Legality of universal corporate broadcasting tax imposed by executive regulation in violation of statutory requirement for beneficiary status.

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4938 din 7 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003, invocată de reclamanta SC R.M. SRL în dosarul nr. 28743/3/2005 al Tribunalului București, și a constatat nelegalitatea acestora.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că textul a cărei nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție contravine prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 cu modificările și completările ulterioare, care stabilește obligativitatea plății taxei pentru serviciul public de radiodifuziune exclusiv în sarcina persoanelor juridice care beneficiază de acest serviciu.

Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât Societatea Română de Radiodifuziune cât și Guvernul României, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. și reiterând apărările formulate în fața primei instanțe.

I. Recursul declarat de Societatea Română de Radiodifuziune este tardiv.

Astfel, conform art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, soluția instanței de contencios administrativ asupra excepției de nelegalitate este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare și se judecă de urgență și cu precădere.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că sentința atacată a fost comunicată recurentei la data de 10 martie 2011 și că acesta a declarat recurs la data de 18 martie 2011, așa cum rezultă din ștampila Poștei aplicată pe plicul de expediere a cererii de recurs (fila 11 - dosar recurs), depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile.

Conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și că recurenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Curtea urmează să facă aplicarea dispozițiilor legale sancționatorii mai sus invocate și să decidă în sensul respingerii recursului ca tardiv formulat.

II. Recursul declarat de Guvernul României este nefondat și va fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul a invocat prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, în temeiul căruia a fost emisă H.G. nr. 977/2003, susținând, în esență că, în accepțiunea acestor dispoziții legale, toate persoanele juridice au prezumată calitatea de beneficiar al serviciilor publice de radiodifuziune, indiferent dacă dețin sau nu receptoare radio, fiind exceptate de la plata taxei doar microîntreprinderile aflate în dificultate și care și-au suspendat activitatea, conform legii.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, persoanele juridice au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.

Conform dispozițiilor art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003, modificată și completată, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune. întrucât prin lege s-a stabilit că taxa incumbă doar beneficiarilor serviciului public de radiodifuziune, se constată că dispozițiile art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003 nu aplică în mod corect prevederile legale în temeiul cărora au fost emise, impunând plata taxei tuturor persoanelor juridice, fără a face distincție între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitate de beneficiar al acestor servicii.

De menționat și jurisprudența Curții Constituționale care, în mod constant, a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, cu motivarea că obligația de plată este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.

Față de cele arătate, apreciind că în mod corect prima instanță a reținut că prevederile art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003 nu sunt conforme cu dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, pentru aplicarea cărora au fost emise, se constată că sentința atacată este legală și temeinică, recursul declarat de Guvernul României împotriva acesteia urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 4938 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Societatea Română de Radiodifuziune împotriva aceleiași sentințe, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2011.