Effectiveness of electricity supplier transfer dispute: procedural prerequisites under ANRE Orders 21/2005 and 36/2005 for balance responsibility changes

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. 2613/115/2007, reclamanta SC E.E. SA - U.T.C. Reșița, în calitate de succesoare a SC D.F.E.E.E.B. SA (ca urmare a divizării parțiale intervenite la 01 iulie 2007) a chemat în judecată pârâtele SC T.M.K. Reșița SA (fostă C.S. Reșița SA), SC C.E. Craiova SA, C.N.T.E.E.T. SA și SC O. SA, pentru ca - prin hotărârea ce se va pronunța - să fie obligate pârâtele să achite reclamantei, în solidar, suma de 6277455,25 lei, reprezentând c.val. energie electrică, penalități, taxe Radio și TV, toate acestea pentru luna octombrie 2005.

În motivarea demersului său judiciar, reclamanta a arătat că prin adresa nr. 48/1121 din 05 septembrie 2005 transmisă SC E.E.B. SA, pârâta 1 și-a anunțat intenția de a uza de calitatea sa de consumator eligibil de energie electrică și a solicitat renegocierea contractelor de furnizare a energiei electrice nr. 1 din 01 ianuarie 2001 (Oțelărie Electrică 220 KV); nr. 2 din 29 mai 2000 (Platou C.S.R. 110 KV); nr. 3 din 06 iunie 2000 (Stația Aglomerare 6 KV) încheiate cu reclamanta, în conformitate cu art. 35 din contracte. La 08 septembrie 2005 s-au purtat negocieri între reclamantă și pârâta nr. 1, astfel ca aceasta din urmă să rămână consumator eligibil al reclamantei în perioada următoare, după perfectarea unui nou contract în conformitate cu prevederile legale. Cu adresa SC C.S.R. SA nr. 57/1121 din 27 septembrie 2005 către SC E.E.B. SA, SC C.S.R. SA a revenit la adresa nr. 48/1121 din 05 septembrie 2005 și a anunțat că - începând cu data de 05 octombrie 2005 - aceasta va încheia un contract de furnizare a energiei electrice cu SC C.E. Craiova SA. Prin adresa nr. 6129 din 28 septembrie 2005 a SC E.E.B. SA s-a comunicat consumatorului SC C.S.R. SA că nu poate trece la statutul de consumator eligibil începând cu data de 05 octombrie 2005, deoarece nu sunt îndeplinite riguros prevederile Ordinului Autorității Naționale de Reglementare a Energiei (A.N.R.E. ) nr. 36 - art. 9 și că până la data de 28 septembrie 2005 nu s-a primit vreo solicitare de încheiere a contractelor de distribuție pentru locurile alimentate la 110 KV și 6 KV, drept pentru care rezilierea contractelor încheiate cu pârâta nr. 1 se va face începând cu data de 01 noiembrie 2005.

Reclamanta a pretins că SC C.E. Craiova a comunicat, la data de 30 septembrie 2005, că a perfectat un contract de furnizare a energiei electrice cu SC T.M.K. Reșița SA, începând cu data de 01 octombrie 2005 și că, începând cu această dată, și-a asumat responsabilitatea echilibrării acestui consumator. Tot la aceeași dată, C.E. Craiova a solicitat încheierea contractelor de distribuție cu E.E. Banat și celui de transport cu C.N.T. SA. Conform art. 40 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin H.G. nr. 1.007/2004, încheierea unui contract de furnizare a energiei electrice se poate face numai în condițiile în care furnizorul, respectiv consumatorul, au încheiat în prealabil un contract de distribuție și/sau de transport cu operatorul de rețea care deservește locul de consum, lucru care - din motive tehnice - era imposibil să se întâmple într-o singură zi.

Deși s-a comunicat atât C.E. Craiova (la 04 octombrie 2005 și 07 octombrie 2005) cât și SC C.S.R. SA (la 28 septembrie 2005) că, deoarece nu sunt îndeplinite prevederile art. 9 din Ordinul A.N.R.E. nr. 36/2005, conform căruia „un titular de licență participant la piața angro de energie electrică nu își poate modifica statutul asumat față de C.N.T.E. SA privind responsabilitatea echilibrării pentru punctele de racordare proprii sau a consumatorilor pe care îi deservesc decât după minim 15 zile calendaristice de la data comunicării informațiilor necesare și numai începând cu prima zi a unei luni calendaristice”, rezilierea contractelor de furnizare încheiate între E. Banat și SC C.S.R.

SA precum și modificarea responsabilității echilibrării se va face începând cu data de 01 noiembrie 2005, nu au fost înțeleși. SC C.S.R. SA a considerat că a încheiat un contract cu noul furnizor începând cu data de 05 octombrie 2005 și toată responsabilitatea ulterior acestei date revine C.E. Craiova, deși această societate insistă să susțină că asigură echilibrarea consumatorului SC C.S.R. SA începând cu data 01 octombrie 2005, iar prin adresa nr. 20.058 din 18 octombrie 2005 T. a confirmat că până la data de 12 octombrie 2005 Sucursala de măsură OMEPA nu a primit nici o cerere de modificare a contorului.

Modificarea responsabilității echilibrării neavând loc, consumul SC C.S.R. SA din luna octombrie 2005 a fost înregistrat în P.R.E. E. București, către care E.E. Banat și-a delegat responsabilitatea echilibrării. E.E. Banat a înștiințat SC C.S.R. SA că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, rezilierea contractului de furnizare se poate face doar de la 01 noiembrie 2005. În toate notificările transmise în cursul lunii noiembrie de SC E.E. B. SA nu a mai fost luat în considerare consumul SC C.S.R. SA. În cazul în care contractul de furnizare încheiat de C.E. Craiova cu SC C.S.R.

SA ar fi intrat în vigoare după 1 decembrie 2005, atât SC E.E. B. SA cât și C.E. Craiova ar înregistra costuri foarte mari pe piața de echilibrare în cursul lunii noiembrie.

A mai susținut reclamanta că SC O. a cuprins, în decontarea lunii octombrie 2005 pentru E.E. Banat SA, și energia aferentă consumatorului SC C.S.R. SA, iar C.N.T.E.E.E.T. SA a facturat contravaloarea serviciului de transport și pentru această energie electrică tot S.D.F.E.E.E.E. Banat SA.

Notificarea C.N.T.E.E.T. SA către C.E. Craiova SA fiind făcută la 29 septembrie 2005, prin adresa nr. 2656, modificarea efectivă a responsabilității de echilibrare putea avea loc doar începând cu 01 noiembrie 2005. Prin adresa nr. 20.058 din 18 octombrie 2005 a C.T.E. SA se confirmă că, până la data de 12 octombrie 2005, Sucursala de măsurare a energiei electrice tranzitate pe piața angro OMEPA nu a primit cerere de modificare a conturului de la nici unul din PRE-urile implicate. Drept urmare, în luna octombrie 2005, SC C.S.R. SA fiind consumator captiv al SC D.F.E.E.E.B. SA, C.E. Craiova a solicitat intervenția A.N.R.E., pentru soluționarea neînțelegerii privind încheierea contractului de distribuție. A.N.R.E. a tratat această problemă ca pe o divergență precontractuală și a formulat o recomandare, menționând că neînsușirea recomandărilor va conduce la continuarea „Procedurii” și la emiterea unei decizii, iar efectele unei decizii a Președintelui A.N.R.E. curg de la data semnării acestei decizii. În urma audierii avute la A.N.R.E. la data de 23 noiembrie 2005, pentru concilierea divergențelor precontractuale apărute la încheierea contractului de distribuție a energiei electrice nr. 270 din 04 octombrie 2005, încheiat între SC D.F.E.E.E.B. SA și S.C. C.E. Craiova S.A., părțile au stabilit de comun acord soluționarea pe cale amiabilă a neînțelegerilor apărute la semnarea contractului mai sus menționat.

În data de 19 ianuarie 2006 a avut loc întâlnirea dintre reprezentanții SC C.E. Craiova SA și SC D.F.E.E.E.B. SA, dar nici în urma acesteia nu s-a ajuns la vreun rezultat, deoarece SC C.E. Craiova S.A. a susținut că - începând cu data de 05 octombrie 2005 - a furnizat energie electrică consumatorului SC C.S.R. Reșița SA, chiar dacă a fost de acord cu derularea contractului de distribuție nr. 270 din 04 octombrie 2005 începând cu luna noiembrie 2005. Comisia de Arbitraj a disputelor de pe piața de energie electrică nu a soluționat corespunzător problemele apărute la decontarea lunii octombrie 2005, în urma schimbării furnizorului de către consumatorul SC C.S.R. SA Reșița cu un alt furnizor, emițând numai recomandări (a se vedea procesul-verbal întocmit la 16 octombrie 2006), iar SC C.E. Craiova a refuzat o analiză comună, corectă, pentru o compensare echitabilă a daunelor. Totodată, s-a constatat că sumele aferente componentei de transport pentru SC C.S.R. SA au fost facturate, pentru luna octombrie 2005, de SC T.E. Banat, cu toate că exista un contract cu C.E. Craiova pentru această lună. De asemenea, la Operatorul Pieței de Energie Electrică SC O., Nota de decontare a lunii octombrie 2005, privitor la „Cantitățile de energie electrică tranzacționate, drepturi de încasare și obligații de plată aferente contractului de transport energie electrică, servicii de sistem și de administrare a pieței încheiat între C.N.T.E. și SC F.D.E.E.E. Banat SA, energia consumată de SC C.S.R. SA este din conturul comercial al SC F.D.E.E.E.E. Banat SA. În conformitate cu prevederile Codului Comercial al pieței angro de energie electrică, punctele de racordare la rețea ale unui consumator eligibil pe piața concurențială trebuie să fie considerate în cadrul Părții Responsabile cu Echilibrarea din care face parte furnizorul respectivului consumator.

Potrivit punctului 9 din anexa la Ordinul A.N.R.E. nr. 36/2005, un titular de licență participant la piața en-gros de energie electrică nu-și poate modifica statutul asumat față de C.N.T.E. SA privind responsabilitatea echilibrării pentru punctele de racordare proprii sau ale consumatorilor pe care îi deservește decât după minim 15 zile calendaristice și numai începând cu prima zi a unei luni calendaristice. În baza prevederilor pct. 5 din anexa la Ordinul A.N.R.E. nr. 30/2005, fiecare furnizor implicit își asumă ca parte responsabilă cu echilibrarea distinctă, responsabilitatea echilibrării consumatorilor săi eligibili. Transferul responsabilității echilibrării se consideră finalizat în urma parcurgerii etapelor prevăzute în procedura operațională: „Înregistrarea, retragerea și revocarea unei Părți Responsabile cu Echilibrarea”, elaborată de C.N.T.E. SA și avizată de A.N.R.E. , inclusiv reactualizarea convențiilor de măsurare și agregare de fiecare dintre cele două PRE (S.C. Electrica S.A. în calitate de PRE care nu-și asumă responsabilitatea echilibrării pentru consumatorul care-și exercită dreptul de eligibilitate și, respectiv, SC C.E. Craiova SA, în calitate de PRE care va prelua responsabilitatea echilibrării acestui consumator). În caz contrar, ambele PRE pot suporta penalizări financiare, pentru dezechilibrele de la notificare. În concluzie, pentru schimbarea furnizorului de energie electrică trebuie parcurse toate etapele, atât din procedura operațională menționată cât și din Procedura privind schimbarea furnizorului de energie electrică, aprobată de A.N.R.E. nr. 21/2005. A conchis reclamanta, învederând că pârâtele nr. 2, 3 și 4 sunt vinovate de nerespectarea prevederilor legale privind reglementarea pieței de energie electrică care au condus la prezentul litigiu.

Pârâta SC C.E. Craiova SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâtele C.N.T.E.E.T. SA și SC O. SA au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, invocând și excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pârâta SC T.M.K. Reșița SA a depus întâmpinare, cerere de chemare în garanție și cerere reconvențională. Pârâta - reclamantă a invocat și excepția nulității cererii de chemare în judecată (motivat de faptul că cererea introductivă de instanță nu cuprinde motivele de drept, situația de fapt e insuficient precizată iar obiectul cererii nu este clar menționat), excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei (motivat de faptul că reclamanta nu și-a probat calitatea de succesoare a Electrica Reșița), excepția inadmisibilității acțiunii (motivat de faptul că obligația nu ar fi solidară) și excepția de neexecutare a contractului.

Prin cererea de chemare în garanție, SC T.M.K. Reșița SA a solicitat ca - în cazul în care va cădea în pretenții - să fie obligată chemata în garanție SC C.E. Craiova SA să-i plătească suma de 6277455,25 lei, cu titlu de contravaloare energie electrică, penalități, taxe Radio și TV, precum și să fie obligată aceasta la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat că a achitat chematei în garanție - pentru luna octombrie 2005 - suma de 2763617,49 lei, cu titlu de contravaloare energie electrică furnizată.

Prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă SC T.M.K. Reșița SA a solicitat instanței să constate că la data de 04 octombrie 2005 s-au reziliat contractele nr. 1, 2 și 3. Pârâta-reclamantă a arătat că a îndeplinit toate formalitățile prevăzute de lege, în vederea rezilierii celor trei contracte de furnizare a energiei electrice.

Prin încheierea nr. 353 din 30 octombrie 2007 a Tribunalului Caraș-Severin s-a dispus scoaterea dosarului de pe rolul instanței și înaintarea lui la Tribunalul Iași, având în vedere că, prin încheierea nr. 3255 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 7771/1/2007, s-a dispus strămutarea judecării dosarului. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 8328/99/2007.

Prin sentința nr. 1611/com din 04 noiembrie 2009, Tribunalul Iași a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și lipsei coparticipării procesuale pasive și a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E.E. SA - Unitatea Teritorială Comercială Reșița în contradictoriu cu pârâta SC T.M.K. Reșița SA.

Tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4352528,32 lei, cu titlu de contravaloare energie termică livrată în cursul lunii octombrie 2005, a sumei de 1924813,42 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data de 28 februarie 2007, a sumei de 30 lei, cu titlu de contravaloare taxă radio, a sumei de 50 lei, cu titlu de contravaloare taxă TV și a sumei de 67950 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC T.M.K. Reșița SA în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC E.E. SA - Unitatea Teritorială Comercială Reșița. A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC T.M.K. Reșița S.A. în contradictoriu cu SC C.E. Craiova SA și a fost obligată chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 2763617,49 lei, cu titlu de contravaloare energie electrică încasată fără drept și a sumei de 30823 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 10 aprilie 2008, tribunalul a respins excepțiile nulității cererii introductive de instanță, a necompetenței materiale a Tribunalului Iași, a autorității de lucru judecat și a tardivității acțiunii. De asemenea, prin încheierea din 04 iunie 2008 instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecata în contradictoriu cu pârâtele SC O. SA, C.N.T.E.E.T. SA și SC C.E. Craiova SA.

În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și lipsei coparticipării procesuale pasive, instanța a apreciat că sunt neîntemeiate, astfel:

Referitor la calitatea procesuală activă a SC E.E. SA, instanța a reținut că aceasta este succesoarea în drepturi a SC D.F.E.E.E. SA. Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalul a avut în vedere H.G. 1342/2001, privind reorganizarea SC D.F.E.E.E. SA prin care s-au înființat opt noi societăți comerciale, denumite filiale, în care acționar unic era „E.” SA și SC D.F.E.F..E.E. E. Banat SA. Prin H.G. 1000/2004, privind unele măsuri pentru derularea și finalizarea privatizării, modificarea și completarea Strategiei de privatizare a societăților comerciale filiale de distribuție și furnizare a energiei electrice „E.D.” SA și „E.B.” SA, la art. 3 alin. (2) se aproba încheierea contractului de privatizare a SC F.D.F.E.E.E.B. SA, acționar majoritar urmând să devină E. S.P.A. A mai stabilit tribunalul că schimbarea de acționariat nu a avut nici o înrâurire asupra formei de funcționare a societății, singurele modificări operând la nivelul acționariatului și denumirii societății, respectiv SC F.D.F.E.E.E.B. SA. Proiectul de divizare a SC F.D.F.E.E.E.B. SA a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1339 din 26 aprilie 2007. În proiect, se prevede la Capitolul B că: „Divizarea Societății are loc prin desprinderea părții corespunzătoare din patrimoniul societății, incluzând activul și pasivul, aferentă activității de furnizare a energiei electrice. Partea din patrimoniul societății aferentă activității de energie electrică va fi transmisă cu titlu universal Societății Nou Înființate, în conformitate cu prevederile capitolul IV din proiectul de divizare. Creanțele transferate către noua societate sunt aferente activității de furnizare a energiei electrice desfășurată în prezent de societate”.

Tribunalul a reținut și că Hotărârea AGEA a SC F.D.F.E.E.E.B. SA nr. 8 din 20 iunie 2007 a aprobat operațiunea de divizare a societății, prin desprinderea unei părți din patrimoniu și transferul către o nouă Societate, numită E.E. SA, conform proiectului de divizare publicat în M.Of. nr. 1339 din 26 aprilie 2007. În actul constitutiv al SC E.E., în preambul, este menționat că societatea este constituită ca urmare a divizării SC F.D.F.E.E.E. B. SA și SC F.D.F.E.E.E. Dobrogea, în conformitate cu proiectele de divizare publicate în M.Of. nr. 1339 din 26 aprilie 2007 și M.Of. nr. 1458 din 09 mai 2007.

În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și lipsei coparticipării procesuale pasive, instanța le-a respins, motivat de faptul că reclamanta și-a întemeiat pretenția dedusă judecății pe existența contractelor de furnizare a energiei electrice nr. 1, 2 și 3 încheiate cu pârâta, contracte care au fost în vigoare pe parcursul lunii octombrie 2005, Coparticiparea procesuală pasivă a S.C. C.E. Craiova S.A. nu se impunea, în condițiile în care între reclamantă și această din urmă societate comercială nu a existat un raport juridic direct.

Pe fondul cauzei, instanța de fond și-a fundamentat soluția în baza raționamentului ce va fi redat în cele ce urmează.

Tribunalul a stabilit că pe toată durata lunii octombrie 2005 reclamanta a fost cea care a furnizat energie electrică către pârâtă, în baza contractelor nr. 1 din 01 ianuarie 2001, 2 din 29 mai 2000 și nr. 3 din 06 iunie 2000, contracte a căror valabilitate s-a menținut și pentru această perioadă, nefiind reziliate la data de 04 octombrie 2005. Potrivit dispozițiilor art. 33 din H.G. nr. 1007/2004, furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare, încheiat de un furnizor cu consumatorul. Procedura privind schimbarea furnizorului de energie electrică este prevăzută atât în Ordinul nr. 21 din 01 iunie 2005 emis de A.N.R.E. cât și în Ordinul nr. 35 din 19 iulie 2005, emis de aceeași autoritate, care a adus o serie de modificări în ceea ce privește procedura de urmat indicată în primul act normativ. Contractele de furnizare a energiei electrice nr. 1, 2 și 3, încheiate între reclamantă și pârâtă, erau pe durată nedeterminată. Este adevărat că - prin adresa nr. 57/1121 din 27 septembrie 2005 - pârâta S.C.T.M.K. Reșița S.A. a anunțat reclamanta că - începând cu data de 05 octombrie 2005 - încheie un contract de furnizare a energiei electrice cu SC C.E. Craiova SA, însă această denunțare unilaterală nu a putut opera, în condițiile în care nu a fost respectată procedura A.N.R.E., de schimbare a acestui furnizor.

Instanța a constatat că pârâta - în mod corect și cu respectarea dispozițiilor Ordinului A.N.R.E. nr. 21 din 01 iunie 2005 - a demarat această procedură de înlocuire a furnizorului. Această procedură - însă - nu s-a putut finaliza, deoarece înainte de a-și produce efectele (05 octombrie 2005) și în cursul termenului de preaviz a fost modificat cadrul normativ, prin apariția Ordinului nr. 36 din 31 august 2005, care prevedea condiții diferite. Articolul 9 din acest ultim ordin prevedea că un titular de licență participant la piața en-gros de energie electrică nu își poate modifica statutul asumat față de C.N.T.E. SA, privind responsabilitatea echilibrării pentru punctele de racordare proprii sau ale consumatorilor pe care îi deservește decât după minim 15 zile calendaristice de la data comunicării informațiilor necesare și numai începând cu prima zi a unei luni calendaristice. Or, această din urmă modificare procedurală nu a fost respectată de pârâtă.

Instanța a apreciat că dispozițiile Ordinului nr. 36/2005, conținând norme procedurale de urmat în cazul manifestării intenției de modificare a furnizorului de energie electrică, erau de imediată aplicare și, deci, că verificarea condițiilor pentru încheierea unui nou contract de furnizare la data de 05 octombrie 2005 trebuie să se facă raportat la acest act normativ. Faptul că reclamanta este cea care a livrat energie electrică pârâtei - pentru întreaga durată a lunii octombrie 2005 - rezultă atât din raportul de expertiză efectuat în cauză cât și din actele depuse la dosar. SC O. a cuprins - în nota de decontare a lunii octombrie 2005 pentru SC D.F.E.E.E.E. Banat SA - și energia aferentă consumatorului SC C.S.R. SA iar C.N.T.E.E.T. SA a facturat contravaloarea serviciului de transport pentru această energie electrică tot Societății de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice E.E. Banat S.A. Adresa nr. 20058/18 octombrie 2005 a C.N.T.E.E.T. SA confirmă că, până la data de 12 octombrie 2005, Sucursala de măsurare a energiei electrice tranzitate pe piața en-gros OMEPA nu a primit cerere de modificare a conturului de la niciunul dintre PRE-urile implicate. Modificarea responsabilității echilibrării neavând loc, consumul SC C.S.R. SA din luna octombrie 2005 a fost înregistrat în PRE E. București, către care E.E. Banat și-a delegat responsabilitatea echilibrării. Totodată, s-a constatat că acele costuri aferente componentei de transport pentru SC C.S.R. SA au fost facturate, pentru luna octombrie 2005, de SC T.E. Banat , cu toate că exista un contract cu C.E. Craiova, pentru această lună.

Tribunalul a apreciat ca relevantă în cauză decizia nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a Comitetului de Arbitraj al Disputelor de pe Piața Energiei Electrice, în care se arată că, datorită nerespectării tuturor reglementărilor de trecere a consumatorului captiv la consumator eligibil, s-a creat următoarea situație: C.E. Craiova a încasat în luna octombrie atât contravaloarea energiei electrice vândute pe piața de energie cât și contravaloarea energiei electrice consumate de C.S.R. SC E.E.B. SA a continuat să aibă înregistrat drept consumator captiv C.S. Reșița (deși nu există un contract de furnizare energie electrică între cele două societăți). În urma discuțiilor purtate, pentru stingerea definitivă a litigiului, C.E. Craiova este de acord ca - împreună cu SC E.E.B. SA - să găsească modalitățile legale prin care să transfere sumele facturate și încasate pentru energia electrică consumată de C.S. Reșița în luna octombrie 2005.

Tribunalul a mai stabilit și faptul că procesele-verbale de măsurare a consumului de energie electrică încheiate între pârâtă și chemata în garanție nu este de natură să lămurească pe deplin identitatea furnizorului de energie, aceste procese-verbale nefiind opozabile reclamantei.

S-a reținut de instanța de fond că - nici în situația în care procedura prealabilă demarată de pârâta-reclamantă ar fi fost în conformitate cu dispozițiile Ordinului A.N.R.E. nr. 36/2005 - cererea de constatare a rezilierii celor trei contracte nu ar fi fost întemeiată dat fiind faptul că rezilierea este o sancțiune a neexecutării culpabile, de una dintre părți, a obligațiilor stabilite printr-un contract sinalagmatic cu executare succesivă, efectele producându-se doar pentru viitor. În speță, nu s-a invocat și nici nu s-a probat că reclamanta nu și-ar fi executat, din culpă, obligațiile contractuale. Constatarea intervenirii rezilierii celor trei contracte nu se putea dispune decât în situația în care aceasta ar fi intervenit anterior, fie ca urmare a unei hotărâri judecătorești, fie convențional (pacte comisorii) ceea ce nu este cazul. Întreaga procedură ce a fost demarată de pârâtă viza - în concret - denunțarea unilaterală a contractelor de furnizare a energiei electrice.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, instanța a apreciat că este parțial întemeiată. Astfel, chemata în garanție a fost obligată la plata sumei de 2763617,49 lei, ce reprezintă suma pe care pârâta a achitat-o pentru energia electrică pe care ar fi trebuit să o primească în intervalul 05 octombrie 2005 - 31 octombrie 2005. S-a apreciat că - atât timp cât această energie electrică nu a fost livrată - prețul achitat nu își are vreo justificare. Chematul în garanție nu poate fi obligat la plata întregii sume solicitate de pârâtă, la care cea din urmă a fost obligată prin hotărâre, deoarece nu are vreo culpă în ce privește furnizarea energiei electrice. Pârâta este aceea care a demarat procedura de schimbare a furnizorului și - fără să îndeplinească cerințele impuse de legislația specifică (Ordinul A.N.R.E. 36/2005) - a înțeles să contracteze cu chemata în garanție.

