Suspension of tax assessment execution: failure to prove "well-justified case" and "imminent harm" under Law 554/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 64/CA/2010-P.I. din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC I.O. SA Oradea, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1424 din 24 septembrie 2009, a Dispoziției nr. 78963 din 23 septembrie 2009 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală și a Raportului de inspecție fiscală nr. 78959 din 23 septembrie 2009, întocmite de pârâte, până la soluționarea definitivă pe cale administrativă a contestației.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

In acest sens, instanța de judecată a reținut că există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actelor contestate, motivat de susținerile reclamantei potrivit cărora, contrar celor reținute prin actele contestate, era îndreptățită să deducă TVA-ul aferent tranzacțiilor efectuate, deoarece facturile corespunzătoare au fost întocmite conform legii iar achizițiile au fost realizate în scopul efectuării de operațiuni taxabile, pe de o parte, și că prejudiciul pe care reclamanta l-ar suferi prin indisponibilizarea sumelor bănești considerabile, reprezentând obligațiile de plată stabilite în sarcina acesteia, este evident și ar avea drept consecință imposibilitatea desfășurării în continuare a activității, pe de altă parte.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâtele, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. și susținând, în esență, că prima instanță a dispus suspendarea actelor administrative fiscale, cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate, după cum se va arăta în continuare.

Prima instanță avea obligația să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Referindu-se la noțiunile susmenționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește „paguba iminentă" ca fiind - „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" [lit. ș)] iar „cazuri bine justificate" -„împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" [lit. t)].

Cele două condiții, prin modul restrictiv-imperativ în care sunt reglementate, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența „unui caz bine justificat" și a „iminenței producerii pagubei".

Or, aprecierea instanței de judecată, potrivit căreia criticile aduse de reclamantă actelor contestate constituie caz bine justificat, este greșită, întrucât acestea nu pot, prin ele însele, fără alte dovezi, să dovedească existența condiției prevăzute de lege.

Motivele de nelegalitate a actelor contestate, invocate de intimata-reclamantă, nu creează pentru actele administrativ-fiscale a căror executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privința legalității, în sensul definiției date de legiuitor acestei noțiuni în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar intimata-reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente, care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor contestate, fără ca prin aceasta să antameze sau anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității acestora.

Prin urmare, în mod greșit a reținut prima instanță că în speță ar fi îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat.

Nici în ceea ce privește condiția referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente ce s-ar produce prin executarea actelor contestate, cele reținute de prima instanță, în sensul că prin indisponibilizarea sumelor bănești considerabile reprezentând obligațiile de plată stabilite în sarcina societății-reclamante s-ar ajunge la imposibilitatea desfășurării în continuare a activității acesteia, nu sunt de natură a conduce la concluzia potrivit căreia această situație se încadrează în definiția noțiunii de „pagubă iminentă" prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/ 2004, citate mai sus.

Înalta Curte apreciază, în raport cu jurisprudența acestei instanțe, că afirmația în sensul că, prin chiar cuantumul sumei impuse, în caz de executare, s-ar perturba grav activitatea unei societăți comerciale nu conduce implicit la concluzia îndeplinirii cerinței în discuție.

In plus, aspectul invocat de intimata-reclamantă referitor la imposibilitatea onorării obligațiilor către diverși parteneri de afaceri, derivând din contractele asumate, nu a fost probat, la dosar nefiind depuse dovezi în acest sens.

Or, suspendarea actelor administrative reprezintă, așa cum am arătat, o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate, care determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.

Față de cele arătate, cum din actele și lucrările dosarului nu rezultă că sunt îndeplinite condițiile referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă a cărei prevenire se urmărește prin suspendarea executării actelor administrative contestate, Înalta Curte apreciază că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, ceea ce face ca motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie întemeiat, urmând a fi admise recursurile, casată sentința atacată și, pe fond, respinsă cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I.O. SA Oradea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor împotriva sentinței nr. 64/CA/2010-P.I. din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I.O. SA Oradea, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.