Expropriation repair: Appeal dismissed, law at time of administrative decision governs compensation procedure

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 119/D din 16 aprilie 2010 Tribunalul Brașov a respins contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către contestatorii K.S. și K.A., în contradictoriu cu intimatul Municipiul Brașov, reprezentat legal de Primar. Au fost obligați contestatorii să achite intimatului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Prima instanță a reținut că, din copia cărții funciare nr. 22153 Brașov, rezultă că imobilul înscris sub numerele topografice 8784/1, 8785, 8786/52/b totul/1 și 8788/2/a/1/21/2 a constituit obiectul dreptului de coproprietate al contestatorilor K.S. și K.A.

Acest imobil, compus din casă de locuit și teren, a trecut în proprietatea Statului Român, cu titlu de expropriere, în temeiul Decretului fostului Consiliu de Stat nr. 302/1987.

După data trecerii în proprietatea statului a imobilului mai sus identificat, s-a procedat la demolarea construcției ce intră în compunerea acestui, iar pe teren astfel rezultat s-a construit un bloc de locuințe.

Întrucât intimatul nu a procedat la soluționarea notificării formulată de către contestatori în termenul instituit de Legea nr. 10/2001, aceștia au promovat pe rolul instanțelor judecătorești o cerere prin care au solicitat ca intimatul să fie obligat să execute această obligație.

Prin sentința civilă nr. 135 din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost admisă această cerere, cu consecința obligării intimatului la soluționarea notificării pe care contestatorii au promovat-o în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001

La data de 17 iunie 2009, intimatul Municipiul Brașov a emis, prin reprezentantul său legal, dispoziția nr. 4452, prin care a constatat calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite să beneficieze de măsurile reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, întrucât sunt proprietarii inițiali ai bunului imobil pentru care a fost formulată notificarea, și a propus ca părților menționate să le fie acordate despăgubiri bănești în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007, pentru imobilul situat, la data preluării lui de către stat în Municipiul Brașov, înscris sub numerele topografice 8784/1, 8785, 8786/52/b totul/1 și 8788/2/a/1/21/2 în cartea funciară nr. 22153 Brașov.

În cuprinsul acestei decizii, intimatul a stabilit că valoarea reală a despăgubirilor de care vor beneficia contestatorii ca măsură reparatorie în echivalent va fi stabilită de către Comisia Centrală de Evaluare, în conformitate cu procedura instituită de actul normativ mai sus indicat.

Așa cum s-a arătat, contestatorii au criticat această dispoziție, susținând că lor nu le pot fi aplicate prevederile Legii nr. 247/2005, întrucât ei au promovat notificarea anterior datei intrării în vigoare a acestui act normativ, astfel că, în conformitate cu principiile de drept care reglementează aplicarea în timp a legii civile, notificarea lor trebuia soluționată prin raportare la dispozițiile din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data formulării notificării.

Această susținere a contestatorilor a fost considerată de către prezenta instanță ca fiind lipsită de temei, pentru considerentele ce succed:

Potrivit principiului aplicării imediate a legii civile noi, ce reglementează aplicarea în timp a legii civile, se reține că legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare, fără a putea fi considerată retroactivă, atât situațiilor juridice ce se vor naște, modifică sau stinge după această dată, cât și situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare.

Raportat la considerentele ce preced, tribunalul a reținut că, în analizarea legalității dispoziției pe care intimatul a emis-o în soluționarea notificării promovată de către contestatori trebuie avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la data emiterii acesteia, o soluție contrară fiind de natură să nesocotească principiile de drept mai sus indicate și să lipsească de eficiență aceste prevederi legale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel toate părțile.

Apelantul Municipiului Brașov prin Primar a criticat reducerea onorariului avocațial, susținând că s-au încălcat dispozițiile art. 274 C. proc. civ., fără a se reține starea de fapt corectă.

Apelanții K.S. și K.A. au solicitat desființarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare motivat, de faptul că prin concluziile scrise a solicitat repunerea pe rol a cauzei întrucât instanța a ignorat procura pe care aceștia au dat-o fiului lor pentru a-i reprezenta în proces și nu au luat cunoștință de probele depuse de către pârât.