Împotriva sentinței au declarat apel pârâta-reclamantă SC T.M.K. Reșița SA și chemata în garanție SC „C.E. Craiova” SA.

1. În motivarea apelului, pârâta-reclamantă SC T.M.K. Reșița SA arată că înțelege să invoce opt excepții, după cum urmează:

a) Excepția de necompetență materială a Tribunalului Iași. Cadrul legal al excepției, susține T.M.K. că este reprezentat de Legea nr. 318/2003, Ordinul nr. 60 din 28 decembrie 2005, privind aprobarea Regulamentului de funcționare a Comitetului de Arbitraj, emis de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E.) și Decizia Președintelui A.N.R.E. nr. 188/2006, pentru numirea membrilor Comitetului de Arbitraj.

Arată apelanta că - prin Ordinul nr. 60 din 28 decembrie 2005 emis de A.N.R.E. - a fost aprobat Regulamentul de funcționare al Comitetului de arbitraj. Potrivit art. 10 din Regulament, Comitetul de arbitraj are competența de a soluționa diferendele apărute pe piața de energie, cu respectarea legislației în vigoare, inclusiv a legislației secundare, iar scopul său - definit în art. 12 - este acela de a soluționa, în mod operativ, eficient și echidistant, diferendele care apar între agenții economici pe piața de energie electrică. Comitetul de arbitraj este sesizat în baza unei cereri de arbitraj, pronunțând în scris decizii prin care se hotărăște modul de rezolvare a diferendului și care au caracter obligatoriu pentru părți. Articolele 15-20 stabilesc modul în care se primesc sesizările părților aflate în diferend. Comitetul de arbitraj își desfășoară activitatea în baza unei proceduri de arbitrare, iar deciziile sale pot fi contestate de partea care se consideră vătămată, în termen de 15 zile, la A.N.R.E. Articolul 34 alin. (3) din Regulament stabilește că, dacă petiționarul este nemulțumit de soluția dată contestației sale, se poate adresa Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Consideră apelanta că, în speță, avem de-a face cu un arbitraj instituționalizat, aspect reglementat de dispozițiile art. 3411 C. proc. civ., în această situație devenind, incidente și dispozițiile art. 3531, art. 3596 și art. 3631 alin. (2) C. proc. civ.

Apelanta învederează că voința părților de a supune neînțelegerile dintre ele arbitrajului poate izvorî nu numai dintr-o convenție arbitrală, ci - deopotrivă - din săvârșirea unor acte procedurale care să denote o atare intenție, precum acceptarea neîndoielnică a trimiterii cauzei spre soluționare Tribunalului Arbitral. Ținând cont că părțile litigante au înțeles să soluționeze diferendul prin intermediul Tribunalului Arbitral - așadar printr-o procedură de arbitraj reglementată de Regulamentul din 28 decembrie 2005 - continuarea firească/obligatorie a lui era dată de dispozițiile art. 34 alin. (3) din Regulament, aceea de a se adresa Curții de Apel București, secția contencios administrativ. Revenirea la acceptarea neîndoielnică a soluționării cauzei de Tribunalul Arbitral și înaintarea acțiunii către Tribunalul Iași nu mai are nici o relevanță - pretinde apelanta - de vreme ce reclamanta, în mod expres și necondiționat, a acceptat soluționarea litigiului de Comitetul de Arbitraj. Așadar, susține apelanta că sunt aplicabile dispozițiile art. 159alin. (2) raportat la art. 3 alin. (4) C. proc. civ. și art. 34 alin. (3) din Regulamentul Comitetului de arbitraj, cu trimitere la excepția de necompetență materială absolută a Tribunalului Iași, competența materială aparținând Curții de Apel București - Secția contencios administrativ

b) Excepția autorității/puterii de lucru judecat este argumentată de apelantă prin raportare la existența Deciziei nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a Comitetului de Arbitraj, în condițiile în care „hotărârea arbitrală comunicată părților are efectele unei hotărâri judecătorești definitive", conform art. 363 alin. (3) C. proc. civ., incidente fiind și dispozițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1201 C. civ., coroborate cu cele din art. 166 C. proc. civ.

Pretinde apelanta - că nu numai hotărârea irevocabilă ci și hotărârea instanțelor de fond are putere de lucru judecat, dar puterea de lucru judecat a acestei hotărâri este relativă, pentru că depinde de soluția ce se va da în recurs. Ca atare, față de efectele hotărârii arbitrale - hotărâre judecătorească definitivă - există cel puțin o excepție relativă a puterii de lucru judecat, în condițiile în care împotriva hotărârii arbitrale nu a fost formulată - în termen - acțiune în anulare.

Referitor la abrogarea Legii nr. 318/2003 prin Legea nr. 13/2007, apelanta susține că decizia arbitrală a fost pronunțata la data de 16 noiembrie 2006 iar Legea nr. 13/2007 a fost publicată în M.Of. nr. 51 din 23 ianuarie 2007, intrând în vigoare în 30 de zile de la publicare. Abrogarea Legii nr. 318/2003 nu a determinat abrogarea Ordinului nr. 60/28 decembrie 2005, de aprobare a Regulamentului de funcționare al Comitetului de Arbitraj emis de A.N.R.E., pe cale de consecință nici a Regulamentului din 28 decembrie 2005 de funcționare al Comitetului de Arbitraj, acesta continuându-și activitatea în mod independent, ca afacere a părților. c) Lipsa calității procesuale active a E. Reșița este susținută de T.M.K. prin argumentul că reclamanta nu a dovedit îndreptățirea sa în a fi succesoarea SC E. SA București și nu a dovedit că este titulara dreptului în raportul juridic dedus judecății, rezultat din calitatea sa de semnatar al contractelor.

Apelanta consideră că existența Deciziei nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a Comitetului de Arbitraj generează și lipsa de calitate procesuală activă a E. Reșița față de T.M.K., aceasta având calitate procesuală activă numai față de C.E. , prin intermediul unei acțiuni în răspundere civilă delictuală.

d) Excepția lipsei calității procesuale pasive a T.M.K., invocată prin întâmpinarea depusă pentru termenul din 02 octombrie 2007 și Notele de ședință din 04 iunie 2008, este motivată de apelantă cu referire la Decizia nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a Comitetului de Arbitraj și la cele două procese-verbale ale ședințelor Comitetului de Arbitraj al diferendelor pe piața de energie electrică, din 16 octombrie 2006 și 16 noiembrie 2006. T.M.K. susține inexistența raporturilor contractuale dintre ea și intimata-reclamantă, raportat la temeiul de drept invocat de cea din urmă, și anume art. 969 C. civ.

e) Excepția tardivității/decăderii este susținută în directă legătură cu excepția puterii de lucru judecat și față de neexercitarea în termenul stabilit de art. 365 alin. (2) C. proc. civ. a acțiunii în anulare a Deciziei nr. 2 din 16 noiembrie 2006, raportat și la dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

f) Excepția inadmisibilității ce privește o obligație cu pluralitate de subiecte, în raport de art. 1039 C. civ.

T.M.K. susține că a avut în vedere, la invocarea acestei excepții, inexistența convenției părților privind solidaritatea.

Au fost încălcate, în opinia T.M.K., dispozițiile art. 137 alin. (1) și ale art. 246 C. proc. civ., întrucât renunțarea nu se putea face - în contextul procesual dat, prin prisma alin. (4) al art. 246 C. proc. civ. - decât cu exprimarea acordului de voință al părților față de care s-a cerut renunțarea la judecată, care, având calitatea de persoane juridice, urmau a-și exprima acordul prin reprezentanții lor legali sau în urma unui mandat expres dat reprezentanților în proces. Apelanta invocă și principiul simetriei: actul de renunțare exprimă voința expresă a reprezentanților legali ai intimatei-reclamante. În acest caz, instanța nu a verificat existența acestui mandat și nici nu a acordat termen în vederea complinirii acestei lipse.

Prin prisma celor arătate mai sus, referindu-se tot la încălcarea dispozițiilor art. 246 alin. (4) C. proc. civ., în lipsa acordului pârâților față de care s-a cerut renunțarea la judecată, având în vedere că la termenele anterioare au fost soluționate excepții de fond, se arată că instanța trebuia să respingă cererea respectivă, în acel stadiu procesual. Învederează apelanta că intimata-reclamantă a formulat acțiunea de obligație solidară întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969 și art. 1039 C. civ. iar prin cererea de renunțare la judecată a modificat temeiurile de drept și de fapt ale acțiunii introductive. Or, această modificare a cererii de chemare în judecată a intervenit după prima zi de înfățișare - art. 132 raportat la art. 134 C. proc. civ. - ceea ce generează aplicarea sancțiunii inadmisibilității.

g) Excepția lipsei de interes a acțiunii intimatei E. Reșița pretinde apelanta că rezultă din aceeași Decizie nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a Comitetului de Arbitraj.

h) Excepția de neexecutare a contractului susținută de pârâtă prin indicarea faptului că obligația principală a vânzătorului, în prezenta speță, este obligația de predare, adică de punere a lucrului vândut la dispoziția cumpărătorului (art. 1314 - 1334 C. civ.). Cu privire la dovada predării se aplică regulile generale referitoare la executarea obligațiilor. Sancțiunea nerespectării obligației de a proba predarea lucrului este materializată în excepția de neexecutare și ea este pe deplin aplicabilă, în condițiile în care E. nu face dovada livrării energiei electrice la care se referă facturile nr. 1453918 din 01 octombrie 2005, 1453919 din 01 octombrie 2005, 1455730 din 03 noiembrie 2005 și 1455739 din 03 noiembrie 2005, în cuantum total de 4.352.528,32 lei.

În legătură cu fondul litigiului, apelanta T.M.K. susține că în anii 2000-2001 a semnat cu Enel Reșița „contractele de furnizare a energiei electrice la marii consumatori finali, industriali și similari la tarife reglementate", pe o perioadă nedeterminată. În ceea ce privește rezilierea contractului din inițiativa consumatorului existau dispoziții în contracte, la art. 35 alin. (2).

Apelanta învederează că, în temeiul acestor prevederi contractuale, cu respectarea termenului de 30 de zile calendaristice, la data de 05 septembrie 2005, cu adresa nr. 48/1121 din 05 septembrie 2005, a anunțat intimata-reclamantă de rezilierea acestor contracte începând cu data de 04 octombrie 2005. T.M.K. susține că a respectat întocmai art. 35 alin. (2) din contracte și E. Reșița a luat act de inițiativa sa. La data de 27 septembrie 2005, prin adresa nr. 57/1121 din 05 septembrie 2005, arată apelanta că a revenit și a anunțat E. Reșița că, începând cu data de 05 octombrie 2005, va încheia un nou contract de furnizare a energiei electrice cu C.E. Totodată, a încunoștințat-o că, potrivit adresei nr. 48/1121 din 05 septembrie 2005, reziliază cele trei contracte. Prin adresa nr. 65/1121 din 08 octombrie 2005 susține apelanta că a adus la cunoștința E. Reșița că a reziliat Contractele începând cu data de 05 octombrie 2005 ora 0,00, că are alt furnizor de energie electrică și că orice factură emisă de E. Reșița referitoare la un consum ce depășește data de 05 octombrie 2005 ora 0,00 nu va fi onorată la plată.

T.M.K. pretinde că este dovedit că rezilierea contractelor a devenit operabilă începând cu data de 05 octombrie 2005 - ora 00:00 și de adresa nr. 1571/1000/06 octombrie 2005 a intimatei-reclamante, prin care recunoaște că, pe de o parte „au fost citite contoarele de decontare telecitite pentru perioada 01 octombrie 2005 ora 00:00 -05 octombrie 2005 ora 00:00, iar pe de altă parte, implicit, că nu a mai livrat energie electrică ulterior acestei date, operând predarea-primirea contoarelor cu cota „0" pentru noul furnizor de energie electrică, SC C.E. Craiova SA. În adresa nr. 6480 din 12 octombrie 2005, transmisă de către Enel Reșița, era stabilit că responsabilitatea echilibrării consumului, respectiv producerii de energie electrică a consumatorului eligibil T.M.K. a fost preluată de PRE Craiova. În aceeași adresă se consemnează că E.L. Banat (PRE E.L.) nu mai are schimb cu T.E. în stația de 220/110 Kw Reșița (LEA 220 Kw Oțelărie electrică). În același timp a fost trimisă, semnată de E. Banat Timișoara, lista punctelor de măsurare a algoritmului de agregare pentru punctul de schimb între E. Banat - C.E. Craiova pentru consumatorul eligibil C.S. Reșița.

