Validity of administrative disciplinary sanction: absolute nullity for lack of specific factual motivation and failure to address employee defenses under public service status law.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul M.M. a chemat în judecată pe pârâta A.N.P. solicitând anularea Deciziei directorului general al A.N.P. nr. 545 din 12 octombrie 2009.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) lit. c din Regulamentul privind modul de constituire, organizare și desfășurare a activităților comisiei de disciplină din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și din unitățile subordonate, aprobat prin Ordin M.J. nr. 2856/C/2004, sesizarea trebuie să cuprindă printre altele și descrierea faptei. În cauză, sesizarea din 21 august 2009 este structurată pe 5 acuze succinte, care nu sunt însoțite de explicații suplimentare care să arate în concret starea de fapt ce i se impută.

Pârâta A.N.P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.

Prin Sentința civilă nr. 57/ CA din 20 martie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de neîndeplinire a plângerii prealabile invocată de către pârâta A.N.P. - directorul general; a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.M. în contradictoriu cu pârâta A.N.P. - directorul general, și în consecință; a dispus anularea Deciziei nr. 45 din 12 octombrie 2009.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția de neîndeplinire a procedurii prealabile, că potrivit art. 73 alin. (2) din Legea nr. 293/2004, funcționarul public cu statut special nemulțumit de sancțiunea aplicată se poare adresa instanței de judecată competente, potrivit legii. Din aceste dispoziții legale rezultă că persoana interesată se poate adresa direct instanței, fără a mai fi ținută să îndeplinească procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a mai reținut că prin Decizia nr. 545 din 12 octombrie 2009, reclamantul a fost sancționat cu mustrare scrisă prevăzută de art. 61 lit. c) din Legea nr. 293/2004, iar în cuprinsul acesteia sunt indicate faptele imputate reclamantului, însă fără a se preciza care sunt acele atribuții de serviciu sau dispoziții legale, dispoziții ale șefilor ierarhici, sau ale altor autorități publice care au fost nesocotite prin existența deficiențelor constatate cu prilejul controlului.

De asemenea, faptele care i se impută reclamantului au fost descrise la modul general, inclusiv sesizarea din 21 august 2009, neexistând astfel posibilitatea nici pentru reclamant și nici pentru instanță de a cunoaște care sunt deficiențele constatate cu prilejul controlului, cauzate de reclamant sau de altă persoană, în condițiile în care prin procesul - verbal s-a propus luarea unor măsuri și față de alte persoane.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta A.N.P. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că, având în vedere raționamentul instanței de fond potrivit căruia dacă sesizarea nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 22 alin. (2) lit. c) pe cale de consecință nici referatul și nici decizia nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 33 alin. (2) lit. c), prin sentința recurată completul de judecată a extrapolat motivele de nulitate absolută prevăzute expres și limitativ de către autorul actului normativ.

Recurenta mai susține că legiuitorul a înțeles să nu sancționeze cu nulitatea absolută descrierea insuficientă din sesizare, deoarece aceasta poate fi făcută de oricine și nu neapărat de o persoană de specialitate. Mai mult decât atât, rolul Comisiei de disciplină de a efectua cercetarea celor sesizate ar fi diminuat foarte mult prin interpretarea eronată dată de instanța de fond.

Se mai arată că instanța se află într-o gravă eroare, deoarece actul de sesizare al comisiei de disciplină conține descrierea faptelor pe larg respectiv sunt enumerate 5 aspecte care se circumscriu abaterii disciplinare prevăzute de art. 69 lit. b) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din A.N.P., republicată. Ulterior, în formularea concluziilor, comisia de disciplină a întocmit referatul înregistrat din 18 septembrie 2009 în care detaliază fiecare dintre cele 5 fapte enumerate în actul de sesizare. De asemenea, concluziile din referat sunt reluate detaliat în decizia contestată.

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, având în vedere conținutul deciziei, Înalta Curte constată, în mod corespunzător celor reținute de prima instanță, că validitatea actului de sancționare este afectată prin neîndeplinirea condiției motivării, a lipsei mențiunilor obligatorii impuse de lege sub sancțiunea nulității absolute.

În acest context s-au înlăturat și apărările pârâtei – recurente reluate și sub forma motivelor de recurs, care au susținut că decizia atacată ca și referatul Comisiei de disciplină îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, apărare care nu poate fi primită, deoarece actul administrativ nu îmbracă forma prevăzută de lege sub aspectul motivării, respectiv descrierea în concret a faptei imputate, a circumstanțelor în care a fost săvârșită conform dispozițiilor Ordinul M.J. nr. 2856/C/2004 cu referire la art. 81 din Legea nr. 293/2004 și aplicabilitatea directă a rigorilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 (C. muncii).

Actul este nemotivat din punct de vedere al argumentării în fapt a măsurii dispuse și nu cuprinde nici „motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile”, mențiune obligatorie potrivit art. 268 alin. (2) lit. c) C. muncii, prevăzută sub sancțiunea nulității actului de sancționare, concluzia instanței de fond nefiind combătută convingător de niciunul dintre recurenții-pârâți.

Motivarea actelor administrative constituie, totodată una dintre coordonatele dreptului la o bună administrare, prevăzut de art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, care nu mai poate fi ignorată ca reper în orientarea conduitei autorităților naționale din momentul în care modificările aduse art. 6 (din Tratatul privind Uniunea Europeană) prin Tratatul de la Lisabona au conferit cartei valoare juridică egală cu cea a tratatelor.

De altfel și în Jurisprudența Curții Europene de Justiție s-a apreciat că o motivare insuficientă sau greșită echivalează cu lipsa motivării, ceea ce atrage nevalabilitatea actului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.P. împotriva Sentinței civile nr. 57/ CA din 2 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.