Continuation of preventive detention post-conviction based on public order risks under criminal procedure law

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea din 5 iulie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2517/89/2010, în baza art. 160b alin. (1)1 C. proc. pen., raportat la art. 3002 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților P.I. și D.G.G.

În baza art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților P.I. și D.G.G., urmând a fi verificată până la expirarea termenului de 60 zile.

S-a reținut că baza factuală care constituie premisa arestării preventive a inculpaților nu s-a modificat pentru aceasta existând probe și indicii temeinice care justifică bănuiala rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt judecați în prezenta cauză, în sensul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen.

Temeiul de arestare inițial, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent și continuă să fundamenteze măsura arestării preventive a inculpaților, atât sub aspectul duratei pedepsei prevăzută de lege cât și sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților o reprezintă pentru ordinea publică, prezervarea ordinii publice continuând să fie prevalentă datelor ce țin de persoana inculpaților

Pericolul pentru ordinea publică se deduce din modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că s-au săvârșit a faptele, modalitatea și circumstanțele reale ale comiterii lor, natura și gradul de pericol social a acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, frecvența comiterii unor infracțiuni de același gen.

Măsura arestării preventive nu încalcă prezumția de nevinovăție a inculpaților în comiterea infracțiunilor, elementele de fapt și de drept ce trebuie examinate și analizate în cazul măsurilor preventive, nefiind aceleași cu cele care trebuie examinate și care fundamentează faptele și vinovăția inculpaților, în urma cercetării judecătorești și care constituie obiect al judecății. în cazul măsurii arestării preventive se examinează indicii și probe care justifică bănuiala rezonabilă de comitere a faptelor prevăzute de legea penală precum și incidența cazurilor de arestare preventivă prev. de art. 148 C. proc. pen. care nu înfrâng prezumția de nevinovăție.

Raportat la durata arestării preventive a inculpaților, Curtea de Apel a reținut că raportat la fazele procesuale parcurse în dosarul penal cât și la complexitatea cauzei, ansamblul probatoriu administrat și celeritatea desfășurării procedurilor, aceasta se circumscrie duratei rezonabile de arestare a inculpaților.

Dispozițiile art. 350 C. proc. pen. nu obligă instanța să pună în discuție măsura arestării preventive, ci instanța de judecată are obligația de a se pronunța prin hotărâre asupra măsurilor preventive.

Instanța de fond s-a pronunțat prin sentința penală de condamnare asupra măsurii arestării preventive a inculpaților în temeiul disp. art. 350 C. proc. pen., examinând această măsură preventivă prin prisma dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., pe care a dispus-o după condamnarea inculpaților și în interiorul termenului legal de 60 de zile, menținerea măsurii arestării preventive dispunându-se la termenul de judecată din data de 6 aprilie 2011.

Cum temeiul inițial de arestare preventivă, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă și în prezent, nu s-a modificat și nu s-a schimbat așa încât să devină incidente dispozițiilor art. 139 C. proc. pen. privind înlocuirea sau revocarea măsurii preventive, temeiul de arestare preventivă impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților, pentru considerentele că prezervarea ordinii publice continuă să fie prevalentă datelor ce țin de persoana inculpaților, în desfășurarea procedurilor penale intervenind o hotărâre penală de condamnare chiar nedefinitivă, temei al legitimei privări de libertate conform art. 5 lit. a) CEDO, condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. fiind îndeplinite sub ambele aspecte, ca și dispozițiile art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Măsura arestării preventive a inculpaților fiind menținută în cursul judecății cauzei la fond nu mai târziu de 60 de zile, această măsură nu a încetat de drept conform dispozițiilor art. 140 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.G.G., solicitând revocarea măsurii arestării preventive, întrucât inculpatul nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, astfel încât temeiurile avute inițial în vedere la luarea măsurii nu mai subzistă și nici nu au apărut altele noi.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol , constând în aceea că, în noaptea de 23/24 mai 2010, prin exercitarea de violențe și amenințări, împreună cu coinculpatul P.I., a întreținut acte sexuale cu minora M.G., în vârstă de 14 ani și jumătate, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința.

Inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 27 mai 2010, fiind condamnat în primă instanță pentru fapta dedusă judecății la o pedeapsă de 14 ani închisoare (s.pen. 73 din 1 aprilie 2011 a Tribunalului Vaslui).

Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat, ci dimpotrivă ele subzistă și impun în continuare privarea de libertate.

Este astfel de observat că, prin pronunțarea unei hotărâri în primă instanță, chiar nedefinitivă, în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, iar natura acesteia, împrejurările în care se reține că ar fi fost comisă (fiind vorba despre o infracțiune comisă prin violență, împreună cu o altă persoană și împotriva unei minore), ca și datele ce caracterizează persoana inculpatului, justifică aprecierea că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.

Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a hotărârii și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata arestării nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil.

Cum, în intervalul scurs de la precedenta verificare a măsurii arestării nu au apărut date noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, legal și temeinic instanța de apel, pe rolul căreia cauza se află în prezent, a dispus în baza art. 160/b rap. la art. 300/2 C. proc. pen. menținerea stării de arest a inculpatului, astfel încât recursul acestuia este nefondat și va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat D.G.G. împotriva încheierii din 5 iulie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2517/89/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iulie 2011.