Apelanta susține că dovezi în sensul că rezilierea Contractelor a devenit operabilă începând cu data de 04 octombrie 2005 sunt și Contractul pentru serviciul de distribuție a energiei electrice nr. 270 din data de 04 octombrie 2005, semnat de E. Reșița, C.E. și T.M.K.; Avizul de racordare din 04 octombrie 2005 și Convenția de exploatare din 04 octombrie 2005, semnate de aceleași părți; Contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii eligibili nr. 305 din data de 28 septembrie 2005, semnat de C.E. și T.M.K.

Pârâta apelantă pretinde că norma aplicabilă în prezenta speță este Ordinul nr. 21 din 01 iunie 2005 - art. 19, invocând și Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumator, publicat în M.O. Partea I nr. 673 din 27 iulie 2004 [art. 132 alin. (3) și art. 40].

În ceea ce privește penalitățile solicitate de Enel Reșița, în cuantum de 1.924.813,42 lei, apelanta se referă la cele menționate de Comitetul de Arbitraj la data de 16 octombrie 2006 și, respectiv, 16 noiembrie 2006, susținând că a avut loc rezilierea Contractelor, ceea ce determină neaplicarea clauzei cu privire la acordarea penalităților de întârziere, întrucât clauza penală reprezintă o daună anticipată și evaluată convențional (art. 1066 C. civ.) și - în lipsa contractului - ea nu se poate aplica.

Apelanta învederează că reclamanta nu a prezentat, în mod detaliat, pentru fiecare factură, algoritmul de calcul al penalităților, cu respectarea termenelor scadente ale facturilor. În plus, susține că prin achitarea sumei de 421.750,69 lei la facturile nr. 1455738 din 03 noiembrie 2005 și 1455739 din 03 noiembrie 2005, calculul penalităților este greșit, urmând a fi diminuat în consecință.

T.M.K. critică sentința și privitor la capătul de cerere vizând contravaloarea abonamentului Radio - 30 lei, cu penalitățile aferente de 12.57 lei, contravaloarea abonamentului TV - 50 lei, cu penalitățile aferente de 20,94 lei, arătând că soluția este netemeinică, motivat de rezilierea Contractelor și că pretenția nu a fost dovedită.

În ce privește cererea reconvențională, prin care solicitase constatarea rezilierii contractelor nr. 1, 2 și 3 în data de 04 octombrie 2005, apelanta învederează că, prin Adresa nr. 48/1121 din 05 septembrie 2005, a anunțat reclamanta despre rezilierea Contractelor nr. 1 din 01 ianuarie 2001, nr. 2 din 29 mai 2000 și nr. 3 din 06 iunie 2000. În același timp, a mai arătat că norma aplicabilă în speță este Ordinul nr. 21 din 01 iunie 2005, întrucât Ordinul nr. 36 din 31 august 2005 a fost publicat în M.Of. nr. 821 din 12 septembrie 2005, producând efecte, pe cale de consecință, ulterior acestei datei.

T.M.K. arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu a invocat și probat că intimata-reclamantă nu și-ar fi executat din culpă obligațiile contractuale și aceasta întrucât societatea a solicitat să se constate că desființarea contractelor pe cale de reziliere a avut loc prin convenția părților, reglementată de dispozițiile art. 35 alin. (2) din Contracte. Părțile au stabilit această reziliere convențională, în condițiile în care contractele au fost încheiate pe perioadă nedeterminată.

Referitor la soluția dată cererii de chemare în garanție, apelanta T.M.K. arată că pe calea acestei cereri tinde să își realizeze dreptul său de regres împotriva pârâtei C.E. , având în vedere că - potrivit art. 1073 C. civ. - „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunări”. Principiul general este acela al acoperirii integrale a prejudiciului cauzat (art. 1084 C. civ.), pretinde apelanta pârâtă, care susține că chemarea în garanție, reglementată de art. 60 - 63 C. proc. civ., este definită ca acea formă de participare a terților la activitatea judiciară care atribuie uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane care ar avea obligația de garanție sau de despăgubire, în situația în care partea respectivă ar pierde procesul. Realizarea unei obligații de despăgubire înseamnă că partea are la dispoziție o acțiune în regres împotriva unui terț, pentru a fi despăgubită în cazul în care va cădea în pretenții.

În aplicarea acestui principiu, învederează T.M.K. că finalitatea cererii de chemare în garanție a fost dată de rezolvarea, în cadrul aceluiași proces, a altui raport juridic, acela dintre pârât și chematul în garanție. Cât privește elementele răspunderii contractuale, prin care ea a solicitat obligarea Complexului Energetic la plata de despăgubiri, reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutare/executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației, apelanta arată că acestea sunt: existența unui contract valabil încheiat; existența unui prejudiciu datorat neexecutării/executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației; existența culpei intimatei-chemate în garanție, ce se prezumă; punerea în întârziere a chematei în garanție și legătura de cauzalitate între fapta pârâtului - de a nu fi executat obligațiile contractuale - și prejudiciul cauzat, prezumat de lege (art. 1086 C. civ.). Susține apelanta că elementele enumerate sunt întrunite fiind, în acest mod, aplicabilă dispoziția conținută de art. 1073 C. civ.

T.M.K. învederează că, alături de prevederile art. 3 alin. (2) din Contractul Cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii eligibili, nr. 305 din 28 septembrie 2005, care dispune ca ea, în calitate de consumator, va plăti furnizorului contravaloarea energiei consumate măsurate, art. 12 stabilește că, pentru neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor prevăzute în contract, părțile răspund conform prevederilor legale în vigoare - art. 969 C. civ. Apelanta invocă și art. 6 alin. (1) din contract, conform căruia părțile se obligă una față de cealaltă să obțină, pe parcursul derulării contractului, toate aprobările necesare fiecăreia pentru executarea obligațiilor cuprinse în contract, conformându-se în același timp tuturor cerințelor legale, alin. (2): „părțile garantează una celeilalte că prezentul contract reprezintă o obligație validă, legală, opozabilă în justiție în termenii acestui contract” și alineatul (3): „părțile se obligă una față de cealaltă să asigure accesul, conform legii, la informațiile, documentațiile și datele necesare bunei derulări a contractului și care sunt accesibile conform reglementărilor în vigoare tuturor autorităților statului, instituțiilor financiar-bancare, consultanților și contractanților”. Apelanta se referă și la art. 7 alin. (4) din contract: „furnizorul se obligă ca în cadrul contractului încheiat cu operatorul de distribuție să stipuleze obligativitatea acestuia din urmă să transmită consumurile realizate zilnice și orare pe fiecare nivel de tensiune în parte consumatorului”.

Pretinde apelanta că, față de aceste dispoziții contractuale invocate, cererea de chemare în garanție era pe deplin admisibilă. T.M.K. arată că, potrivit situației plăților făcute către C.E. , rezultă că a achitat contravaloarea facturilor nr. 347903 din 31 octombrie 2005 și 3479055 din 31 octombrie 2005, în cuantum total de 2.763.617,49 lei, aferente lunii octombrie 2005.

Ca atare, învederează T.M.K. că suma de 6.277.455,25 lei, pe care o solicită prin cererea de chemare în garanție, reprezintă prejudiciul ce i-a fost cauzat prin neexecutarea obligațiilor asumate de C.E. în Contractul nr. 305.

T.M.K. susține că în mod greșit instanța de fond a admis doar în parte cererea de chemare în garanție, obligând-o numai la plata sumei de 2.763.617,49 lei, deoarece - potrivit dispozițiilor art. 68 C. com. - în condițiile în care vânzătorul (C.E. , în această situație) nu-și respectă obligațiile contractuale, prin nelivrarea energiei electrice, cumpărătorului i se recunoaște dreptul de a proceda direct la o "cumpărare de înlocuire", situație în care are posibilitatea de a cere - cu titlu de despăgubiri - diferența dintre prețul contractului original și prețul cumpărării de înlocuire, caz în care dovada se face cu factura sau cu alte acte, din care să rezulte cu certitudine că s-a procedat la o asemenea cumpărare, precum și prețul plătit.

În fine, apelanta T.M.K. critică sentința în ce privește cheltuielile de judecată, întrucât chemata în garanție a fost obligată la plata sumei de 30.823 lei cheltuieli de judecată, fără ca instanța de fond să precizeze cât reprezintă în cadrul acestora contravaloare taxă de timbru, onorarii expert, onorarii avocat. Or, prin admiterea - fie și în parte - a cererii de chemare în garanție, instanța ar fi trebuit să se pronunțe asupra fiecărei sume ce intră la capitolul cheltuieli de judecată, în cazul său.

În termenul procedural stabilit de articolul 287 alin. (2) C. proc. civ., apelanta T.M.K. a formulat precizări la motivele de apel, invocând lipsa din hotărârea tribunalului a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței și a celor pentru care au fost înlăturate cererile părților. Apelanta învederează că tribunalul nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes, care ar fi făcut de prisos cercetarea fondului și nu a motivat respingerea excepțiilor nulității cererii introductive, necompetenței materiale, autorității de lucru judecat și tardivității.

T.M.K. mai susține că instanța în mod greșit a respins cererea reconvențională, prin care s-a solicitat constatarea rezilierii contractelor nr. 1, 2 și 3 (Contractele), în data de 04 octombrie 2005. Arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. (2) din cele trei Contracte: "Rezilierea contractului din inițiativa consumatorului, înaintea de data expirării acestuia, se face cu anunțarea prealabilă, în scris, a furnizorului, în termen de 30 de zile calendaristice. În caz contrar, el va fi urmărit pentru plata energiei electrice consumate, până la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice cu un eventual nou consumator." În consecință, chiar dacă se folosește noțiunea de reziliere, consideră apelanta că părțile au agreat - de fapt - o denunțare unilaterală, la inițiativa consumatorului, care poate termina contractul printr-o notificare prealabilă cu 30 de zile. Dacă părțile nu ar fi avut în vedere - de fapt - o denunțare unilaterală, arată apelanta că ar fi fost necesară o întreagă procedură, menționată ca atare în contract, prin care să se reglementeze situația neîndeplinirii obligațiilor, în ce condiții aceste obligații se consideră a fi încălcate și numai după aceea ar fi putut înceta contractul pe calea rezilierii.

T.M.K. învederează că, în situația în care instanța de fond apreciază că nu sunt reziliate Contractele, înseamnă că ele sunt încă in vigoare, iar E. trebuie să-i livreze energie. Mai susține pârâta că rezilierea acționează în materia contractelor cu executare succesivă, ea neimplicând neapărat o neexecutare culpabilă a contractului.

Apelanta învederează că a aprecia că T.M.K. nu poate denunța contractul presupune a încălca voința părții și a considera valid un contract care nu îndeplinește una dintre condițiile esențiale pentru validitate, aceea a consimțământului. În mod greșit instanța de fond nu a ținut cont că - la data de 05 septembrie 2005 - T.M.K. a solicitat rezilierea Contractelor, această notificare fiind făcută atât în baza art. 35 alin. (2) din Contracte cât și în baza Ordinului nr. 21 din 01 iunie 2005, care era în vigoare la momentul notificării.

T.M.K. pretinde că instanța de fond a reținut greșit că dispozițiile Ordinului nr. 36 din 31 august 2005, cuprinzând norme procedurale de urmat în cazul manifestării intenției de modificare a furnizorului de energie electrică, erau de imediată aplicare și deci verificarea condițiilor pentru încheierea unui contract de furnizare la data de 05 octombrie 2005 trebuie să se facă raportat la acest act normativ.

2. Chemata în garanție SC C.E. Craiova SA arată - în motivarea apelului - că în ceea ce privește rezilierea celor trei contracte (nr. 1, 2 și 3 din 2000), perfectate între T.M.K. Reșița și E. Reșița, au fost respectate prevederile contractuale și legale în materie. Susține că Ordinul A.N.R.E. nr. 21/2005 este actul normativ emis de autoritatea națională în domeniu - A.N.R.E. - și privește strict aprobarea Procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică. Ordinul nr. 21/2005 a fost în vigoare și a produs efecte până la data de 31 decembrie 2009, când a fost abrogat de Ordinul A.N.R.E. nr. 88/2009, intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2010.

C.E. învederează că Ordinul A.N.R.E. nr. 36/2005 a intrat în vigoare la data de 12 septembrie 2005 și privește cadrul de funcționare a pieței en-gros de energie electrică, adică acel cadru organizat în care energia electrică este achiziționată de furnizori de la producători sau de la alți furnizori, de regulă, în vederea revânzării, situație care nu se regăsește în cauza de față. Prin urmare, ținând cont de normele de tehnică legislativă privind modificarea unor acte normative, cuprinse în Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările si completările ulterioare [art. 57 alin. (1)], consideră că Ordinul 36/2005, care reglementează un alt domeniu decât procedura de schimbare a furnizorului, ar fi trebuit să precizeze expres dacă modifică anumite prevederi ale Ordinului 21/2005. Acest lucru se impunea cu atât mai mult cu cât procedura aprobată prin Ordinul 21/2005 urmărește armonizarea regulilor de schimbare a furnizorului aplicate în România cu practica europeană precum și transpunerea prevederilor Directivei 2003/54/EC.

