Guarantors cleared as High Court upholds no-liability ruling over loans never disbursed

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani sub nr. 3964/40/2006, reclamanta B.B. SA, prin lichidator judiciar, a chemat în judecată, în calitate de pârâți fidejusori pe R.I., P.V. și D.J., solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 7.528.364.000 lei (ROL) reprezentând parte din creanța rămasă neîndestulată, creanța pe care reclamanta o are asupra debitoarei SC M. SA Botoșani, împotriva căreia s-a încheiat procedura falimentului ce a format obiectul dosarului nr. 2281/F/1997.

Prin sentința nr. 152 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta B.B. SA prin lichidator judiciar în contradictoriu cu pârâții R.I., P.V., D.J., pârâții fiind obligați în solidar să plătească reclamantei suma de 752.836,46 lei (RON) plus cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.

Apelul formulat împotriva sentinței nr. 152/2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani, de pârâții D.J., P.V. și R.I., a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 130 din 6 octombrie 2008 de Curtea de Apel Suceava.

Împotriva deciziei menționate, au formulat recurs pârâții R.I., P.V. și D.J., iar prin decizia nr. 2247 din 2 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a fost admis recursul, decizia nr. 130/2008 a Curții de Apel Suceava a fost casată, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea apelului.

După casarea cu trimitere pentru rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. 1312/39/2009, iar prin decizia nr. 100 din 8 decembrie 2010 a fost respinsă, ca nefondată, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți și a fost admis apelul formulat de pârâții R.I., P.V. și D.J., sentința nr. 152/2008 a Tribunalului Botoșani a fost schimbată în tot iar acțiunea formulată de reclamanta B.B. SA prin lichidatori judiciari a fost respinsă ca nefondată.

În motivarea deciziei pronunțate, instanța de apel a reținut că excepția prescripției dreptului material la acțiune este nefondată în condițiile în care contractele de împrumut bancar nr. 840 din 30 septembrie 1996 și nr. 840/ B din 30 octombrie 1996, contracte de care se prevalează reclamanta, nu și-au produs efectele în sensul că nu au fost realizate clauzele contractuale vizând constituirea garanțiilor în faza prealabilă punerii în executare a obligațiilor contractuale și mai mult, nu s-a efectuat transferul real al sumelor de bani de la creditoare la beneficiara debitoare SC M. SA Botoșani.

Pe fondul cauzei, acțiunea reclamantei a fost respinsă, ca nefondată, reținându-se că din probatoriul administrat în cauză rezultă că cele două contracte de împrumut nu au fost executate, în sensul acordării efective a împrumuturilor convenite.

Soluția instanței de fond, prin care pârâții-fidejusori au fost obligați la plata creditului solicitat de reclamantă a fost apreciată, ca nefondată, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 1682 C. civ., în condițiile în care reclamanta creditoare nu și-a constituit garanțiile necesare punerii în executare a contractelor de credit nr. 840 și nr. 840/B/1996 și nu a existat un transfer real în contul societății debitoare al sumelor de bani precizate în contractele de împrumut.

Împotriva deciziei comerciale nr. 100/2010, pronunțată de Curtea de Apel Suceava a formulat recurs reclamanta SC B.B. SA prin lichidatori judiciari, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, respingerea apelului formulat de reclamanți și menținerea sentinței nr. 152/2008 a Tribunalului Botoșani, secția comercială.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea pronunțată în apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină și nu indică temeiul de drept ce a stat la baza admiterii apelului.

Motivarea instanței de apel potrivit căreia creditele ce fac obiectul celor două contracte de credit nu au fost acordate efectiv, este lipsită de relevanță juridică întrucât în Balanța de verificări întocmită de debitoare la data de 31 decembrie 1996 sunt evidențiate creditele acordate de B.B. în sumă de 536.252,50 lei, situație ce infirmă susținerea expertului potrivit căruia nu a identificat în contabilitatea debitoarei operațiuni care să demonstreze punerea în aplicare a celor două contracte.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1682 C. civ., întrucât B. nu a cesionat creanța pe care o deține asupra SC M., astfel încât cesionarul să se afle sub imperiul acestor dispoziții și nici fidejusorii nu au achitat creditoarei datoria.

Decizia instanței de apel este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii întrucât contractele de credit 840 și 840/B/1996 au fost semnate de fidejusori și nu au fost desființate de instanță, iar creanța datorată băncii a fost verificată în dosarul de faliment nr. 2281/1997, fiind admisă în tabelul final al creanțelor, existând în cauză autoritate de lucru judecat.

