Inadmissibility of separate appeal against refusal of judicial recusal pending merger with merits
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as inadmissible the appeal filed by the petitioner against the Court of Appeal’s refusal to accept a recusal motion, ordering the petitioner to pay 300 lei in state judicial costs. The dispute concerned a procedural challenge to a decision by the Suceava Court of Appeal that denied the recusal of a judge and a prosecutor, initiated by the petitioner in a criminal case. The court held that while Article 52(6) of the Code of Criminal Procedure does not explicitly bar appeals against the refusal of a recusal request, the absence of a specified independent appeal mechanism or deadline for such interim decisions implies that they must be challenged only jointly with the merits of the main case; consequently, a separate appeal against this procedural order was deemed inadmissible under Article 38515(1)(b).
Legislator headnote
AI generatedart. 3856 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of separate appeal against refusal of judicial recusal pending merger with merits: Înalta Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856 C. proc. pen. constată că acesta este inadmisibil.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 736/39/2010 s-a respins cererea de recuzare a domnului judecător G.I.A. și a doamnei procuror C.C. formulată de petentul Dimitriu Constantin.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul D.C.
Înalta Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856 C. proc. pen. constată că acesta este inadmisibil.
Conform dispozițiilor art. 52 alin. (6) „încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse niciunei căi de atac”.
Printr-o interpretare per a contrario, rezultă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este supusă căilor de atac, însă cum nu se prevede expres calea de atac și un termen în care încheierea poată fi atacată, rezultă că o asemenea soluție poate fi atacată odată cu fondul cauzei și nu pe cale separată.
De aceea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar Dimitriu Constantin împotriva încheierii din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 736/39/2010.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.