Justification of preventive detention by non-final conviction for aggravated murder under ECHR proportionality
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to maintain the preventive detention of the defendant and ordering the payment of 300 lei in judicial costs. The dispute concerned the legality of continued pretrial detention, with the defendant arguing that the grounds for arrest no longer subsisted. The court found the detention justified based on the exceptional gravity of the offense involving the loss of a human life, the specific circumstances of the defendant, and the existence of a non-final conviction to 18 years’ imprisonment for aggravated murder, which sufficiently established a concrete danger to public order. Relying on the Romanian Code of Criminal Procedure regarding judicial control of preventive measures and the presumption of innocence, the court determined that the detention did not exceed reasonable time limits under the European Convention on Human Rights, affirming that a non-final conviction does not alter the presumption of innocence but supports the licitness of the detention.
Legislator headnote
AI generatedart. 160b C. proc. pen, art. 143 alin. (1) C. proc. pen, art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen, art. 38514 C. proc. pen, art. 160b alin. (1) C. proc. pen, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen; Justification of preventive detention by non-final conviction for aggravated murder under ECHR proportionality: Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din 25 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 14787/63/2010, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului G.M arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 72 din data de 12 august 2010 emis de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 9682/63/2010.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului G.M. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.
S-a apreciat, de asemenea, că potrivit jurisprudenței CEDO prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă pentru un termen limitat, cât timp ordinea publică este efectiv amenințată. S-a mai arătat că nu este oportună înlocuirea stării de arest cu o altă măsură preventivă neexistând garanții că inculpatul nu va săvârși alte infracțiuni.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul G.M., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, de consecința contând în pierderea unei vieți omenești, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 200 din 04 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală, la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de prev de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.
În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva încheierii din 25 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauzei cu minori, pronunțată în dosarul nr. 14787/63/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 31 mai 2011.