Pe fondul cauzei, în subsidiar s-a solicitat admiterea acțiunii, arătându-se că măsura despăgubirii bănești excede legal și în timp obiectul notificării, conform dispozițiilor art. 1 alin. (2)-(3) și art. 18 din Legea nr. 10/2001, notificarea fiind formulată anterior apariției modificărilor legislative ale acestui act normativ, iar despăgubirile ar trebui plătite de către intimat.

Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel a constatat următoarele:

Prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. reducând onorariul avocațial, motivat de faptul că acesta este nepotrivit de mare, raportat la obiectul cauzei și la munca îndeplinită de avocat.

Soluția adoptată nu este temeinică, având în vedere pe de o parte faptul că la dosarul cauzei se află depuse o serie de acte procesuale pe care apelantul le-a îndeplinit prin avocat, respectiv întâmpinare care are atașate înscrisuri doveditoare în susținere (filele 22 – 38), ceea ce denotă muncă de creație intelectuală și de triere și punere la dispoziție a înscrisurilor relevante în cauză, notă de probatoriu cu înscrisurile atașate ( filele 82 – 190 ), concluzii scrise ( filele 1 – 3 vol. II ), iar pe de altă parte avocatul a fost prezent personal sau prin substituire la fiecare termen de judecată, așa cum rezultă din încheierile aflate în dosarul cauzei.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată.

În ceea ce privește apelul declarat de apelanții K.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (2)-(3) și art. 18 din Legea nr. 10/2001, curtea a constatat că prima instanță a făcut o amplă și corectă interpretare a aplicării legii în timp, din care a rezultat fără dubiu că la data emiterii dispoziției de primar au fost respectate normele legale în vigoare. Faptul că soluționarea notificării s-a făcut cu întârziere se datorează și culpei contestatorilor care nu au depus la notificare actele complete, așa cum erau prevăzute de legislația în domeniu, ceea ce a condus la tergiversarea soluționării acesteia, făcând să devină incidente dispozițiile modificatoare ale legii referitoare la acordarea de despăgubiri, dispoziții cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 81/2007.

În ceea ce privește obligarea intimatei Municipiul Brașov de a plăti din fonduri proprii contravaloarea imobilului, stabilită prin expertiza evaluatoare, acesta este un petit care nu are temei legal, entitățile investite cu stabilirea valorii și plata despăgubirilor fiind strict determinate de actul normativ special de reparație.

Împotriva deciziei civile nr. 103/Ap pronunțată de către Curtea de Apel Brașov au declarat recurs reclamanții care au susținut următoarele motive de nelegalitate.

Instanța de apel a reținut greșit motivele de apel și nu a analizat toate petitele invocate în cauză.

Referitor la procura depusă de reclamant la instanța de fond, aceasta a fost formulată și autentificată de către persoane de specialitate și din eroare s-a făcut referire la imobilul situat în localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna, în loc de localitatea Brașov.

Se consideră ca instanța nu poate soluționa o contestație întemeiată pe Legea 10/2001, doar pe baza înscrisurilor depuse de intimată în etapa procedurii administrative, deoarece ar avea ca efect îngrădirea accesului liber la justiție.

Se mai menționează ca nici în apel nu le-a fost comunicat nici un act depus de intimați în dosar de către instanță.

Se susține că, referitor la încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (2)-(3) si art. 18 din Legea nr. 10/2001, instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății prin greșita lui interpretare.

De asemenea din actele deduse judecații nu rezultă acordul recurenților cu privire la acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale. De altfel, opțiunea reclamantei clară rezultă și din adresa nr. 77041 din 08 octombrie 2008 emisă de Primăria Municipiului Brașov prin care aceasta solicită o expertiză de evaluare a imobilului ce l-au avut în proprietate, pentru a fi transmis Direcției Patrimoniu din cadrul primăriei, în vederea acordării în compensare a unui lot de teren din terenurile puse la dispoziția Comisiei de Analiza a Notificărilor.

Se consideră ca atât instanța de fond, cât și cea de apel ar fi trebuit să administreze în cauză o expertiză topo pentru a determina imobilul, a constata cât din suprafața acestuia este construită, ce fel de imobile sunt și cât teren a rămas neconstruit pentru a se determina, dacă există posibilitatea restituirii acestuia sau nu de către pârâta-intimată.

