Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 837/2011 AI generated

Eligibility of internal administrative notes and process-verbal for suspension of enforcement: requirement of independent legal effects to constitute an administrative act

Case Number Decizia nr. 837/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff’s appeal for lack of interest and admitted the defendant’s appeal, modifying the lower court’s judgment to dismiss the request for suspension of enforcement; consequently, the initial request to suspend the execution of the administrative acts failed. The dispute concerned a public servant suspended from a leadership role at a national agency, who challenged the suspension of enforcement for an internal note constituting an inventory commission and the subsequent minutes of the office inventory, which had been upheld by the Court of Appeal on the grounds that the underlying order suspending the employment relationship was itself suspended and the acts violated medical leave protections. The decisive legal basis was the determination that an internal note and process-verbal do not constitute administrative acts because they lack independent legal effects that create, modify, or terminate subjective or objective legal relations, rendering them ineligible for suspension under Article 14 of Law No. 554/2004, compounded by the fact that the employment relationship had terminated by mutual agreement, extinguishing any current interest in challenging the derived acts.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 36 din Legea nr. 188/1999, art. 41 din Constituție, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ; Eligibility of internal administrative notes and process-verbal for suspension of enforcement: requirement of independent legal effects to constitute an administrative act: The dispute concerned a public servant suspended from a leadership role at a national agency, who challenged the suspension of enforcement for an internal note constituting an inventory commission and the subsequent minutes of the office inventory, which had been upheld by the Court of Appeal on the grounds that the underlying order suspending the employment relationship was itself suspended and the acts violated medical leave protections. The decisive legal basis was the determination that an internal note and process-verbal do not constitute administrative acts because they lack independent legal effects that create, modify, or terminate subjective or objective legal relations, rendering them ineligible for suspension under Article 14 of Law No. 554/2004, compounded by the fact that the employment relationship had terminated by mutual agreement, extinguishing any current interest in challenging the derived acts.

Keywords

AI generated
administrative enforcement public employment law grounds for cassation internal relationship effects of the judgment disciplinary proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Excepția inadmisibilității acțiunii, pe de-o parte, pentru faptul că cele două acte intitulate „notă" și „proces - verbal" a căror suspendare se solicită în prezenta cauză se încadrează în dispozițiile art. 2 alin.
art. 14 din Legea nr. 554/2004
Pe fondul cererii de suspendare a executării formulate, s-a constatat îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.
art. 36 din Legea nr. 188/1999
art. 41 din Constituție
S-a reținut, de asemenea că, cele două acte derivate din Ordinul emis anterior au condus la efecte importante asupra reclamantului fiindu-i astfel restrâns un drept constituțional, respectiv dreptul la muncă prevăzut de art. 41 din Constituție.
art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
art. 3041 C. proc. civ
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs, invocată de recurenta-pârâtă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
art. 97 lit. b) din Legea nr. 188/1999
1202 din 27 decembrie emisă de Președintele C.N.P.A.D.A.S., începând cu data de 1 ianuarie 2011 reclamantului i-a încetat raportul de serviciu conform prevederilor art. 97 lit.
art. 312 C. proc. civ
Procedural rule applied to admit the defendant's appeal and modify the lower court's judgment.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Procedural rule applied to admit the defendant's appeal and modify the lower court's judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Hotărârea Curții de Apel

Prin Sentința nr. 2606 din 1 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Notei din 16 septembrie 2009 și a procesului - verbal, până la pronunțarea instanței de fond, formulată de reclamantul G.D.R., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S., ca întemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea formulată, reclamantul a solicitat suspendarea notei din 16 septembrie 2009 și a procesului - verbal încheiat de Comisia constituită în cadrul C.N.P.A.S. prin care i-a fost sigilat biroul în care își desfășura activitatea înaintea suspendării sale din funcția de conducere deținută.

S-a mai reținut că prin Ordinul nr. 857 din 26 august 2009 reclamantul a fost suspendat din funcția publică de conducere și, urmare emiterii acestui ordin, pârâta a emis și actul administrativ intitulat „Notă" din data de 16 septembrie 2009, prin care s-a dispus inventarierea documentelor și a bunurilor aflate în biroul reclamantului care în acea perioadă era internat în spital, așa cum rezultă din adresa Institutului Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din data de 20 octombrie 2009 aflată la fila nr. 25 din dosar.

Prin Ordinul anterior menționat, i s-a suspendat reclamantului raportul de serviciu cu pârâta, în perioada în care se afla în incapacitate temporară de munca, astfel încât se apreciază ca nelegale cele două acte a căror suspendare se solicită și care au fost emise ca urmare a Ordinului nr. 857 din 26 august 2009.

Executarea Ordinului menționat a fost suspendată prin Sentința civilă nr. 4067 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 8457/2/2009, până la pronunțarea instanței de fond.

Prima instanță a respins excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, pentru următoarele considerente:

Excepția inadmisibilității acțiunii, pe de-o parte, pentru faptul că cele două acte intitulate „notă" și „proces - verbal" a căror suspendare se solicită în prezenta cauză se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acestea fiind în strânsă legătură cu Ordinul prin care i-a fost suspendat raportul de serviciu al reclamantului, și care așa cum s-a precizat, a fost suspendat prin Sentința civilă a Curții de Apel București nr. 4067 din 20 noiembrie 2009, pe de altă parte, deoarece la dosarul cauzei există adrese emise de pârâtă către reclamant, cât și „note" prin care i-au fost comunicate reclamantului măsurile dispuse de conducerea pârâtei, cât și nenumărate cereri formulate de către reclamant către pârâtă prin care acesta a solicitat revocarea celor două acte emise și reîncadrarea în funcție conform sentinței civile nr. 4067 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, astfel că și cel de-al doilea motiv de inadmisibilitate, respectiv lipsa plângerii prealabile, nu poate fi reținut.