Apelanta chemată în garanție susține că data intrării în vigoare a Ordinului nr. 36/2005, respectiv 12 septembrie 2005, la care a fost publicat în M.Of. acest ordin, este ulterioară datei de 05 septembrie 2005, când pârâta T.M.K. Reșița și-a anunțat intenția de reziliere, în deplină conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) din contracte, respectând și prevederile art. 19 alin (1) din Ordinul nr. 21/2005. Prima modificare a Ordinului nr. 21/2005 a intervenit în luna decembrie a anului 2005, dată care excede perioadei pentru care E. Reșița ridică pretenții. A.N.R.E., prin aprobarea Ordinului nr. 53/2005, a dispus cu privire la art. 19 și art. 33, sub aspectul modificării Părților Responsabile cu Echilibrarea.

Apelanta critică susținerea instanței de fond, privind faptul că rezilierea este o sancțiune a neexecutării culpabile de către una din părți a obligațiilor stabilite printr-un contract sinalagmatic cu executare succesivă, efectele producându-se doar pentru viitor, iar constatarea intervenirii rezilierii celor trei contracte nu se putea dispune decât în situația în care aceasta ar fi intervenit anterior, fie ca urmare a unei hotărâri judecătorești fie convențional (pacte comisorii) ceea ce nu este cazul. C.E. pretinde că în speță este vorba despre o reziliere convențională, stabilită prin voința părților la perfectarea celor trei contracte. Textul art. 35 alin. (2) din contracte a fost preluat ca atare și respectă întrutotul contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la marii consumatori finali, industriali și similari, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999, decizie obligatorie.

Prin urmare, consideră chemata în garanție că o instanță de judecată nu poate da alt înțeles unor prevederi contractuale decât acelea stabilite prin actul normativ de aprobare a acestora și că notificarea rezilierii - cu privire la cele trei contracte derulate între E. Reșița și T.M.K. Reșița - a respectat atât prevederile contractuale cât și procedura aprobată prin Ordinul nr. 21/2005, rezilierea intervenind la data de 04 octombrie 2005.

Apelanta învederează că un aspect neelucidat de instanța de fond, dar invocat de atât de ea cât și de pârâtă, se referă la faptul că E. Reșița nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de Ordinul nr. 21/2005 în art. 11, art. 20, art. 25 și art. 28, dispozițiile acestora fiind de strictă interpretare și obligatorii. Tribunalul Iași nu a analizat dacă reclamanta a respectat aceste prevederi, ci a procedat la adoptarea în totalitate a ideii acreditate de E. Reșița, în sensul că T.M.K. Reșita și C.E. Craiova au perfectat un contract de furnizare a energiei electrice fără respectarea anumitor prevederi legale în materie - art. 40 din Regulament și Ordinul nr. 36/2005. Această analiză pretinde chemata în garanție că se impunea cu atât mai mult cu cât la dosar există înscrisuri, prin care chiar reclamanta afirmă că a luat act de însemnările privind înregistrările contoarelor de decontare ale consumatorului C.S.R. Reșița, pentru data de 04 octombrie 2005, ora 24 (adresa 10485 din 05 octombrie 2005) și că E. Banat (PRE E.) nu mai are schimb cu T.E. în stația 220/110 KV Reșița (LEA 220 Oțelărie electrica)" - adresa nr. 3480/12 octombrie 2005. Un alt element care impunea o atare analiză este că, la termenul din 13 martie 2008, în dovedirea pretențiilor sale, reclamanta E. a depus la dosar „Procedura de achiziție a energiei electrice aplicabilă începând cu data de 15 mai 2006”, adică o procedură ce a intrat in vigoare la mai bine de 6 luni după perioada care face obiectul dosarului, un document care excede lunii octombrie 2005 și nu putea produce efecte asupra cauzei deduse judecății.

C.E. - în legătură cu afirmațiile reclamantei privind pretinsa nerespectare a art. 40 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumator, aprobat prin H.G. 1007/2004 - arată că E. a invocat acest aspect numai cu privire la încheierea contractului de distribuție pentru locurile alimentate la 110 KV și 6 KV, fără să facă vreo referire la locul de alimentare la 220 KV, unde se înregistrează cea mai mare cantitate de energie electrică. E.

Apelanta chemată în garanție pretinde că faptul că între ea și T.E. exista un contract pentru serviciile de transport a fost confirmat inclusiv de A.N.R.E., așa cum reiese din Procesul-verbal al ședinței Comitetului de arbitraj al diferendelor pe piața de energie electrică, din 16 noiembrie 2006, pentru concilierea divergențelor precontractuale apărute la încheierea contractului de distribuție a energiei electrice nr. 270 din 04 octombrie 2005, încheiat între S.D.F.E.E.E. Banat SA și C.E. Craiova S.A. Reclamanta nu a dovedit că încheierea unui contract de distribuție și/sau de transport cu operatorul de rețea care deservește locul de consum este imposibil să se întâmple într-o singură zi, din motive tehnice.

C.E. susține că încheierea Actului Adițional nr. 3 la contractul nr. 331/2004, prin care se introduce anexa 1 pentru consumatorul eligibil C.S.R. Reșița, pentru locul de consum Oțelărie 220KV, a fost posibilă într-un timp relativ scurt de la data la care a notificat T.E., arătând că - în baza unui contract - este noul furnizor de energie al consumatorului T.M.K. Reșița, întrucât rețelele de transport pentru locul de consum 220 KV - Oțelărie C.S.R. sunt proprietatea T.E., pe de o parte și - pe de altă parte - C.E. Craiova și T.E. erau deja parteneri contractuali în contractul nr. 331/2004, astfel încât nu au fost necesare negocieri prelungite.

Mai arată chemata în garanție că dacă ea nu ar fi respectat actele normative în domeniu, la încheierea contractului cu T.M.K., A.N.R.E. - în exercitarea funcției de control - ar fi demarat procedura de control reglementată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 21/2002, de aprobare a Regulamentului de constatare, notificare și sancționare a abaterilor de la reglementările emise în domeniul energiei electrice. La art. 8 lit. h) din acest ordin se prevede că verificarea încheierii contractelor de furnizare constituie unul dintre principalele obiective ale controlului A.N.R.E. Cu atât mai mult cu cât A.N.R.E. a fost sesizat cu soluționarea diferendelor privind încheierea contractului de distribuție nr. 270/2005 privind locurile de consum de 110 KV și 220 KV ale T.M.K. Reșița, s-ar fi impus declanșarea procedurii de control, dacă nu ar fi fost respectate reglementările în domeniu. Neefectuarea unui astfel de control constituie - în opinia apelantei - un argument în plus în susținerea afirmațiilor sale cu privire la respectarea tuturor dispozițiilor legale în domeniu, la perfectarea contractului de furnizare cu T.M.K.

Referitor la decizia A.N.R.E. nr. 2 din 16 noiembrie 2005, chemata în garanție învederează că, pe de o parte, instanța de fond a constatat și reținut corect că Decizia nr. 2 din 16 noiembrie 2005 a Comitetului de Arbitraj al Disputelor de pe Piața de Energie Electrică nu are caracter de soluție irevocabilă, întrucât - deși acest act a fost contestat de ea - A.N.R.E. nu a soluționat această contestație. Pe de altă parte, aceeași instanță de fond - în considerentele hotărârii atacate - precizează că "relevantă în cauză este și Decizia nr. 2 din 16 noiembrie 2005, emisă de Comitetul de Arbitraj al Disputelor de pe Piața de Energie Electrică". Față de aceste aspecte, consideră apelanta că tribunalul a procedat greșit când s-a pronunțat în baza unui document care nu are caracter de soluție irevocabilă. În opinia apelantei, din acest considerent documentul descris nu putea fi relevant în soluționarea cauzei.

Mai arată C.E. că expertiza dispusă în cauză nu a rezolvat aspectele în litigiu. Raportul de expertiză a fost criticat de chemata în garanție, pentru lipsă de obiectivitate și de profesionalism, expertul însușindu-și punctul de vedere al reclamantei. El nu a acceptat reluarea expertizei, raportat la noile documente depuse de C.E. , acte care - în opinia sa - au legătură directă cu obiectul cauzei și erau de natură să schimbe convingerea expertului.

C.E. mai susține că expertiza tehnică nu a rezolvat nici aspectele invocate de pârâta T.M.K. prin cererea de chemare in garanție, cu privire la prejudiciul cauzat ei de chemata în garanție, prin neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul nr. 305/2005. Expertiza tehnică nu a avut drept obiectiv cuantificarea penalităților. Deși T.M.K. a solicitat expres ca reclamanta să depună în scris modul de calcul al penalităților solicitate, acest lucru nu s-a întâmplat și - în opinia apelantei, în aceste condiții, debitul pretins de E. nu este cert.

Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de T.M.K. Reșița împotriva sa, C.E. învederează că, deși în motivarea sentinței tribunalul constată că nu are nicio culpă în ceea ce privește furnizarea energiei electrice, totuși se pronunță în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în garanție și obligării sale la plata sumei de 2.763617,49 lei, soluție pe care o critică și sub acest aspect.

Curtea de Apel Iași, secția comercială, prin decizia nr. 69 din 13 octombrie 2010, a admis apelul formulat de pârâta-reclamantă SC T.M.K. Reșița S.A., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta SC T.M.K. Reșița S.A. să-i plătească reclamantei SC E.E. SA - Unitatea Teritorială Comercială Reșița suma de 1.836.320,9 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului principal și suma de 67.165 lei, cheltuieli de judecată, a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței Tribunalului Iași, care nu contraveneau prezentei decizii, a respins apelul formulat de chemata în garanție SC E.E. Craiova SA împotriva aceleiași sentințe, a obligat apelanta SC T.M.K. Reșița S.A. să-i plătească intimatei SC E.E. SA - Unitatea Teritorială Comercială Reșița suma de 2385 lei, cheltuieli de judecată în apel, a obligat apelanta SC E.E. Craiova SA să-i plătească intimatei SC E.E. SA - Unitatea Teritorială Comercială Reșița suma de 1988 lei, cheltuieli de judecată în apel și a obligat apelanta chemată în garanție SC E.E. Craiova SA să-i plătească expertului tehnic ing. E.O. (înregistrat la Biroul de Expertize Tehnice și Contabile Judiciare al Tribunalului Dâmbovița) suma de 2.110 lei, reprezentând diferență onorariu expert. Instanța de control judiciar a reținut în fundamentarea deciziei pronunțate, următoarele:

1. Analizând excepțiile dezvoltate de apelantă, instanța de prim control judiciar a constatat că acestea nu pot fi primite, nefiind întemeiate.

a) Curtea de apel a considerat că litigiului dedus judecății nu îi sunt aplicabile dispozițiile procedurale vizând arbitrajul întrucât Comitetul de arbitraj constituit în temeiul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 138/2003 privind energia electrică nu este o instituție de arbitraj, căreia să îi fie aplicabile prevederile art. 340 – 3703 C. proc. civ., fiind lipsite de relevanță argumentele T.M.K. referitoare la modul în care s-a derulat procedura în fața Comitetului de arbitraj.

Curtea de apel a constatat că este fără fundament susținerea apelantei T.M.K., potrivit căreia voința părților ar fi fost de a supune litigiul arbitrajului Comitetul constituit în baza Ordinului nr. 60/2005 întrucât, Codul de procedură civilă cere ca orice asemenea convenție să se încheie în scris, sub sancțiunea nulității conform art. 343 alin. (1), în speță lipsind o asemenea convenție.

Nefondat a fost găsit și argumentul potrivit căruia competența materială ar aparține instanței de contencios administrativ, câtă vreme în cauză nu s-a atacat decizia pronunțată de A.N.R.E. conform art. 34 alin. (2) din Ordinul nr. 60/2005, ci reclamanta E. a învestit instanța comercială, cu o acțiune în pretenții.

