Criminal annulment petition dismissed as inadmissible for failure to prove irregular service of summons

Asupra cererii de contestație în anulare de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Decizia nr. 89 din 28 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 698 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători. A fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a formula această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 698 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 496 din 14 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători. A fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

S-a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 496 din 14 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 169 din 22 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9910/1/2009. A fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 932 din 16 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 3351 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 902/54/2008. A fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare statului.

S-a constatat că, în speță, contestatorul nu a făcut dovada incidenței cazului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. (de altfel semnând dovada de îndeplinire a procedurii de citare, în cauză), iar critica vizând nesoluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale fiind, de asemenea, lipsită de suport probator, cererea de contestație în anulare fiind, așadar, apreciată ca nefondată.

Împotriva acestei decizii contestatorul a declarat recurs, respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 959 din 7 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat un nou recurs, respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 169 din 22 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, reținându-se că în cauză partea și-a exercitat anterior dreptul la recurs, cel cu soluționarea căruia a fost investită instanța având ca obiect o hotărâre definitivă și fiind, așadar, inadmisibil.

Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., cerere care a constituit obiectul Dosarului nr. 3019/1/2010.

Analizând cererea de contestație în anulare prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. instanța a constatat că aceasta este inadmisibilă, motivându-se că cererea adresată instanței deși formal întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu realizează condițiile legale de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 391 C. proc. pen., în dovedirea cazului de contestație în anulare invocat nefiind depuse dovezi și nefăcându-se referire la probe aflate la dosar, criticile relevate privind conținutul citației emisă de către instanța de recurs, mențiuni pe care legea procesuală penală în vigoare nu le prevede sub sancțiunea nulității, pentru a se putea aprecia în sensul că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită la termenul la care cauza a fost soluționată de către instanța de recurs, procedura de citare la respectivul termen fiind, de altfel, legal îndeplinită, recurentul semnând dovada de primire a citației.

Cu privire la criticile referitoare la pretinsa nesoluționare a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale și greșita respingere a recursului anterior declarat ca inadmisibil exced motivelor de contestație în anulare astfel după cum acestea sunt expres și limitative prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii recurentul contestator a formulat o cerere intitulată “apel“ și care, având în vedere obiectul cauzei, a fost analizată ca cerere de recurs.

Analizând recursul cu prioritate prin prisma admisibilității acestuia, instanța a constatat că este inadmisibil, având în vedere dispozițiile art. 129 și 21 din Constituția României, prevederile art. 392 alin. (4) și art. 3851 C. proc. pen., deciziile pronunțate în cauze având ca obiect contestația în anulare împotriva deciziei instanței de recurs neputând fi atacate prin recurs, legea neprevăzând dreptul de atacare cu recurs a deciziilor definitive.

Împotriva acestei decizii a contestatorul a declarat un nou recurs, cu privire la care instanța a constatat că este inadmisibil, având în vedere dispozițiile art. 3851 C. proc. pen., recurentul exercitându-și anterior dreptul la recurs.

Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. S-a invocat faptul că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, fiind încălcat art. 176 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. proc. pen.

Analizând cererea de contestație în anulare prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.

Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).

Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Raportând considerațiile teoretice anterior expuse cauzei de față se constată că cererea adresată instanței deși este formal întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu realizează condițiile legale de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 391 C. proc. pen.

Se va constata, astfel, că în dovedirea cazului de contestație în anulare invocat nu s-au depus dovezi și nici nu s-a făcut referire la probe aflate la dosar. Criticile relevate de contestator privesc conținutul citației emisă de către instanța de recurs, mențiuni pe care legea procesuală penală în vigoare nu le prevede sub sancțiunea nulității, pentru a se putea aprecia în sensul că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită la termenul la care cauza a fost soluționată de către instanța de recurs, procedura de citare la respectivul termen fiind, de altfel, legal îndeplinită, recurentul semnând dovada de primire a citației.

Față de considerentele ce preced, constatându-se neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate în principiu a contestației în anulare, reglementate potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., cererea de contestație în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 89 din 28 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9377/1/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 mai 2011.