Judicial stamp duty defect bars review of restriction on EU citizen’s free movement under Directive 2004/38/CE

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02 februarie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 5833/3/2010, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtul R.S.B., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Belgia pentru o perioadă de cel mult trei ani.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost expulzat din Belgia la data de 29 septembrie 2009, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 825/1995 și publicat în M.O. nr. 241/1995, care prevede în art. 1 că „Guvernul României readmite intrarea pe teritoriul său, la cererea Guvernului Belgiei, al Luxemburgului sau al Țărilor de Jos și fără formalități, a oricărei persoane care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile de intrare sau de ședere, aplicabile pe teritoriul Belgiei, Luxemburgului sau Țărilor de Jos … (… )”.

Prin sentința civilă nr. 446 din 30 martie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanta nu numai că nu dovedește, dar nici nu invocă în acțiune, incidența vreunuia dintre cele trei motive: ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, care să justifice o interdicție de acces pe teritoriul unui stat membru pentru o anumită perioadă de timp, și că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 2 și art. 3 din Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin decizia nr. 429A din 19 august 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reținând, în esență, că spre deosebire de norma internă, art. 38 din Legea nr. 248/2005, ce prevede restrângerea dreptului unui cetățean român la libera circulație în străinătate este condiționată doar de simpla returnare, norma comunitară (art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE ) prevede doar trei situații în care este posibilă această măsură restrictivă și anume: afectarea ordinii publice, sănătății și siguranței publice; că, în cazul neconcordanței dintre normele interne și cele comunitare, au prioritate tratatele constitutive ale Uniunii Europene; că măsura nu poate fi luată numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat un acord de readmisie, în acest sens pronunțându-se și Curtea de Justiție Europeană, în interpretarea art. 18 C.E. și art. 27 din directivă; și că, în speță, nu s-a făcut nicio dovadă că pârâtul ar fi într-una din cele trei situații expuse mai sus, singurul argument invocat fiind declarația acestuia în fața autorităților vamale, însă, prevederile inserate în Directiva nr. 2004/38/CE dispun că „nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală și că, „condamnările penale anterioare, nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri” de restrângere a libertății de circulație.

S-a concluzionat că, în speță, nu s-a făcut dovada că pârâtul a fost condamnat printr-o hotărâre penală definitivă, astfel că măsura solicitată este disproporționată în raport cu scopul urmărit și încalcă dreptul la liberă circulație, în condițiile în care pârâtul a fost returnat din Belgia pentru un motiv care nu este prevăzut de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta care, invocând art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., a arătat, în esență, că intimatul-pârât a fost returnat din Belgia la data de 29 septembrie 2009, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 825/1995.

S-a mai susținut, că măsura restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulație pe teritoriul Belgiei are un scop legitim, „respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din acele state”.

În plus, se justifică și caracterul proporțional al măsurii, în raport de scopurile urmărite prin aplicarea ei, întrucât responsabilizarea pârâtului în a conștientiza respectarea unor condiții legale pe teritoriul unor state străine se poate realiza și prin interzicerea dreptului acestuia de a se afla pe teritoriul acelor state pe o durată de timp rezonabilă.

Prin fapta sa, pârâtul a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005, care stabilesc obligația cetățeanului român de a respecta legislația statului în care se află, precum și scopul pentru care i s-a acordat dreptul de a intra și de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condițiile stabilite prin legislația acestuia și prin documentele internaționale încheiate de România.

Deși legal citat cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 4 lei și a taxei judiciare în cuantum de 0,15 lei, recurentul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Generală de Pașapoarte nu a achitat această taxă de timbru.

Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul ca netimbrat pentru considerentele ce succed:

Excepția netimbrării este acea excepție peremtorie care începe prin a avea efect dilatoriu, putând fi acoperită prin timbrare.

Dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a căii de atac.

Cum recurentul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Generală de Pașapoarte nu s-a conformat obligației legale impuse de textul de lege sus citat, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 429 A din 19 august 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2011..