Bribery via intermediaries in driving license exams: sufficiency of indirect evidence and aggravation for officials with control duties

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 109/ D din 22 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția penală, s-au dispus următoarele:

I. În baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, după cum urmează:

- pentru inculpatul A.V.V., din 4 infracțiuni prev. de art. 254 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în 1 infracțiune prev. de art. 254 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 28 februarie 2001) și în 3 infracțiuni prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 18 aprilie 2008, 17 martie 2008 și aprilie 2008).

- pentru inculpatul U.V., din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (faptă din 18 aprilie 2008).

II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu art. 10 lit. d) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A.V.V., fiul lui G. și E., pentru următoarele infracțiuni:

- luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (faptă din 28 februarie 2001);

- 3 infracțiuni de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapte din 18 aprilie 2008, 17 martie 2008 și aprilie 2008).

III. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu art. 10 lit. d) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului U.V., fiul lui M. și E., pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (faptă din 18 aprilie 2008).

În baza art. 163 și următoarele din C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat prin ordonanța din 21 aprilie 2008 în Dosarul nr. 147/P/2007 a Parchetului de pe lângă I.C.C.J. - D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției (fila 251 vol. II urmărire penală) și menținut prin ordonanța din 25 noiembrie 2008 (fila 253 vol. II urmărire penală), asupra sumei de 3250 euro ridicați de la inculpatul A.V.V. și consemnată la C.E.C.B. - Agenția V. pe numele inculpatului și la dispoziția organului de urmărire penală.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă I.C.C.J. - D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției nr. 147/P/2007 din 03 decembrie 2008 s-au dispus următoarele:

1) trimiterea în judecată a inculpatului A.V.V., fiul lui G. si E., pentru săvârșirea a 4 (patru) infracțiuni de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.;

2) punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului U.V., fiul lui M. și E., pentru complicitate la comiterea infracțiunii de luare de mită, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

3) neînceperea urmăririi penale față de denunțătorii M.D., S.C., R.I., G.I., R.F., M.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., și față de B.P., pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită, prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., întrucât este incidență cauza de nepedepsire prev. de art. 255 alin. (3) C. pen.

4) disjungerea cauzei față de învinuiții D.M.V., P.E., T.A.A., B.M.Ș., P.I. și S.A., precum și cu privire la T.L., L.V., A.G., B.V., S.L., P.V., I.C., L.G., A.F., P.D., B.D., P.I., U.I., N.D., B.M.Ș., R.C., A.I., P.C., I.V. și A.N., sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen. și trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău pentru instrumentarea cauzei cu privire la aceștia.

5) disjungerea cauzei cu privire la chestor S.M. și cms. șef N.P., sub aspectul comiterii, de către aceștia, a infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cauza urmând a fi reținută pentru competentă soluționare la D.N.A.

Potrivit actului de sesizare a instanței s-au reținut următoarele:

Inculpatul A.V.V., având gradul de comisar șef de poliție, a îndeplinit, până la data de 18 aprilie 2008 inclusiv, funcția de șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Bacău. Anterior, până la data numirii în această funcție - 01 iunie 2004, a activat ca ofițer de poliție în cadrul aceleiași instituții. în calitate de șef de serviciu, potrivit fișei postului întocmită de Prefectura Bacău, instituție în a cărei subordine se află direct și nemijlocit, potrivit legii, Serviciul Public Comunitar menționat, inculpatul avea, între altele, următoarele atribuții:

- îndrumă, coordonează și controlează activitatea desfășurată de lucrătorii din cadrul serviciului,

- urmărește respectarea prevederilor metodologice privind activitățile pe linie de examinare, eliberare a permiselor de conducere și înmatriculare/radiere a vehiculelor,

- organizează, coordonează și controlează activitatea de examinare a persoanelor în vederea obținerii permisului

de conducere, organizează și coordonează activitatea de primire și eliberare a documentelor.

Înregistrarea, la diferite instituții ale statului, a unor sesizări repetate ale Asociației Instructorilor Auto Bacău și a unor denunțuri formulate de persoane fizice, a constituit punctul de plecare a unor investigații complexe demarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și, apoi, după declinarea competenței de soluționare, continuate de D.N.A. - Structura Centrală, cercetări efectuate cu privire la fapte de corupție săvârșite de comisarul șef de poliție A.V.V.

Menționează procurorul că practica promovării „probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere" prin oferirea unor sume de bani angajaților din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor devenise extrem de cunoscută și uzitată de membri comunității județului Bacău, împrejurare care a impus necesitatea monitorizării acestui fenomen în scopul identificării unor elemente cu potențial de valorificare probatorie, a unor momente operative care să permită confirmarea unor situații de fapt cunoscute până atunci doar la nivel de zvon public sau ca urmare a unor sesizări anonime repetate.

Astfel, activitățile derulate în perioada august 2007 - aprilie 2008 au permis identificarea unui mare număr de persoane care, în modalități extrem de variate, facilitau obținerea permisului de conducere, sau doar pretindeau că realizează acest lucru, obținând în acest mod sume de bani de la candidații convinși, prin raportare la percepția generală, că acesta este modul cel mai sigur de a obține dreptul de a conduce autovehicule. Focalizând investigațiile asupra activităților cu caracter infracțional desfășurate de inculpatul A.V.V., sprijinit de apropiați aflați în cercul său relațional imediat, conturat de datele și informațiile obținute, s-a reușit identificarea unui modus operandi extrem de eficient în direcția protejării inculpatului de eventuala identificare a participației sale penale.

S-a arătat că sumele de bani remise de candidații la obținerea permisului de conducere erau colectate de către persoane apropiate inculpatului, cu care acesta se afla în relații consolidate în timp, bazate pe încredere și discreție, iar aceste persoane remiteau inculpatului, cu prilejul unor întâlniri planificate „din scurt", codificat, în locuri neutre (de regulă benzinării, spălătorii auto, fast-food-uri etc), atât sumele de bani cuvenite cât și listele cu numele candidaților pe care inculpatul urma să le comunice subordonaților săi examinatori.

Inculpatul A.V.V., folosindu-se de prerogativele funcției, planifica, de regulă, sesiunile de examen în așa fel încât candidații care trebuiau ajutați susțineau examen la aceeași dată, fiind examinați de polițiștii desemnați de inculpat dintre cei care se bucurau de încrederea sa. Ulterior, simpla comunicare a numelor candidaților de către inculpat examinatorilor, echivala cu necesitatea imperativă ca aceștia să beneficieze de clemență cu ocazia susținerii probei practice, îndeplinirea misiunii primite fiind ulterior confirmată de examinatori inculpatului prin referiri directe sau codificate la numele persoanelor care fuseseră ajutate să promoveze examenul. Polițiștii examinatori care se bucurau de încrederea inculpatului, ei înșiși reclamați în prezenta cauză pentru un mare număr de fapte de corupție, reacționau întotdeauna pozitiv și prompt la solicitările inculpatului A.V.V., șeful lor, fără a cărui bunăvoință astfel câștigată nu ar fi reușit, ei înșiși, să-și valorifice poziția deținută, necircumscrisă, în contextul dat, nici unei cenzuri din partea conducerii Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto.

Persoanele aflate în cercul relațional al inculpatului se bucurau de încrederea acestuia de mai bine de 20 de ani, din perioada în care inculpatul A.V.V. lucrase și el ca instructor auto, relațiile de prietenie și colaborare fiind menținute și după încadrarea acestuia ca polițist în cadrul Poliției Rutiere și, mai ales, după numirea lui ca șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto.

Cercetările efectuate de organele de urmărire penală au relevat numeroase situații de tipul celor prezentate generic anterior, fără a se fi reușit, în absența, logică prin prisma interesului reciproc satisfăcut, a unor denunțuri (cu excepțiile ce vor fi în continuare prezentate), dar și din cauza modului de operare folosit (primire și pretindere indirectă, prin interpuși, de foloase materiale), probarea comiterii unor fapte de corupție în aceste cazuri.

De asemenea, s-a menționat că inculpatul A.V.V. nu ezita să sprijine fără rezerve, în modul arătat, pe acei candidați la obținerea permisului de conducere pentru care interveneau rude și cunoscuți ai săi, notabilități ale comunității, transformând practic examenul de obținere a permisului de conducere într-o simplă formalitate pentru candidații care ajungeau să se bucure de sprijinul său, lipsa unor criterii obiective în examinare conducând atât la o inegalitate a șanselor celor care susțineau examenul, dar și la crearea unei premise generatoare de pericol social în condițiile în care promovau examenul practic de obținere a permisului de conducere persoane care erau verificate doar formal cu privire la aptitudinile practice de conducere a vehiculului.

Pe de altă parte, s-a arătat că inculpatul U.V. este administrator al SC A. SRL, firmă din municipiul Onești, județul Bacău, în cadrul căreia funcționează școala de șoferi cu același nume. Inculpatul activează de mai bine de 20 de ani și ca instructor auto, aflându-se, așa cum relevă probele administrate, între persoanele care se bucura de încrederea inculpatului.

Șaptezeci și șapte dintre elevii Școlii de Șoferi A. Onești, condusă de inculpatul U.V., erau programați să susțină examenul în ziua de 14 aprilie 2008. La data de 08 aprilie 2008, inculpatul A.V.V. ia hotărârea de a crea o sesiune de examene specială în ziua de 18 aprilie 2008, la Onești, dedicată exclusiv candidaților acestei școli și celor care absolviseră cursurile Școlii M. SRL, condusă de U.I., un alt instructor auto - administrator de școală de șoferi agreat de inculpat. Decizia este comunicată de inculpat personal lui U.I. și telefonic lui U.V., așa cum rezultă din conținutul notei de redare:

"U.V. – Da șefu!

A. V. V. - Măi, câți oameni ai la examen tu pe 14!

U.V. - Vreo 18.'.

A.V.V. - ... Da... N-am ce face cu 18.... (dezamăgit)

U. V. - Vine mâine D....(să-i aducă ceva)

A. V. V. - Păi nu!...Câți oameni ai de toți în sală?

U. V. - Din toată școala vreo 77.

A. V. V. - (nedumerit) Deci cate dosare ai băgat tu pentru 14?

U. V. - 76 de dosare.

A.V.V. - 76 de dosare?!

U. V - Da domnul colonel/Da!

A. V. V. - Da. Deci nu mai dai pe 14...Băi m-auzi?!

U. V. - Da!.... (neinteligibil)...

A.V.V. - Poți să-i anunți pe oamenii tăi...și-a Iu' ....N. (U.I.) e-aice a.. .Oamenii tăi să dea pe data de 18?

U. V. - îi anunț șefu. Ce să fac!"

U.V. și-a anunțat imediat colaboratorii apropiați (instructorii de la școala sa de șoferi) de modificarea datei de susținere a examenului pentru cei ce fuseseră programați pe data de 14 august 2008.

Totodată, U.V. a făcut demersurile necesare pentru colectarea sumelor de bani și finalizarea listei candidaților care vor avea asigurată promovarea probei practice, listă ce va fi remisă apoi inculpatului A.V.V. Acesta, potrivit uzanțelor, urma să se deplaseze la data stabilită în municipiul Onești pentru organizarea examenului și verificarea modului în care se derulează acesta, atribuții conforme fișei postului. Concret, încă înaintea modificării datei de susținere a examenului, inculpatul pretinsese și primise sume de bani, direct sau prin instructorii de la școala sa de șoferi, de la elevi interesați de promovarea facilă a probei practice.

Astfel, așa cum rezultă din denunțul formulat la data de 18 aprilie 2008 de numita S.C., inculpatul U.V. a pretins și a primit de la eleva sa suma de 100 euro în schimbul garantării promovării, de către aceasta, a probei practice a examenului pe care era programată să-l susțină la data de 18 aprilie 2008. Denunțătoarea a acceptat să remită suma de bani respectivă întrucât cunoștea faptul că aceasta era o practică generalizată în județul Bacău, o conduită contrară diminuându-i substanțial șansele de obținere a permisului de conducere.