Pentru aceleași motive, s-a apreciat ca neîntemeiată și excepția prematurității cererii formulate de reclamant, întemeiată, de asemenea, pe lipsa plângerii prealabile, respectiv incidența dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Pe fondul cererii de suspendare a executării formulate, s-a constatat îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Curtea a constatat că reclamantul a invocat, ca și caz bine justificat, aparența de nelegalitate a celor două acte emise, derivând din Ordinul care a și fost, de altfel, suspendat de Curtea de Apel București prin care i-a încetat raportul de muncă reclamantului cu pârâta, acte emise în perioada concediului medical al reclamantului, astfel încât se constată o încălcare a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate în perioada concediilor de boala, decât din inițiativa funcționarului public.

S-a reținut, de asemenea că, cele două acte derivate din Ordinul emis anterior au condus la efecte importante asupra reclamantului fiindu-i astfel restrâns un drept constituțional, respectiv dreptul la muncă prevăzut de art. 41 din Constituție.

S-a constatat, de asemenea, că este întrunită și cerința pagubei iminente, având în vedere efectele acestora asupra reclamantului care este lipsit de posibilitatea de întoarcere la locul de munca, deși ordinul prin care i-a fost încetat raportul de muncă a fost suspendat până la pronunțarea instanței de fond.

2. Recursul declarat în cauză

Împotriva sentinței Curții de apel au declarat reclamantul G.D.R. și pârâta C.N.P.A.D.A.S.

Recurentul - reclamant invocă prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., fără a-și structura criticile pe motivele de recurs invocate.

Solicită admiterea cererii de suspendare a executării cu motivarea că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar instanța de fond nu a ținut cont de situația de fapt, materialul probator din dosar și legislația în vigoare în materie, preluând efectiv din apărările formulate de pârâtă, care nu se bazau pe nici o dovadă.

Recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de suspendare, susținând că în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de lege respectiv cazul bine justificat și producerea unei pagube iminente .

În motivele de recurs este reiterată excepția inadmisibilității acțiunii care vizează un act emis de un organ administrativ dar care nu constituie un act administrativ în accepțiunea legii, întrucât nu dă naștere, nu modifica sau nu stinge, prin el însuși raporturi juridice și că această notă nu constituie nici măcar un act preparator, de genul la care se referea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care ar cădea sub incidența controlului de legalitate.

Apreciază că nota în baza căreia a fost constituită Comisia de inventariere, notă comunicată și reclamantului prin adresa din 3.09.2009, nu reprezintă un act administrativ de autoritate și ca atare nu pot fi supuse controlului instanțelor de contencios.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cu prioritate excepția de interes a recurentului - reclamant în promovarea căii de atac invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată în raport de soluția pronunțată de instanța de fond prin care a fost admisă cererea de suspendare formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004. Întrucât cererea a fost admisă, recurentul - reclamant nu are interes în formularea recursului, fiind în eroare în raport de soluția atacată, iar motivele invocate de acesta exced hotărârii instanței de fond, împrejurare ce face de prisos analiza criticilor formulate în motivarea căii de atac.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs, invocată de recurenta-pârâtă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamantul G.D.R. a solicitat în baza prevederilor art. 14 din legea contenciosului administrativ, suspendarea Notei din 16 septembrie 2009 prin care se constituie Comisia de inventariere și a procesului - verbal încheiat la 30 septembrie 2009 privind activitatea comisiei constituită în baza notei în vederea desigilării și inventarierii documentelor din biroul reclamantului.

Instanța de fond admițând acțiunea și reținând că dreptul reclamantului a fost vătămat printr-un act administrativ, a apreciat în mod greșit natura juridică atât a notei interne privind constituirea Comisiei de inventariere emisă de către Președintele C.N.P.A.D.A.S., cât și a procesului - verbal arătat mai sus.

Actul administrativ, pentru a fi supus cenzurii instanțelor judecătorești, trebuie să producă efecte juridice, să creeze, să modifice sau să suprime o situație juridică subiectivă sau obiectivă.

Atât nota internă cât și procesul-verbal a căror suspendare a fost solicitată de reclamant, nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la autoritate administrativă, scopul emiterii lor nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare.

Pe cale de consecință, nefiind în prezența unui act administrativ nu se poate pune problema suspendării conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 care reprezintă o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, fiind o măsură de excepție dispusă în situația îndeplinirii condițiilor prevăzute cumulativ de lege.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 1202 din 27 decembrie emisă de Președintele C.N.P.A.D.A.S., începând cu data de 1 ianuarie 2011 reclamantului i-a încetat raportul de serviciu conform prevederilor art. 97 lit. b) din Legea nr. 188/1999 la autoritatea recurentă prin acordul părților, situație în care în cauză nu se mai justifică nici interesul actual pentru suspendarea celor două acte pentru care s-a pretins că sunt în strânsă legătură cu Ordinul nr. 857/2009 prin care reclamantul a fost suspendat din funcție.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca lipsit de interes și va admite recursul pârâtei C.N.P.A.D.A.S., potrivit art. 312 C. proc. civ., cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.D.R. împotriva Sentinței nr. 2606 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Admite recursul declarat de C.N.P.A.D.A.S. împotriva Sentinței nr. 2606 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 februarie 2011.