Pretrial detention upheld for heroin trafficker; appeal dismissed as unfounded
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) dismissed as unfounded the defendant's appeal against the Bucharest Court of Appeal's decision of 12 April 2011, thereby upholding the continued pretrial detention of the defendant pending trial on drug trafficking charges. The defendant, convicted at first instance to 20 years for heroin trafficking and related offenses, had sought release on grounds that his 3-year-plus detention exceeded a reasonable time, or alternatively substitution with house-arrest-like restrictions. The Court held that the legal conditions for continued detention under art. 148 alin. (1) lit. a), d) and f) C. proc. pen. remained satisfied, given the gravity and scale of the alleged offenses (smuggling 79,212.2 grams of heroin) and the defendant's post-offense flight and use of a false identity, which justified the ongoing preventive detention as not exceeding a reasonable period. The defendant was ordered to pay 150 lei in judicial costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 3859 alin. (3) C. proc. pen, art. 75 lit. a) C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 293 alin. (1) C. pen, art. 160b alin. (1) C. proc. pen, art. 143 C. proc. pen; Pretrial detention upheld for heroin trafficker; appeal dismissed as unfounded: The defendant, convicted at first instance to 20 years for heroin trafficking and related offenses, had sought release on grounds that his 3-year-plus detention exceeded a reasonable time, or alternatively substitution with house-arrest-like restrictions. The Court held that the legal conditions for continued detention under art. 148 alin. (1) lit. a), d) and f) C. proc. pen. remained satisfied, given the gravity and scale of the alleged offenses (smuggling 79,212.2 grams of heroin) and the defendant's post-offense flight and use of a false identity, which justified the ongoing preventive detention as not exceeding a reasonable period. The defendant was ordered to pay 150 lei in judicial costs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for rejecting the appeal as unfounded.
Basis for obliging the appellant to pay court costs.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 12 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 29238.02/3/2008 s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului Z.M.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. a), d) și f) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul Z.M. solicitând casarea și în cadrul rejudecării revocarea măsurii arestării întrucât nu există temeiuri noi care să justifice menținerea acesteia.
A invocat faptul că inculpatul este arestat de 3 ani și o lună, fiind depășit termenul rezonabil.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu conform dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 329/F din 14 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 29233.02/3/2008 s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului Z.M. la o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 147/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; art. 26 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; art. 293 alin. (1) C. pen.
În fapt s-a reținut că inculpatul Z.M., împreună cu inculpații T.I., O.S. și O.F., la data de 13 ianuarie 2008, au înlesnit introducerea în țară, prin Punctul de Trecere a frontierei Giurgiu, cu autoturismul Renault, număr de înmatriculare și semiremorca marca Schmitz, număr de înmatriculare, condus de martorul C.C., a unei cantități de 160 pachete ce conțineau 79.212,2 grame heroină ascunsă într-un loc special amenajat în caroseria semiremorcii, droguri care au fost descoperite la data de 22 ianuarie 2008 la Punctul de Frontieră Nădlac, pe sensul de ieșire din țară.
Inculpatul, împreună cu aceleași persoane, au încercat de această dată, să scoată din țară drogurile în vederea transportării și livrării acesteia în Olanda.
La data de 10 aprilie 2008 inculpatul Z.M., fiind depistat de organele de poliție pe raza Municipiului București, și-a declinat o altă identitate, prezentându-se sub numele V.I., arătând și o carte de identitate emisă aparent de către autoritățile române.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat apel, printre alții, și inculpatul Z.M., cauza formând obiectul dosarului nr. 29233.02./3/2008 al Curții de Apel București, secția I penală.
La termenul din 12 mai 2011, instanța de apel din oficiu a pus în discuția părților legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, pronunțând încheierea recurată în prezenta cauză.
Potrivit disp. art. 160b alin. (1) C. proc. pen. „în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.”
În alin. (2) al aceluiași articol se prevede că dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau dacă există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
În cauza dedusă judecății, arestarea preventivă a inculpatului Z.M. s-a dispus în baza dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 148 alin. (1) lit. a), d) și f) C. proc. pen., reținându-se că acesta a fugit cu scopul de a se sustrage urmăririi penale, perioadă în care a săvârșit, cu intenție o nouă infracțiune, respectiv infracțiunea de fals privind identitatea.
În raport de aceste elemente corelate cu natura și împrejurările în care se presupune că au fost comise infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, respectiv cu pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, Înalta Curte apreciază că în mod justificat, instanța de apel a reținut starea de arest a inculpatului.
În raport de amploarea activității infracționale și de atitudinea ilicită a inculpatului ulterior introducerii în țară a drogurilor - încercând, prin atribuirea unei identități false, să obstrucționeze desfășurarea urmăririi penale - Înalta Curte apreciază că nu este depășit termenul rezonabil al detenției provizorii.
În raport cu considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Z.M. împotriva încheierii din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.M. împotriva încheierii din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 29233.02/3/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă turcă se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2011.