De asemenea, R.I., tatăl candidatului R.I.O., a denunțat faptul că inculpatul U.V. i-a pretins în cursul lunii aprilie 2008, suma de 150 de euro pentru ca fiul său să fie ajutat să promoveze proba practică a examenului pentru obținerea permisului auto din data de 18 aprilie 2008. Cunoscând din zvon public împrejurarea că promovarea examenului este condiționată de oferirea unor sume de bani persoanelor cu putere de decizie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto, și dorind foarte mult ca fiul său, a cărui angajare depindea de obținerea permisului de conducere, să promoveze examenul, R.I. a acceptat să ofere inculpatului suma de bani pretinsă, întâlnindu-se cu acesta în acest scop, așa cum rezultă, de altfel, explicit, din cuprinsul notei de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de 04 aprilie 2008, ora 16,34:

"R.I.: Da, șefu, deci îl băgați la examen pe data de 14, da?

U.V.: da, da, da!

R.I.: Și dacă o fi ceva la oraș...

U.V.: Nu discutăm la telefon!

R.I.: Am înțeles, da. Cănd ne putem întâlni?

U.V.: Sâmbătă, duminică, luni după-amiază încolo, vino încoace ca să stăm de vorbă ca bărbații

R.I.: Bine, șefu !"

Totodată, un alt candidat la obținerea dreptului de a conduce autovehicule, M.D., care în vara anului 2007 fusese respins la proba practică, a denunțat faptul că a oferit suma de 150 de euro instructorului auto L.V., colaborator apropiat al instructorului T.L. și al inculpatului U.V., care i-a garantat că îl va ajuta să promoveze examenul. Numele denunțătorului se va regăsi pe lista remisă la data de 18 aprilie 2008 de instructorul T.L. inculpatului A.V.V., înscrisul fiind găsit asupra ultimului cu ocazia percheziției corporale efectuate în circumstanțele flagrantului realizat la data menționată.

Colectarea sumelor de bani de la candidații interesați de promovarea, în acest mod, a probei practice a examenului este relevată și de discuțiile telefonice purtate de U.V. în perioada premergătoare sesiunii programate la 18 aprilie 2008, l.D., T.L., A.V., etc.

De asemenea, în discuțiile purtate cu alți instructori, U.V., care își confirmă prin acest comportament statutul de "persoană de legătură", are același gen de conexiuni și cu persoane care susțineau examenul în sesiunea din 14 aprilie 2008, chiar dacă nu erau elevii săi (care, așa cum am arătat, fuseseră reprogramațij.

În opinia procurorului, expunerea activităților precedente, desfășurate de U.V., permite o corectă înțelegere a succesiunii evenimentelor derulate la 18 aprilie 2008, dată la care acesta va remite inculpatului A.V.V. atât lista persoanelor care urmează a fi ajutate să promoveze proba practică cât și suma de bani colectată în modul arătat de la acestea.

Din analiza notelor de redare a convorbirilor telefonice purtate de cei doi în perioada anterioară datei de 18 aprilie 2008, ambii manifestă, de regulă, o deosebită prudență cu privire la discutarea aspectelor legate de examen, finalizând abrupt orice discuție referitoare la eventualele aranjamente, așa cum este și cazul discuției purtate între ei în după-amiaza zilei de 17 aprilie 2008, orele 16,09, când U.V. apelează pe A.V.V. și discută următoarele:

A.V.V.: Da.

U.V: Mâine dimineață ne vedem la benzinărie, acolo, e bine?

A.V.V.: Da.

U.V.: Atât, să trăiți!

În dimineața zilei de 18 aprilie 2008, potrivit atribuțiilor sale, inculpatul A.V.V. a alcătuit comisia de examinare pentru sesiunea din ziua respectivă de la Onești și a remis șefului acesteia, insp. G.O., seturile de formulare necesare probei teoretice. Potrivit uzanțelor, inculpatul a făcut, la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto Bacău, instructajul membrilor comisiei anunțându-și, totodată, prezența la fața locului în scopul verificării modului în care se derulează examenul. A fost întocmit un proces verbal cu privire la acest instructaj, semnat de inculpat și de membri comisiei de examinatori.

În acest timp, inculpatul U.V. și U.I., ultimul instructor auto ai cărui elevi erau programați pentru aceeași zi, stabilesc telefonic meniul pentru masa la care urmau să fie invitați, după sesiunea de examen, polițiștii examinatori D.V., T.A.A., P.E. și P.R., nu însă și pentru A.V.V., a cărui prezență pe raza municipiului Onești se limita la durata sesiunii de examene.

S-a procedat la supravegherea operativă - încuviințată de Tribunalul Bacău care a emis autorizația nr. 137/2008 - a inculpatului A.V.V. și a inculpatului U.V.

Inculpatul A.V.V. s-a deplasat cu autoturismul personal A., spre ieșirea din mun. Bacău, oprindu-se la stația P. unde s-a întâlnit, la ora 10,15 cu instructorul auto S.A., ca urmare a solicitării telefonice a acestuia. Problema abordată de cei doi cu ocazia întâlnirii a fost, potrivit afirmațiilor lor, coroborate cu conținutul discuției telefonice purtate, aceea a reprogramării la examen a unui elev.

În acest interval de timp, U.V., care, potrivit înțelegerii din seara precedentă, urma să se întâlnească cu inculpatul la o benzinărie din mun. Onești, îl apelează pe acesta, dar apelul îi este respins.

Pentru a evita folosirea propriului telefon mobil, A.V.V. îl roagă pe S.A. să-i transmită lui U.V. ora și locul întâlnirii, iar acesta se conformează rezultând convorbirea telefonică purtată la ora 10,28:

"U.V.: Da!

S.A.: Băi, șeful zice că la și zece (n.n. ora 11,10) să-l aștepți în stația M.!

U.V.: Ara înțeles, să trăiți!"

Comisarul șef A.V.V. își continuă deplasarea spre Onești, fiind așteptat la benzinăria M. de la intrarea în municipiu de U.V., cu care se întâlnește și discută în apropierea autoturismului său, oprit la o pompă de alimentare.

Inculpatul U.V. remite în timpul discuției inculpatului A.V.V. o bucată de hârtie pliată pe care acesta o introduce în buzunarul interior - stânga al uniformei de polițist, moment după consumarea căruia ambii se deplasează în interiorul stației P. din care ies împreună după câteva minute, plecând apoi în tandem spre oraș.

Inculpatul A.V.V. a intrat apoi în sediul Colegiului Național D.C., locul în care era organizată susținerea probei teoretice de către candidații la obținerea permisului de conducere instruiți doar de către școlile de șoferi aparținând inculpatului U.V. și lui U.I. Inculpatul a purtat discuții cu membrii comisiei de examinare și a părăsit sediul colegiului după circa o oră de la sosire, când proba teoretică se încheiase.

Inculpatul se întâlnește la ieșirea din colegiu cu U.I. și U.V., cu care schimbă câteva cuvinte, plecând apoi cu autoturismul său, în tandem cu cele ale celor doi instructori menționați, spre spălătoria auto a SC M. SRL, aparținând firmei lui U.I. Toți trei se deplasează la biroul situat în incinta spălătoriei, A.V.V. lăsând-și mașina pentru a fi spălată. La scurt timp sosește în locul respectiv și T.L., instructor auto, apropiat al lui U.V., acesta intrând, de asemenea, în biroul respectiv.

Momentele reunirii celor patru persoane coincid cu cele anterioare susținerii, de către candidați, a probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere.

Cunoscând, din analiza situațiilor anterioare, că inculpatul folosește acest gen de întâlniri pentru primirea folosului material cuvenit favorizării, la proba practică, a candidaților aflați pe listele remise de instructorii auto, echipa de anchetă care desfășura activități de supraveghere operativă a descins în biroul situat în incinta spălătoriei auto unde se aflau, așa cum s-a arătat, inculpatul A.V.V., inculpatul U.V. și instructorii auto U.I. și T.L.

A menționat procurorul că, după identificarea persoanelor găsite și prezentarea motivului prezenței echipei de anchetă în acel loc, s-a solicitat inculpatului A.V.V. să prezinte de bună voie bunurile și sumele de bani pe care le avea asupra sa, acesta prezentând, pe lângă alte bunuri personale, suma de 1103 RON, aflată în portofelul său, precum și un bilet pe care figurau două nume: M.D. (denunțătorul menționat mai sus) și I.C., precum și mențiunea T.

Fiind întrebat dacă mai are asupra sa alte sume de bani, inculpatul a negat, spunând că biletul fusese primit de la instructorul T.L. cu puțin timp înainte, aspect confirmat și de acesta din urmă.

S-a procedat la percheziția corporală a inculpatului A.V.V., ocazie cu care în buzunarul interior stânga a vestonului de polițist a fost găsită suma de 2900 de euro, bancnotele fiind pliate. întrebat fiind despre suma de bani respectivă, inculpatul a afirmat că îi aparține, dar nu a oferit o motivație logică refuzului de a o prezenta de bună voie la solicitarea echipei de anchetă.

Continuându-se percheziția asupra inculpatului U.V. au fost identificate asupra acestuia trei liste cu nume de persoane care susțineau examenul de obținere a permisului de conducere la acea dată, una dintre liste având trecut în paranteză numele instructorului auto C. Observarea listelor a permis identificarea numelor denunțătorilor S.C. și R.I., dar și a persoanelor la care U.V. făcea referire în convorbirile lui telefonice, respectiv C.V., C.A., U.M., L.C., G.F., L.F.

În scrumiera aflată pe biroul din incintă se găsea o bucată de hârtie carbonizată ce a fost ridicată în vederea cercetărilor.

S-a arătat că atât inculpatul A.V.V., cât și inculpatul U.V. au avut o atitudine nesinceră în cursul urmăririi penale.

Astfel, A.V.V. a negat atât proveniența banilor cât și întâlnirile repetate premeditate cu U.V., afirmând că s-a întâlnit cu acesta, ca și cu ceilalți instructori, absolut întâmplător la spălătoria auto a SC M. SRL, acceptând să servească cu ei o cafea în perioada în care mașina sa era spălată. Inculpatul neagă orice înțelegere cu aceștia referitoare la favorizarea unor candidați la proba practică, afirmând că nu a făcut acest lucru niciodată. În legătură cu lista găsită asupra sa inculpatul declară că acceptase, la rugămintea lui T.L., să verifice dacă persoanele respective, care nu promovaseră anterior examenul, fuseseră reprogramate să susțină examenul de obținere a permisului de conducere. Inculpatul afirmă că avea suma de bani respectivă, în valută, întrucât vânduse anterior un apartament al fiului său către R.I. Este adevărat că în autoturismul lui A.V.V., în portbagaj, a fost găsită, împachetată alături de un contract de vânzare - cumpărare și suma de 40.000 de euro, dar aceasta era compusă exclusiv din bancnote în cupluri de 500 de euro, prinse cu elastice de uz bancar și introduse, așa cum am arătat într-o mapă de plastic transparent, alături de contract. Inculpatul a motivat depozitarea acestor bani în portbagajul mașinii prin faptul că nu dorea ca alți membri ai familiei să cunoască despre vânzarea apartamentului. în mod evident, suma de bani găsită asupra inculpatului nu avea aceeași proveniență cu cea găsită în portbagajul mașinii, suma de 40.000 de euro fiind, de altfel, restituită acestuia în cursul urmăririi penale. A arătat procurorul că tot în portbagajul mașinii a fost identificat și un raport întocmit de A.V.V., adresat M.I.R.A., prin care acesta solicita menținerea sa în activitate după data de 21 septembrie 2008, la care împlinea vârsta legală de pensionare, raportul având avizul Directorului Direcției Regim Permise Auto București, chestorul S.M., dar nu și avizul reprezentantului prefecturii.