Pe același raționament s-a bazat instanța de apel și în respingerea celei de-a doua excepții.

c) Curtea de apel al reținut că nu poate fi primită excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei E. date fiind considerentele instanței de fond și faptul că anexa nr. 3 la Proiectul de Divizare - invocată de T.M.K. - nu are legătură cu clienții SC D.F.E.E.E. Banat SA

d) Cu privire la cea de a patra excepție invocată instanța de apel a reținut că poziția procesuală pasivă aparține în cauzele civile, celui despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Or, în speță, tocmai conținutul și modul de executare al contractelor de furnizare a energiei electrice dintre T.M.K. și E. formează obiectul cererii principale, iar rezilierea acestor convenții se verifică în cererea reconvențională, astfel încât este evidentă calitatea procesuală pasivă a T.M.K. în acțiunea principală, corelativ cu poziția procesuală activă din reconvențională.

e) Curtea de apel a apreciat că argumentele expuse la punctele a) și b) de mai sus determină lipsa de temei a excepției tardivității ori decăderii.

f) Instanța de prim control judiciar a reținut că tribunalul nu a fost învestit cu o acțiune în stabilirea unei obligații solidare, că modul în care s-a pronunțat Tribunalul Iași prin încheierea din 4 iunie 2008 a fost cenzurat - în recurs - de Curtea de Apel Iași, printr-o hotărâre irevocabilă (decizia nr. 471 din 27 octombrie 2008), astfel că, nu se verifică susținerea apelantei T.M.K., potrivit căreia ar fi intervenit o modificare a cererii de chemare în judecată după prima zi de înfățișare.

g) Cât privește excepția lipsei de interes, instanța de apel a observat că nimic din cuprinsul deciziei nr. 2/2006 a Comitetului de arbitraj nu înlătură interesul legitim, juridic, născut și actual, personal și direct al E. de a formula cererea de chemare în judecată a T.M.K.

Referitor la pretinsa încălcare - de tribunal - a dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., curtea a constatat că în această cale de atac devolutivă insuficienta motivare a sentinței, chiar dacă ar fi stabilită, nu ar putea atrage desființarea hotărârii de fond, motivarea primei instanțe urmând a fi completată.

În ce privește fondului litigiului instanța de control judiciar a avut a se pronunța asupra respectării dispozițiilor actelor normative speciale, cu privire la schimbarea furnizorului de energie electrică la momentul la care a operat modificarea, din punct de vedere juridic și față de cuprinsul cererii de chemare în judecată, care dintre cei doi furnizori în dispută a livrat energie electrică pârâtei T.M.K., în perioada 5 - 31 octombrie 2005.

Curtea de apel a constatat prin decizia pronunțată că apelul T.M.K. este numai în parte întemeiat, în limitele expuse în continuare.

În legătură cu chestiunea de drept, curtea de apel a reținut că este judicioasă concluzia tribunalului, potrivit cu care cele trei contracte menționate nu au fost reziliate la 4 octombrie 2005. Este adevărat că - în fiecare dintre cele trei convenții evocate – art. 35 alin. (2) prevede modalitatea de reziliere din inițiativa consumatorului, prin anunțarea în scris, prealabilă, a furnizorului, în termen de 30 de zile calendaristice, constatând însă că rezilierea nu putea opera decât dacă erau observate și prevederile speciale în materie, emise de A.N.R.E. Primul act normativ cu dispoziții de acest gen era Ordinul nr. 21 din 01 iunie 2005 al A.N.R.E., pentru aprobarea procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică. La demararea procedurii de schimbare a furnizorului, T.M.K. a respectat dispozițiile Ordinului nr. 21/2005, dar - înainte de expirarea termenului de preaviz de 30 de zile - A.N.R.E. a mai emis o reglementare aplicabilă în speță și anume Ordinul nr. 36 din 31 august 2005, publicat în M.Of. la 12 septembrie 2005, privind cadrul de funcționare al pieței angro de energie electrică. Articolul 9 din Ordinul nr. 36/2005 stabilea că un titular de licență participant la piața angro de energie electrică nu își poate modifica statutul asumat față de C.N. T.E. S.A, privind Responsabilitatea Echilibrării pentru Punctele de Racordare proprii sau ale consumatorilor pe care îi deservesc, decât după minim 15 zile calendaristice de la data comunicării informațiilor necesare și numai începând cu prima zi a unei luni calendaristice.

A mai reținut curtea de apel că Ordinul nr. 36/2005 nu era destinat să modifice Ordinul nr. 21/2005, dar a introdus o condiție suplimentară, ce trebuia îndeplinită pentru a interveni rezilierea contractelor dintre T.M.K. și E., astfel cum era necesară și îndeplinirea formelor stipulate în Ordinul nr. 21/2005, că este întemeiată concluzia tribunalului, potrivit căreia normele procedurale din Ordinul nr. 36 erau de imediată aplicare, fiind incidente și procedurilor de schimbare a furnizorului de energie electrică în curs la data intrării în vigoare a celui din urmă act de reglementare.

În contextul celor reținute, curtea a constatat că sunt lipsite de relevanță trimiterile apelantei la corespondența cu E. din perioada 06 - 12 octombrie 2005.

În ce privește situația de fapt, curtea de apel a avut în vedere că dovezile administrate în calea de atac devolutivă confirmă cele stabilite de tribunal, referitor la identitatea furnizorului de energie electrică al T.M.K. pentru perioada în litigiu, și anume reclamanta E. Concluziile expertului tehnic ing. E.O., confirmate de expertul consultant ing. B.P. fiind și mai lămuritoare decât acelea avute în vedere de tribunal.

Raportat la situația de fapt expusă, instanța de apel a constatat că este neîntemeiată excepția de neexecutare a contractului, invocată de T.M.K. în condițiile în care reclamanta E. a probat livrarea energiei electrice către pârâta T.M.K., în perioada 5 - 31 octombrie 2005, soluția de obligare a celei din urmă la plata sumei de 4352528,32 lei, fiind judicioasă art. 969 C. civ. fiind pe deplin aplicabil, coroborat cu art. 1361 C. civ.

Instanța de apel a considerat - însă - pe baza constatărilor expertului contabil că apelul T.M.K. este fondat, în ce privește cuantumul penalităților de întârziere pe care le datorează pârâta, la debitul principal, acestea fiind în cuantum de 1836320,9 lei, iar nu de 1924813,42 lei, cum a stabilit tribunalul.

Referitor la soluția din cererea de chemare în garanție, curtea de apel a constatat că se cuvin a fi completate considerentele din sentința tribunalului, privitoare la chemarea în garanție, în sensul că atât timp cât în raporturile dintre pârâtă și chemata în garanție T.M.K. a fost prima în culpă, în ce privește nerespectarea prevederilor speciale din materia schimbării furnizorului de energie electrică, fapt ce a condus la apariția litigiului, documentele de lucru ale Comitetului de Arbitraj neputând fundamenta atragerea răspunderii contractuale a C.E. pentru întreaga sumă datorată de T.M.K. reclamantei E. A mai reținut instanța de apel că, invocarea pretinsei îmbogățiri fără justă cauză a C.E. este fără eficiență în apel, câtă vreme chemata în garanție a fost deja obligată de tribunal la restituirea sumei plătite de T.M.K. fără contraprestație.

Curtea de apel a considerat că nu pot fi valorificate, în această cale de atac, susținerile apelantei T.M.K. referitoare la pretinsa aplicabilitate a art. 68 C. com. întrucât în afară de observația evidentă că situația de fapt în speță nu este aceea a unei cumpărări de înlocuire, din punct de vedere procedural invocarea art.68 C. com. reprezintă o modificare a cauzei cererii de chemare în garanție, care - așa cum stabilește cu titlu de principiu alin. (1) al art. 294 C. proc. civ. - nu poate opera în apel, aceeași constatare impunându-se și în ce privește susținerea în calea de atac a aplicabilității regulilor răspunderii civile delictuale (art.998 - 999 C. civ.) împotriva chematei în garanție, un asemenea temei legal nefiind invocat la fond.

Referitor la cheltuielile de judecată, instanța de apel a constatat că tribunalul a aplicat judicios dispozițiile art. 274 C. proc. civ., obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată către T.M.K. realizându-se de prima instanță proporțional cu admiterea pretențiilor celei din urmă.

2. În ce privește apelul societății chemate în garanție C.E. , curtea a constatat că situația de fapt și cea juridică din speță au fost prezentate în partea vizând apelul pârâtei T.M.K. S-a argumentat astfel că la rezilierea convențiilor dintre T.M.K. și E. era necesară respectarea dispozițiilor Ordinului nr. 21/2005 al A.N.R.E., dar și îndeplinirea condiției introduse prin Ordinul nr. 36/2005 al aceleiași instituții. S-a arătat, deja, că Ordinul nr. 36 nu era destinat modificării Ordinului nr. 21, însă condiția stabilită în art. 9 al actului normativ menționat a determinat ca rezilierea contractelor să nu intervină la data pretinsă de T.M.K. și C.E., ci cu efect de la 1 noiembrie 2005.

Instanța de prim control judiciar constată și că, în pofida susținerilor contradictorii ale apelantei chemate în garanție, ce utilizează numai părțile din decizia nr. 2/16 noiembrie 2006 a Comitetului de arbitraj care consideră că sprijină punctul său de vedere, omițând să se refere la constatările care îi sunt defavorabile.

Curtea de apel a luat în considerare criticile C.E., referitoare la neajunsurile expertizei realizate la prima instanță, făcând aplicațiunea dispozițiilor art. 295 alin.(2) C. proc. civ., noua expertiză efectuată în apel confirmând situația de fapt stabilită de tribunal.

De asemenea, instanța de apel a constatat că nu există decât o contradicție aparentă în considerentele sentinței, în ce privește culpa chematei în garanție, această culpă fiind definită de curte, în răspunsul la apelul pârâtei T.M.K. și justificând admiterea în parte a cererii de chemare în garanție, pentru suma plătită de T.M.K. C.E. în contul energiei electrice nelivrate în luna octombrie 2005.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta SC T.M.K. REȘIȚA SA și chemata în garanție SC C.E. Craiova SA, criticând-o pentru nelegalitate.

I. Recurenta – pârâtă SC T.M.K. REȘIȚA solicită în principal admiterea recursului său, casarea celor două hotărâri, trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția contencios administrativ, în subsidiar casarea celor două hotărâri, trimiterea, cauzei spre rejudecare Curții de Apel Iași și, în subsidiar, Tribunalului Iași, iar în terțiar modificarea în tot a hotărârilor recurate și, în principal, respingerea acțiunii E. Reșița și admiterea cererii reconvenționale a T.M.K., iar, în subsidiar, admiterea în totalitate a cererii de chemare în garanție a Complexului Energetic, formulată de T.M.K.; obligarea intimatelor la plata procesuale: fond, apel, recurs.

Recurenta își subsumează criticile motivelor de recurs reglementate de art.304 punctele 3,6,7,8 și 9 C. proc. civ. și vizează următoarele aspecte:

I. art.304 pct. 3 C. proc. civ.; hotărârea recurată statuând asupra competenței instanței statale (în speță Tribunalul Iași), a încălcat competența de ordine publică a altei instanțe.

Argumentarea acestui motiv de casare vizează următoarele aspecte:

i. Curtea de Apel consideră că în ce privește competența materială a Tribunalului Iași, aceasta derivă de la dispozițiile art. 2 lit. a) C. proc. civ., raportat și la încheierea de strămutare pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Or, raportarea la un asemenea temei de drept și mai ales la încheierea de strămutare nu constituie un motiv pertinent de respingere a excepției, strămutarea reglementând o cu totul altă instituție de drept decât cea referitoare la problema competenței materiale.

ii. Criticabilă este și argumentația prin care instanța de control judiciar neagă calitatea de instituție de arbitraj instituționalizat a Comitetului de Arbitraj, așa după cum s-a arătat în motivele apel și în precizările acestei recurente făcute cu privire la întâmpinarea Enel Reșița.

iii. Nu pot fi reținute nici considerentele instanței de apel atunci când afirmă că acest Comitet nu este destinat soluționării litigiilor patrimoniale sau atunci când definește diferendul ori caracterul de recomandare a celor stabilite de Comitet și că părțile se pot adresa instanțelor de judecată, ceea ce reclamanta E. Reșița a și făcut și toate acestea deoarece Curtea de Apel Iași/Tribunalul lași nu au fost investite cu o acțiune în anulare, așa după cum Legiuitorul a definit-o în art. 364 C. proc. civ., neavând în acest mod posibilitatea de a analiza legalitatea și temeinicia unei deciziei arbitrale. Sunt nelegale hotărârile instanțelor ce privesc un alt obiect dedus judecății, în cazul în speță, acțiunea în anulare [art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ..), atributul acesta revenind Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

iv. Aceeași situație există și atunci când Curtea de Apel Iași face vorbire lipsa de fundament a susținerilor recurentei – pârâte în privința voinței părților de a supune litigiul arbitrajului Comitetului, câtă vreme printr-o convenție arbitrala se exclude competenta instanțelor judecătorești, Codul de procedură civilă cerând ca o asemenea convenție să se încheie în formă scrisă, sub sancțiunea nulității [art. 343 alin. (1)], în speță lipsind o asemenea convenție.

