Pretrial detention: validity of public order danger under Art. 148(f) CPP for aggravated violent crimes despite good conduct

Asupra recursului penal de față :

Prin încheierea de ședință din 16 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, în dosarul nr. 28424/3/2010(38/2011), s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. și art. 160h alin. (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a apelantului - inculpat M.I., trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. a), b) – art. 176 lit. b), d) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), alin.(2) lit. b), alin. (2)1 lit. a), b) și c) C. pen. și art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., constatându-se că unul dintre temeiurile care au determinat arestarea inițială, respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., justifică în continuare privarea de libertate, având în vedere natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptelor reținute în sarcina sa.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând dispoziția instanței de apel sub aspectul greșitei aprecieri privind necesitatea menținerii sale în arest preventiv.

A fost menționată în acest sens comportarea bună a inculpatului anterior săvârșirii faptelor care constituie o garanție suficientă că cercetarea sa în stare de libertate nu va impieta buna desfășurare a procesului penal.

Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Din actele dosarului se reține că recurentul - inculpat este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tentativă de omor calificat și deosebit de grav și complicitate la tâlhărie și violare de domiciliu, săvârșite prin pătrunderea, fără drept, în noaptea de 9 din 10 martie 2010, împreună cu alte persoane înarmate, în curtea părților vătămate M.G. și R.E., asigurarea pazei locului faptei în timp ce inculpații S.M., M.I. zis A., T.M. și o altă persoană rămasă neidentificată au lovit părțile vătămate în zone vitale, acte de natură a le pune acestora viața în pericol, și ajutarea coinculpaților la sustragerea de la părțile vătămate a sumei de 1.000 lei.

Arestarea preventivă a inculpatului fost dispusă în condițiile art. 148 alin. 1) lit. b), e) și f) C. proc. pen., apreciindu-se că demersurile întreprinse de toți inculpații, în mod nemijlocit sau prin intermediari, pentru a le determina pe părțile vătămate să declare de așa manieră, și să nu pună la dispoziția organelor de urmărire penală anumite mijloace de probă, cu scopul de a nu mai putea fi angajată răspunderea lor penală în cauză, reprezintă încercări de a zădărnici aflarea adevărului, prin influențarea părților vătămate cu care s-a dorit ajungerea la o înțelegere frauduloasă.

Totodată, s-a avut în vedere și temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea existenței unor indicii serioase în sensul vinovăției persoanei în cauză și a necesității protejării ordinii publice de săvârșirea de noi fapte de natura celor de care era acuzat inculpatul.

Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv menținută față de inculpat, inclusiv subsecvent condamnării în primă instanță pronunțată de Tribunalul București, cât și în cadrul procedurii din apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de față.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de recurentul-inculpat, Înalta Curte constată că temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. se menține și justifică în continuare privarea de libertatea inculpatului M.I., așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de apel.

Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social având în vedere frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiune și faptul că acestea aduc atingere unor valori sociale ocrotite de lege - dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, libertatea de voință și de acțiune, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local.

Pericolul social deosebit se reliefează și în disponiblitatea inculpatului, în ciuda vârstei fragede, de a comite, fără scuza unui conflict personal anterior cu părțile vătămate, a unei fapte deosebit de violente, care, în lipsa intervenției medicilor, ar fi putut avea drept consecință decesul, cel puțin în cazul părții vătămate M.G.

Natura faptelor - omor calificat, tâlhărie și violare de domiciliu, caracterul premeditat al faptei, grupul mare de persoane ce au acționat cu intenția de suprimare a părților vătămate, violența de care au dat dovadă inculpații, scopul faptelor - acela de intimidare a părților vătămate sunt împrejurări care imprimă faptelor un caracter deosebit de grav și relevă în același timp și potențialul criminogen ridicat al inculpatului M.I.

În consecință, reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situației inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat arestarea inițială, temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. menținându-se și în prezent pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen. și art. 160h alin. (3) C. proc. pen., menținând starea de arest a inculpatului, circumstanțele invocate în favoare nefiind decisive în analiza ce privește valabilitatea continuării prevenției.

Așa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat M.I. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva încheierii din 16 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 28424/3/2010(38/2011).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2011.