Așa cum rezultă din probele administrate, inculpatul derula în acea perioadă o serie de demersuri pentru obținerea avizului care lipsea, lovindu-se constant de refuzul reprezentanților prefecturii, în pofida sprijinului primit de la funcționari din cadrul M.I., între care se remarca șeful Serviciului Resurse Umane din cadrul M.I.R.A., N.P.

A mai menționat procurorul că, tot pentru a evita angajarea răspunderii sale penale pentru faptele comise, inculpatul A.V.V. și-a reconsiderat poziția imediat după punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea sa pe timp de 24 de ore și după dispunerea, de către Tribunalul Bacău, a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, întocmind un raport prin care a solicitat pensionarea sa anticipată, începând cu data de 18 aprilie 2008. Directorul Direcției Regim Permise Auto a dispus efectuarea de urgență a demersurilor necesare încetării raporturilor de muncă ale inculpatului, ignorând situația juridică de ultim moment a acestuia. Șeful Biroului Resurse Umane, N.P., făcând abstracție de comunicările primite la data de 22 aprilie 2008 din partea Prefecturii Bacău, Tribunalului Bacău și D.N.A., verifică doar îndeplinirea condițiilor de vechime și propune, la data de 29 aprilie 2008, încetarea raporturilor de muncă ale inculpatului și pensionarea anticipată și retroactivă a acestuia începând cu data de 18 aprilie 2008 (la care A.V.V. îndeplinise atribuții specifice postului ocupat), cu drept la pensie raportată la venitul din ultima lună, corespunzătoare gradului și funcției avute la acea dată. Propunerea formulată a fost însușită de ministrul de resort, care a semnat ordinul nr. 2735 din 06 mai 2008 prin care se dispune încetarea raporturilor de serviciu de la data solicitată de acesta.

S-a arătat că, la scurt timp după declanșarea cercetărilor în cauză, au fost formulate mai multe denunțuri de către persoane care aveau cunoștință despre fapte de corupție comise de inculpatul A.V.V., fiind dispusă, prin ordonanță, extinderea cercetărilor penale și cu privire la aceste fapte penale.

Primul denunț, formulat la data de 21 aprilie 2008, aparține instructorului auto B.P., președinte al Asociației Instructorilor Auto Bacău. Din conținutul denunțului formulat a rezultat că denunțătorul a remis personal, în ziua de 28 februarie 2001, inculpatului A.V.V. suma de 100 dolari SUA pentru ca acesta, în calitate de polițist examinator, să faciliteze promovarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere de către candidatul G.I.

Același denunț a fost formulat la 21 aprilie 2008 de G.I., persoană cu deficiențe de vorbire și auz, care a afirmat că avea cunoștință despre faptul că promovarea probei practice era condiționată de oferirea de bani polițistului examinator, astfel că, dorindu-și foarte mult să obțină permisul de conducere, l-a rugat pe instructorul său, B.P., să intermedieze acest lucru.

La data menționată, inculpatul A.V.V. avea gradul de locotenent - colonel în cadrul Poliției Rutiere Bacău, având ca atribuții, între altele, și participarea, ca polițist examinator, la sesiunile de examene organizate pentru obținerea permisului de conducere, denunțătorul G.I. fiindu-i repartizat pentru verificarea deprinderilor și cunoștințelor la proba practică.

Imediat după promovarea, de către G.I., a probei teoretice, inculpatul l-a întrebat pe B.P. dacă elevul său are banii pregătiți pentru proba practică. La rugămintea instructorului de a-l scuti pe elev de plata sumei de bani, pe motiv că este surdo-mut și are o situație materială dificilă, A.V.V. a afirmat: "Ce, P., banii lui nu merg?".

După susținerea probei practice, la coborârea din mașină, B.P. - care asistase la examinare, i-a remis inculpatului A.V.V., în prezența candidatului - denunțător G.I., suma de 100 dolari SUA pretinsă de polițist pentru promovarea probei practice.

Situația de fapt expusă este confirmată de martora G.G., soția denunțătorului, și ea hipoacuzică, aceasta aflând din relatarea soțului ei despre banii oferiți polițistului examinator , bani pe care G.I. îi împrumutase de la CAR-ul fabricii A. SA Bacău, unde lucra la acea dată. Și martora, la fel ca denunțătorul, au fost audiați în prezența unui interpret autorizat pentru persoanele cu handicap, cei doi menținându-și declarațiile și în prezența apărătorului inculpatului.

Inculpatul nu a recunoscut fapta, afirmând că motivația denunțului formulat de B.P. ar fi mai vechea preocupare nejustificată a acestuia de a-l reclama, ca reprezentant al Asociației Instructorilor Auto din Bacău, la diferitele instituții ale statului.

La data de 15 octombrie 2008 M.A. a denunțat faptul că în ziua de 17 martie 2008 a remis, prin intermediul lui I.V., cunoștință apropiată, suma de 150 de euro inculpatului A.V.V., pentru ca acesta din urmă să-i faciliteze promovarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere pe care era programată să-l susțină la data de 19 martie 2008. Denuntătoarea a acceptat să ofere respectiva sumă de bani întrucât, așa cum afirmă, devenise notorie posibilitatea aranjării examenului practic și ea dorea să aibă certitudinea promovării acestuia. Astfel, așa cum se proceda îndeobște în astfel de cazuri, denuntătoarea a promovat în cadrul sesiunii din 13 februarie 2008 doar proba teoretică și nu s-a prezentat la proba practică, fiind reprogramată să o susțină la data de 19 martie 2008. La data menționată denuntătoarea a promovat fără probleme proba practică, având ca examinator pe agentul P.R., subordonat care se bucura de încrederea inculpatului. La data de 20 martie 2008, orele 09.42, agentul examinator P.R. l-a sunat pe inculpatul A.V.V. pentru a-i confirma faptul că M.A. a promovat examenul.

După reținerea inculpatului, denuntătoarea a fost contactată de I.V., care a avertizat-o să manifeste discreție maximă cu privire la aceste împrejurări.

La data de 15 octombrie 2008 R.F. a denunțat faptul că la începutul lunii aprilie 2008, cunoscând posibilitatea oferirii de bani pentru promovarea cu certitudine a examenului de obținere a permisului auto, a remis intermediarului A.I., care-i fusese prezentat de colegul său de serviciu P.C., suma de 200 de euro, acesta garantându-i promovarea probei practice. în discuția purtată la 03 aprilie 2008, ora 17.12, inculpatul, care uitase numele candidatului pe care urma să-l ajute, află de la intermediar că acesta se numește R.F. și că are examenul în ziua următoare. La doar două minute după această convorbire, inculpatul A.V.V. îl sună pe agentul examinator P.R. (alintat P.), căruia îi transmite numele candidatului respectiv, programat să susțină examenul în ziua următoare. În ziua de 04 aprilie 2008, R.F. a promovat fără probleme proba practică a examenului fiind examinat de agentul P.R. În cursul aceleiași zile, după-amiaza la ora 18,42, inculpatul l-a apelat pe P.R. pentru a afla dacă denunțătorul promovase examenul, discuția decurgând după cum urmează:

P.R.: Ordonați!

A.W.: Băi, ai luat legătura cu doctorul acela?

P.R.: Cum să nu?

A.W.: Da?

P.R.: Da, șefu. Cum? O fost azi, s-o prezentat, s-o rezolvat, totul îi bine... în actul de sesizare al instanței se menționează următoarele mijloace de probă: declarații denunțători S.C., R.I., R.F., M.A., M.D., G.I., B.P.; proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, înregistrări video activitate, planșe foto anexă ; înscrisuri olografe ridicate (liste candidați); proces verbal supraveghere operativă, înregistrări video activitate și planșe foto anexă; procese verbale valorificare înregistrări convorbiri telefonice purtate de inculpat și învinuit; declarații martori, declarații alte persoane cercetate; documente ridicate de la Prefectura Bacău, Direcția Regim Permise Auto București, Serviciul Public Comunitar Regim Permise Bacău.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați cei doi inculpați și toți martorii din lucrări, cu excepția martorei I.L.M., pentru care instanța a constatat imposibilitatea audierii acesteia, avându-se în vedere mențiunile din mandatul de aducere, astfel că - potrivit art. 327 alin. (3) din C. proc. pen. - instanța de fond a dat citire depoziției acesteia din cursul urmăririi penale.

De asemenea, la termenul din 03 februarie 2010, instanța de fond a pus în discuția părților schimbarea de încadrare juridică a faptelor pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată pentru următoarele considerente:

Prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.V.V. pentru săvârșirea a 4 infracțiuni prev.de art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 33 lit. a) din C. pen. și a inculpatului U.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Or, menționează instanța de fond, potrivit art. 254 alin. (2) din C. pen., săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către un funcționar cu atribuții de control constituie o condiție agravantă. Prin expresia „atribuții de control" al cărui conținut nu este explicat în codul penal, trebuie înțeleasă, potrivit sensului acceptat al unor cuvinte uzuale o activitate complexă de verificare și analiză a unor situații sau sectoare în vederea urmăririi evoluției acestora și care se desfășoară pentru moment sau periodic în baza unor sarcini și atribuții concrete menționate expres în fișa postului sau în lege. în varianta agravată introdusă prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, subiectul activ este de asemenea calificat. Astfel infracțiunile de corupție mai pot fi săvârșite și de persoane care, conform legii au atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.

În cauză, având în vedere fișa postului, reține instanța de fond că funcția de șef al Biroului Public Comunitar Regim Permis de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Bacău deținută de inculpatul A.V.V. în perioada 01 iunie 2004 – 18 aprilie 2008, conferă acestuia atât atribuții de coordonare și conducere, cât și atribuții de control al activității subordonaților, astfel că s-a impus schimbarea de încadrare juridică pentru faptele din 18 aprilie 2008, 17 martie 2008 și aprilie 2008, pentru care inculpatul A.V.V. a fost trimis în judecată prin actul de sesizare, din 3 infracțiuni prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în 3 infracțiuni prev. de art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Pentru aceleași considerente, s-a dispus schimbarea încadrării juridice și pentru inculpatul U.V. din infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în art. 26 rap. la art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Cât privește fapta din 28 februarie 2001 pentru care inculpatul A.V.V. a fost trimis în judecată, instanța de fond a pus în discuția părților schimbarea de încadrare juridică numai în ceea ce privește Legea nr. 78/2000, în sensul că inculpatul, la acea dată, conform adresei aflată la fila 10 vol. III dosar instanță, îndeplinea funcția de ofițer operativ II la Serviciul Poliției Rutiere, iar în principal avea următoarele atribuții; îndrumare și control al traficului rutier, controlul participanților la trafic, constatarea și sancționarea contravențiilor și constatarea de infracțiuni (până la întocmirea „referatului" cu propuneri corespunzătoare); instruirea, controlul și analiza activităților desfășurate de agenții de circulație și a lucrătorilor de poliție de la posturile de poliție comunale. Așa fiind, în calitatea sa, s-a apreciat de judecătorul fondului că inculpatul desfășura doar o activitate de constatare și sancționare a contravențiilor și constatarea de infracțiuni, îndrumare și control în traficul rutier și control a activității agenților de circulație și lucrătorilor de poliție de la posturile de poliție comunale, ceea ce diferă de activitatea de control pe care o impune alin. (2) al art. 254 din C. pen. Mai mult agravanta din alin. (2) al art. 254 C. pen. are în vedere funcționarul cu atribuții de control, care în exercitarea acestora pretinde sau acceptă bani sau foloase necuvenite tocmai pentru a nu îndeplini un act legal, legat de exercitarea atribuțiilor de control, condiție care evident nu este realizată în cauză în ceea ce privește fapta din 28 februarie 2001 pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.V.V.

