Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1967/2011 AI generated

Public procurement services dispute jurisdiction resolved in favor of local court after quashing appellate classification of commercial tribunal jurisdiction.

Case Number Decizia nr. 1967/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, modified the appellate court's decision, and established that the competent court to resolve the case is the local court (Judecătoria Tîrgu-Jiu), thereby ending a negative conflict of jurisdiction. The dispute concerned a claim for 13,183.90 RON for services rendered without a valid public procurement contract during a period not covered by the relevant service agreements, raising the question of whether the case fell under the special jurisdiction for public procurement litigation or the general jurisdiction of the courts of first instance. The court held that since the specific provisions of the Public Procurement Law concerning jurisdiction for disputes regarding the execution or nullity of public contracts did not apply to services rendered outside the scope of valid contracts, the general rules of the Code of Civil Procedure applied; consequently, because the amount in dispute was below the 100,000 RON threshold, material jurisdiction vested in the local court rather than the commercial section of the tribunal.

Legislator headnote

AI generated

art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006, art. 1 pct. 1 C. proc. civ, art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 306 alin. (3) C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 1 alin. (1) C. proc. civ; Public procurement services dispute jurisdiction resolved in favor of local court after quashing appellate classification of commercial tribunal jurisdiction: reclamantului se constată că prin cererea formulată, acesta a solicitat daune în sumă de 13.183,90 lei rezultate din serviciile prestate pentru identificarea și înregistrarea animalelor în perioada aprilie – decembrie 2008, perioadă care nu face obiectul contractelor de servicii nr. 94 și nr. 95 din 31 august 2007, astfel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, așa cum greșit a reținut Curtea de apel, ci, se aplică dispozițiile procedurale prevăzute de Codul de procedură civilă Cartea I – Competența instanțelor judecătorești.

Keywords

AI generated
public procurement contract commercial dispute conflict of jurisdiction special jurisdiction civil litigation procedure services rendered

Cited Legislation

AI generated
art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006
884 din 5 noiembrie 2010, a admis excepția necompetenței invocată de pârâtă și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006.
art. 1 pct. 1 C. proc. civ
Jiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, deoarece în raport de valoarea solicitată prin cererea de chemare în judecată, competența materială revine judecătoriei potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006
20/2011 din ședința din camera de consiliu de la 24 februarie 2011, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția comercială, reținând că potrivit dispozițiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, așa cum a fost modificat prin Legea nr.
art. 306 alin. (3) C. proc. civ
Având în vedere că recurenta nu a invocat temeiul de drept al recursului, din dezvoltarea motivelor, Curtea apreciază, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că este posibilă încadrarea lor în dispozițiile art.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
civ., că este posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la aplicarea greșită a art.
art. 1 alin. (1) C. proc. civ
Conform art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, art.
art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ
Constatând că valoarea litigiului este 13.183,90 lei, sub limita de 100.000 lei prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., instanța competentă în a soluționa prezenta cauză este Judecătoria Târgu – Jiu, așa cum reglementează art.
art. 5 C. proc. civ
civ., coroborat cu art. 5 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Ședința publică de la 19 mai 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamantul C.M.V.I. Dr. D.C. a chemat-o în judecată pe pârâta D.S.V.S.A. Gorj pentru ca instanța, prin hotărârea pe care va urma să o pronunțe să oblige pârâta să-i plătească suma de 13.183,90 lei reprezentând serviciile prestate pentru identificarea și înregistrarea animalelor în perioada aprilie – decembrie 2008, sumă ce urma să fie actualizată la data plății efective.

Judecătoria Târgu Jiu, prin sentința comercială nr. 884 din 5 noiembrie 2010, a admis excepția necompetenței invocată de pârâtă și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că observând că obiectul cererii îl reprezintă acțiunea formulată pentru acordarea de despăgubiri, conform contractelor de servicii nr. 94/2007 și nr. 95/2007, contracte încheiate în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 și raportând obiectul cererii la prevederile art. 66 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006, a admis excepția și a declinat competența în favoarea secției contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Gorj.

Tribunalul Gorj, secția comercială, pe rolul căruia a fost înregistrată cererea sub nr. 15149/95/2010, analizând întreaga documentație aflată la dosarul cauzei, a constatat că în mod eronat Judecătoria Tg. Jiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, deoarece în raport de valoarea solicitată prin cererea de chemare în judecată, competența materială revine judecătoriei potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ. și, constatând competența Judecătoriei Tg. Jiu în soluționarea cauzei, precum și ivirea conflictului negativ de competență a trimis dosarul pentru soluționarea conflictului la Curtea de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin sentința nr. 20/2011 din ședința din camera de consiliu de la 24 februarie 2011, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția comercială, reținând că potrivit dispozițiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2010, procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția comercială în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

Întrucât litigiul este legat de executarea unui contract administrativ încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, față de dispozițiile legale menționate, Curtea de apel a apreciat că în cauză, competența materială revine secției comerciale a tribunalului în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante.

La data de 11 martie 2009 reclamantul C.M.V.I. Dr. D.C. a formulat recurs arătând că suma pe care a solicitat-o prin acțiunea introductivă, respectiv 13.183,90 lei reprezintă servicii prestate fără contract în perioada aprilie – decembrie 2008 și că pentru perioada respectivă, deși avea calitatea de achizitor, nu a organizat procedura de atribuire a contractelor de servicii, astfel încât în mod eronat s-a făcut aplicarea art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, contractele de servicii nr. 94 și 95 fiind încheiate la 31 august 2007, având valabilitate până la data de 31 decembrie 2007, acestea nefăcând obiectul prezentului litigiu.

Având în vedere că recurenta nu a invocat temeiul de drept al recursului, din dezvoltarea motivelor, Curtea apreciază, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că este posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la aplicarea greșită a art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

Analizând recursul reclamantului se constată că prin cererea formulată, acesta a solicitat daune în sumă de 13.183,90 lei rezultate din serviciile prestate pentru identificarea și înregistrarea animalelor în perioada aprilie – decembrie 2008, perioadă care nu face obiectul contractelor de servicii nr. 94 și nr. 95 din 31 august 2007, astfel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, așa cum greșit a reținut Curtea de apel, ci, se aplică dispozițiile procedurale prevăzute de Codul de procedură civilă Cartea I – Competența instanțelor judecătorești.

Conform art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, art. 2 alin. (1) lit. a) din același act normativ reglementând competența materială a secției comerciale a tribunalului în procesele și cererile al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei (Ron).

Constatând că valoarea litigiului este 13.183,90 lei, sub limita de 100.000 lei prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., instanța competentă în a soluționa prezenta cauză este Judecătoria Târgu – Jiu, așa cum reglementează art. 1 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 5 C. proc. civ.

Ca urmare, potrivit art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va modifica sentința atacată în sensul că stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu – Jiu.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul C.M.V.I. Dr. D.C.. modifică sentința nr. 20/2011 din camera de consiliu din data de 24 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția comercială și stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu – Jiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.