O altă critică vizează reținerea greșită a culpei recurenților în soluționarea cu întârziere a notificării.

La dosarul administrativ au fost depuse toate actele solicitate de Legea 10/2001, respectiv extras de carte funciara cu privire la imobilul identificat mai sus, adeverința eliberată de SC C.P. SA Brașov cu privire la exproprierea imobilului și la faptul că pentru teren nu s-au achitat despăgubiri, copii după actele de stare civilă și actele de identitate ale notificatorilor, copia desfășurată a C.F. 22153 Brașov, copia Decretului de expropriere nr. 302/1987.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de apel a dat o interpretare și a aplicare greșită dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., onorariul de avocat solicitat în cauză fiind nejustificat.

Se mai întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și următoarele C. proc. civ.

Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:

Pentru a fi incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În speță, instanța de apel și cea de fond au interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 1, art. 18 din Legea nr. 10/2001 și dispozițiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Criticile recurenților reclamanți vizează, în esență, inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, dată fiind data formulării notificării – anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, solicitându-se ca motivele reparatorii solicitate să le fie acordate în mod direct de către intimați. Aceste critici nu se justifică.

În mod corect instanțele au statuat că măsurile reparatorii de care pot beneficia contestatorii sunt cele reglementate de dispozițiile Legii nr. 10/2001, cuantumul acestora urmând a fi determinat în cadrul procedurii speciale instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrală.

Prevederile cuprinse în Titlul nr. VII al Legii nr. 247/2005 au schimbat esențial procedura de atacare în instanță a dispozițiilor emise în cadrul procedurii prealabile obligatorii instituită de Legea nr. 10/2001, precum și instanța competentă să le soluționeze.

Astfel, pentru dispozițiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, competența instanței civile se păstrează doar în ceea ce privește procedura derulată în etapa prealabilă la unitatea deținătoare, în situația în care aceasta refuză să soluționeze notificarea ori respinge notificarea sau cererea de restituire în natură.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor de care poate beneficia persoana îndreptățită, acesta pot face obiect de analiză al instanței de contencios administrativ, doar după ce a fost stabilit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

De altfel, problema competenței instanțelor de judecată de a hotărî cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 a făcut obiectul recursului în interesul legii soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. LII din 4 iunie 2004, prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în legea specială privind stabilirea și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv nu se aplică în ceea ce privește deciziile și dispozițiile emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Prin urmare, prevederile legii speciale care reglementează procedura de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se aplică tuturor dispozițiilor ce sunt emise ulterior intrării în vigoare a actului normativ menționat.

Cum dispoziția atacată a fost emisă de intimatul Municipiul Brașov ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cuantumul despăgubirilor ce se cuvin contestatorilor ca măsură reparatorie în echivalent va fi determinat, potrivit procedurii speciale instituită de Titlul VII din acest act normativ.

Celelalte susțineri ale recurentei reclamante, privind necomunicarea anumitor înscrisuri, reținerea culpei în soluționarea notificării, ignorarea acelei procuri depuse de fiul reclamantei sunt susțineri de fapt ce nu pot atrage nelegalitatea deciziei recurate, neputând fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.

Nici critica recurenților-reclamanți în sensul că lipsește acordul acestora în ceea ce privește acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale nu poate fi primită, acea probă cu efectuarea unei expertize topo pe care o solicită reclamanții nefiind utilă și pertinentă, în condițiile în care chiar reclamanții au solicitat restituirea prin echivalent a imobilului respectiv.

Motivul de recurs privind cheltuielile de judecată nu este întemeiat, în mod corect instanța de apel a interpretat și aplicat prevederile art. 274 C. proc. civ. fiind justificată suma acordată, dată fiind natura activității efectiv prestate și complexitatea cauzei.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

În baza art. 274 C. proc. civ. se vor acorda cheltuieli de judecată ce vor fi diminuate la suma de 3000 lei, având în vedere criteriile reglementate de art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții K.S. și K.A. împotriva deciziei civile nr. 103 Ap din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă reclamanții la plata a 3000 lei către pârâtul Municipiul Brașov prin Primar, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 iunie 2011.