Moral damages for compulsory displacement: proportionality and equity in quantifying compensation under Law no. 221/2009

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Reclamanta D.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, în temeiul Legii nr. 221/2009, să fie obligat să-i plătească daune morale în cuantum de 750.000 Euro.

Motivându-și acțiunea reclamanta a arătat că, împreună cu părinții săi, a fost strămutată din localitatea de domiciliu, în perioada 18 iunie 1951 – 20 decembrie 1955.

Prin sentința civilă nr. 238 din 18 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății, a sumei de 125.000 Euro.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta, împreună cu părinții săi, a fost strămutată, prin decizia M.A.I. nr. 200/1951, din localitatea de domiciliu Vrani, în localitatea Jegălia din Câmpia Bărăganului, începând cu data de 18 iunie 1951 și până la data de 20 decembrie 1955, măsură ce a avut consecințe negative pe plan psihic și fizic, situație în care este îndreptățită la plata de daune morale.

Apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost admis, prin decizia nr. 169 din 26 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, și a fost schimbată, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei, la suma de 75.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății efective.

Schimbând parțial sentința tribunalului, curtea de apel a reținut că suma de 75.000 Euro este proporționată, echitabilă și rezonabilă raportat la prejudiciul moral cauzat reclamantei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că au fost încălcate prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009, întrucât în privința reclamantei nu există o hotărâre de condamnare cu caracter politic, ci a fost supusă unei măsuri administrative de dislocare și stabilirea unui domiciliu obligatoriu, că suma stabilită de instanța de apel este exagerat de mare și constituie un izvor de îmbogățire fără just temei și că nu au fost respectate principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, precum și criteriul echității.

Recursul este parțial fondat.

Dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 cuprind o enumerare a măsurilor reparatorii reglementate de lege, măsuri ce pot fi solicitate de orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu același caracter.

Prin urmare, măsurile reparatorii enumerate în art. 5 din Legea nr. 221/2009 se acordă ambelor categorii de persoane, această interpretare fiind impusă de titlul actului normativ, cât și de întregul conținut al acestuia.

Asimilarea măsurilor administrative cu caracter politic condamnărilor cu același caracter presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a despăgubi material și moral persoane persecutate politic, într-o formă sau alta, în perioada 1945 – 1989.

Așa fiind, se constată că este nefondată prima critică formulată de recurent.

Fondat este însă cel de-al doilea motiv de recurs, vizând cuantumul daunelor acordate.

Într-adevăr legiuitorul nu a stabilit criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral.

Doctrina și jurisprudența au consacrat totuși anumite criterii pentru cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, cum este echitatea, criterii ce decurg din principiul reparării integrale a prejudiciului.

Stabilirea cuantumului unor asemenea despăgubiri implică o doză de aproximare, instanța trebuind să stabilească un echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

În termenii Convenției Europene a drepturilor omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Curtea va constata că suma de 75.000 Euro stabilită de instanța de apel este exagerat de mare și că suma de 40.000 Euro reflectă menținerea echilibrului în raport cu prejudiciul moral cauzat reclamantei prin stabilirea domiciliului obligatoriu.

În consecință, recursul urmează a fi admis, conform art. 314 C. proc. civ., a fi modificată în parte decizia atacată, în sensul stabilirii cuantumului daunelor morale la suma de 40.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății și a fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 169 din 26 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică în parte decizia recurată, în sensul că stabilește cuantumul daunelor morale la 40.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2011.