Or, contrazicând acest considerent al instanței de apel, recurenta - pârâtă învederează că, potrivit art. 35812 alin. (1) C. proc. civ.., „orice excepție privind existența și validitatea convenției arbitrale [...] până la primul termen de înfățișare trebuie ridicată, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la acest prim termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt".

II. Subsumate global dispozițiilor art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. recurenta – pârâtă formulează critici cu privire la modul în care instanța de control judiciar a soluționat excepția autorității puterii de lucru judecat, excepția lucrului tranzacționat, excepția lipsei calității procesuale active a SC E. REȘIȚA, excepția lipsei calității procesuale pasive a T.M.K., excepția tardivității sau decăderii, excepția inadmisibilității ce privește o obligație cu pluraritate de subiecte, excepția lipsei de interes, sub următoarele aspecte:

i. Excepția autorității de lucru judecat. Excepția lucrului tranzacționat.

Soluția instanței de apel, în ceea ce privește această excepție, este criticabilă, susține recurenta – pârâtă, pentru următoarele considerente:

Contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta precizează că în speță este vorba de o instituție de arbitraj și nu un arbitraj instituționalizat, în reglementarea dispozițiilor art. 3411 C. proc. civ.:

Mai mult arată recurenta, C.E. a contestat în data de 30 noiembrie 2006 sub nr.11508 decizia arbitrală [art. 34 (1) din Regulament] și, în mod just, A.N.R.E., făcând aplicațiunea art. 34 alin. (2), a emis decizia 1699 din 05 februarie 2007, comunicată E. Reșița și Complexului E., prin care a soluționat contestația, împotriva acestei decizii sunt incidente dispozițiile art. 34 alin. (3) din Regulament, anume calea de atac ce urmează a fi soluționată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.

i.2. Hotărârea este nelegala și pentru faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat, în cadrul excepției autorității/puterii de lucru judecat și asupra tezei ''privind excepția lucrului tranzacționat".

- Instanța de fond, cât și instanța de apel trebuiau numai să „ia act" de existența hotărârii arbitrate, nu să procedeze le cenzurarea, la analizarea temeiniciei și legalității acesteia, atribut exclusiv al instanței precizate în „Regulamentul arbitrai" (Curtea de Apel București, secția contencios administrativ) dar și în dispozițiile art. 365 C. proc. civ.

ii. În analiza excepției lipsei calității procesuale active a E. Reșița, arată recurenta că instanța de apel a reținut că nu poate fi primită excepția lipsei calității procesuale active a acestei părți, cu argumentul că anexa nr. 3 la Proiectul de divizare nu are legătură cu clienții societății comerciale de distribuție și furnizare a energiei electrice E. Banat SA întrucât Proiectul de divizare publicat în M.Of. certifică legătura indisolubilă, cauzală cu acești clienți.

III.-IV.- Cu privire la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a T.M.K. recurenta–pârâtă prezintă raționamentul instanței de apel, ca de altfel și în cazul excepției tardivității și decăderii.

În urma depunerii cererii de renunțare la judecată de către intimata-reclamantă, instanța nu s-a mai pronunțat pe excepție, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 137 alin. (I) C. proc. civ. „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii - or renunțarea la judecată este o chestiune de fond, asupra căreia excepția arătată avea prevalentă;

Intimata - reclamantă a formulat acțiunea de obligație solidară întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969 și art. 1039 C. civ. iar prin cererea de renunțare la judecată intimata a modificat temeiurile de drept și de fapt ale acțiunii introductive.

Or, arată recurenta, această modificare a cererii de chemare în judecată a intervenit după prima zi de înfățișare - art. 132 raportat la art. 134 C. proc. civ. - ceea ce generează aplicarea acelei sancțiuni a inadmisibilității."

Este fără putință de tăgadă, arată recurenta, că acțiunea a avut în vedere obligația solidară a celor 4 pârâte trimise în judecată, situație în care reproșează hotărârii atacate existența unor considerente contradictorii (incident fiind art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).

Pe de altă parte se arată că recurenta T.M.K. nu a achiesat la schimbarea cadrului juridic dintr-o acțiune ce avea ca obiect obligația solidară. într-o acțiune îndreptată numai împotriva T.M.K.

VI. În ce privește critica vizând soluționarea excepției lipsei de interes, recurenta – pârâtă precizează că atât Decizia nr. 2 din 16 noiembrie 2006 a Comitetului de Arbitraj cât și excepția lucrului tranzacționat determină excepția lipsei de interes a acțiunii E. Reșița față de T.M.K., cu consecința admiterii și a acestui motiv de recurs.

Pe fondul cauzei recurenta-pârâtă formulează critici subsumate global art.304 pct. 5,6,7,8 și 9 C. proc. civ. și care se referă la următoarele dezlegarea dată de instanță următoarelor probleme :

- excepția de neexecutarea a Contractelor;

- efectele rezilierii Contractelor, netemeinicia pretențiilor E. Reșița, cu titlu de contravaloare energie electrică;

- rezilierea Contractelor raportată la procedura arbitrală;

- penalitățile solicitate de E. Reșița;

- capătul de cerere cu titlu de contravaloare abonament radio și TV;

- critica hotărârii instanței de fond și apel prin care a fost admisă în totalitate acțiunea intimatei-reclamante E. Reșița, raportat la clauzele contractuale;

- cererea reconvențională prin care recurenta-pârâtă a solicitat constatarea rezilierii Contractelor în data de 04 octombrie 2005.

Argumentația adusă de recurenta–pârâtă în susținerea acestor critici sunt următoarele:

i. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel generat de incidența dispozițiilor art. 35 alin. (2) din cele 3 Contracte, E. Reșița neprobând că nu ar fi încheiat vreun alt contract cu un alt consumator, obligație ce-i revenea în respectul dispozițiilor art. 1169 C. civ., situație în care nu puteam fi obligați la plata sumei de 4.352.558,32 lei cu titlu de contravaloare energie electrică.

ii. În mod greșit, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut că Ordinul nr. 36 din 31 august 2005 este de „imediată aplicare'' cât timp acesta a fost publicat în data de 12 septembrie 2005 în M.Of. nr. 821. producând efecte ulterior acestei date, ulterior demarării de către noi a procedurilor rezilierii Contractelor, făcută prin adresa nr. 48/1121 din 05 septembrie 2005.

iii. Nu pot fi reținute nici considerentele instanței referitoare la respingerea cererii reconvenționale, ca și argumentele referitoare la pretențiile E. Reșița cu trimitere la capătul de cerere reprezentând penalități de întârziere, cât timp Contractele, odată reziliate, și fără a exista clauză penală, nu există nici bază legală potrivit căreia recurenta – pârâtă să fie obligată la plata de penalități de întârziere.

V. Este criticabilă și argumentația instanței de apel atunci când respinge motivul de apel referitor la lipsa individualizării bunului vândut de E. Reșița, ca și cel referitor la taxa TV, taxa radio, cu penalitățile de întârziere aferente, întrucât operațiunea de individualizare era necesară pentru determinarea prețului vânzării, iar prețul vânzării nefiind determinat, dreptul de proprietate și riscurile nu se transmit de la vânzător la cumpărător decât în momentul individualizării, acest lucru neputându-se petrece în condițiile în care a operat predarea-primirea contoarelor cu cota "0". Cât privește taxa TV, taxa radio și penalitățile de întârziere aferente, E. Reșița nu a făcut dovada că le poate percepe, cum nu a făcut dovada existenței clauzei penale, aspecte care nu au fost avute în vedere în judecarea apelului de către Curtea de Apel lași.

Criticile aduse hotărârii recurate sub aspectul soluției pronunțate asupra cererii de chemare în garanție sunt circumscrise dispozițiilor art.304 punctele 6,7,8 și 9 C. proc. civ. și sunt astfel argumentate:

i. În mod greșit, Curtea de Apel Iași consideră că nu pot fi valorificate, pe calea apelului susținerile T.M.K. referitoare la aplicabilitatea art. 68 C. com. ca și a regulilor răspunderii civile delictuale (art. 998-999 C. civ.), cât timp asemenea temeiuri nu au fost invocate la fond, aceste reprezentând o modificare a cererii de chemare în garanție care - așa cum stabilește cu titlu de principiu alin. (1) al art. 294 C. proc. civ. - nu poate opera în apel.

ii. Nelegală este și argumentația Curții de Apel "este de principiu (potrivit art. 1086 C. civ.) că daunele interese în materie contractuală nu pot cuprinde decât pagubele directe, nu și cele indirecte" întrucât însăși interpretarea dată de instanță prevederilor art. 1086 C. civ. este eronată, ținând cont că daunele interese solicitate de T.M.K. sunt o consecință directă și necesară a neexecutării obligației (C. civ., art. 960, art. 1084, art. 1085, art. 1356).

Sub aspectul modului de soluționare a capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, recurenta – pârâtă formulează critici pe care și le încadrează dispozițiilor art.304 punctele 5,6,7,8 și 9 C. proc. civ. invocând următoarele aspecte:

i. Neconcordanța/contradicția dintre dispozitivul hotărârii și considerentele acesteia situație dedusă din împrejurarea că din considerentele hotărârii, ca și din punctul 1 al dispozitivului, rezultă că recurenta – pârâtă a fost obligată către E. Reșița la plata sumei de 2.385 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

ii. Nu este justificată reducerea onorariului achitat de parte avocatului său, doar ca urmare a admiterii în parte a cererii de chemare în garanție și acesta întrucât prin raportare la complexitatea, dificultatea, durata, probatoriile administrate și chiar noutatea litigiului, instanța de fond ar fi trebuit să admită în totalitate onorariul de avocat cu titlu de cheltuieli de judecată suportat de T.M.K.

Într-o atare situație, coroborată cu nepronunțarea de către instanța de fond asupra defalcării și explicitării sumei de 30.823 lei, acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, recurenta precizează că avem de-a face cu un motiv de nelegalitate a sentinței Tribunalului Iași, mai ales că instanța de fond avea obligația să raporteze soluția de reducere a cuantumului acestor cheltuieli, prin analiza criteriilor prevăzute la art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Față de acest motiv de nelegalitate, raportat la constatarea Curții de Apel Iași cum că Tribunalul a aplicat judicios dispozițiile art. 274 C. proc. civ., obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată către T.M.K. realizându-se de prima instanță proporțional cu admiterea pretențiilor celei din urmă, recurenta – pârâtă apreciază că instanța de prim control judiciar a pronunțat o decizie nelegală, ce constituie o neintrare în cercetarea fondului cauzei, conducând la casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul Iași.

iii. Pe aceeași logică arată recurenta – pârâtă, instanța de apel, deși a admis apelul pârâtei, nu a obligat intimata-reclamantă la cheltuielile de judecată aferente acestuia astfel:

- taxe de timbru în cuantum total de 53.765 lei, timbru judiciar de 16,05 lei;

- onorariu expert de 3.000 lei;

- onorariu de avocat în cuantum de 42.710 lei;

II. Recurenta chemată în garanție solicită, în principal, admiterea recursului, casarea în întregime a Deciziei nr. 69 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel lași, casarea Sentinței nr. 1611/com din 4 noiembrie 2009, pronunțata de Tribunalul lași și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în întregime a Deciziei nr. 69 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel lași, casarea în tot a Sentinței nr. 1611/com din 4 noiembrie 2009, pronunțata de Tribunalul lași și reținerea cauzei pentru dreapta și competenta soluționare, obligarea intimatei - reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1. Unul din motivele pentru care recurenta-chemată în garanție consideră că decizia este netemeinică și nelegală privește faptul că instanța de prim control judiciar a acordat valoare de proba absolută unei expertize care nu a răspuns obiectivelor încuviințate de instanță. Se mai arată și că prin concluziile cuprinse în raportul de expertiza întocmit expertul nu a răspuns în totalitate obiectivelor dispuse de către instanța, astfel încât în opinia acestei recurente expertiza nu poate fi obiectivă și nu poate fi lămuritoare

Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la toate motivele de apel invocate de chemata în garanție, raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., astfel:

2. O altă critică vizează faptul că instanța de apel nu a făcut nicio verificare cu privire la faptul ca E. Reșița nu si-a îndeplinit obligațiile prevăzute de Ordinul 21/2005 - art. 11, art. 20, art. 25, art. 28, prevederile acestor articole fiind de strictă interpretare și obligatorii.

Instanța de apel nu s-a pronunțat nici cu privire la aspectele ce vizau respectarea legislației primare în domeniul energiei, respectiv a Codului Comercial al Pieței de Energie Electrică, si anume cele referitoare la contestații, raportat la adresa A.N.R.E. din februarie 2005, care arata ca litigiul poate fi soluționat numai pe cale de instanță dat fiind faptul ca închiderea anului 2005 nu a fost contestată.