Față de această situație, s-a dispus de către instanța de fond schimbarea încadrării juridice pentru fapta din 28 februarie 2001 din art. 254 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în art. 254 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr.78/2000, avându-se în vedere atribuțiile acestuia de la acea dată. În final, după terminarea cercetării judecătorești, examinând actele și lucrările dosarului, atât cele din cursul urmăririi penale, cât și cele din faza de cercetare judecătorească, instanța de fond a apreciat că situația de fapt expusă prin rechizitoriu nu se confirmă, nefiind susținută de probele administrate, pentru următoarele considerente:

Infracțiunea de luare de mită prev. în art. 254 din C. pen. constă în fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă permisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea uni act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

„Pretinderea" unei sume de bani presupune o acțiune (comisiune), constând în formularea unor pretenții neechivocă, precisă, exactă cu privire la o sumă de bani în scopul prevăzut de legiuitor (de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, sat de a nu face un act ori a efectua un act contrat acestor îndatoriri).

„Primirea" unei sume de bani presupune o acțiune(comisiune), constând în o activitate de luare în posesie, de preluare a sumei de bani în scopul prevăzut de legiuitor(de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, sat de a nu face un act ori a efectua un act contrar acestor îndatoriri).

Activitatea de luare în posesie trebuie să fie voluntară și presupune o relativă simultaneitate, concomitentă cu acceptarea sumei de bani care o precede. Luarea în posesie a banilor este într-o legătură necesară cu acceptarea prealabilă a sumei de bani.

„Acceptarea promisiunif de bani presupune o acțiune (comisiune), constând în activitatea prin care să își fi exprimat expres sau tacit acordul cu privire la promisiunea de bani în schimbul serviciilor pe care acestea ar fi trebuit să le îndeplinească (de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, sau de a nu face un act ori a efectua un act contrar acestor îndatoriri). Trebuie să fie o acceptare voluntară și spontană a promisiunii privind primirea sumei de bani fără a exista vreun dubiu sau confuzie.

În fine, a patra modalitate de săvârșire a infracțiunii de luare de mită, constă în fapta funcționarului de a „nu respinge promisiunea" de bani sau alte foloase care nu i se cuvin. Prin „nu o respinge", se înțelege conduita persoanei care nu dă la o parte, nu refuză, nu-și manifestă dezacordul față de promisiunea mituitorului. Nerespingerea unei promisiuni nu poate fi nici ea concepută fără actul corelativ al formulării unei promisiuni de către o altă persoană. Nerespingerea promisiunii de mită nu este decât o acceptare tacită, doar că a fost incriminată separat pentru a se stabili clar obligația funcționarului de a respinge asemenea promisiune și a-l sili să iasă din apatie față de solicitările exterioare, asociindu-l astfel la opera de prevenire a infracțiunilor și de apărare a onoarei și prestigiului funcției pe care o ocupă.

Pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Prin expresia „alte foloase" utilizată în cuprinsul art. 254 C. pen. se înțeleg orice fel de avantaje patrimoniale dar și nepatrimoniale.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de luare de mită se realizează numai dacă acțiunea ori inacțiunea făptuitorului este săvârșită cu intenție directă și este calificată prin scopul urmărit și reglementat de art. 254 din C. pen.

În opinia instanței de fond, în privința laturii obiective, nu sunt satisfăcute nici una din modalitățile alternative ale elementului material al infracțiunii și nici cerința esențială a elementului material.

Astfel, cu privire la fapta reținută în sarcina celor doi inculpați, faptă din data de 18 aprilie 2008, instanța de fond a constatat următoarele:

Inculpatul A.V.V. în perioada 01 iunie 2004 - 18 aprilie 2008 inclusiv, având gradul de comisar șef de poliție a îndeplinit funcția de șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Bacău iar anterior datei de 01 iunie 2004 a activat ca ofițer de poliție în cadrul aceleiași instituții. în calitate de șef de serviciu, potrivit fișei postului întocmită de Prefectura Bacău, instituție în a cărei subordine se află direct și nemijlocit, potrivit legii, Serviciul Public Comunitar menționat, inculpatul avea, între altele, următoarele atribuții: îndrumă, coordonează și controlează activitatea desfășurată de lucrătorii din cadrul serviciului, urmărește respectarea prevederilor metodologice privind activitățile pe linie de examinare, eliberare a permiselor de conducere și înmatriculare/ radiere a vehiculelor, organizează, coordonează și controlează activitatea de examinare a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, organizează și coordonează activitatea de primire și eliberare a documentelor.

Inculpatul U.V. era administrator al SC A. SRL Onești, în cadrul căreia funcționează școala de șoferi cu același nume. La data de 14 aprilie 2008, elevi ai școlii condusă de inculpatul U.V. erau programați să susțină examenul, însă la data de 08 aprilie 2008 se lua hotărârea de către inculpatul A.V.V. de a se reprograma acest examen pentru data de 18 aprilie 2008 la Onești, dată la care urmau să susțină examenul și elevi de la Școala M. SRL condusă de numitul U.I. În dimineața zilei de 18 aprilie 2008, potrivit atribuțiilor sale, inculpatul A.V.V. a alcătuit comisia de examinare pentru sesiunea din ziua respectivă de la Onești și a remis șefului acesteia, insp. G.O., seturile de formulare necesare probei teoretice. Potrivit uzanțelor, inculpatul a făcut, la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto Bacău, instructajul membrilor comisiei anunțându-și, totodată, prezența la fața locului în scopul verificării modului în care se derulează examenul. A fost întocmit un proces verbal cu privire la acest instructaj, semnat de inculpat și de membri comisiei de examinatori.

S-a procedat la supravegherea operativă - încuviințată de Tribunalul Bacău care a emis autorizația nr. 137/2008 - a inculpatului A.V.V. și a inculpatului U.V. Inculpatul A.V.V. s-a deplasat cu autoturismul personal A., spre ieșirea din mun. Bacău, oprindu-se la stația P. unde s-a întâlnit, la ora 10,15, cu instructorul auto S.A., ca urmare a solicitării telefonice a acestuia. Problema abordată de cei doi cu ocazia întâlnirii a fost, potrivit afirmațiilor lor, coroborate cu conținutul discuției telefonice purtate, aceea a reprogramării la examen a unui elev. Inculpatul A.V.V. și-a continuat deplasarea spre Onești, unde s-a oprit la stația de benzină M. În stație, inculpatul și-a alimentat mașina cu carburant și în timp ce angajatul presta acest serviciu, inculpatul a rămas lângă mașină. Este adevărat că în stație a venit la el inculpatul U.V. însă din examinarea casetei și a imaginilor filmate în mișcare se constată că cei doi nu s-au apropiat prea mult unul de altul iar la un moment dat inculpatul U.V. îi remite acestuia un bilet pe care îl desface, îl citește, însă îl dă înapoi. Rezultă deci, în opinia instanței de fond, că orice gest putea să fie observat și înregistrat. Or, în opinia instanței de fond, filmul acestei întâlniri demonstrează că inculpatul nu a primit nici o sumă de bani de la U.V. în stația P. și, cu atât mai mult, nu rezultă că acea bucată de hârtie pliată a fost băgată în buzunarul interior-stânga al uniformei de polițist, așa cum se susține și se reține în actul de sesizare al instanței (fila 15). Mai mult, din nici o fotografie atașată la dosar și nici din CD cu imagini în mișcare nu rezultă că inculpatul avea bani în mână.

S-a mai reținut că inculpatul A.V.V. a intrat apoi în sediul Colegiului Național D.C., locul în care era organizată susținerea probei teoretice de către candidații la obținerea permisului de conducere instruiți doar de către școlile de șoferi aparținând inculpatului U.V. și lui U.I. Inculpatul a purtat discuții cu membrii comisiei de examinare și a părăsit sediul colegiului după circa o oră de la sosire, când proba teoretică se încheiase. După ieșirea de la Liceul D.C., inculpatul a mers la o spălătorie auto unde a cerut să i se efectueze un serviciu de spălare a mașinii. în stație se aflau mai multe persoane astfel încât acesta a putut să fie observat tot timpul. Opinează instanța de fond că din imaginile examinate rezultă că în exteriorul spălătoriei auto inculpatul nu a fost contactat de nimeni. La un moment dat, acesta a intrat într-un birou al spălătoriei, incintă care era un geam mare de sticlă îndreptat observării și înregistrării fiecărui gest în parte. În această incintă au venit inculpatul U.V., precum și numiții T. și U. care au discutat cu inculpatul despre organizarea examenului numărul 2 la Onești deoarece aveau candidații amânați și restanțieri care doreau să susțină proba fiind în criză de timp. În opinia instanței de fond, aceste discuții nu constituie indicii că inculpatul a primit sume de bani de la vreuna din persoanele cu care discuta. De alt fel acest aspect era absolut exclus deoarece cea ce se petrece în birou putea să fie văzut în afară și în plus urmărirea și filmarea acestor evenimente nu confirmă acest lucru. în timpul discuțiilor, directorul T. i-a dat inculpatului o bucată de hârtie pe care erau trecute numele a două persoane pentru care i-a cerut acestuia să verifice programarea pentru examenul 2 deoarece din greșeală fuseseră omiși la programare. Acest aspect nu constituie însă, în opinia instanței de fond, un indiciu că inculpatul a primit bani de la interlocutorii săi.

Mai mult, a menționat instanța de fond că, din punct de vedere al regulamentelor, nu există nici o dispoziție care să interzică unui conducător al unui asemenea serviciu de a purta discuții cu directorii de școli, care sunt implicați în activitatea organizatorică întrucât trebuie să asigure participarea candidaților la examene și să le depună spre înregistrare dosarele. Din analiza conținutului concret a fiecărei convorbiri purtate cu subalterni sau alți participanți la organizarea acestor activități, în opinia instanței de fond nu rezultă nici un fel de referiri la primirea de sume de bani ori pretinderea ori încurajarea primirii unor sume de bani de către inculpat.

Or, menționează instanța de fond, prezența inculpatului A.V.V. în aceeași încăpere cu inculpatul U.V. și cu cei doi directori de școli de șoferi, încăpere care a fost permanent monitorizată și prin geamurile căreia se putea observa absolut tot ce se întâmpla înăuntru, fără să pretindă, să primească, să accepte promisiuni sau să nu refuze promisiuni de bani, nu poate fi calificată ca o activitate săvârșită cu intenție directă în scopul de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, sau de a nu face un act ori a efectua un act contrar acestor îndatoriri.

Referitor la sumele de bani găsite asupra inculpatului A.V.V., în portbagajul mașinii în mapa cu acte, și în torpedo, în opinia instanței de fond s-a făcut dovada că ele provin din banii pe care acesta îi dobândise cu trei zile înainte din vânzarea unui apartament în Bacău operațiune din care a dobândit suma de 55.000 de euro conform contractului de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică notarială. Cu privire la prezența acestor sume asupra sa inculpatul a motivat că intenționa să-i schimbe pe toți în bancnote mai mari de 500 de euro.

Este adevărat, reține instanța de fond, că inculpatul A.V.V. a purtat mai multe convorbiri telefonice cu inculpatul U.V., că s-a întâlnit cu acesta în ziua de 18 aprilie 2008, dar nu rezultă din nici un mijloc de probă că inculpatul a pretins ori a primit bani sau alte foloase.

