura arestării preventive la data de 1 martie 2011 iar prin încheierea din 27 iunie 2011 a acestei instanțe (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2652 din 1 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive și a fost menținută această măsură.

Înalta Curte constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost în mod justificat respinsă de prima instanță, întrucât exista riscul, în sensul art. 160/2 alin. (1) C. proc. pen. ca inculpatul să împiedice și să influențeze buna desfășurare a urmării penale. De asemenea instanța a motivat amplu hotărârea astfel că această critică nu poate fi primită și ca atare va fi respinsă.

Temeiurile de fapt care susțin motivele verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiunile de care este învinuit se mențin, iar în raport de probele aflate în dosar măsura arestării preventive apare, în continuare justificată, luând în considerare gravitatea potențialelor fapte săvârșite de inculpat.

Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie" măsura arestării preventive și prelungirea acesteia fiind conformă scopului constituit prin art. 5 al CEDO.

Privarea de libertate în continuare a inculpatului apare ca necesară și prin prisma scopului bunei desfășurări a anchetei penale și realizarea eficientă a scopului procesului penal acestea fiind garantate numai prin menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.

Circumstanțele personale ale inculpatului nu au influență asupra motivelor care, la acest moment procesual, justifică menținerea arestării preventive a inculpatului, nefiind vorba de o modificare a temeiurilor de fapt și de drept reținute la luarea acestei măsuri preventive.

Liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pentru inculpat, instanța este cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de libertate în raport de temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

În consecință, criticile din recurs și solicitarea de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.

Față de circumstanțele ce preced, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N.A., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N.A. împotriva încheierii din 21 iulie 2011a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 5892/2/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 august 2011.