Whether professional grade advancement for salary purposes under Law 52/1991 confers the right to function in a hierarchically superior prosecutor's office, distinct from statutory promotion requirements under Law 303/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii din data de 3 iulie 2009, recurentul G.V., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător funcției de execuție a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatei și Justiție, echivalent gradului I obținut prin examen în condițiile Legii nr. 52/1991, Legii nr. 60/1968 și a Legii nr. 1992, aflate în vigoare la data dobândirii gradului profesional.

In motivare recurentul a susținut că la data de 01 februarie 1994 a fost încadrat ca procuror gradul II la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, că în urma examenului pe care l-a susținut, începând cu data de 01 iunie 1996 a obținut gradul I, în baza Ordinului nr. 851 din 21 iunie 1996 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Hotărârea nr. 1727 din 8 octombrie 2009, Plenul CSM a respins alături de cererile similare ale mai multor petenți, și cererea formulată de reclamantul G.V.

În motivarea hotărârii Plenul CSM a reținut faptul că Legea nr. 52/1991 avea ca materie de reglementare salarizarea personalului din cadrul organelor puterii judecătorești, sintagma folosită de legiuitor fiind aceea de „avansare în grade sau trepte profesionale" și nu aceea de avansare în funcție.

Intimatul a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 52/1991 potrivit cărora: „încadrarea judecătorilor la judecătorii și tribunale, a procurorilor, notarilor, experților criminaliști...se face prin ordin al ministrului justiției și, după caz, al procurorului general...în condițiile prezentei legi și ale legilor de organizare", rezultă faptul că dobândirea gradului profesional nu atrage dreptul de a funcționa la o instanță sau parchet ierarhic superior, ci doar creșterea cuantumului salariului de bază.

Împotriva acestei hotărâri petentul G.V. a declarat recurs, solicitând desființarea Hotărârii nr. 1727 din 08 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată, recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului susține, în esență, că a dobândit prin examen, sub imperiul vechii reglementări, gradul profesional I și că noua reglementare nu putea avea drept nerecunoașterea unui drept profesional dobândit prin examen.

Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii atacată, prin prisma prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Legea nr. 52/1991 a reglementat modalitatea de salarizare a personalului din cadrul organelor puterii judecătorești, ale procuraturii, din notariatele de stat, laboratoarele de criminalistică, Direcția generală a penitenciarelor și unitățile acesteia, salarizare care s-a făcut în raport de rolul, importanța și răspunderea care revin în exercitarea fiecărei funcții, stabilind în art. 6 din legea că salariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții și, în cadrul fiecărei funcții, pe grade sau trepte profesionale.

In art. 10 din aceeași lege s-a prevăzut modalitatea în care se realiza avansarea personalului de specialitate în grade sau trepte profesionale, respectiv prin examen și ținându-se cont de vechimea minimă în specialitate, competența profesională și rezultatele obținute în activitate.

Fiind reglementată în legea de salarizare, avansarea în grade sau trepte profesionale avea consecințe asupra nivelului de salarizare dar nu avea niciun efect asupra nivelului parchetului la care putea funcționa procurorul care a dobândit un anumit grad profesional.

Astfel, în mod corect, s-a reținut în hotărârea recurată că dobândirea gradului profesional I nu atrage dreptul judecătorului sau procurorului de a funcționa la un parchet ierarhic superior, sau o pronunțare pe loc în condițiile expres prevăzute de lege, ci doar creșterea cuantumului salariului de bază.

In Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească erau stabilite condițiile în care se putea promova în funcții superioare de execuție.

Acest act normativ, în privința promovării, a fost modificat prin O.U.G. nr. 179/1999 și în art. 66 alin. (41) din Legea nr. 92/1992 modificată, se prevedea că „promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți de apel și la parchete de pe lângă aceste instanțe, a magistraților care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege se face pe bază de examen", cu excepția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, nu se poate face confuzia între examenul prevăzut de art. 10 din Legea nr. 52/1991, prin care se obține avansarea în grade sau trepte profesionale și examenul prevăzut de art. 66 alin. (41) din Legea nr. 92/1991 modificată prin care se obține promovarea în funcții superioare de execuție la parchetele și instanțele judecătorești.

Ulterior, statutul magistratului a fost reglementat prin Legea nr. 303/2004, lege care, prin art. 107 alin. (2) lit. b) a abrogat dispozițiile art. 66 din Legea nr. 92/1992.

Prin abrogarea acestui text și prin intrarea în vigoare a Legii nr. 303/ 2004, dispozițiile art. 66 din Legea nr. 92/1992 și-au încetat aplicabilitatea, urmând a fi aplicate dispozițiile legii noi, astfel că la data când recurentul a adresat cererea pentru stabilirea nivelului funcției de execuție, corespunzător gradului profesional I, art. 66 din Legea nr. 92/1992 nu mai erau în vigoare.

În art. 43 din noua Lege - 303/2004 - s-a prevăzut că modalitatea de promovare a magistraților în funcții de execuție este concursul organizat la nivel național, ținându-se seama de vechimea în magistratură și de activitatea profesională a magistratului, precum și de posturile vacante existente, inclusiv pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Tot în Legea nr. 303/2004, în art. 100 alin. (1), s-a prevăzut că magistrații în funcție la data intrării în vigoare a acestei legi, se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care sunt numiți.

Este adevărat că legea nu a stabilit criterii de echivalare între gradul de salarizare al magistratului și gradul profesional dobândit dar această lipsă nu poate fi suplinită decât printr-o intervenție legislativă și nu de către judecător.

Chiar dacă anterior Legii nr. 303/2004, potrivit art. 66 din Legea nr. 92/1992, recurentul putea promova în funcții superioare de execuție chiar și fără examen sau ulterior, după 1999, pe bază de examen, după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004, recurentul nu mai poate fi promovat într-o funcție de execuție corespunzătoare gradului profesional I, fără să susțină un examen.

Recurentul a avut o vocație de a promova la un parchet ierarhic superior, dar prin intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004 nu se mai poate analiza posibilitatea valorificării gradului profesional și echivalarea statului profesional.

Prin urmare, nu se poate susține că hotărârea Plenului C.S.M. a fost dată cu aplicarea eronată a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 52/1991 și Legea nr. 92/1992, ci s-a făcut cu aplicarea întocmai a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat recursul declarat de G.V. împotriva Hotărârii nr. 1727 din 8 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.