Sustaining preventive detention following non-final convictions for aggravated offenses: concrete danger to public order outweighs presumptions of innocence and reasonable time

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I-a penală, în dosarul nr. 35833/3/2010 (293/2011), în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen. s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpaților: M.P.S., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 33/UP din 21 februarie 2010 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 9291/3/2010, și C.M. arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 34/UP din 21 februarie 2010 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 9291/3/2010.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., respectiv, din probatoriul administrat rezultând că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați dar și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv, infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce nu a fost diminuat prin simpla trecere a timpului. " S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele de rezonabilitate specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații M.P.S. și C.M., solicitând punerea lor în libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile, în conformitate cu dispozițiile art. 385 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

In cauză, Curtea de Apel București, secția a I-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte, în raport de împrejurările de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de modalitatea concretă și organizată în care s-a acționat, cât și de circumstanțele personale ale inculpaților, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de apel.

Pe de altă parte, se constată că, în cauză, prin sentința penală nr. 977/F din 23 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a I-a penală, s-a dispus condamnarea inculpaților: M.P.S. la pedeapsa rezultantă de 10 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, furt calificat, și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendat dreptul de a conduce și C.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, hotărârea de condamnare, apelată de inculpați, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel privind menținerea arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.P.S. și C.M. împotriva încheierii din 25 mai 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 35833/3/2010 (293/2011).

Obligă recurentul inculpat M.P.S. la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat C.M. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2011.