Preventive detention extension for high-risk drug trafficking: concrete public order danger and ECHR reasonable time compliance
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by two defendants, upholding the Court of Appeal's decision to maintain their preventive detention measures for high-risk drug trafficking offenses, and ordered each defendant to pay 200 lei in court costs. The case involved a procedural challenge to the extension of preventive arrest under Articles 160b and 3002 of the Code of Criminal Procedure, where the defendants argued for their release, but the court found that the initial grounds for detention continued to exist. The decisive legal basis relied on Article 148(1)(f) of the Code of Criminal Procedure, establishing that a prison sentence exceeding four years and a concrete danger to public order justified continued deprivation of liberty, while confirming that the duration of pre-trial detention did not violate the reasonable time limit under Article 5(3) of the European Convention on Human Rights or the presumption of innocence.
Legislator headnote
AI generatedart. 160b C. proc. pen, art. 143 alin. (1) C. proc. pen, art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen, art. 160b alin. (1) C. proc. pen, art. 160b alin. (3) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Preventive detention extension for high-risk drug trafficking: concrete public order danger and ECHR reasonable time compliance: The case involved a procedural challenge to the extension of preventive arrest under Articles 160b and 3002 of the Code of Criminal Procedure, where the defendants argued for their release, but the court found that the initial grounds for detention continued to exist. The decisive legal basis relied on Article 148(1)(f) of the Code of Criminal Procedure, establishing that a prison sentence exceeding four years and a concrete danger to public order justified continued deprivation of liberty, while confirming that the duration of pre-trial detention did not violate the reasonable time limit under Article 5(3) of the European Convention on Human Rights or the presumption of innocence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeals as unfounded in the operative part of the decision.
Basis for imposing court costs on the appellants in the final order.
Full text
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 37410/3/2010 (1229/2011), printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpaților S.A. (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 154/U.P din 10 iunie 2010, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 28385/3/2010) și R.C. (arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 156/U.P din 10 iunie 2010, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 28385/3/2010).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii de arest preventiv continuă să existe, fiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că există probe că recurenții inculpați au comis faptele penale reținute în sarcina lor.
De asemenea, s-a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații R.C. și S.A., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurenților inculpați și ultimul cuvânt al recurentei inculpate R.C. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpați, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate.
Potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.
Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 lei, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R.C. și S.A. împotriva încheierii din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 37410/3/2010 (1229/2011)
Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenții inculpați, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2011.