Exclusive territorial jurisdiction for partition of inherited immovable property under real property rules versus succession domicile rules

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 ianuarie 2009, reclamantele D.L.A. și S.M.H. au chemat în judecată pe pârâții M.A.I. și M.M.C., solicitând să se dispună ieșirea din indiviziune asupra unui imobil (teren) în suprafață de 935 mp, situat în comuna Răzvad, județul Dâmbovița, partajarea acestuia și stabilirea cotelor ce revin fiecăruia dintre ei.

În motivarea cererii, reclamanții au susținut că alături de pârâți sunt moștenitorii defuncților S.G. și S.A., bunul supus partajării constituindu-l terenul înscris în titlul de proprietate nr. 155106 din 14 august 2007 și în hotărârile judecătorești nr. 359/2000 și nr. 9940/1995.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 728 C. civ. și art. 6731 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 3197 din 25 mai 2010, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței sale teritoriale în soluționarea pricinii, declinând competența în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

A reținut instanța că potrivit dispozițiilor art. 14 C. proc. civ., cererile în materie de moștenire sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului, neavând relevanță împrejurarea că bunul (imobil) supus partajării se găsește în circumscripția altei instanțe decât aceea a ultimului domiciliu al defunctului.

Astfel sesizată, Judecătoria sector 3 București, prin sentința nr. 13042 din 18 noiembrie 2010, a admis la rândul său excepția necompetenței teritoriale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Judecătoria a reținut că cererea dedusă judecății – de partaj bunuri succesorale – are caracter principal și, fiind o acțiune reală, competența sa de soluționare este determinată de art. 13 C. proc. civ., respectiv în favoarea instanței „în circumscripția căreia se află imobilele”.

Fiind o normă de ordine publică și, în aplicarea art. 159 alin. (3) C. proc. civ., instanța astfel învestită a declinat la rândul său competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Constatându-se astfel ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat instanței supreme în scopul pronunțării unui regulator de competență.

Referitor la conflictul negativ de competență dedus judecății, se constată următoarele:

Dispozițiile art. 13 și art. 14 C. proc. civ., consacră două cazuri de competență teritorială exclusivă sau excepțională, derogatorie de la principiul înscris în art. 5 C. proc. civ., stabilind o altă instanță căreia să-i revină în mod exclusiv, sub raportul competenței teritoriale, dreptul de a soluționa anumite categorii de pricini.

Art. 13 alin. (1) C. proc. civ. prevede că cererile privitoare la bunuri nemișcătoare se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află nemișcătoarele.

Regula de competență înscrisă în primul aliniat al art. 13 C. proc. civ. își găsește justificarea în împrejurarea că instanța locului situației imobilului (forum rei sitae) este mai în măsură să asigure o judecată în mai bune condiții, sub raportul probelor ce urmează a se administra (expertize, cercetări registre, consultări registre de publicitate imobiliară, etc.).

Celălalt caz de competență excepțională prevăzut de dispozițiile art. 14 C. proc. civ., stabilește competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al celui decedat, rațiunea legiuitorului în adoptarea acestei norme constituind-o aspectele de bună administrare a justiției, dar și de oportunitate, pentru că are avantajul de a concentra la o singură instanță toate acțiunile privitoare la aceeași moștenitori, asigurând astfel o rezolvare mai lesnicioasă pentru toți cei interesați.

Ca urmare, de principiu, sfera acțiunilor la care se referă art. 14 C. proc. civ., neîndoielnic, cuprinde marea majoritate a acțiunilor ce pot interesa lichidarea unei moșteniri, inclusiv acțiunile în împărțeală, condiția pretinsă fiind aceea să fie legate de moștenire.

Însă, atâta timp cât, asemenea cauzei de față, deși privește un bun succesoral, (singurul bun pretins – un imobil) acțiunea dedusă judecății, exercitată pe cale principală, își are propria sa individualitate, acțiune reală imobiliară, supusă deci dispozițiilor art. 13 C. proc. civ., pierzându-și astfel caracterul incidental și deci supunerea sa jurisdicției instanței de la ultimul domiciliu al defunctului (art. 14 C. proc. civ.).

Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., competența soluționării pricinii va fi stabilită la instanța locului imobilului Judecătoria Târgoviște.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2011.