Scope of Compensation for Confiscated Movable Property Under Political Persecution Restitution Law

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 22 octombrie 2010, reclamanții P.S. și P.V. au solicitat instanței - în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - să dispună obligarea pârâtului, în temeiul Legii nr. 221 din 2 iunie 2009, la plata unor despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor sechestrate în baza procesului verbal de sechestru nr. 25 din 3 septembrie 1952, ce au aparținut bunicului său P.S.(F.) zis Ț., domiciliat în județul Timiș, decedat ulterior la 9 noiembrie 1960.

În motivarea acțiunii, reclamanții arată că măsura administrativă nelegală a fost luată ca urmare a refuzului bunicului lor patern de a se înscrie în Gospodăria Agricolă Colectivă.

Investit în primă instanță, Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 561 din 2 martie 2010 a respins acțiunea reținând în esență că autorii cererii de chemare în judecată nu se pot prevala în speța dedusă judecății de prevederile Legii nr. 221/2009 acțiunea acestora fiind inadmisibilă întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut dovada că împotriva persoanei decedate la data de 9 noiembrie 1960, s-ar fi luat vreo măsură administrativă cu caracter politic având drept consecință confiscarea bunurilor, măsură prevăzută de art. 3 din lege, iar pe de altă parte, reclamanții nu au fost în măsură să probeze nici faptul că, măsura confiscării are la bază o hotărâre de condamnare a defunctului S.P.

Din actele cauzei, mai reține instanța fondului, rezultă că cererea reclamanților vizează repararea prejudiciului produs prin confiscarea unor bunuri mobile, ce au aparținut bunicului lor, în sensul acordării de despăgubiri echivalente cu valoarea acestor bunuri.

Or, chiar dacă s-ar fi dovedit că măsura a avut caracter politic, dovadă pe care reclamanții nu au fost în măsură să o producă, cererea nu este admisibilă atâta vreme cât art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, se referă doar la bunurile imobile, aspect ce rezultă, conchide prima instanță, din interpretarea logică a legii, întrucât partea finală a textului face trimitere la dispozițiile Legii nr. 10/2001, inaplicabilă în cazul bunurilor mobile.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr. 193/A din 7 iunie 2010, în esență cu aceeași motivare, a respins ca neîntemeiat apelul formulat de reclamanți.

În cauză, au declarat recurs în termen legal, reclamanții P.S. și P.V. care, fără a indica temeiul de drept, critică hotărârile pronunțate, pe considerentul greșitei interpretări și aplicări a Legii nr. 221/2009, în condițiile în care, se arată, din probele administrate rezultă cu evidență caracterul politic al măsurii luată de fostele organe comuniste la 3 septembrie 1952, împotriva autorului lor.

Astfel, prin procesul verbal de sechestru nr. 25 din 3 septembrie 1952 au fost sechestrate, bunurile cuprinse în actul intitulat „Inventarul bunurilor sechestrate” în valoare totală de 8.195 lei, proprietatea bunicului lor S.P. iar din materialele de construcții confiscate (cărămidă, țiglă,lemn construcție, etc.) s-a construit grajdul C.A.P. din localitate, folosit ca atare până la desființarea C.A.P.-urilor, în anul 1989.

Bunurile au fost confiscate, mai arată recurenții pentru o pretinsă datorie de 19.125 lei, din care 9.125 lei reprezentând valoarea cotelor neachitate și 10.000 lei amendă civilă.

Criticile pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate în consecință.

Recursul se privește ca nefondat urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 3 al Legii nr. 221 din 2 iunie 2009 „privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989”, constituie măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea unui loc de muncă obligatoriu, în situația când s-au întemeiat pe unul sau mai multe din actele normative enumerate de textul mai sus citat.

Art. 4 alin. (2) al aceluiași act normativ, dispune că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot deasemenea solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. (3) aplicându-se în mod corespunzător.

Or, aceste din urmă dispoziții circumscriu atât condamnarea cu caracter politic, cât și măsura administrativă abuzivă, unor împrejurări concrete care atestă calitatea titularului cererii sau autorului său, în gradul permis de lege, de luptător în rezistența anticomunistă, sau condamnat pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoană care a participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, ori de persoană împotriva căreia a fost dispusă, din motive politice, o măsură administrativă abuzivă.

În speță, așa cum corect au reținut instanțele, caracterul politic al confiscării bunurilor mobile aparținând autorului reclamanților, nu a fost dovedit.

De altfel, afirmațiile referitoare la reținerea greșită de către autoritățile vremii a „datoriei” de 19.125 lei pe care o avea bunicul reclamanților precum și la destinația bunurilor mobile confiscate (materiale de construcții) care ar fi servit la edificarea grajdului fostului C.A.P., sunt superflue, în contextul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 potrivit căruia pot fi acordate despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite (în natură sau prin echivalent) persoanei îndreptățite, în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.

Or, actele normative la care textul mai sus citat face trimitere, se referă exclusiv la categoria bunurilor imobile.

În consecință, corect s-a apreciat că, chiar dacă reclamanții ar fi reușit să facă dovada caracterului politic al măsurii confiscării (probe pe care însă nu le-au produs instanței) acțiunea nu putea fi admisă, în condițiile în care textul invocat ca temei al cererii - art. 4 alin. (2) - nu poate fi interpretat decât în corelație cu celelalte prevederi ale Legii nr. 221/2009, din ansamblul cărora rezultă că actul normativ se referă exclusiv la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor imobile confiscate iar nu și cel al bunurilor mobile.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.S. și P.V. împotriva deciziei nr. 193/A din 07 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2011.