Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2208/2011 AI generated

Mootness of preventive detention review following concurrent provisional release under judicial supervision

Case Number Decizia nr. 2208/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the defendant's appeal, vacating the portion of the Court of Appeal's decision that maintained preventive detention, and noted that the defendant had already been provisionally released under judicial supervision in a separate decision issued on the same date; the defendant prevailed in challenging the continuation of his detention, with the remaining dispositions of the appealed order remaining in force. The dispute concerned a criminal appeal against the maintenance of preventive detention for a conviction charge of influence peddling, where the defendant argued his severe medical condition (hepatitis and cancer) necessitated treatment incompatible with continued imprisonment, and that the measure had lost functional utility due to the concurrent granting of provisional release. The decisive legal basis for the decision was Article 385(15)(2)(d) of the Code of Criminal Procedure, which mandates the dismissal of the appeal if the challenged measure is no longer enforceable or has been superseded, rendering the maintenance of preventive detention legally moot following the issuance of the judicial supervision order.

Legislator headnote

AI generated

art.3002 C. proc. pen, art. 160b C. proc. pen, art. 3859 C. proc. pen, art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 257 C. pen, art. 1608a alin. (2) C. proc. pen; Mootness of preventive detention review following concurrent provisional release under judicial supervision: În temeiul art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor stabilite, se va lua măsura arestării preventive.

Keywords

AI generated
preventive detention provisional release imprisonment judicial review medical treatment code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art.3002 C. proc. pen
356/36/2011 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul prevederilor art.3002 C. proc. pen.
art. 160b C. proc. pen
raportat la art. 160b C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C.V.
art. 3859 C. proc. pen
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate cât și din oficiu, conform art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată recursul este fondat pentru următoarele considerente:
art. 6 din Legea nr. 78/2000
a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art.
art. 257 C. pen
78/2000 raportat la art. 257 C. pen.
art. 1608a alin. (2) C. proc. pen
356/36/2011, casarea încheierii atacate și, în rejudecare în temeiul art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.V.
art. 1608a alin. (3) C. proc. pen
În temeiul art. 1608a alin. (3) C. proc. pen.
art. 192 alin. (6) C. proc. pen
În baza art. 192 alin. (6) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 20 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 356/36/2011 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul prevederilor art.3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C.V. – pe o perioadă de până la 60 zile, începând cu 20 mai 2011 și a respins cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu ca nefondată. A constatat că temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă a inculpatului C.V. se mențin fără a fi intervenit o modificare a lor de natură să justifice o eventuală revocare sau nemenținere a respectivei măsuri preventive, iar durata acesteia nu a depășit termenul rezonabil, câtă vreme a fost luată de aproximativ 2 luni, cauza aflându-se în stadiul cercetării judecătorești pe fond.

A concluzionat că temeiurile arestării preventive a inculpatului C.V. se mențin nemodificate, că cercetarea judecătorească nu a început în cauză și, în vederea bunei desfășurări a procesului penal, a menținut starea de arest preventiv a acestuia pe o durată de până la 60 zile, începând cu 20 mai 2011 și a respins ca nefondată cererea de înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a formulat recurs, în termen legal și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, arătând ca exista acte medicale care dovedesc faptul ca este grav bolnav, suferind de boli grave - hepatita și cancer - si trebuie sa urmeze un tratament special de care nu poate beneficia de 90 de zile.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate cât și din oficiu, conform art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul din 28 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, inculpatul C.V. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen.

Arestarea preventivă a inculpatului C.V. a fost dispusă prin încheierea nr. 20 din 1 martie 2011 a Tribunalului Constanța și menținută ulterior prin decizia penală nr. 1276 din 30 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a reținut în fapt că inculpatul a pretins și primit de la denunțătoarea T.B. sume de bani pentru a-și trafica influența asupra unor terțe persoane cu influență în cadrul ANRP, având ca scop obținerea sumelor de bani cuvenite denunțătoarei în baza Legii nr. 9/1998.

Inculpatul a formulat recurs atât împotriva încheierii menționate mai sus din 20 mai 2011, reprezentând prezenta cauză, cât și împotriva încheierii din 10 mai 2011, prin care s-a respins cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar ca neîntemeiată, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dosar nr. 4042/1/2011, cu același termen de judecată, 30 mai 2011.

Prin decizia penală nr. 2207 din 30 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. 4042/1/2011 s-a dispus admiterea recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii din 10 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 356/36/2011, casarea încheierii atacate și, în rejudecare în temeiul art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.V. și s-a dispus punerea sa în libertate provizorie de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 19 din 01 martie 2011 emis de Tribunalul Constanța, secția penală, în dosarul nr. 3655/118/2011, dacă nu este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 1608a alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 1602 alin. (3) și alin. (3)1 C. proc. pen., s-a stabilit, pe timpul liberării provizorii, ca inculpatul să respecte următoarele obligații:

a) să nu depășească limita teritorială a municipiului București, cu excepția situațiilor în care trebuie să se prezinte în fața instanței, respectiv Curtea de Apel Constanța;

b) să se prezinte la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la organul de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu își schimbe locuința, fără încuviințarea instanței;

e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

f) să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, cu martorii cauzei și cu inculpații D.S., A.N. și D.A.

În temeiul art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor stabilite, se va lua măsura arestării preventive.

Astfel, în raport de cele arătate Înalta Curte constată că la momentul examinării în cauză, menținerea măsurii arestării preventive, astfel cum a fost dispusă de Curtea de Apel Constanța, și cererea de înlocuire a măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpat nu mai au utilitate funcțională, în sensul că acesta nu se mai află sub puterea unui mandat de arestare care să justifice astfel obținerea punerii în libertate, întrucât inculpatul C.V. a fost liberat provizoriu sub control judiciar, prin decizia nr. 2207 din 30 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca urmare recursul declarat în cauză urmează a fi admis conform dispozițiilor art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., cu consecința casării încheierii atacate, numai în ceea ce privește dispoziția menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului, dispoziție pe care o înlătură, constatând că inculpatul a fost liberat provizoriu sub control judiciar.

Va menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.

În baza art. 192 alin. (6) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii din 20 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 356/36/2011.

Casează încheierea atacată, numai în ceea ce privește dispoziția privind menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului C.V., dispoziție pe care o înlătură.

Constată că inculpatul C.V. a fost liberat provizoriu sub control judiciar.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2011.