Creditul contractat prin cele două contracte a fost încasat de debitoarea SC M. SA, iar expertul desemnat în cauză pentru efectuarea expertizei a prezentat o situație neconformă cu realitatea.

În mod greșit au fost acordate pârâților cheltuieli de judecată într-un cuantum excesiv de 72.840 lei fără să se țină cont de complexitatea cauzei și tară să aplice dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Intimații pârâți R.I., P.V., D.J. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefundat, arătând că instanța de apel a dispus efectuarea expertizei ținând cont de decizia de casare iar critici le recurentei vizând această expertiză, nu se încadrează în motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate și temeiul de drept invocat, se constată că recursul este nefondat.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează atât nemotivarea unei hotărâri judecătorești cât și motivarea contradictorie, dar instanța de apel a respectat cerințele impuse de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând motivele de fapt și drept pe care se sprijină soluția pronunțată, făcând posibilă totodată exercitarea controlului judecătoresc.

Ținând cont de caracterul devolutiv al apelului dar și de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize contabile.

Criticile recurentei vizează expertiza efectuată și modul de apreciere a probelor administrate dar reaprecierea probelor și schimbarea situației de fapt stabilită în cauză nu este posibilă în raport de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., prin abrogarea cauzelor de netemeinicie prevăzută de pct. 10 - 11 ale aceluiași articol.

Nu se poate reține autoritatea de lucru judecat invocată de recurentă, având în vedere că în dosarul de faliment, deși s-a pus în discuție introducerea în cauză a fidejușori lor, propunerea nu a fost materializată iar din adresa nr. 10/2009 emisă de E. SRL Botoșani SA rezultă că B. Botoșani s-a înscris în tabelul de creanțe numai cu contractul de credit nr. 325/1994 nu și cu contractele de credit nr. 840 și nr. 840B, context în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ.

Instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale ținând cont și de clauzele prevăzute de părți în contractele de credit.

Astfel, în art. 8 din contract s-a prevăzut că fidejușorul se obligă să garanteze plata creditului acordat, iar în art. 9 se stabilește că pentru garantarea plății creditului, se instituie garanții reale.

Nu trebuie omise însă dispozițiile art. 26 din contract care prevăd că „Prezentul contract intră în vigoare .. nu înainte de primirea la bancă a documentelor de constituire a garanțiilor creditului prevăzut de art. 9.

Interpretând clauzele contractuale stabilite în condițiile art. 969 – art. 970, dând eficiență regulilor de interpretare a contractelor prevăzute în art. 982 și 983 C. proc. civ., instanța de apel, ținând cont și de probatoriul administrat în condițiile art. 1169 C. civ., cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., a stabilit corect că cele două contracte de credit nu au fost puse în executare în sensul acordării efective a împrumuturilor convenite.

Este adevărat că cele două contracte de credit nr. 840 și nr. 840B nu au fost desființate, așa cum arată recurenta, dar în condițiile în care contractele nu au fost executate de creditor nu se poate solicita debitorului executarea ținând cont de reciprocitatea și interdependența obligațiilor din contractele sinalagmatice.

Ca urmare, nu se poate solicita pârâților fidejușori să plătească sumele precizate în contractele de credit nr. 840 și nr. 840B în condițiile în care reclamanta creditoare nu a plătit împrumutul debitoarei SC M. SA Botoșani, fapt ce rezultă atât din expertiza contabilă efectuată în cauză cât și din întreg probatoriul administrat.

Instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, cu respectarea dispozițiilor art. 969 - 970, 982 - 983 C. civ., cu referire la art. 1682 C. civ., iar hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, respectând cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Critica vizând cheltuielile de judecată nu constituie motiv de nelegalitate, iar reclamanta fiind în culpă procesuală corect a fost obligată în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., să suporte cheltuielile de judecată.

Art. 274 alin. (l) C. proc. civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Ca urmare, partea care a pierdut procesul suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât și cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul, deoarece este în culpă procesuală.

Este adevărat că potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mari sau de mici, față de valoarea pricinii sau de munca depusă dar în speța de față instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ., iar critica vizând cuantumul onorariului de avocat în raport de munca prestată constituie o chestiune de fapt ce nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acest text de lege vizând nelegalitatea și nu netemeinicia unei hotărâri.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 va respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta B. SA prin lichidatori

P.B.R.S. SPRL ȘI RVA I.S. SPRL București împotriva deciziei nr. 100 din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta B.B. SA prin lichidator P.B.R.S. SPRL ȘI RVA I.S. SPRL București împotriva deciziei nr. 100 din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată ședință publică, astăzi 15 iunie 2011.