Tort liability for non-repayment of assigned bank credits rejected due to failure to prove fault under Law No. 409/2001

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 15 noiembrie 2002, reclamanta A.V.A.B. a chemat în judecată pe pârâții M.L.D., D.E.L. și M.A.C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună angajarea răspunderii civile delictuale potrivit art.998 C. civ. și a prevederilor art.1912 din Legea nr.409/2001 și obligarea acestora în solidar la plata sumei de 763.593 dolari SUA prejudiciu produs reclamantei, datorită nerestituirii unor credite de la Bancorex.

Prin sentința civilă nr.4 din 14 februarie 2003, Curtea de Apel Brașov a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, reținând că nu au fost dovedite ca fiind îndeplinite condițiile art.1912 din OUG nr.51/1998 aprobată prin Legea nr.409/2001.

Împotriva acestei soluții reclamanta a formulat recurs, solicitând, în esență, admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată și angajarea răspunderii civile a pârâților în solidar, întrucât din culpa lor în calitate de administratori ai S.C. „I.I.” S.R.L. aceasta nu a restituit credite către Bancorex, creanțe preluate prin cesiune de reclamantă, așa cum rezultă din raportul lichidatorului judiciar al societății comerciale beneficiare de credite. Se mai susține, că fiind vorba de o răspundere contractuală, culpa pârâților nu trebuia dovedită, fiind prezumată.

Recursul reclamantei este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art.1912 din Legea nr.409/2001 pentru aprobarea OUG nr.51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, stingerea prin plată a datoriei publice interne rezultate din preluarea activelor bancare cesionate la A.V.A.B. constituie o obligație ce revine între alte categorii de debitori, la litera d: „persoanelor care începând cu data contractării creditului au îndeplinit funcția de administrator, director general, director sau director executiv ori care au avut calitatatea de acționar, asociat la societatea comercială debitoare și din vina căruia creditul nu a fost restituit ca urmare a schimbării destinației acestuia sau a altor procedee pentru fraudarea creditorului, aceste persoane răspund în temeiul art.998 C. civ. pentru partea de credit nerestituit la scadență, în perioada în care au avut calitatea sau au îndeplinit funcția menționată”.

Având în vedere aceste dispoziții legale invocate chiar de reclamantă ca temei legal al acțiunii sale nu mai poate fi contestat faptul că ne aflăm din plin pe tărâmul răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 C. proc. civ., menționat chiar de reglementarea specială de mai sus și nu se poate afirma că este vorba de o situație de răspundere contractuală, în care culpa debitorului se prezumă, așa cum greșit afirmă reclamanta în recursul său.

Cazul special de răspundere civilă delictuală prevăzut de art.1912 din Legea nr.409/2001 cuprinde în configurația sa juridică: - menționarea calității speciale a autorului faptei ilicite (administrator, director, etc); - caracterizarea explicită a faptei (schimbarea destinației creditului sau alte procedee de fraudare a creditorului); - precum și precizarea privind culpa ce trebuie dovedită în producerea prejudiciului (vina celor ce au determinat nerestituirea creditului respectiv).

În speță, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea ce se atacă, reclamanta și-a fundamentat acțiunea sa pentru antrenarea răspunderii delictuale pe un raport preliminar neînsușit de instanțe al lichidatorului judiciar al societății comerciale beneficiare a creditului, aflată în proces de faliment, care nu a fost încă finalizat așa cum au confirmat părțile la dezbaterea publică a recursului de față.

Cu alte cuvinte, cum reclamanta nu a făcut, în această cauză, dovezi concludente privind îndeplinirea condițiilor legale de antrenare a răspunderii juridice delictuale ale pârâților potrivit prevederilor art.1912 din Legea nr.409/2001, corect instanța de fond a respins acțiunea acesteia ca nefondată.

În consecință, criticile formulate de reclamantă în recurs neîntrunind nici una dintre situațiile prevăzute de art.304 C. proc. civ., nu pot fi primite, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

Având în vedere această soluție, potrivit art.274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 175.250.000 lei față de pârâtul M.L.D. și la 36.650.000 lei față de pârâtul D.E.L..

În ceea ce privește pe pârâta M.A.C., care nu a depus dovada cheltuielilor de judecată, aceasta are acțiune separată pentru recuperarea lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.V.A.B. împotriva sentinței civile nr.4 F din 14 februarie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Obligă recurenta la plata sumei de 175.250.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât M.L.D. și la 36.650.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât D.E.L..

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.