Preventive detention of border officer for border-crossing bribery sustained despite formal release eligibility due to public order risk

Asupra recursurilor de față;

In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din Camera de consiliu din data de 04 februarie 2011 , Curtea de Apel Bacău, secția I penală, în dosarul nr. 107/2011, rămasă definitivă, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție și în temeiul art. 1491 C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R.B.C. pentru o perioadă de 29 de zile de la 04 februarie 2011 - la 04 martie 2011 inclusiv, constatându-se incidența cazului de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin încheierea de ședință din data de 01 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 1773/2011 (770/2011), printre altele, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie - Secția de Combatere a Infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție și a dispus prelungirea arestării preventive a R.B.C.

S-a reținut că inculpatul în calitate de ofițer de poliție judiciară de frontieră în cadrul I.J.P.F. Suceava, a purtat discuții cu investigatorul sub acoperire P.G. despre împărțirea banilor, despre câți bani s-au făcut pe tură, despre trafic și încasări, despre monitorizarea mașinilor aparținând cetățenilor ucraineni și despre faptul că pentru 8 cartușe de țigări se percepe suma de 50 de lei, iar în data de 5 decembrie 2010, inculpatul a fost surprins în înregistrările audio-video între orele 00:00:15-00:00:38, predând investigatorului sume de bani și în data de 18 decembrie 2010, în intervalul 02:56:24 - 02:59:45, inculpatul R. a predat investigatorului o sumă de bani, în toneta în care se afla și inculpatul I.T.

Prin încheierea de ședință nr. 8 din data de 18 martie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 2339/2011, în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul R.B.C.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul R.B.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 232/39/2011

Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel Suceava dată în încheierea atacată, nr. 8 din data de 18 martie 2011, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Din redactarea textului legal care reglementează condițiile liberării provizorii, respectiv art. 1602 alin. (1), (2) C. proc. pen., rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie - când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, însă, îndeplinirea condițiilor privind categoriile de infracțiuni pentru care se poate acorda liberarea provizorie, precum și lipsa condiției negative, anterior arătate, creează doar o posibilitate, o facultate și nu o obligație pentru instanță, de a admite cererea. Revine deci instanței, sarcina de a analiza temeinicia unei astfel de cereri, oportunitatea punerii în libertate a inculpatului, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în parte.

In cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1), (2) C. proc. pen. respectiv infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul iar actele dosarului cauzei nu evidențiază date, din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.

Cu toate că, formal, sunt îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea cererii, la analizarea acesteia și adoptarea unei soluții temeinice, nu pot fi ignorate temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, precum și scopul unor astfel de măsuri.

Este adevărat că, în cadrul unei astfel de proceduri, se subînțelege că temeiurile arestării subzistă, privarea de libertate însăși fiind premisa, condiția „sine qua non" a formulării unei cereri de liberare provizorie, altfel, în lipsa temeiurilor arestării, sunt incidente alte instituții - revocarea arestării sau înlocuirea măsurii arestării cu altă măsură preventivă. Se impune însă, a fi avute în vedere și aceste temeiuri, pentru că, subzistența lor, completată de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și insuficiența controlului judiciar asupra inculpatului - conduc la concluzia inoportunității liberării provizorii.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat prin jurisprudența sa că, persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autoritățile trebuind să analizeze situația personală a acuzatului mai în detaliu și găsească motive specifice pentru menținerea sa în detenție. In acest context, Curtea Europeană a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea : riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni; riscul să tulbure ordinea publică.

Așadar, în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene, unul dintre motivele pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate - protejarea ordinii publice în cazul infracțiunilor cu un puternic impact în rândul comunității, cum este cea din speță - este incident și în cazul de față, motiv care, referindu-se la un interes public real, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare față de regula generală a judecării în stare de liberate.

Așa fiind, o atare tulburare a ordinii publice, prin prisma celor mai sus expuse, apreciem că este de natură a tulbura ea însăși, buna desfășurare a procesului penal, cel puțin o perioadă de timp, astfel că măsura arestării, luată tocmai în perspectiva asigurării acestui scop - al bunei desfășurări a procesului penal - se impune a fi menținută, liberarea provizorie, chiar condiționată de un anumit control judiciar, nefiind oportună la acest moment.

Este adevărat că, potrivit art. 136 C. proc. pen. scopul măsurilor preventive se poate realiza, fie prin măsuri preventive, fie prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța fiind cea care, în funcție de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta imputată și la elementele de circumstanțiere ale inculpatului, va opta pentru una din aceste măsuri.

De asemenea, reale fiind, nu sunt de neglijat nici aspectele pozitive evidențiate în circumstanțierea persoanei inculpatului, însă, așa cum am arătat, instanța apreciază că - raportat la necesitatea protejării ordinii publice (prin prisma reacției publice la modul în care autoritățile judiciare răspund unor astfel de manifestări și în contextul stopării acestui fenomen în societatea românească), motiv care primează față de celelalte elemente favorabile inculpatului, în scopul asigurării continuării urmăririi penale în bune condiții - controlul judiciar ar fi insuficient, cel puțin la acest moment, atât de apropiat datei arestării și, că deci, nu se justifică încă, punerea inculpatului în libertate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei, în sensul că, inculpatul R.B.C. în calitate de ofițer de poliție judiciară de frontieră în cadrul I.J.P.F. Suceava în baza unei înțelegeri prealabile, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, sume de bani, de la persoanele care au tranzitat frontiera cu Ucraina; cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pe care inculpatul ar fi săvârșit-o, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

In acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 1602 coroborat cu art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează această faptă, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, de inculpatul R.B.C. împotriva încheierii nr. 8 din 18 martie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 232/39/2011.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.B.C. împotriva încheierii nr. 8 din 18 martie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 232/39/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2011.