Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1968/2011 AI generated

Failure of cassation grounds to meet legal requirements bars annulment for omission

Case Number Decizia nr. 1968/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the annulment challenge (contestație în anulare) filed by the appellant against a prior cassation decision, thereby leaving the commercial section's earlier dismissal of the appeal intact and rendering the lower court's judgment final. The dispute centered on a commercial matter where the appellant argued that the cassation court had erred by failing to substantively review the grounds for modification or cassation, claiming that its arguments addressed contractual obligations and the legality of an offer under Articles 304(7)-(9) of the Code of Civil Procedure. The deciding court held that the challenge was unfounded because the legal basis for annulment under Article 318(1) of the Code of Civil Procedure applies only when a cassation court omits to examine a valid ground for cassation; in this instance, the cassation court had correctly determined that the appellant's arguments pertained to matters of fact and were not properly framed within the specific legal defects enumerated in Article 304, thus constituting a substantive rejection rather than a procedural omission.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 C. proc. civ, art. 318 alin. (1) C. proc. civ; Failure of cassation grounds to meet legal requirements bars annulment for omission: Conform art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestația în anulare când instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Keywords

AI generated
grounds for cassation civil annulment matter in dispute grounds of challenge article of civil procedure basis of obligation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Ședința publică de la 19 mai 2011

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 11 ianuarie 2011 contestatorul C.E.D. a formulat contestația în anulare împotriva deciziei nr. 4357 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și a solicitat anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului conform motivelor invocate prin cererea de recurs.

A arătat în cererea sa că motivarea recursului a fost făcută în termenul prevăzut de lege și a menționat ca temei al recursului prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și chiar în condițiile în care nu a dezvoltat cererea de recurs distinct pentru cele trei puncte al art. 304 C. proc. civ., fiecare dintre motive se regăsea dezbătut în cuprinsul cererii de recurs, așa cum a precizat și în concluziile scrise.

Față de aceste considerente a apreciat că instanța a refuzat să cerceteze motivele de modificare ale deciziei atacate, adoptând o atitudine exagerată și imparțială, pe fondul recursului hotărârea fiind rezultatul unei aplicări greșite a legii sub aspectul obligației contractuale și chiar lipsită de temei legal în ceea ce privește oferta adresată de intimată.

Intimata E.G. București a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, arătând că motivele de nelegalitate din recurs nu se pot rezuma doar la indicarea temeiurilor de drept și că totdeauna formularea criticilor este obligatorie.

A mai arătat că în cauză nu este vorba despre o omisiune a instanței de recurs, în realitate contestatorul urmărind o nouă posibilitate de examinare a recursului, solicitând practic să se treacă peste nulitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerințelor de promovare a recursului.

Contestația în anulare nu este fondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Conform art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestația în anulare când instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Textul de lege învederat reglementează contestația în anulare specială.

Examinând contestația în anulare în lumina dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea constată că recursul declarat de D.E.C. împotriva deciziei instanței de apel, a fost analizat de instanța de recurs care a constatat că acesta nu conține motivele de nelegalitate, în cererea de recurs nefiind dezvoltate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, astfel că nu s-a putut face încadrarea în niciuna dintre condițiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru a exista posibilitatea analizei unor motive de nelegalitate care să determine modificarea hotărârii.

De asemenea, instanța de recurs a reținut că recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă argumentele folosite în susținerea motivelor de recurs nu au putut fi încadrate în niciunul din cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., ci au vizat aspecte ce țin de situația de fapt, care nu poate face obiectul analizei de recurs.

Omisiunea din greșeală de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare vizează situația când instanța de recurs nu a examinat distinct fiecare motiv de recurs sau nu a răspuns tuturor motivelor de recurs printr-un considerent comun.

În cauză, instanța a analizat motivele de recurs față de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., pe care le-a raportat la caracterul nedevolutiv al recursului, în sensul că situația de fapt prezentată de recurent nu constituie motiv de nelegalitate a deciziei atacate, argumentele folosite de recurent în motivarea recursului nefăcând posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., situație care conduce la concluzia că în prezenta contestație în anulare nu se poate vorbi de o omisiune de a cerceta vreun motiv de recurs, astfel că teza a II-a a art. 318 alin. (1) C. proc. civ., nu se regăsește în cauză.

În acest context, Curtea va respinge, ca nefondată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul C.E.D. împotriva deciziei nr. 4357 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.