Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1031/2011 AI generated

Custodial sentence reinstated; appeal against clarification ruling held inadmissible.

Case Number Decizia nr. 1031/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the convicted person against the appellate court's ruling of December 9, 2010, and ordered her to pay 300 lei in judicial expenses. The contested ruling had clarified the operative part of a prior appellate decision in a criminal case concerning a challenge to execution, thereby replacing a previously imposed 800 lei administrative fine with a 1 year and 6 month custodial sentence and ordering the issuance of an execution warrant. The High Court held that the appeal was inadmissible because, under Article 385/1 of the Romanian Criminal Procedure Code, no appeal lies against decisions rendered in an appeal, and accordingly applied Article 385/15 point 1 letter a) of the same Code to reject it on that procedural basis.

Legislator headnote

AI generated

art. 461 lit. c) C. proc. pen, art. 83 C. pen, art. 81 C. pen, art. 82 C. pen, art. 85 alin. (3) C. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Custodial sentence reinstated; appeal against clarification ruling held inadmissible: The contested ruling had clarified the operative part of a prior appellate decision in a criminal case concerning a challenge to execution, thereby replacing a previously imposed 800 lei administrative fine with a 1 year and 6 month custodial sentence and ordering the issuance of an execution warrant. The High Court held that the appeal was inadmissible because, under Article 385/1 of the Romanian Criminal Procedure Code, no appeal lies against decisions rendered in an appeal, and accordingly applied Article 385/15 point 1 letter a) of the same Code to reject it on that procedural basis.

Keywords

AI generated
custodial sentence code of criminal procedure challenge of administrative decisions appealability of remand decision sentencing error revocation of suspended sentence

Cited Legislation

AI generated
art. 461 lit. c) C. proc. pen
În baza art. 461 lit. c) C. proc. pen.
art. 83 C. pen
13651/180/2008 numai în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 83 C. pen., modalitatea de individualizare a pedepsei principale și aplicarea pedepsei accesorii,toate privind pe inculpatul B.C.
art. 81 C. pen
În baza art. 81 C. pen. suspendă condiționat pedeapsa de 6 luni închisoare rezultată în urma contopirii pedepsei aplicate în cauză cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prin s.p. nr. 782/2008 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 12 februarie 2009.
art. 82 C. pen
În baza art. 82 C. pen. stabilește termen de încercare de 2 ani și 6 luni începând de la data de 12 februarie 2009, conform art. 85 alin. (3) C. pen.
art. 85 alin. (3) C. pen
stabilește termen de încercare de 2 ani și 6 luni începând de la data de 12 februarie 2009, conform art. 85 alin. (3) C. pen.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Basis for ordering the appellant to pay court costs to the state.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Ground for dismissing the appeal as inadmissible, since it was lodged against a decision pronounced in appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Ground for dismissing the appeal as inadmissible, since it was lodged against a decision pronounced in appeal.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay court costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin decizia penală nr. 799 din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, s-a admis contestația la executare invocată din oficiu de Compartimentul de Executări Penale a Curții de Apel Bacău.

În baza art. 461 lit. c) C. proc. pen. s-a lămurit dispozitivul deciziei penale nr. 539 din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău în sensul următor:

„I. In baza art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul B.C. și partea civilă C.B. împotriva deciziei penale nr. 27 din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 13651/180/2008 numai în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 83 C. pen., modalitatea de individualizare a pedepsei principale și aplicarea pedepsei accesorii,toate privind pe inculpatul B.C.

Casează în totalitate decizia penală recurată cu privire la ambii inculpați, precum și în parte sentința penală nr. 716 din 30 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Bacău.

Înlătură aplicarea art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului B.C. prin s.p. nr. 1530/2002 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 5 decembrie 2002, precum și pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. suspendă condiționat pedeapsa de 6 luni închisoare rezultată în urma contopirii pedepsei aplicate în cauză cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prin s.p. nr. 782/2008 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 12 februarie 2009.

În baza art. 82 C. pen. stabilește termen de încercare de 2 ani și 6 luni începând de la data de 12 februarie 2009, conform art. 85 alin. (3) C. pen.

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.

Înlătură pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) aplicată inculpatului B.C.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței nr. 716 din 30 martie 2009 a Judecătoriei Bacău cu privire la ambii inculpați.

II. În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta inculpată B.C. împotriva aceleiași decizii penale.

Inculpata B.C. va executa pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința nr. 716 din 30 martie 2009 a Judecătoriei Bacău, în regim de detenție.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurenta să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare."

A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele condamnatei B.C., în acord cu cele dispuse în prezenta contestație.

A mai dispus anularea formelor de executare emise de Judecătoria Bacău în legătură cu sancțiunea amenzii administrative în sumă de 800 lei aplicată inculpatei B.C.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că sub nr. 13651.1/180/2008 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău contestația la executare invocată din oficiu de Compartimentul de Executări Penale al aceleiași instanțe privind lămurirea dispozitivului deciziei penale nr. 539 din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău.

Având în vedere că dispozitivul deciziei sus menționate conține dispoziții care nu s-au înțeles și care au cauzat punerea greșită în executare a sentinței penale nr. 716 din 30 martie 2009 a Judecătoriei Bacău, Curtea în baza art. 461 lit. c) C. proc. pen. a admis contestația la executare invocată din oficiu și a lămurit dispozitivul deciziei penale nr. 539 din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău în sensul prezentat mai sus în dispozitivul deciziei nr. 799 din 9 decembrie 2010.

2. Împotriva acestei decizii, condamnata B.C. a formulat recurs, cu motivarea că s-a conformat comunicării inițiale a deciziei și, la data de 24 noiembrie 2010, a achitat amenda administrativă de 800 lei, pentru ca apoi să i se modifice pedeapsa într-una privativă de libertate pe calea contestației la executare.

Recursul declarat în prezenta cauză este inadmisibil, întrucât potrivit dispozițiilor art. 385/1 C. proc. pen., calea de atac a recursului nu se poate exercita împotriva deciziilor pronunțate în recurs, cum este și cazul în speță.

În consecință, văzând și prevederile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnata B.C., împotriva deciziei penale nr. 799 din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurenta condamnată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2011.