În legătură cu suma de 2.900 euro găsită asupra inculpatului A.V.V. cu ocazia percheziției corporale, și despre care în actul de sesizare se susține că i-a fi fost dată de inculpatul U.V., în urma colectării acestei sume de la diverși elevi care urmau să susțină examenul din 18 aprilie 2008, în opinia instanței de fond aceasta nu este confirmată de probele aflate la dosar. Astfel, din declarația martorei S.C. se reține că aceasta într-adevăr a dat suma de 100 euro inculpatului U.V. însă pentru ca acesta să-și repare mașina, neavând cu el nici o discuție în legătură cu examenul de șoferi. De asemenea, R.I. a arătat atât în cursul urmăririi penale, cât și la instanță, faptul că a dat bani inculpatului U.V., însă impresia pe care i-a lăsat-o a fost aceea că banii erau pentru el și nu pentru o altă persoană. Mai mult, a arătat că nu știe dacă inculpatul a dat banii unei alte persoane și cu atât mai puțin inculpatului A.V.V., despre care nici nu au discutat. În același timp, martorul M.D. a învederat instanței că pentru examenul susținut nu i-a cerut nimeni nici un ban și nici el personal nu a oferit bani pentru obținerea permisului de conducere.

Reține instanța de fond că în volumele 3 și 4 ale dosarului de urmărire penală sunt depuse transcrierile după toate convorbirile telefonice purtate de inculpat cu superiorii și subalternii săi, sau cu directorii de scoli de șoferi. Din aceste înregistrări rezultă că, pe linia atribuțiunilor ce-i reveneau în calitate de sef serviciu, inculpatul a purtat convorbiri telefonice cu directorii de scoli din județ cu scopul de a clarifica chestiuni organizatorice sau de programare, amânare, reprogramare ori desfășurare a examenelor pentru obținerea permiselor de conducere auto.

În concluzie, apreciază instanța de fond că din nici una din aceste convorbiri nu se poate reține că inculpatul A.V.V. ar fi pretins în mod direct vreo sumă de bani sau că inculpatul U.V. a solicitat, la rândul său, sume de bani pentru inculpatul A.V.V. de la elevii școlii pe care o administra.

Așadar, din probele administrate legal, în opinia instanței de fond rezultă că activitatea celor doi inculpați din data de 18 aprilie 2008 nu întrunește sub aspectul obiectiv sau subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 din C. pen., respectiv complicitate la infracțiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 C. pen. Mai mult, din nici o probă administrată nu rezultă că inculpatul U.V. a pretins, primit sau acceptat promisiunea de bani de la martorii denunțători S.C., R.I. și M.D., martori a căror depoziții au fost expuse mai sus și din care nu se poate reține vreo activitate infracțională din partea inculpatului.

Referitor la fapta de luare de mită din data de 28 februarie 2001 reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A.V.V., urmare a denunțului formulat la 21 aprilie 2007 de către B.P., instanța de fond a menționat următoarele:

Din conținutul denunțului, ca și din depoziția martorului denunțător, rezultă că acesta la data de 28 februarie 2001 ar fi remis personal inculpatului A.V.V. suma de 100 dolari SUA pentru ca acesta, în calitate de polițist examinator, să faciliteze promovarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere de către G.I. Același denunț a fost formulat la 21 aprilie 2008 de G.I., persoană cu deficiențe de vorbire și auz, care a afirmat că avea cunoștință despre faptul că promovarea probei practice era condiționată de oferirea de bani polițistului examinator, astfel că, dorindu-și foarte mult să obțină permisul de conducere, l-a rugat pe instructorul său, B.P., să intermedieze acest lucru. La data menționată, inculpatul A.V.V. avea gradul de locotenent - colonel în cadrul Poliției Rutiere Bacău, având ca atribuții, între altele, și participarea, ca polițist examinator, la sesiunile de examene organizate pentru obținerea permisului de conducere, denunțătorul G.I. fiindu-i repartizat pentru verificarea deprinderilor și cunoștințelor la proba practică.

În opinia instanței de fond, declarația martorului denunțător B.P. nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat legal în cauză, în sensul că inculpatul A.V.V. ar fi pretins și primit suma de 100 dolari SUA, pe care denunțătorul ar fi primit-o la rândul său de la G.I. De asemenea, se constată că există contradicții chiar între declarațiile date de denunțător la urmărirea penală și cele date în fața instanței de judecată. Astfel, în cursul urmăririi penale (fila 2 vol. II), martorul denunțător arată că după coborârea din mașină a lui G.I., inculpatul i-ar fi cerut bani, pe care de altfel i-a și dat, însă în fața instanței (fila 42 vol. I), acesta nu-și mai amintește dacă atunci când a dat banii inculpatului era de față sau nu G.I. Astfel, concluzionează instanța de fond că susținerea din actul de sesizare, cum că cei 100 dolari SUA au fost dați inculpatului A.V.V. în prezența candidatului G.I. (fila 22 rechizitoriu) nu este confirmată nici de depoziția acestuia din urmă, care atât la urmărirea penală, cât și la instanță a arătat în mod constant faptul că nu a fost de față când B.P. ar fi dat banii inculpatului, însă a făcut și precizarea că niciodată B.P. nu i-a spus că banii vor fi pentru inculpat sau pentru o altă persoană. În același sens, a declarat și soția lui G.I., respectiv G.G., din depoziția căreia se reține că banii au fost dați de către soțul ei lui B.P., însă acesta nu i-a spus pentru ce anume vroia acești bani, nu i-a indicat o persoană anume, în schimb i-a spus că toată lumea trebuie să dea bani (fila 80 vol. I instanță).

În consecință, instanța de fond a arătat că din nici un mijloc de probă administrat legal în cauză, cu excepția declarației martorului - denunțător, între afirmațiile căruia există contradicții, așa cum s-a menționat mai sus, nu rezultă că inculpatul A.V.V. ar fi pretins și primit suma de 100 dolari SUA, activitatea acestuia neîntrunind, sub aspect obiectiv sau subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

S-a mai arătat că inculpatul A.V.V. a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea unei fapte de luare de mită urmare a denunțului făcut la data de 15 octombrie 2008 de către denunțătorul M.A. Aceasta a arătat în denunț faptul că la data de 17 martie 2008 a remis lui I.V., cunoștință apropiată, suma de 150 euro pentru a fi dată apoi inculpatului A.V.V. în vederea facilității promovării probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere pe care era programată să o susțină la data de 19 martie 2008. De asemenea, se arată că examenul din data de 19 martie 2008 a fost promovat, iar examinator a fost agentul P.R. Instanța de fond a reținut că atât în cursul urmăririi penale, cât și la instanță martora-denunțător a arătat faptul că a dat banii lui I.V., însă declarația acesteia este irelevantă, întrucât relatările se termină în momentul în care a dat banii lui I.V., în cauză nefiind demonstrat prin nici o probă faptul că acești bani au ajuns la A.V.V. În esență, singura concluzie care se poate trage din materialul probator înfățișat este că probele existente la dosar nu pot crea convingerea, și nici măcar aparența, realității faptei prin actul de sesizare. În opinia instanței de fond, nu poate fi reținută nici susținerea din actul de sesizare cum că I.V. era o cunoștință apropiată a denunțătoarei, în condițiile în care aceasta atât la urmărirea penală, cât și la instanță a arătat că acest I.V. era un șofer de taxi cu care a circulat și pe care îl cunoștea doar din vedere. Mai mult se invocă o convorbire telefonică din data de 20 martie 2008 ora 09,42, între inculpat și P.R., prin care se reține că acesta din urmă l-ar fi sunat pentru a-i confirma promovarea examenului de către M.A. Instanța de fond a menționat că a verificat această convorbire aflată în vol. III fila 95 din dosarul de urmărire penală, însă nu se poate reține că între cei doi a avut loc o discuție pe tema promovării unui examen de obținere a permisului de conducere, se spune la un moment dat doar un nume M. fără a se da alte detalii. Astfel, declarația denunțătoarei nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat legal în cauză, în sensul că banii dați lui I.V. ar fi fost pretinși sau primiți de către inculpat.

S-a mai arătat că instanța de fond s-a aflat în imposibilitate de a-l audia pe I.V., avându-se în vedere disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor cu privire la acesta și la alte persoane, dosarul aflându-se încă în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, așa cum de altfel rezultă din adresa aflată la fila 310 vol. II dosar instanță, prin care se învederează faptul că Dosarul nr. 470/P/2008 privind pe învinuiții D.M.V., I.V., P.C., L.V. ș.a. nu a fost finalizat. Mai mult, instanța de fond a considerat că audierea în calitate de martori a acestor persoane nu este posibilă, întrucât nimeni nu poate avea calitatea de martor în propria cauză; o persoană nu poate avea calitatea de învinuit (continuându-se cercetările în alt dosar) iar în fața instanței să fie audiat ca martor în legătură cu aceeași faptă.

Cu privire la fapta de luare de mită de la începutul lunii aprilie 2008, reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, s-a arătat că la data de 15 octombrie 2008 denunțătorul R.F. a menționat faptul că a remis intermediarului A.I. suma de 200 euro, acesta din urmă fiindu-i recomandat de către colegul său de serviciu P.C. pentru a i se garanta promovarea probei practice la examenul pentru obținerea permisului de conducere. Martorul denunțător R.F., atât în cursul urmăririi penale, cât și în declarația dată la instanță, a susținut faptul că a dat 200 euro lui A.I. chiar acasă la acesta, unde a fost însoțit de P.C., însă nu a pronunțat numele nici unei persoane căreia urma să-i dea această sumă de bani. Fiind audiat atât la urmărirea penală, cât și în fața instanței de judecată, martorul A.I. a învederat faptul că la el acasă nu a venit niciodată R.F., pe care de altfel nici nu îl cunoaște, nu cunoaște nici un polițist din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și nici nu intervenit pentru nici o persoană în vederea obținerii permisului de conducere. Verificându-se convorbirea telefonică despre care se face vorbire în actul de sesizare, s-a constatat de instanța de fond că la data de 03 aprilie 2008 are loc o discuție între inculpat și P.R. în legătură cu „doctorul R.F.", însă s-a apreciat că nu se poate reține că aceasta s-a purtat pe marginea promovării unui examen pentru obținerea permisului de conducere și cu atât mai puțin despre pretinderea sau primirea unei sume de bani din partea inculpatului.

În final, față de cele expuse, instanța de fond a apreciat că prezumția de nevinovăție a inculpaților nu a fost înfrântă, neexistând probe care să dovedească cu certitudine că aceștia au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată. Principiul prezumției de nevinovăție are o vocație universală, fiind unul din drepturile fundamentale ale omului. în legislația noastră, prezumția este reglementată atât de Constituție, cât și de C. proc. pen. Legea procesual penală reglementează prezumția de nevinovăție în art. 52: orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. Prezumția de nevinovăție nu poate fi răsturnată decât prin probe certe, sigure de vinovăție. Atunci când din probele administrate se ajunge la îndoială asupra vinovăției, prezumția nu este răsturnată, regula fiind că îndoiala profită inculpatului (in dubio pro reo).

Astfel, față de considerentele expuse s-a apreciat de către instanța de fond că din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate legal în cauză, nu rezultă săvârșirea infracțiunii de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită de către inculpații A.V.V. și U.V., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, motiv pentru care s-a dispus achitarea acestora.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău, în motivele scrise de apel, sentința fiind criticată sub următoarele aspecte de nelegalitate și de netemeinicie:

În cazul inculpatului A.V.V., raportat la infracțiunea de luare de mila reținută în sarcina acestuia prin rechizitoriul nr. 147/P/2007 al D.N.A., fapta din data de 28 februarie 2001, instanța de fond, cu prilejul schimbării încadrării juridice în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., trebuia sa rețină si alin. (2) al art. 254 C. pen. având în vedere calitatea deținută la acea dată de către inculpați. Astfel, acesta era ofițer operativ II în cadrul Serviciul Politiei Rutiere al Inspectoratului Județean de Politie Bacău si în principal avea următoarele atribuțiuni de serviciu:

- îndrumare si control al traficului rutier, controlul participanților la trafic, constatarea si sancționarea contravențiilor si constatarea de infracțiuni (până la întocmirea „referatului" cu propuneri corespunzătoare);

- instruirea, controlul si analiza activităților desfășurate de agenții de circulate si a lucrătorilor de poliție de la posturile de poliție comunale.

