Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2532/2011 AI generated

Nullity of cassation appeal for failure to formulate grounds of illegality challenging appellate judgment on merits

Case Number Decizia nr. 2532/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal (recurs) filed by the General Passport Directorate null and void, thereby upholding the lower court’s dismissal of the authority’s request to broaden the scope of a prior travel restriction order. The dispute concerned a procedural request for clarification (*lămurire*) of a first-instance judgment that had suspended a defendant's right to free circulation specifically within France for five years, which the authority argued should have applied to all foreign territories; however, the appellate court had already rejected this clarification request as an impermissible attempt to challenge the original merits rather than clarify ambiguous terms. Relying on Articles 302(1), 304, and 306(1) of the Code of Civil Procedure, the court determined that the appellant failed to formulate valid grounds of illegality specific to the appealed appellate decision, instead merely re-litigating the underlying merits of the unappealed first-instance judgment, thus warranting the sanction of nullity under the procedural rules governing appeals on grounds of law.

Legislator headnote

AI generated

art. 2811 alin. (1) C. proc. civ, art. 281 C. proc. civ, art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005, art. 137 C. proc. civ, art. 3021 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to formulate grounds of illegality challenging appellate judgment on merits: Pârâtul a fost returnat din Franța la data de 7 septembrie 2009, după ce acesta mai fusese returnat din aceeași țară la 26 februarie 2008 și 19 septembrie 2008, urmare sentințelor civile nr. 1036 din 03 iunie 2008 și nr. 1528 din 26 noiembrie 2008, pronunțate de Tribunalul București și, respectiv, Tribunalul Alba, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005.

Keywords

AI generated
grounds for cassation procedural nullity foreign law grounds of challenge civil judgment passport

Cited Legislation

AI generated
art. 2811 alin. (1) C. proc. civ
La data de 1 septembrie 2009, reclamanta a solicitat instanței ca, în temeiul dispozițiilor art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., să dispună lămurirea înțelesului și aplicării dispozitivului deciziei civile nr.
art. 281 C. proc. civ
192/CC din 24 martie 2009, Tribunalul Alba a respins cererea, reținând că motivele invocate nu se circumscriu dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., ci reprezintă însăși soluția adoptată de instanță.
art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005
1528 din 26 noiembrie 2008, pronunțate de Tribunalul București și, respectiv, Tribunalul Alba, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005.
art. 137 C. proc. civ
La termenul din 18 martie 2011, instanța a invocat din oficiu excepția nulității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ.
art. 3021 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 3021 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art.
art. 304 C. proc. civ
Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
art. 306 alin. (1) C. proc. civ
Așa fiind, cum aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 306 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a pârâtului L.G., pe o perioadă de cel mult 5 ani.

Prin sentința civilă nr. 765 din 29 aprilie 2009, Tribunalul Alba a admis acțiunea și a dispus suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului pe o perioadă de 5 ani pe teritoriul Franței, reținând în esență că această măsură este justificată față de faptele pârâtului, care a fost condamnat la 10 luni închisoare și s-a dispus interdicția definitivă pe teritoriul statului francez. În ce privește întinderea aplicării sancțiunii, instanța de fond a apreciat că aceasta se impune numai pe teritoriul Franței.

Hotărârea tribunalului nu a fost atacată de niciuna dintre părți.

La data de 1 septembrie 2009, reclamanta a solicitat instanței ca, în temeiul dispozițiilor art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., să dispună lămurirea înțelesului și aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 765/2009, în ce privește întinderea măsurii suspendării dreptului la liberă circulație, în sensul de a se dispune această măsură în ce privește dreptul pârâtului de a circula în străinătate și nu numai pe teritoriul Franței.

Prin încheierea nr. 192/CC din 24 martie 2009, Tribunalul Alba a respins cererea, reținând că motivele invocate nu se circumscriu dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., ci reprezintă însăși soluția adoptată de instanță.

Apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva acestei încheieri a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 95/A din 01 iunie 2010, reținând în motivarea soluției că cererea reclamantei excede noțiunii de lămurire a dispozitivului, ea vizează eventuale greșeli de interpretare și aplicare a legii, care nu pot fi analizate decât în căile de atac și nu în cadrul procedurii necontencioase de lămurire a dispozitivului hotărârii.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, care a formulat următoarele critici:

Pârâtul a fost returnat din Franța la data de 7 septembrie 2009, după ce acesta mai fusese returnat din aceeași țară la 26 februarie 2008 și 19 septembrie 2008, urmare sentințelor civile nr. 1036 din 03 iunie 2008 și nr. 1528 din 26 noiembrie 2008, pronunțate de Tribunalul București și, respectiv, Tribunalul Alba, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005.

Reclamanta a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 765 din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Alba întrucât, în mod greșit s-a dispus suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului numai pe teritoriul Franței, deoarece prin cererea de chemare în judecată a solicitat suspendarea exercitării acestui drept în străinătate și nu doar pe teritoriul Franței.

Față de dispozițiile Legii nr. 248/2005, numai măsura restrângerii dreptului la liberă circulație poate fi dispusă pentru un anumit stat, nu și cea a suspendării.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

La termenul din 18 martie 2011, instanța a invocat din oficiu excepția nulității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Potrivit art. 3021 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurenta își exprimă nemulțumirea în legătură cu soluția pronunțată de prima instanță cu privire la cererea sa de chemare în judecată, deși nu a exercitat vreo cale de atac împotriva acesteia, iar decizia recurată se referă la modul de soluționare a apelului exercitat împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 765/2009 a Tribunalului Alba.

Recurenta nu a formulat critici care să aibă legătură cu decizia recurată, ci a arătat care sunt argumentele pentru care ar fi trebuit să fie admisă cererea sa de chemare în judecată care, însă nu privesc considerentele de fapt și de drept reținute de instanță în justificarea soluției sale.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 95/A din 1 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2011.