Anularea hotărârii A.G.A. pentru majorare capital și leasing respinsă ca nefondată în recurs

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 ianuarie 1999, reclamanta S.I.F. Transilvania SA Brașov a chemat în judecată pe pârâta SC P.S. SA Constanța, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună:

- suspendarea executării dispozițiilor Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor de la SC P.S. SA Constanța din data de 3 decembrie 1998, precum și suspendarea executării dispozițiilor procesului-verbal, care a stat la baza hotărârii atacate, până la soluționarea definitivă a cauzei dedusă judecății.

- anularea Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor de la SC P.S. SA Constanța din data de 3 decembrie 1998, precum și anularea dispozițiilor procesului-verbal care a stat la baza hotărârii atacate, în partea referitoare la majorarea capitalului social cu contravaloarea terenului, precum și transformarea, prin novație, a unor contracte de asociere în participațiune în contracte de leasing imobiliar și toate actele subsecvente acestei hotărâri.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, în ședința din 3 decembrie 1998, Adunarea Generală a Acționarilor de la SC P.S. SA Constanța a hotărât majorarea capitalului social al societății pârâte cu un număr de 191.206 acțiuni noi, emise ca urmare a includerii în capitalul social a contravalorii terenului pentru care s-a emis certificatul de proprietate, având seria 1407 nr. 2233 din 14 septembrie 1998.

Cum aceste acțiuni noi au fost atribuite în exclusivitate acționarului F.P.S., deși, potrivit art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997, acestea reveneau proporțional cotei din capitalul social, pe care o deține fiecare acționar, reclamanta consideră că hotărârea atacată, prin care s-a admis această măsură, este nelegală, așa cum, de asemenea este nelegală și sub aspectul că acționarii au votat transformarea contractelor de asociere în contracte de leasing imobiliar, astfel că, prin executarea obligațiilor asumate în aceste contracte, s-ar realiza în fapt înstrăinarea unor active ale societății pârâte, cu consecința diminuării patrimoniului acesteia, care ar conduce implicit la prejudicierea acționarilor, datorită scăderii potențialului financiar și comercial al pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 478/Com din 1 octombrie 1999, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta, S.I.F. Transilvania SA Brașov, împotriva pârâtei, SC P.S. SA Constanța.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanta S.I.F. Transilvania SA Brașov, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 261/Com din 12 aprilie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială.

Pentru a soluționa astfel, ambele instanțe au reținut, în esență, că, într-adevăr, potrivit art. 5 alin. (6) din H.G. nr. 55/1998, societățile comerciale, cărora li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, se privatizează cu includerea valorii terenului în capitalul social, acțiunile aferente revenind F.P.S-ului și celorlalți acționari, după caz, în funcție de data la care terenurile au fost înscrise în cartea funciară și de momentul dobândirii calității de acționar, numai că aceste dispoziții legale au fost modificate prin H.G. nr. 361/1998, care prevedea faptul că acțiunile aferente valorii majorate a capitalului social, revin F.P.S-ului, care le va oferi la vânzare acționarilor societății comerciale, prin negocierea directă, proporțional cu cota parte din capitalul social deținută de aceștia.

Or, cum H.G. nr. 361/1998, prin care a fost modificată H.G. 55/1998, a intrat în vigoare la 2 iulie 1997, deci, anterior datei de 3 decembrie 1998, când A.G.A. de la SC P.S. SA Constanța a hotărât atribuirea acțiunilor aferente valorii majorate a capitalului social F.P.S.-ului, cu excluderea celorlalți acționari, instanțele au concluzionat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile acestui act normativ, respectiv H.G. nr. 361/1998, și, ca urmare, acțiunea în anulare a hotărârii din 3 decembrie 1998 este neîntemeiată.

În plus, instanța de apel a mai reținut că sentința civilă nr. 425 din 15 aprilie 1999, pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3308 din 17 decembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, prin care a fost anulată în parte H.G. nr. 361/1998, respectiv, art. I pct. 3, privind modificarea alin. (6) al art. 5 din H.G. nr. 55/1998, depusă ca act nou în apel, nu este incidentă în cauză, din moment ce în acel litigiu a figurat ca reclamanta S.I.F. Oltenia, deci o altă parte, și nu S.I.F. Transilvania SA.

În ce privește anularea aceleiași hotărâri, în partea referitoare la transformarea prin novație a unor contracte de asociere în participațiune în contracte de leasing imobiliar, instanțele au reținut că nici sub acest aspect acțiunea în anulare nu este întemeiată, întrucât, pe de o parte, lipsa avizului F.P.S., pentru adoptarea acestei măsuri, nu este sancționată cu nulitatea absolută a hotărârii, iar pe de altă parte, că, deși, potrivit art. 1169 C. civ., reclamanta avea obligația să probeze că pârâta, SC P.S. SA, nu are în obiectul său de activitate operațiuni de leasing imobiliar, totuși, nu a făcut nici o dovadă în acest sens.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta S.I.F. Transilvania SA Brașov, susținând, în esență, că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, având în vedere următoarele:

- pârâta nu a formulat nici un fel de apărare, astfel, că potrivit principiilor dreptului procesual civil, înseamnă că aceasta a achiesat tacit la cererea sa, privind anularea hotărârii A.G.A. din 3 decembrie 1998.

