Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2922/2003 AI generated

Shareholder claim for moratory damages on unpaid dividends rejected due to failure to prove quantum of sight deposit interest

Case Number Decizia nr. 2922/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's rejection of the claim for moratory damages and leaving the defendant's obligation to pay only the principal dividends in force. The dispute involved a commercial action by a shareholder against a joint-stock company regarding unpaid dividends and associated interest, where a prior Supreme Court decision had already established the right to interest but remanded the case to determine the specific amount based on sight deposit rates. The decisive legal basis was the binding nature of the prior cassation decision (res judicata) and Article 315(1) of the Code of Civil Procedure, which mandated that the trial court apply the specific interest rate category previously defined by the higher court; the court held that the appellant failed to prove the quantum of the required sight deposit interest, rendering the claim for alternative term-deposit interest legally impermissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 292 alin. (2) C. proc. civ, art. 265 C. proc. civ, art. 315 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Shareholder claim for moratory damages on unpaid dividends rejected due to failure to prove quantum of sight deposit interest: The dispute involved a commercial action by a shareholder against a joint-stock company regarding unpaid dividends and associated interest, where a prior Supreme Court decision had already established the right to interest but remanded the case to determine the specific amount based on sight deposit rates. The decisive legal basis was the binding nature of the prior cassation decision (res judicata) and Article 315(1) of the Code of Civil Procedure, which mandated that the trial court apply the specific interest rate category previously defined by the higher court; the court held that the appellant failed to prove the quantum of the required sight deposit interest, rendering the claim for alternative term-deposit interest legally impermissible.

Keywords

AI generated
shareholder rights right of deposit actions for damages res judicata commercial company article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 4908/2000
Așadar, recurenta nu mai poate pretinde acum o altă dobândă decât cea stabilită prin decizia nr. 4908/2000 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, deoarece s-ar încălca autoritatea lucrului judecat, cât și dispozițiile art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cited in the dispositive reasoning as the procedural basis for the appeal (recurs) which is subsequently dismissed as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 522 din 22 iunie 1999 a Tribunalului Galați a fost admisă în parte acțiunea F.P.S. București, iar pârâta SC M.R. SA Galați a fost obligată la 251.736.628 lei dividende, cu cheltuieli de judecată aferente, fiind respinsă cererea privind daunele moratorii.

Apelul reclamantului declarat împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 599 din 20 octombrie 1999 a Curții de Apel Galați, soluție infirmată parțial, prin decizia nr. 4908 din 17 octombrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, care a dispus casarea și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond numai cu privire la cererea privind daunele moratorii.

Instanța de recurs a reținut că, potrivit art. 43 C. com., dobânzile curg de drept din ziua când datoria a devenit exigibilă, respectiv, ziua aprobării bilanțului contabil anual.

Privitor la cuantumul dobânzilor la care reclamantul era îndreptățit, Curtea a reținut că nu pot fi acordate dobânzile solicitate prin acțiune, practicate de societățile bancare pentru contractele de depozit bancar, dobânzi datorate numai pentru asemenea contracte, dar acesta, în temeiul art. 43 C. com., este îndreptățit să primească dobânda la vedere practicată de banca ce o deservește, cauza fiind trimisă spre rejudecare, pentru stabilirea acestui cuantum.

Rejudecând pricina, prin sentința civilă nr. 791 din 18 aprilie 2001, Tribunalul Galați a respins acțiunea reclamantului pentru daune moratorii, transformat în A.P.A.P.S., reținând că aceasta nu s-a mai prezentat în instanță și n-a depus calculul daunelor moratorii pretinse, astfel cum s-a stabilit prin decizia Curții Supreme de Justiție.

Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nemotivat, prin decizia civilă nr. 602 din 29 august 2001 a Curții de Apel Galați.

Instanța de apel a reținut că apelanta nu și-a motivat în fapt și în drept apelul, dar, din conținutul actelor dosarului, rezultă că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, iar raporturile dintre părți au fost complet analizate.

Nemulțumită de această decizie, reclamanta A.P.A.P.S. a declarat recurs, solicitând casarea ei, iar pe fond obligarea pârâtei la plata dobânzilor bonificate practicate de B.R.D pentru depozite pe termen de 1 an, în cuantum de 342.685.670 lei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține că apelul fiind o cale de atac devolutivă, instanța trebuia să se pronunțe în conformitate cu dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

În esență, recurenta critică decizia din apel pe motiv că s-a reținut greșit că ea n-a făcut dovada legăturii de cauzalitate între prejudiciu și fapta culpabilă a debitorului, dobânzile solicitate curgând de drept, potrivit art. 43 C. com.

Cât privește cuantumul dobânzilor, recurenta susține că acestea trebuiau raportate la dobânzile practicate de B.R.D pentru depozite pe termen, la această bancă ea având conturi deschise până la 8 aprilie 1999, când s-au transferat la Trezoreria sectorului 1 București.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Din actele dosarului de apel rezultă că apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, a se vedea minuta întocmită, iar mențiunea făcută în decizia redactată, că apelul este respins ca „nemotivat”, cuprinde ștersături și modificări ce nu poartă semnătura membrilor completului, motiv pentru care nu vor fi ținute în seamă în temeiul dispozițiilor art. 265 C. proc. civ.

De altfel, din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța a analizat pe fond apelul nemotivat de parte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., contrar celor susținute de recurentă în recursul său.

Celelalte critici ale recurentei, privitoare la legătura de cauzalitate dintre fapta culpabilă a debitorului și prejudiciu, nu-și găsesc suportul în decizia din apel, iar recurenta le invocă, fără a avea în vedere că, în primul ciclu procesual, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că ea este îndreptățită atât la dividende, care, de altfel, i-au și fost acordate, cât și la daune moratorii, singurul capăt de cerere pentru care s-a reluat judecata în temeiul deciziei nr. 4908 din 17 octombrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

Instanța de recurs a stabilit prin această decizie că reclamanta este îndreptățită la dobânda la vedere practicată de B.R.D., casând și dispunând reluarea judecății pentru ca reclamanta să aibă posibilitatea să dovedească acest cuantum, probă pe care, însă, nu a făcut-o.

Așadar, recurenta nu mai poate pretinde acum o altă dobândă decât cea stabilită prin decizia nr. 4908/2000 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, deoarece s-ar încălca autoritatea lucrului judecat, cât și dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În speță, s-a reținut că reclamanta nu a dovedit cuantumul dobânzii la vedere practicată de B.R.D., așa încât cererea privind daunele moratorii i-a fost respinsă.

Pe parcursul soluționării recursului, la 7 noiembrie 2002, recurenta a solicitat termen pentru a proba cu acte acest cuantum, dar ulterior nu s-a mai prezentat și nu a făcut această dovadă.

În consecință, Curtea apreciază că recursul formulat și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat, motiv pentru care îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S., împotriva deciziei nr. 602 din 29 august 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 iunie 2003.