3. Un alt motiv pentru care este criticată decizia din apel este acela ca, aceasta instanță prin considerentele expuse a interpretat in mod greșit normele legale cu privire la prevederile ordinului 21/2005 și cele ale Ordinului 36/2005.

4. În ceea ce privește expertiza E., dispusă în scopul completării probatoriului, recurenta – chemată în garanție consideră că instanța de prim control judiciar nu și-a îndeplinit rolul activ din următoarele considerente:

- deși a luat în considerare criticile chematei în garanție referitoare la neajunsurile expertizei realizate la prima instanță, Curtea de Apel Iași a procedat la numirea unui singur expert care să efectueze o nouă expertiză, în condițiile în care CE. Craiova, dată fiind complexitatea cauzei și valoarea pretențiilor a solicitat ca noua expertiză să fie realizată de 3 experți, instanța motivându-și dispoziția pe faptul că, încuviințând și experți consultanți vor fi practic trei opinii de specialitate la numirea expertului E., instanța ar fi trebuit să procedeze la verificări privind calitatea de expert, atât timp cât în lista cu experți judiciari, afișată pe site-ul Ministerului de justiție, la numărul delegitimație al acestuia figura cifra 0, instanța neexercitându-și astfel rolul activ și nesocotind normele procedurale, cu caracter imperativ, conținute de prevederile art. 201 C. proc. civ. care arată ca instanța va numi unul sau 3 experți, iar atunci când este necesar va solicita efectuarea expertizei unui institut de specialitate art. 201 alin.(2), sau va solicita punctul de vedere al unor personalități ori specialiști numai in domenii strict specializate în care nu există experți autorizați.

Consideră această recurentă că lipsa verificărilor cu privire la existenta unei autorizații care să ateste calitatea de expert a domnului E.O., și numirea acestuia constituie un motiv de casare a deciziei Curții de Apel lași, reglementat de prevederile art. 304 pct. 5 când, prin hotărârea data, instanța a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.(2), respectiv încheierea de numire a expertului reprezintă un act îndeplinit cu neobservarea formelor legale și anume, numirea ca expert judiciar a unei persoane care nu era autorizată să efectueze expertize judiciare.

O altă critică se referă la faptul că atât instanța de fond cât și cea de apel au considerat ca relevante doar expunerile Comitetului de arbitraj care susțin apărările recalamantei E. și nu și pe cele care susțin apărările CE Craiova și T.M.K.

Argumentează în acest sens recurenta-chemată în garanție că, deși Curtea de Apel lași a reținut că este relevanta Decizia nr. 2 a Comitetului de arbitraj, prin prisma constatărilor comitetului care sunt pertinente și se coroborează cu dovezile administrate, fără să distingă intre anumite constatări sau altele, totuși în ceea ce privește contractul încheiat de CE Craiova cu T.E. pentru componenta de transport a energiei electrice, instanța de apel consideră ca acestea sunt lipsite de relevantă, deși si ele sunt susținute de probe absolute, respectiv de următoarele înscrisuri:

- adresa 10485 din 05 octombrie 2005 prin care E. arată că „a luat act de însemnările privind înregistrările contoarelor de decontare ale consumatorului C.S.R. Reșița pentru data de 04 octombrie 2005, ora 24" - adresa nr. 3480 din 12 octombrie 2005 prin care E. precizează că „E. Banat (PRE E.) nu mai are schimb cu T.E. in stația 2201110 KV Reșița (LEA 220 Oțelărie electrica).

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursurile sunt nefondate pentru motivele ce se vor arăta:

I. Recursul pârâtei T.M.K. Reșița SA.

Prin respingerea excepției de necompetență materială a Tribunalului Iași, instanța de apel nu a încălcat normele de competență de ordine publică, făcând o corectă distincție de reglementare și regim juridic între arbitrajul realizat de comitetul de arbitraj constituit în temeiul art. 25 alin. (3) din Legea energiei electrice nr. 138/2003 și al Ordinului nr.60 din 28 decembrie 2005 emis de Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei și arbitrajul reglementat de cartea a IV-a din Codul de procedură civilă.

În opinia recurentei, dispozițiile din arbitrajul A.N.R.E. interferează cu cele din arbitrajul Cărții a IV-a fără a ține cont însă de natura convențională și domeniul de aplicare specifice arbitrajului, aspect sesizat și sancționat corect de către instanța de apel.

Această primă critică este nefondată și în raport de faptul că pârâta nu a atacat decizia Comitetului de arbitraj în condițiile art. 34 alin. (2) din Ordinul nr. 60/2005, intimata – reclamantă E. alegând să învestească instanța cu o acțiune de natură comercială.

Diferența de regim juridic între cele două tipuri de arbitraj se reflectă și asupra hotărârilor pronunțate în cadrul acestora, această rațiune fiind avută în vedere de instanță în respingerea excepției autorității de lucru judecat, hotărârea comitetului de arbitraj, numită și „tranzacție” de către reclamanta – pârâtă având numai un caracter de recomandare, nefăcând parte din categoria celor în raport de care să poată fi invocate dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.

Pentru identitate de rațiune, Înalta Curte constată legalitatea hotărârii recurate și sub aspectul respingerii excepțiilor de tardivitate și decădere.

Critica vizând greșita soluționare de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale active a SC E. REȘIȚA este de asemenea neîntemeiată întrucât calitatea procesuală activă a fost judicios analizată din perspectiva identității dintre persoana care reclamă un drept și calitatea de titular a acelui drept, anexa 3 la Proiectul de divizare fiind reținută ca irelevantă în stabilirea cadrului procesual asupra căruia instanța a fost chemată să se pronunțe prin invocarea acestei excepții.

Recurenta-pârâtă invocă în sprijinul acestei critici, dealtfel sumar argumentată, o legătură cauzală a anexei 3 la Proiectul de divizare cu clienții societății comerciale de distribuție și furnizare a energiei electrice E. Banat SA, care nu poate influența determinarea cadrului procesual al speței.

Nefondată este și critica vizând soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T.M.K. întrucât însăși partea își recunoaște această calitate prin formularea cererii reconvenționale prin raportare, evident la același raport obligațional pe care se întemeiază și acțiunea principală, fiind de ordinul evidenței faptul că instanța de apel s-a pronunțat asupra acestui incident, astfel cum rezultă din simpla lecturare a deciziei atacate.

În susținerea acestei critici recurenta - pârâtă aduce argumente ce țin de autoritatea de lucru judecat/tranzacționat a hotărârii pronunțate de completul de arbitraj, deja respinse anterior ca fiind nefondate.

În ceea ce privește critica vizând modul în care instanța de apel s-a pronunțat asupra inadmisibilității cererii, Înalta Curte reține că și din acest punct de vedere hotărârea recurată este legală în raport de natura obligației pe care se întemeiază acțiunea – aspect tranșat irevocabil, cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 471 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, lipsind de fundament argumentația recurentei-pârâte pe acest aspect.

Critica având ca obiect greșita soluționare de către instanța de apel a excepției lipsei de interes este argumentată exclusiv și sumar pe excepția lucrului tranzacționat aspect ce a format anterior obiectul examenului de legalitate, împrejurare față de care și aceasta va fi respinsă ca nefondată.

Prin motivele de nelegalitate ce vizează soluționarea fondului litigiului (cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție), recurenta – pârâtă reiterează practic criticile formulate în fața instanței de fond și a celei de control judiciar.

Din acest punct de vedere Înalta Curte reține legala soluționare de către instanța de apel care a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor pretins a fi încălcate, evocate anterior, pronunțându-se asupra tuturor motivelor de apel invocate de această parte.

Astfel, instanța de apel s-a pronunțat asupra criticii privind incidența dispozițiilor art. 35 alin. (2) din cele trei contracte, reținând că evocatul articol care prevede procedura de reziliere din inițiativa consumatorului trebuia coroborat cu prevederile speciale în materie, respectiv cu Ordinele A.N.R.E. nr. 21/2005, pentru aprobarea procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică, nr. 36/2005 privind cadrul de funcționare al pieței angro de energie electrică, instanța reținând în mod corect raportul de complementaritate dintre cele două acte normative și momentul la care acestea au produs efecte juridice.

În ceea ce privește critica privind soluționarea capătului de cerere privind plata penalităților de întârziere, se constată legalitatea soluției pronunțate raportat la izvorul convențional al acestei obligații și față la situația de fapt reținută de instanțe care nu poate forma obiectul controlului de legalitate în această fază procesuală.

Critica pârâtei referitoare la modul în care instanța s-a pronunțat asupra motivului de apel privind lipsa individualizării bunului vândut de E. Reșița vizează aspecte de netemeinicie, presupunând reaprecierea probatoriului administrat, aspect nepermis în această fază procesuală limitată strict la motivele de nelegalitate confirmate de art. 304 C. proc. civ.

În ceea ce privește critica vizând pretinsa aplicabilitate a art. 68 C. com., este reținut că instanța de control judiciar a făcut o corectă aplicare a art. 294 alin. (1) C. proc. civ., sancționând procedural tentativa apelantei – pârâte de a schimba temeiul legal al cererii de chemare în garanție direct în fața instanței de control judiciar, respectivul temei nefiind invocat direct sau indirect – în fața primei instanței, interpretare pe care recurenta-pârâtă o dă dispozițiilor art. 296 alin. (1) C. proc. civ. și art. 292 alin. (2) C. proc. civ. este improprie în raport de principiul securității juridice din perspectiva exercitării controlului de legalitate asupra unei hotărâri judecătorești în sistemul dublului grad de jurisdicție aplicabil prezentei cauze.

Nefondată este de asemenea critica recurentei cu privire la interpretarea dată de instanța de apel prevederilor art. 1086 C. civ., în aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 998 - 999 C. civ., a art. 1073 și art. 1084 C. civ. întrucât față de situația de fapt reținută de instanță în baza probatoriului administrat în aplicarea regulilor proprii răspunderii contractuale, daunele interese nu se pot raporta decât la prejudiciul direct produs din culpa contractuală a uneia dintre părțile convenției.

Decizia comitetului de arbitraj nu poate constitui un fundament în stabilirea răspunderii contractuale a chematei în garanție întrucât are un simplu caracter de recomandare și vizează întreaga sumă la care face trimitere recurenta-pârâtă.

Cea din urmă critică este de asemenea nefondată în condițiile în care instanța de control judiciar a făcut o corectă aplicare a art. 274 alin. (1) C. proc. civ. față de soluția pronunțată, în apel, aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. fiind problemă de temeinicie, lăsată la aprecierea instanței de fond.

II. Recursul chematei în garanție SC C.E. CRAIOVA SA.

Prima critică este nefondată față de faptul că instanța de fond și cea de control judiciar s-au pronunțat în limitele învestirii, cu examinarea raporturilor juridice dintre părți derivate din contractele de furnizare ce au constituit temeiul juridic al acțiunii și având în vedere probatoriul administrat din care rezultă că în balanța de tranzacționare a energiei electrice a E. BANAT SA pe luna octombrie 2005 – deși în intervalul contractual relevat de prezentul litigiu – se înscrie cantitatea de energie electrică pe nivelul de tensiune 220 KW consumată de C.S. REȘIȚA – OȚELĂRIE ELECTRICĂ. Aceste aspecte ce țin de situația de fapt reținută de instanță sunt relevate de concluziile celei de-a doua expertize și preluată de instanță care este suverană în aprecierea probelor administrate.

Ce-a de-a doua critică nu poate forma obiectul examenului de legalitate întrucât se raportează exclusiv la probatoriul administrat și situează critica în sfera motivelor de netemenicie ce nu pot fi analizate în această fază procesuală în raport de exigențele art. 3041 C. proc. civ.

Ce-a de-a treia și a cincea critică nu pot fi primite întrucât instanța a analizat corect derularea raporturilor juridice dintre părți prin interpretarea coroborată a ordinelor A.N.R.E. mai sus evocate, respectiv Ordinul nr. 21/2005 și Ordinul nr. 36/2005 care se completează, fiind în relație de complementaritate, astfel cum s-a arătat anterior.

A patra critică, de asemenea, nu poate fi reținută întrucât instanța de control judiciar s-a pronunțat în mod legal asupra legislației în domeniul energiei, neputându-i-se imputa nepronunțarea asupra înscrisurilor la care face referire recurenta chemată în garanție.

Criticile referitoare la lipsa rolului activ al instanței în administrarea probei cu expertiza și cea privind neluarea în considerare de către aceasta a înscrisurilor la care se face referire sunt susținute de o argumentație pe situații de fapt și probe, astfel că nu pot forma obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală în raport de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC T.M.K. REȘIȚA S.A. REȘIȚA împotriva deciziei nr. 69 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta – chemată în garanție SC C.E. Craiova SA Craiova împotriva deciziei nr. 69 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2011.