Eligibility for post-displacement compensation under Law 189/2000: retention of Romanian citizenship absent a specific decree of revocation upon acquisition of foreign nationality

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 226/CA din 4 iunie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta W.S., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, prin care solicita anularea hotărârii nr. 31534 din 6 februarie 2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe motiv că este născută în perioada refugiului părinților săi, care au fost strămutați din Bulgaria, în baza tratatului de la Craiova.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada cetățeniei române.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, reiterând motivele și argumentele invocate în fața instanței de fond.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, au avut de suferit persecuții din motive etnice, materializate în una din următoarele forme: refugiu, expulzare sau strămutare în altă localitate.

În cauză, este necontestat și rezultă din actele depuse la dosar, că recurenta-reclamantă s-a născut la data de 18 noiembrie 1943, în perioada refugiului părinților săi, M.G. și E., care au fost strămutați din Bulgaria, în localitatea Râmnic, raionul Istria.

Ceea ce se contestă în speță este, însă, îndeplinirea condiției legale referitoare la cetățenia română, despre care instanța de fond neîntemeiat a reținut că a fost pierdută de recurentă în anul 1975, ca urmare a dobândirii cetățeniei germane, prin căsătorie.

Este adevărat că recurenta-reclamantă a dobândit, prin căsătorie, cetățenia germană, însă această împrejurare nu este de natură a atrage, prin ea însăși, pierderea cetățeniei române, dobândită prin naștere.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale aplicabile la acea dată, respectiv art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 24/1971 privind cetățenia, invocate de instanța de fond în argumentarea soluției pronunțate, „Ca urmare, Consiliul de Stat poate retrage cetățenia română aceluia care (...) este considerat, prin efectul legii străine, că a dobândit o cetățenie străină și nu a făcut, potrivit art. 22, cerere de aprobare a renunțării la cetățenia română sau, făcând o asemenea cerere, ea nu i-a fost aprobată".

Aceeași lege prevede, însă, în cuprinsul art. 20, că „Cetățenia română se pierde pe data decretului de retragere, în afară de cazul în care prin acel decret s-a stabilit o altă dată".

Rezultă, din dispozițiile legale citate că măsura retragerii cetățeniei române era facultativă, pe de o parte, și că aceasta era dispusă printr-un decret, pe de altă parte, data emiterii acestui act ori o altă dată, stabilită în cuprinsul său, fiind și data pierderii cetățeniei.

Or, în lipsa unui astfel de decret, de retragere a cetățeniei române recurentei-reclamante, înalta Curte consideră că o asemenea măsură nu a fost dispusă, aceasta păstrându-și cetățenia dobândită prin naștere, alături de cea dobândită prin căsătorie.

Astfel fiind, reținându-se că, potrivit legii, s-a făcut dovada strămutării părinților recurentei-reclamante, precum și a nașterii sale în perioada respectivă, se constată că aceasta se încadrează în situațiile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, fiind îndreptățită să beneficieze de compensațiile acordate de acest act normativ, pentru perioada cuprinsă între data nașterii, respectiv 18 noiembrie 1943, și data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.

Cum cererea de acordare a drepturilor a fost depusă la data de 23 octombrie 2006, drepturile vor fi acordate începând cu luna următoare, noiembrie a aceluiași an, conform art. 5 din actul normativ sus menționat.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis iar sentința atacată va fi modificată, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta W.S. împotriva sentinței nr. 226/CA din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantei.

Anulează hotărârea nr. 31534 din 6 februarie 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța.

Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 de aprobare a O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 1 noiembrie 2006, pentru perioada 18 noiembrie 1943 - 6 martie 1945.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2011.