Or, în raport de aceste sarcini de serviciu s-a considerat că este întrunită cerința legii pentru a fi fost reținută și agravanta prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. întrucât / atribuțiile de control" constituie condiție de calificare a subiectului activ al infracțiunii și nu o componenta a conținutului constitutiv lărgit al infracțiunii sub aspectul laturii obiective. De altfel, instanța de fond în cazul celorlalte trei infracțiuni pentru care a dispus schimbarea încadrării juridice în cazul aceluiași inculpat pentru o situație similara a reținut aceasta agravantă.

S-a apreciat că instanța de fond în mod incorect a dispus ulterior achitarea inculpaților A.V.V. si U.V. pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora prin actul de sesizare al instanței și după schimbarea încadrării juridice în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., rațiunea soluției procesuale adoptate fundamentându-se pe principiul „in dubio pro reo".

La motivarea hotărârii judecătorești nu a fost avută în vedere o interpretare a mijloacelor de probă atât din cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, așa cum prevăd dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. „Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului". Aceste dispoziții trebuiau coroborate și cu cele ale art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. privitor la conținutul unei hotărâri judecătorești potrivit cărora instanța are obligația de a „analiza probele ce au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate".

Or, arată procurorul, în cuprinsul sentinței penale criticate s-a făcut o expunere a condițiilor de existența a infracțiunii de luare de mită „in abstracto" în ceea ce privește latura subiectiva (cerința intenției directe) cât si a modalităților de realizare a elementului material din cadrul laturii obiective (pretindere, primire, oferire, etc), concluzionându-se că „nu sunt satisfăcute niciuna din modalitățile alternative ale elementului material al infracțiunii si nici cerința esențială a elementului material, în raport de probatoriul administrat".

S-a apreciat că instanța de fond, în mod incorect, s-a rezumat la o analiza a infracțiunii de luare mită, în ceea ce privește existenta sau inexistenta, construita pe formele clasice de comitere a acesteia (pretindere, primire) deși modalitatea de comitere a infracțiunilor presupunea o formulă mai complexa, atipica, datorita existentei intermediarilor si a imposibilității obiective de a se realiza contactul fizic dintre predător si primitor. Astfel, chiar în cuprinsul rechizitoriului, pe baza probatoriului rezultat, și in urma administrării de probe în conformitate cu art. 911 si următoarele C. proc. pen., s-a demonstrat că inculpatul A.V.V., in calitate de șef al Serviciului Public Regim Permise Auto Bacău, într-o perioada îndelungată de timp, cu sprijinul unor persoane racolate din rândul instructorilor auto (inclusiv inculpatul U.V.), si a unora din subordonații săi, a permanentizat un mod de operare standard prin intermediul căruia obținea foloase necuvenite (sume de bani) in schimbul promovării candidaților la examenul de obținere a permisului de conducere auto. Acest aspect este întărit si de faptul că, pentru orice intervenție privitoare la obținerea permisului auto, inclusiv fără conotație penală, era necesar a se lua legătura direct cu inculpatul A.V.V. (în acest sens declarațiile martorilor: C.I., P.N., A.N., H.G., C.T., V.M., V.V., B.R.M.). În raport de aceasta situație probată, s-a considerat că, in mod indubitabil inculpatul A.V.V., deși nu era implicat direct in activitatea de examinare in vederea obținerii permisului auto, prin dispozițiile pe care le dădea subordonaților săi, facilita si promovarea examenului în condiții oneroase (aspecte reieșite din conținutul convorbirilor telefonice pe care acesta le avea cu subordonații săi ori instructorii auto agreați). Mai mult, pentru a-și asigura confidențialitatea convorbirilor purtate cu aceste persoane, inculpatul A.V.V. folosea mai multe cartele telefonice corespunzătoare aceleiași rețele de telefonie aspect cu privire la care cu prilejul audierii acesta nu a dat vreo explicație veridică.

Privitor la infracțiunea de luare de mită (din data de 28 februarie 2001) a apreciat procurorul că instanța de fond a avut suficiente probe pentru a stabili existenta acesteia, în modalitatea specificată în cuprinsul rechizitoriului, respectiv declarațiile lui G.I., G.G., B.P., inadvertențele depozițiilor de la urmărirea penală și cele din cursul judecății nefiind de natură a modifica împrejurarea esențială de pretindere și primire a sumei de 100 dolari SUA.

În ceea ce privește infracțiunile denunțate de către M.A. și R.F. din datele de 17 martie 2008 si 04 aprilie 2008, s-a considerat de către procuror că depozițiile acestor doi martori, coroborate cu conținutul convorbirilor telefonice dintre inculpatul A.V.V. și agentul examinator P.R. pe marginea examenului susținut de cei doi, sunt relevante si concludente pentru a stabili faptul că, șeful S.P.C.R.V., la acea dată, a intervenit pentru ca aceștia să promoveze proba practică, iar faptul că subordonatul său i-a comunicat imediat acest aspect, după ce examenul a fost susținut, vine să complinească și faptul că intervenția a avut un caracter oneros respectiv obținerea ilicită a unor sume de bani, respectiv 150 si 200 euro ce fuseseră date drept mită.

Referitor la activitățile monitorizate ce au necesitat intervenția organelor de urmărire penală în data de 18 aprilie 2008, s-a apreciat de către procuror că, de asemenea, au fost administrate suficiente probe din care să rezulte implicarea inculpatului A.V.V. cu sprijinul inculpatului U.V., în promovarea probei practice (examen auto ce se desfășura în acea zi în municipiul Onești) a candidaților care oferiseră sume de bani prin intermediari în acest scop. Astfel, prezența inculpatului A.V.V. la fata locului nu s-a datorat supravegherii pe care acesta avea posibilitatea de a efectua în calitate de șef al S.P.C.R.V., așa cum susține acesta pe parcursul declarațiilor date, ci pentru a interveni, de data aceasta în mod direct, prin indicarea agenților examinatori a acelor candidați „cotizând" ce urmau să fie favorizați la proba practică nume ale cărora le putea afla doar după promovarea probei teoretice.

În sprijinul acestor susțineri stau următoarele mijloace de probă: materialul de filaj din data de 17 aprilie 2008 conținând supravegherea inculpatului U.V. în timp ce acesta schimba lei în euro, sume ce proveneau de la unele persoane ce urmau să susțină a doua zi examenul de obținere a permisului auto; întâlnirea dintre cei doi inculpați la spălătoria aparținând SC M. SRL. unde U.V. i-a arătat celuilalt o listă cu 18 candidați (aspect confirmat de A.V.V.) tocmai pentru ca acesta să ia cunoștință de persoanele care au promovat examenul teoretic și astfel să se poată acționa asupra examinatorilor auto în sensul favorizării candidaților care au oferit mita; de altfel, prin aceasta se explica și prezența inculpatului A.V.V.

în municipiul Onești într-un loc nespecific exercitării unei atribuțiuni oficiale; reacția inculpatului la surprinderea în flagrant (mijloc material de probă - înregistrare audio video) și faptul ca în buzunarul vestonului avea stima de 2900 euro primită de la celălalt inculpat reprezentând bani oferiți de candidații care urmau a li favorizați la examinarea practică; faptul că asupra sa în autovehiculul proprietate avea o sumă mare de bani (dovedită a fi licită) dar menita a-l proteja de eventualitatea surprinderii în flagrant; privitor la bilețelul găsit asupra lui A.V.V. la data de 18 aprilie 2008 pe care figurau numele M.D., denunțător și l.C.

și mențiunea numelui instructorului auto T., declarațiile date de către inculpatul susmenționat și martorii T.L. și U.I. (depoziții din data de 07 aprilie 2009) au caracter contradictoriu încercându-se astfel a se ascunde scopul pentru care au fost făcute mențiunile de pe acel înscris, respectiv indicarea candidatului ce urma a fi favorizat și nu reprogramat.

Se arată în motivele de apel că împrejurarea potrivit căreia în cursul cercetării judecătorești mai mulți martori (și denunțători) au retractat declarațiile date la urmărirea penală, fără a oferi argumente plauzibile, nu este de natură a înlătura aceste probe (declarațiile de martori) instanța de judecată fiind obligată să aprecieze și cu privire la valoarea probantă a acestora în întregime sau în parte (în cazul lui S.C., M.D., M.L.Z., C.M., G.M. si B.C.).

În finalul motivelor de apel s-a menționat, având în vedere cele expuse, că există probe suficiente de natură a formă convingerea cu privire la existența infracțiunilor reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpaților A.V.V. și U.V., infracțiuni comise în circumstanțele și modalitățile expuse în cuprinsul rechizitoriului, fiind întrunite elementele constitutive ale acestora, atât sub aspectul laturii obiective, cât și a celei subiective, inculpații având reprezentarea consecințelor faptelor comise și urmărind prin acestea obținerea de foloase materiale necuvenite.

Față de acestea și materialul probator legal administrat s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri judecătorești legale și temeinice, prin care să fie reținută vinovăția inculpatului A.V.V. pentru patru infracțiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapte din datele de 28 februarie 2001, 17 martie 2008 și 18 aprilie 2008) și, respectiv, a inculpatului U.V. pentru infracțiunea de complicitate la luare mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, precum și aplicarea unor pedepse în regim privativ de libertate.

Prin Decizia penală nr. 85 din data de 12 august 2010 Curtea de Apel Bacău, secția penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău împotriva Sentința penală nr. 109/D din 22 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Bacău. A desființat sentința apelată în totalitate, a reținut cauza spre rejudecare și, rejudecând în fond, a dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținută în actul de sesizare al instanței în ceea ce îl privește pe inculpatul A.V.V. din 4 (patru) infracțiuni de luare de mită prev. de 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în 4 (patru) infracțiuni de luare de mită prevăzute de 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

De asemenea, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în actul de sesizare al instanței în ceea ce îl privește pe inculpatul U.V., din complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzută, de art. 26 C. pen. raportat la 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în complicitate la infracțiunea de luare de mită prev. de art. 26 raportat, la 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

1) a fost condamnat inculpatul A.V.V., fiul lui G. și E., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă la data de 28 februarie 2001) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. A aplicat inculpatului, pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

A fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă la data de 18 aprilie 2008) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. A aplicat inculpatului, pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele principale, în pedeapsa cea mai grea, alături de care a fost aplicătă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În final, s-a dispus ca inculpatul A.V.V. să execute 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

A fost interzis inculpatului A.V.V., exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 11 pct. 1 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A.V.V. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă reținută a fi fost comisă la data de 17 martie 2008)

- luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă reținută a fi fost comisă în aprilie 2008)

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă, durata reținerii de 24 de ore, din data de 18 aprilie 2008.

2) a fost condamnat inculpatul U.V., fiul lui M. și E., pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 rap. la 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

A fost interzis inculpatului U.V., exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 255 alin. (5) C. pen. a obligat inculpatul A.V.V. să restituie denunțătorului G.I. suma de 100 dolari USD, ce a format obiectul mitei.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 255 alin. (5) C. pen., a obligat pe inculpații A.V.V. și U.V. în solidar să restituie denunțătorului R.I. suma de 150 euro, ce a format obiectul mitei.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 255 alin. (5) C. pen., a obligat pe inculpații A.V.V. și U.V. în solidar să restituie denunțătoarei S.C. suma de 100 euro, ce a format obiectul mitei.

S-a constatat că suma de 150 euro reprezentând obiectul mitei oferite de denunțătorul M.D. a fost recuperată de către acesta.