- că, din moment ce art. 1 al H.G. nr. 361/1998, a fost anulat, își produce efectele erga omnes, și chiar dacă instanțele ar fi apreciat că, totuși, acest text ar fi aplicabil în speță (întrucât reclamanta nu a figurat ca parte în procesul în care s-a dispus anularea parțială a H.G. nr. 361/1998) acesta trebuia înlăturat ca temei juridic al apărării, pentru că este contrar principiilor de drept.

- instanțele ar fi pronunțat soluții greșite în ceea ce privește nelegalitatea hotărârii A.G.A. din 3 decembrie 1998, în partea referitoare la aprobarea transformării contractelor de asociere în participațiune, în contracte de leasing imobiliar, deoarece, fără nici o justificare, au reținut că ar fi existat acordul prealabil al F.P.S.-ului în acest sens, iar pe de altă parte, că, prin adoptarea acestor hotărâri, s-a încălcat principiul specialității capacității de exercițiu al persoanei juridice, deși, prin O.U.G. nr. 88/1997, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 99/1999, nu s-a adus modificări ale cadrului normativ privind leasing-ul, fapt care, în final, poate conduce, implicit, la modificarea actelor constitutive ale pârâtei, fără respectarea condițiilor de fond și de formă impuse de legislația în domeniu.

Ca temei de drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8,9,10 și 11 C. proc. civ.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Din examinarea criticilor formulate în recurs, raportat la probele de la dosar și dispozițiile legale incidente în cauză, se reține că, în respectarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., instanțele, cu referire specială la instanța de apel, erau datoare să analizeze, chiar dacă pârâta nu a depus întâmpinare, temeinicia și legalitatea susținerilor reclamantei, astfel cum acestea au fost concretizate în cererea inițială și, ulterior, în motivele de apel, și cum acestea au fost considerate ca lipsite de relevanță, raportat la dovezile administrate corect, cu o motivare corespunzătoare, au respins și, respectiv, menținut soluția de respingere a acțiunii.

Faptul că în cadrul altui litigiu s-a dispus, pe calea contenciosului administrativ, prin hotărâre judecătorească, rămasă irevocabilă, anularea parțială a H.G. nr. 361/1998, în partea referitoare la atribuirea în exclusivitate F.P.S-ului a acțiunilor aferente majorării capitalului social cu valoarea terenurilor, adică a art. 1 pct. 3 din actul normativ menționat, nu poate avea nici o semnificație în cauză, întrucât efectele acestei hotărâri nu se extind, așa cum pretinde eronat reclamanta, erga omnes, ci se răsfrâng numai asupra persoanelor care au figurat ca părți în proces, așa cum bine a reținut, chiar dacă în alți termeni, instanța de apel.

Pe de altă parte, se constată că sunt nereale susținerile reclamantei, în sensul că instanța de apel a reținut că, în speță, ar fi existat acordul prealabil al F.P.S.-ului, pentru adoptarea hotărârii A.G.A. din 3 decembrie 1998, referitor la transformarea contractelor de asociere în participațiune în contracte de leasing imobiliar, deoarece, din considerentele deciziei, rezultă o cu totul o altă situație, și anume, că instanța de apel a considerat că lipsa avizului respectiv, nu este de natură să atragă nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 3 decembrie 1998, or, reclamanta nu demonstrează ca această statuare ar fi discutabilă în raport cu anumite dispoziții legale și nici nu precizează care ar fi acelea.

De asemenea, în mod, corect, instanța de apel a reținut, raportat la dispozițiile art. 1169 C. civ., că reclamanta nu a probat, deși ei îi revenea această obligație, că pârâta nu ar avea în obiectul său de activitate operațiuni de leasing, și, ca atare, bine a considerat că hotărârea A.G.A. din 3 decembrie 1998, a SC P.S. SA Constanța este legală și în partea referitoare la transformarea prin novație a unor contracte de asociere în participațiune în contracte de leasing imobiliar.

Ca atare, față de lipsa de dovezi, în sensul celor arătate mai sus, fără nici un temei, reclamanta susține că, prin adoptarea acestei hotărâri, s-ar fi încălcat principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice, ceea ce, raportat la speță, ar însemna că, în cauză, s-au modificat, fără respectarea condițiilor de fond și formă, însăși actele constitutive ale societății pârâte, ceea ce este în contradicție cu probele dosarului.

În ceea ce privește motivul suplimentar de recurs, invocat prin adresa nr. 4638 din 19 aprilie 2001, se constată că nici acesta nu este întemeiat, întrucât reclamanta nu a făcut nici o dovadă care să ateste că a fost prejudiciată ca urmare a judecării cauzei în ședință publică și nu în Camera de consiliu, astfel cum statuează dispozițiile art. 131 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Așa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta, S.I.F. Transilvania SA Brașov, împotriva deciziei nr. 261/Com din 12 aprilie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 mai 2003.