European Arrest Warrant execution: exclusion of substantive witness-status defense from executing court review

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 72/PI din 28 iulie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare nr. BR.30.L.L.131840/2008 emis la 5 iulie 2010 de Curtea de Primă Instanță din Bruxelles și s-a dispus predarea persoanei solicitate B.V.G. către autoritățile judiciare belgiene.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sesizarea înregistrată la instanță la data de 21 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a trimis semnalarea făcută de Interpol în ceea ce privește emiterea la data de 5 iulie 2010 a unui mandat european de arestare de către autoritățile belgiene în dosar nr. 2008/0176 – număr de identificare caz : B.R. 30.L.L.131840/2008 de Curtea de Primă Instanță din Bruxelles, Belgia pentru săvârșirea de către persoana solicitată B.V.G. a infracțiunii de omor, în calitate de complice, prevăzută de art. 66, art. 392, art. 393 și art.394 din Codul penal belgian cu amendamentul Articolului 13 al Legii din 10 iulie 1996.

La data de 20 iulie 2010, procurorul a procedat la identificarea persoanei solicitate B.V.G. în prezența apărătorului din oficiu, av. A.B., aducându-i-se la cunoștință faptele reținute în sarcina sa și încadrarea juridică a acestora conform procesului verbal de identificare aflat în dosarul nr. 3016/II.5/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a dispus reținerea acestuia pe o durată de 24 ore prin ordonanța din 20 iulie 2010, dată în același dosar, prezentându-l instanței.

Prin încheierea penală nr. 23/PI din 21 iulie 2010, Curtea de Apel Oradea a dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile, cu începere de la 21 iulie 2010.

Curtea, potrivit dispozițiilor art. 89 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a procedat la informarea persoanei solicitate B.V.G. asupra existenței mandatului european de arestare împotriva sa, în esență, asupra conținutului acestuia, asupra posibilității de a consimți la predarea către statul solicitant, precum și cu privire la drepturile sale procesuale, în prezența avocatului F.F.

Întrebată fiind asupra consimțământului la predare, în conformitate cu art. 90 din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată B.V.G., a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare belgiene și că se prevalează de regula specialității.

Examinând cererea de executare a mandatului european de arestare, pe baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, curtea a constatat următoarele:

Mandatul european de arestare conține toate informațiile prev. de art. 8 din Decizia-Cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iulie 2002 și respectiv cele cuprinse în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, și că potrivit art. 85 din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 2 alin. (2) din Decizia Cadru a Consiliului Uniunii Europene, infracțiunile pentru care mandatul european s-a emis și pentru care se solicită predarea cetățeanului român se regăsesc între faptele pentru care există obligația de executare, iar în cauză nu este incident nici unul din temeiurile de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art. 88 din Legea nr. 302/2004.

În aceste condiții, curtea a constatat că, cererea transmisă de către autoritățile judiciare belgiene pentru executarea mandatului de executare privindu-l pe B.V.G. este întemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana solicitată B.V.G., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că îi este încălcat dreptul la libertate deoarece din conținutul mandatului european de arestare rezultă că are calitatea de martor, cum de altfel a fost și audiat în cauză de autoritățile belgiene.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, verificând sentința penală recurată, potrivit criticilor formulate dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că prima instanță a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.

S-a constatat că mandatul conține toate informațiile prevăzute de legea specială, corelativ cu Decizia – Cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iulie 2002, infracțiunile pentru care s-a emis mandatul se regăsesc între faptele pentru care există obligația de executare iar în cauză nu este incident nici unul din temeiurile de refuz al executării.

Este adevărat că dispozițiile privitoare la emiterea și executarea mandatului european de arestare nu pot avea ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale, astfel cum sunt acestea consacrate în art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Conform acestui text „Uniunea va respecta drepturile fundamentale, așa cum sunt garantate de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, semnată la Roma la 5 noiembrie 1950 și cum ele rezultă din tradițiile constituționale ale statelor membre, ca principii generale ale legii comunitare.

Rezultă, așadar, că executarea mandatelor se face sub condiția că drepturile și libertățile fundamentale să fie respectate.

În speță, persoana solicitată pretinde că îi este încălcat dreptul la libertate, căci este arestat într-o cauză în care figurează ca martor.

Apărarea sa nu poate fi primită, întrucât vizează fondul procesului aflat în derulare în fața autorităților belgiene, aspect ce nu poate face obiectul verificărilor de care este ținută instanța de executare a mandatului.

Din mandatul european de arestare rezultă că persoana solicitată este acuzată de complicitate la infracțiunea de omor, infracțiune pentru care există obligația de executare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată.

Conform art. 20 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul parțial pentru apărătorul din oficiu desemnat până la prezentarea apărătorului ales urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată B.V.G. împotriva sentinței penale nr. 72/PI din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 august 2010.