A fost ridicat sechestrul asigurător instituit asupra sumei de 3250 euro aparținând inculpatul A.V.V. prin ordonanța procurorului din data 21 noiembrie 2008. în baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat după cum urmează: inculpatul A.V.V. - 5000 RON; inculpatul U.V. - 2000 RON.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Motivul de apel referitor la greșita încadrare juridică dată faptei de luare de mită ce se pretinde a fi comisă de inculpatul A.V.V. la data de 28 februarie 2001, a fost apreciat ca întemeiat de către Curtea de Apel pentru următoarele considerente:

Prin examinarea lucrărilor dosarului, instanța de apel a reținut că inculpatul A.V.V. la data de 28 februarie 2001 avea calitatea de ofițer activ operativ II în cadrul Serviciului Poliției Rutiere al I.P.J. Bacău. În această calitate profesională inculpatul A.V.V. avea mai multe atribuții de serviciu,unele dintre ele fiind de „control".

Astfel principalele atribuții de serviciu ale inculpatului (la data de 28 februarie 2001) erau următoarele:

- îndrumare și control al traficului rutier, controlul participanților la trafic, constatarea și sancționarea contravențiilor și constatarea săvârșirii de infracțiuni.

- instruirea, controlul și analiza activităților desfășurate de agenții de circulație și a lucrătorilor de poliție de la posturile de poliție comunale.

Analizând, în concret, natura atribuțiilor de serviciu mai sus enunțate, curtea de apel - contrar opiniei primei instanțe - a constatat că cele mai multe dintre acestea sunt în mod evident atribuții de control, împrejurare care impune reținerea în sarcina inculpatului și față de această faptă a formei agravate a infracțiunii de luare de mită, faptă incriminată de legiuitor prin alin. (2) din art. 254 C. pen. Curtea de Apel nu a acceptat opinia primei instanțe, și a inculpatului A.V., conform căreia agravanta prev. la alin. (2) din art. 254 C. pen. este îndeplinită numai în situația când fapta de luare mită a fost comisă în legătură cu exercitarea atribuțiilor de control. O asemenea interpretare strictă nu poate fi admisă, din moment ce legiuitorul în norma de incriminare, nu condiționează existența agravantei de la alin. (2) din art. 254 C. pen. de săvârșirea faptei penale ilicite în cadrul atribuțiilor de serviciu. în opinia instanței de apel, agravanta prev. la alin. (2) din art. 254 C. pen. există ori câte ori elementul material al laturii obiective a infracțiunii de laure de mită (în oricare din conținuturile alternative) a fost comis un funcționar cu atribuții de control, fiind lipsit de relevanță juridică împrejurarea dacă fapta a fost comisă în legătură cu aceste atribuții sau în afara acestora. Mai mult decât atât, fapta ce se pretinde a fi comisă de inculpatul A.V. la data de 28 februarie 2001 (pretinderea și primirea unei sume de 100 dolari SUA de la denunțătorul G.I. prin intermediul instructorului B.P.), a fost săvârșită în sfera atribuțiilor de serviciu de control a acestuia, întrucât în viziunea instanței de apel, activitatea de examinare a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere constituie o atribuție de serviciu de control.

Referitor la critica M.P. de netemeinicie privind greșita achitare a inculpaților A.V.V. și U.V. pentru cele patru infracțiuni de luare de mită reținute în sarcina primului, respectiv complicitate la o infracțiune de luare de mită, instanța de apel a apreciat că este întemeiată doar în parte, impunându-se schimbarea soluției de achitare, în soluție de condamnare pentru unele dintre infracțiunile supuse judecății.

Examinând actele și lucrările dosarului din cele două faze procesuale, instanța de prim control judiciar a remarcat că instanța de fond a procedat la o evaluare eronată a probelor în acuzare administrate, pronunțând în mod netemeinic achitarea inculpaților pentru infracțiunile de luare de mită comise la datele de 28 februarie 2001 și 18 aprilie 2008 în cazul inculpatului A.V.V., respectiv complicitate la infracțiunea ultim amintită în cazul inculpatului U.V. De asemenea, s-a apreciat că hotărârea atacată este criticabilă și în ceea ce privește temeiul juridic al soluției de achitare pentru infracțiunile de luare de mită din datele de 17 martie 2008 și aprilie 2008.

Astfel, privitor la fapta din data de 28 februarie 2001, Curtea de Apel a constatat că prima instanță a pierdut din vedere conținutul și calitatea informativă a unor probe directe și indirecte administrate în cursul procesului penal, de natură a releva precis și decisiv existența faptei, urmarea ei socialmente periculoasă și vinovăția inculpatului A.V.V.

Contrar opiniei primei instanțe, curtea de apel a constatat că declarațiile martorului denunțător B.P. care îl incriminează direct pe inculpatul A.V., în sensul susținerii tezei potrivit căreia, inculpatul prin intermediul său a pretins și a încasat de la martorul G.I., persoană cu grav handicap (surdo-mut) suma de 100 dolari SUA în scopul facilitării obținerii de către acesta a permisului de conducere în condiții nelegale, se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, conducând astfel la stabilirea neechivocă a existenței acestei fapte și a vinovăției inculpatului față de aceasta. Astfel declarația denunțătorului B.P. se coroborează pe deplin cu declarațiile martorului G.I. care confirmă susținerile denunțătorului amintit, în sensul că a remis acestuia suma de 100 dolari SUA cu titlu de mită, ce urma să fie încasată de inculpatul A.V.V. care avea la acel moment calitatea de polițist examinator la proba practică a examenului de obținere a permisului de conducere ce urma să fie susținută de către martor. Aceste două probe directe concordă, în mod explicit, cu declarațiile martorei G.G., soția martorului G.I., care a confirmat și ea că soțul său a remis suma de 100 dolari SUA ce urma să fie însușită de polițistul examinator (A.V.V.) în scopul de a-i facilita martorului ultim menționat, obținerea permisului de conducere. Declarația martorei sus menționate este deosebit de relevantă în stabilirea neechivocă a împrejurării că martorul G.I. a remis inculpatului prin intermediul lui B.P., suma de bani menționată cu titlu de mită, având în vedere cele învederate de martoră - că soțul său a obținut suma de bani în discuție, făcând un împrumut la C.A.R.-ul fabricii unde lucra.

De asemenea, instanța de prim control judiciar nu a fost de acord cu argumentele expuse de instanța de fond în conținutul părții expozitive ale sentinței apelate, argumente pe care și-a întemeiat soluția de achitare a inculpatului pentru fapta din 28 februarie 2001. Contradicțiile sesizate de instanța de fond referitoare la inconsecvența martorului denunțător B.P. în declarațiile sale date în cele două faze procesuale, cu privire la prezența martorului G.I. la momentul remiterii sumei de 100 dolari SUA inculpatului A.V., nu constituie un fapt probatoriu de natură a pune la îndoială credibilitatea denunțătorului B.P. Faptul că la urmărirea penală B.P. a susținut că a remis banii inculpatului după de G.I. coborât din mașină, în timp ce, în instanță, același denunțător a afirmat că nu-și mai amintește dacă G.I. era sau nu prezent în momentul remiterii banilor, această inadvertență este absolut lipsită de relevanță juridică, nealterând în nici un mod conținutul informativ al declarațiilor martorului B.P.

Cât privește concluzia primei instanțe în stabilirea nevinovăției inculpatului A.V. potrivit căreia nici un mijloc de probă administrat legal, cu excepția declarațiilor martorului denunțător B.P., nu dovedește faptul că inculpatul ar fi pretins și primit suma de 100 dolari SUA, curtea de apel nu a acceptat un asemenea punct de vedere, apreciind că este în totală contradicție cu ansamblu probelor administrate. S-a arătat că în mod injust instanța de fond a apreciat că susținerile martorilor G.I. și G.G. referitoare la împrejurarea că niciodată B.P. nu i-a spus lui G.I. că banii oferiți de acesta erau destinați inculpatului sau pentru o altă persoană constituie elemente probatorii de natură a demonstra lipsa de temeinicie a acuzațiilor aduse inculpatului prin actul de sesizare al instanței. Examinând declarațiile celor doi martori date în cursul procesului penal, a reținut curtea de apel că aceștia au fost deosebit de expliciți arătând că suma de bani a fost remisă martorului B.P. cu titlu de mită, reprezentând contraechivalentul conduitei inculpatului de a facilita martorului G.I. promovarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere. Curtea de Apel, în contradicție cu opinia primei instanțe, a apreciat că elementele de fapt ce rezultă din declarațiile acestor martori confirmă pe deplin denunțul martorului B.P. și contribuie decisiv la stabilirea existenței faptei de luare de mită și a vinovăției inculpatului față de aceasta.

în afara probelor în acuzare, enunțate și analizate mai sus, instanța de prim control judiciar a subliniat și existența unui fapt probatoriu care conduce în mod complet la stabilirea vinovăției inculpatului pentru această faptă, și anume atitudinea inculpatului A.V. de a accepta facilitarea obținerii permisului de conducere de către martorul G.I., persoană care suferă de un handicap definitiv și ireversibil (surdo-mut), ce prezintă un pericol cert pentru siguranța circulației vehiculelor pe drumurile publice în calitatea de conducător de autovehicule. Având în vedere că handicapul martorului G.I. este evident, putând fi sesizat foarte ușor de orice persoană cu care acesta intra în interacțiune, deci și de inculpat, în mod rezonabil curtea de apel a apreciat că promovarea probei practice de către acest martor, ce suferă de un handicap grav și ireversibil, s-a datorat coruperii ofițerului examinator (în speță inculpatul A.V.) prin primirea de către acesta a sumei de 100 dolari SUA în condițiile arătate mai sus. Handicapul martorului G.I. a putut fi observat cu ușurință și cu ocazia audierii acestuia în cele două faze procesuale, întrucât - pentru realizarea audierii acestuia - organele judiciare au solicitat serviciile unui interpret al limbajului mimico-gestual.

În ceea ce privește faptele de luare de mită, respectiv complicitate la această infracțiune, reținute în sarcina inculpaților A.V.V. și U.V. la data de 18 aprilie 2008, Curtea de Apel a constatat, de asemenea, că soluția de achitare pronunțată de prima instanță față de inculpații sus menționați este greșită, critica procurorului formulată în acest sens fiind întemeiată.

Astfel, s-a menționat că prima instanță a pierdut din vedere valoarea probantă a probelor indirecte administrate în cauză, limitându-se a constata absența probelor directe care ar fi putut dovedi nemijlocit vinovăția inculpatului. Sub aspectul legăturii probelor cu obiectul probațiunii (faptele sau împrejurările care au relevanță asupra fondului unei cauze penale), probele pot fi directe și indirecte. Dacă probele directe dovedesc în mod nemijlocit vinovăția sau nevinovăția inculpatului, ele conținând informații care pun în lumina fără ajutorul altor probe aspectele legate de rezolvarea problemelor esențiale în cauza penală, probele indirecte nu furnizează informații care pot dovedi în mod direct vinovăția sau nevinovăția inculpatului, însă aceste probe pot conduce la stabilirea adevărului în măsura în care se coroborează cu conținutul altor probe directe sau indirecte.

Examinând lucrările dosarului, curtea de apel a apreciat că probele administrate, prin conținutul lor informativ, permit formularea unor deducții logice din care se poate se poate stabili, fără echivoc, existența faptelor de luare de mită comise în participatie penală, precum și vinovăția celor doi inculpați.

Aplicând aceste considerente de ordin teoretic la prezenta cauză, instanța de apel, în baza caracterului devolutiv al apelului, a procedat - în continuare - la o nouă analiză a probelor care au servit ca temei pentru soluționarea dosarului.

