Inadmissibility of appeal against final decision in motion to annul
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the appellant against the Court of Appeal of Craiova’s decision of March 5, 2010, thereby upholding the dismissal of the appellant’s prior motion to annul the original appellate judgment. The underlying dispute concerned the admissibility of an appeal on the grounds of material error in a civil case involving claims against corporate entities and individuals; the appellant argued that the lower appellate court had violated procedural rights by failing to grant a continuance to formulate defenses against the respondent’s appeal and to assign counsel, contrary to Article 308 of the Code of Civil Procedure. The court held that the challenge was barred because, under Article 320(3) in conjunction with Article 377 of the Code of Civil Procedure, a judgment rendered in a motion to annul an appellate decision is itself final and not subject to further appeal, rendering the filed recourse procedurally inadmissible regardless of the substantive merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 318 C. proc. civ, art. 156 C. proc. civ, art. 308 alin. (1) C. proc. civ, art. 322 pct. 8 C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 377 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against final decision in motion to annul: Astfel susținerea contestatorului că instanța avea obligația să amâne cauza la cererea sa formulată la data de 24 septembrie 2009 este cu totul nefondată în condițiile în care textul art. 156 C. proc. civ., prevede că instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1688 din 5 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a dispus respingerea contestației în anulare a deciziei nr. 5134 din 29 septembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 16794/95/2008, formulată de contestatorul P.I.E. în contradictoriu cu intimații SC OMV P. SA, B.C.R., S.M. și B.V.M..
Contestația în anulare viza decizia nr. 5134 din 29 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost admis recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva sentinței nr. 875 din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimații reclamanți P.I.E., B.C.R., S.M., B.V.M. și pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 318 C. proc. civ., teza I, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În sensul acestui text, prin greșeală materială se înțelege greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite.
Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, în această categorii intrând greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de interpretare a dispozițiilor legale.
Contestația în anulare prevăzută de art. 318 C. proc. civ. este o contestație specială care urmărește neregularitățile evidente privind actele de procedură și nu referitoare la problemele de fond. A da posibilitatea părților să se plângă aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, astfel încât contestația în anulare ar deveni o cale ordinară de atac.
În nici o situație nu pot li repuse în discuție, pe calea contestației în anulare, acele motive care au format obiect de preocupare pentru instanța de recurs, indiferent cum au fost apreciate probele sau interpretată legea, altfel contestația în anulare ar constitui un mijloc de reformare a hotărârii date în recurs, ceea ce este inadmisibil.
Mai mult, la dosarul de recurs există mai multe cereri de amânare pentru lipsa de apărare, iar la termenul din 7 iulie 2009 instanța de recurs a acordat termen la cererea acestuia în baza art. 156 C. proc. civ.
Astfel susținerea contestatorului că instanța avea obligația să amâne cauza la cererea sa formulată la data de 24 septembrie 2009 este cu totul nefondată în condițiile în care textul art. 156 C. proc. civ., prevede că instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea a dispus respingerea contestației în anulare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul, motivând că a formulat cererea de amânare solicitând un termen pentru a-i fi comunicate motivele de recurs în vederea formulării întâmpinării așa cum dispune art. 308 alin. (1) C. proc. civ.
A mai formulat o cerere de acordare a unui termen pentru angajarea unui avocat, însă nu s-a putut prezenta datorită necesitării prezenței sale la serviciu.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Lipsesc de la dosar concluziile scrise ale avocatului.
Solicită a se constata autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 875 din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj și judecarea în lipsă a cererii.
La termenul din 18 mai 2011 instanța din oficiu a invocat inadmisibilitatea recursului promovat împotriva unei decizii irevocabile.
Astfel, conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi ca și hotărârea atacată, deoarece aceasta are un caracter accesoriu din punct de vedere procedural, în raport cu judecata propriu-zisă, în fond sau în recurs.
În cauză, contestația în anulare a fost introdusă împotriva unei hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Craiova în recurs, decizia fiind irevocabilă conform art. 377 C. proc. civ. și în consecință și hotărârea pronunțată în contestația în anulare este irevocabilă conform textului citat.
În aceste condiții, recursul declarat de contestator împotriva acestei decizii este inadmisibil deoarece decizia Curții de Apel Craiova pronunțată în contestația în anulare nu este susceptibilă de a fi recurată conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ.
În consecință se va respinge recursul astfel formulat ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul P.I.E. împotriva deciziei nr. 1688 din 5 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.