Abusive 1952 land seizure: impossibility of in-kind restitution due to public utility works and allocation of compensation shares

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 3503 din 4 decembrie 2006, Primarul Municipiului Iași, în soluționarea notificării formulată de I.M.D. și I.P.D., a respins cererea de restituire în natură a imobilului din Iași, (teren și construcție) și a propus acordarea despăgubirilor, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru suprafața de 733 mp teren și pentru construcția demolată, în cote de 11/32 pentru fiecare din cei doi notificatori.

A declinat competența de soluționare a notificării vizând suprafața de 1767 mp teren, situat la aceeași adresă poștală, în favoarea deținătorului, Ministerul Apărării Naționale.

La 25 ianuarie 2007, persoanele îndreptățite au contestat această dispoziție, solicitând instanței – în contradictoriu cu Primarul Municipiului Iași și Ministerul Apărării Naționale - să oblige pârâtul de rang 1 să emită o nouă dispoziție prin care imobilul să le fie retrocedat în natură și să facă aplicațiunea prevederilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a stabili că îi revine fiecăruia cota de ½ din imobil.

Totodată, s-a mai solicitat, ca pârâtul să fie obligat la restituirea în natură a întregii suprafețe de teren preluată abuziv, respectiv 2500 mp.

Investit în primă instanță, Tribunalul Iași, secția civilă, prin sentința nr. 1952 din 26 noiembrie 2008, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de chematul în garanție, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A respins excepțiile prematurității acțiunii și necompetenței teritoriale a instanței, invocate de pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

A respins ca nefondată acțiunea, formulată în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Iași și Ministerul Apărării Naționale și pentru lipsa calității procesuale pasive, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că pentru a se face aplicațiunea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 cei în cauză trebuiau să facă dovada că autorul lor a deținut în proprietate întregul imobil sau ar fi avut vocație succesorală pentru cota de 1/1 din imobil.

Or, se arată, la data preluării abuzive, conform deciziei nr. 470 din 10 iulie 1952, proprietari ai imobilului erau succesorii lui T.C. (decedat în 1942) respectiv T.A.M., în calitate de soție, T.S.I. și T.A., în calitate de fii.

Astfel, calitatea de moștenitor a lui T.A. după T.C. și implicit calitatea acestuia de coproprietar al imobilului la data preluării, rezultă din actul menționat, respectiv încheierea Tribunalului Popular Iași, prin care s-a dispus trecerea imobilului în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 111/1951, precum și din certificatul de calitate de moștenitor nr. 46/2003.

Ca atare, s-a reținut că în mod corect, prin dispoziția atacată, s-a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la cota de 2/3 din imobil.

Cât privește cererea de restituire în natură, aceasta a fost corect respinsă, chiar expertizele efectuate în cauză învederând că imobilul clădire a fost în totalitate refăcut de Ministerul Apărării Naționale, iar suprafața de teren solicitată, este integral ocupată de detalii de sistematizare.

Apelul formulat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Iași, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 52 din 24 martie 2010, a schimbat în parte hotărârea primei instanțe și admițând contestația, a anulat în parte dispoziția, în sensul că a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în modalitatea despăgubirilor și pentru suprafața de 884 mp, situată în Municipiul Iași, pe lângă suprafața de 733 mp pentru care s-au propus deja despăgubiri prin dispoziția nr. 3503/2006, în cotă de 1/1.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru se a pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a stabilit greșit întinderea dreptului persoanelor îndreptățite sub aspectul cotei de proprietate, a suprafeței de teren și construcțiilor preluate de stat, cu titlu sau fără titlu.

Faptul că în actul de preluare s-au înscris numai 2500 mp, nu înlătură caracterul preluării abuzive a imobilului în totalitate, astfel cum este definit în art. 2 lit. e), din Legea nr. 10/2001, diferența de 884 mp stabilindu-se, ca fiind preluată fără titlu.

Cât privește întinderea dreptului, sub aspectul cotei, din probele administrate rezultă că reclamanții sunt, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în ramura lui T.S., prin T.M.R., decedată la 16 iulie 1999, în cota de 1/1 din 733 mp, plus 884 mp, teren de utilitate publică, deținut de Municipiul Iași.

Tot astfel, s-a reținut că nu se impune examinarea criticilor pe fondul litigiului, privind partea din imobil deținută de Ministerul Apărării Naționale, care face obiectul unui alt dosar, aflat pe rolul Curții de Apel București.

În cauză, au declarat recurs în termen legal contestatorii I.M.D. și I.P.D. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul greșitei rețineri a imposibilității restituirii în natură a nemișcătorului, în condițiile în care, se arată, s-a probat că suprafața de 884 mp, este liberă, în înțelesul legii speciale, nefiind afectată unor detalii de sistematizare sau altor lucrări.

Astfel, construcțiile edificate pe această suprafață sunt ori construcții demontabile, ori ridicate fără autorizație, caz în care nu se poate reține condiția premisă, consemnată în art. 10 alin. (2) din lege și care ar face într-adevăr, imposibilă restituirea în natură.

Tot astfel, se mai arată, deși a fost parte din proprietatea preluată în anul 1952, și a făcut obiect al cererii de restituire, magazia din cărămidă aflată în curtea imobilului, dărâmată ulterior, a fost omisă din dispozitiv, sub aspectul restituirii prin echivalent.

O a 3-a critică adusă deciziei atacate, se referă la greșita respingere a cererii vizând acordarea cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada acestora, până la data pronunțării.

Or, se arată, dovada cheltuielilor de judecată a fost depusă la registratura instanței, în cursul zilei de 24 martie 2010, dată la care instanța s-a și pronunțat.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 10.3 din H.G. nr. 250 din 7 martie 2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, înaintate de a aprecia asupra posibilității de a restitui în natură terenul solicitat pe calea notificării, entitatea investită are obligația de a identifica cu exactitate imobilul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a acestuia, pentru ca acordarea acestei măsuri reparatorii să nu afecteze existența și utilizarea normală a unor investiții sau amenajări de utilitate publică.

În cazul când se constată astfel de situații, restituirea în natură trebuie limitată numai la terenurile libere sau la acele suprafețe care nu sunt cuprinse într-un plan urbanistic general sau zonal, respectiv nu sunt destinate a deservi nevoile comunității.

În speță, din actele cauzei rezultă că terenul ce a făcut obiectul dispoziției atacate este afectat integral unor amenajări de utilitate publică, respectiv unei construcții realizată integral din fondurile Ministerului Apărării Naționale, aflată în administrarea acestuia, anexelor și utilităților aferente: alee asfaltată acces garaje și conductă subterană gaz (a se vedea, în acest sens, expertizele B.C. și C.G., f. 266 și 279 dosar fond).

Ca atare, în mod corect au apreciat instanțele asupra acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor, terenul fiind afectat în întregime utilității publice.

Cât privește critica vizând neacordarea despăgubirilor și pentru magazia de cărămidă, aflată la data preluării în curtea imobilului, se constată că aceasta a fost formulată omisso medio, direct în recurs, fără a fi reiterată în calea devolutivă de atac, a apelului.

În mod corect a soluționat instanța de control judiciar și cererea vizând acordarea cheltuielilor de judecată - care a fost admisă doar în parte, pentru onorariul aferent expertizei tehnice - în condițiile în care, până la momentul deliberării, nu erau depuse la dosar chitanțele ce atestă plata onorariului avocațial.

Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.M.D. și I.P.D. împotriva deciziei nr. 52 din 24 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 01 februarie 2011.