Astfel, instanța de apel a reținut ca deosebit de relevante la stabilirea adevărului declarațiile martorilor S.C. (vol. l, filele 122-123), R.I. (vol. l, fila 128-129) și M.D. (vol. l filele 124-127) date în cursul urmăririi penale. Examinând elementele de fapt ale acestor declarații, s-a observat că cei trei martori cunoșteau împrejurarea că, pentru a fi admiși la examenul pentru obținerea permisului de conducere, este necesar să remită polițiștilor examinatori, prin intermediul instructorilor, sume de bani în valută, ce reprezintă contraechivalentul conduitei pe care polițiștii examinatori s-au angajat să o aibă - facilitarea promovării examenului susmenționat de către persoanele „plătitoare". De asemenea, cei trei martori au arătat, în concret, că instructorii auto U.V. (în cazul martorilor S.C. și R.I.) și L.V. (în cazul martorului M.D.) le-au pretins sume de bani în valută pentru a le facilita promovarea examenului de obținere a permisului de conducere. Acțiunile de pretindere a sumelor de bani, cu titlu de mită, au fost acceptate de către cei trei martori, motiv pentru care S.C. și R.I. au remis inculpatului U.V. sumele de 100 euro, respectiv 150 euro, iar martorul M.D. a remis instructorului L.V. suma de 150 euro.

Curtea de Apel a apreciat că un element de fapt, deosebit de important pentru dovedirea vinovăției celor doi inculpați, este momentul în care martorii S.C., M.D. și R.I. au remis sumele de bani cu titlu de mită - la un interval scurt de timp înainte de susținerea examenelor de obținere a permisului de conducere ce urmau să aibă loc la datele de 18 aprilie 2008 și 21 aprilie 2008, cuprins între câteva zile și aproximativ două săptămâni - împrejurare care contribuie la formularea unei deducții logice că aceste sume de bani urmau să fie, în totalitate sau în parte, remise inculpatului A.V.

Curtea de Apel, potrivit principiului liberii aprecieri a probelor, a înlăturat declarațiile martorilor S.C. și M.D. date în cursul cercetării judecătorești prin care își retractează declarațiile de la urmărirea penală, având în vedere lipsa unor motive pertinente și credibile care să justifice această schimbare de atitudine procesuală. Elementele de fapt ce rezultă din declarațiile denunțătorilor S.C., M.D. și R.I. ilustrează începutul succesiunii evenimentelor derulate la data de 18 aprilie 2008, dată la care sumele de bani plătite de aceștia au fost remise inculpatului A.V. prin actele de complicitate a coinculpatului U.V. Astfel, declarațiile martorilor denunțători S.C., M.D. și R.I., din care rezultă că au plătit sume de bani în vederea facilitării de către inculpatul A.V. a promovării probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere din data de 18 aprilie 2008 (S.C. și R.I.), respectiv 21 aprilie 2008 (în cazul martorului M.D.), se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză și relevă vinovăția inculpatului A.V. pentru infracțiunea de luare de mită din data de 18 aprilie 2008, respectiv complicitate la această faptă în ceea ce îl privește pe coinculpatul U.V.

Examinând actele de supraveghere operativă a inculpatului A.V., efectuate în cursul urmăririi penale, instanța de apel a observat că acțiunile sau inacțiunile sale din data de 18 aprilie 2008 au un vădit caracter de clandestinitate și contribuie, alături de celelalte probe, la stabilirea împrejurării că acesta, prin intermediul coinculpatului U.V., a pretins și a primit de la martorii denunțători S.C., M.D. și R.I. suma de 400 euro în scopul facilitării acestora a promovării probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere a avut loc în datele de 18 aprilie 2008 și 21 aprilie 20008. Astfel, legătura și colaborarea infracțională a celor doi inculpați din ziua de 18 aprilie 2008 rezultă, în principal, din atitudinea deosebit de precaută a inculpatului, care - cu prilejul întâlnirii acestuia cu instructorul auto S.A. în dimineața acelei zile la o stație P. situată la ieșirea din mun. Bacău - a evitat folosirea propriului telefon mobil (prin respingerea apelului inculpatului U.V.), rugându-l pe S.A. să-i transmită lui U.V. (care îl apelase telefonic anterior) ora și locul întâlnirii dintre acesta din urmă și inculpatul A.V. (interceptarea convorbirii telefonice fila 15 rechizitoriu).

În opinia instanței de apel, participația infracțională a celor doi inculpați este reliefată, în continuare, de momentul întâlnirii celor doi inculpați, în aceiași zi, la benzinăria M. de la intrarea în municipiul Onești, loc unde inculpatul U.V. îi remite inculpatului A.V. o bucată de hârtie pliată (planșe fotografice vol. l fila 61 d.u.p.). Alte probe indirecte importante, care conduc la stabilirea vinovăției inculpaților prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză, constituie listele cu anumiți candidați care susțineau examenul de obținere a permisul de conducere din aceeași zi de 18 aprilie 2008, respectiv 21 aprilie 2008 găsite asupra inculpaților U.V. și A.V. cu ocazia percheziției corporale efectuate (vol. l, filele 66 și 67). Făcând o analiză a numelor candidaților trecuți în aceste liste, în opinia instanței de apel se poate observa că pe lista găsita asupra inculpatului A.V. se regăsește numele martorului denunțător M.D. (care a recunoscut că a remis suma de 150 euro cu titlu de mită), iar pe listele găsite asupra inculpatului U.V. se regăsesc numele celorlalți doi de martori denunțători R.I. și S.C. cărora inculpatul ultim menționat le-a pretins și a primit sumele de 150 euro, respectiv 100 de euro.

Curtea de Apel, în opoziție cu opinia primei instanțe, a reținut că sunt lipsite de credibilitate apărările inculpaților conform cărora întâlnirea inculpatului A.V. cu coinculpatul U.V., precum și cu alți doi instructori auto (U.I. și T.L.) în ziua organizării examenului, la scurt timp după susținerea probei practice, la spălătoria martorului U.I., a fost absolut întâmplătoare. în opinia instanței de apel, apărările inculpaților sunt lipsite de verosimilitate, atâta vreme cât împotriva acestora există o multitudine de fapte probatorii incriminatoare care nu pot fi ignorate, și anume:

- regăsirea numelor martorilor denunțători S.C., M.D. și R.I. pe listele găsite asupra celor doi inculpați;

- suma de 2900 euro găsită în buzunarul uniformei inculpatului A.V. pe care a încercat să o ascundă inițial de organele judiciare în momentul organizării flagrantului în incinta biroului administrativ al spălătoriei M. din municipiul Onești;

- existența unei bucăți de hârtie carbonizată aflată în scrumiera pe biroul din incintă;

- existența unor interceptări efectuate în data de 16 aprilie 2008 precum și în după amiaza zilei de 17 aprilie 2008 privind două convorbiri telefonice purtate între inculpatul A.V. și U.V., a căror conținut întărește existența conexiunii infracționale dintre inculpați în sensul remiterii inculpatului A.V. de către inculpatul ultim menționat, a listei persoanelor care urmează a fi favorizate, cât și suma de bani reprezentând contraechivalentul conduitei ilicite pe care inculpatul A.V. s-a angajat să o aibă (fila 51 și 52 vol. III d.u.p.);

- existența unei interceptări din data de 18 aprilie 2008 privind o convorbire purtată între instructorul S.A. și inculpatul U.V. prin care primul dintre ei a programat o întâlnire a celor doi inculpați în aceeași zi la ora 11.10 la sediul unei stații de benzină M. din mun. Onești.

Astfel, se menționează că listele cu numelor martorilor denunțători S.C., M.D. și R.I., găsite asupra inculpaților cu ocazia percheziției corporale la data susținerii examenului de obținere a permisului de conducere, se coroborează perfect cu declarațiile acestora date la urmărirea penală prin care au recunoscut că au oferit sume de bani pentru a fi favorizați la examenul de obținere a permisului de conducere auto, precum și cu împrejurarea că toți cei trei denunțători au fost declarați admiși la proba practică a examenului amintit.

În opinia instanței de apel, și discuțiile telefonice ale celor doi inculpați, interceptate autorizat, relevă date deosebit de importante în ceea ce privește modalitatea de acțiune a inculpaților, faptul că inculpatul A.V. era personajul care controla în totalitate examenele de obținere a permisului de conducere auto pe raza județului Bacău, că acesta se bucura de sprijinul unor persoane apropriate, de maximă încredere, atât din rândurile examinatorilor, cât și din rândurile instructorilor auto, mai precis a unor directori de școli de șoferi.

Se relevă faptul că inculpații foloseau un limbaj extrem de precaut, pe alocuri chiar codificat, care trăda o practică îndelungată în acest sens, că aceștia cunoșteau că este posibil ca telefoanele să fie ascultate (într-o convorbire cu o terță persoană inculpatul A.V. îi spune acesteia să nu vorbească prin telefon întrucât „merge banda și îmi faci rău", de asemenea același inculpat schimba extrem de des cartelele cu numerele de telefon și chiar telefoanele mobile) însă, cu toate acestea, inculpații s-au folosit și de comunicațiile prin telefonia mobilă pentru desfășurarea activității infracționale, în special din conținutul convorbirilor telefonice purtate de inculpatul U.V., mai puțin precaut și experimentat decât inculpatul A.V., reieșind date privind activitatea infracțională.

Astfel, la data de 08 aprilie 2008 între cei doi inculpați are loc o discuție telefonică prin care inculpatul A.V. îl anunță pe inculpatul U.V. că o parte dintre candidați vor fi reprogramați pentru data de 18 aprilie 2008 pentru susținerea examenului. La scurt timp după această convorbire, inculpatul U.V. inițiază o discuție cu un alt instructor auto, martorul T.L., prin care îi solicită să se prezinte într-o anumită locație (la Roata) cu „8" alături de alte persoane, tot instructori auto, respectiv L. care trebuie să aducă „5" și C., cu „3".

Această discuție este deosebit de relevantă întrucât, coroborată cu faptul că la percheziția corporală găsită asupra inculpatului U.V. a fost găsită o listă cu elevii instructorului C., demonstrează faptul că inculpatul U.V., ca principală persoană de încredere a inculpatului A.V., era cel desemnat să colecteze banii de la ceilalți instructori și să-i remită ulterior inculpatului A.V., așa cum s-a demonstrat în legătură cu fapta din 18 aprilie 2008. Pe de altă parte, tot din discuțiile telefonice, rezultă că inculpatul A. deținea un control deplin asupra polițiștilor examinatori, dintre aceștia detașându-se ca persoană de maximă încredere numitul P.R., zis P. În opinia instanței de apel, elementele de fapt ce derivă din probele sus enunțate, permit formularea unor deducții logice care nu lasă loc de echivoc și conduc la stabilirea certă a faptului că inculpatul A.V., la data de 18 aprilie 2004, în biroul administrativ al spălătoriei SC M.

SRL aparținând firmei lui U.I., prin intermediul coinculpatului U.V., și-a însușit suma de 400 euro de la martorii denunțători S.C., M.D. și R.I. (ce a fost colectată anterior de inculpatul U.V. de la aceștia, direct sau indirect prin alți instructori auto), în vederea favorizării acestora în sensul promovării sigure a probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere. În opinia instanței de apel, din construcția logică privind identificarea activității infracționale a inculpaților, există puternice indicii de natură a sugera că întreaga sumă de 2900 euro găsită asupra inculpatului A.V. la percheziția corporală ar fi fost primită de acesta de la inculpatul U.V. pentru facilitarea promovării examenului auto de către mai multe persoane, în acest sens fiind avute în vedere listele conținând o serie de nume ale candidaților găsite asupra ambilor inculpați.

Însă, arată instanța de apel că în lipsa unui ansamblu probator care să demonstreze, mai presus de orice dubiu, că întreaga sumă de 2900 euro are proveniență infracțională, urmează a se reține că valoarea sumei primită de inculpatul A.V. la data de 18 aprilie 2008 în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu este de 400 euro, așadar sumele primite de la denunțătorii mai sus menționați și cu privire la care s-a reușit administrarea unui ansamblu probator de vinovăție indubitabil. Modalitatea de favorizare a candidaților la examenul de obținere a permisului de conducere de către inculpatul A.V. se realiza prin folosirea prerogativelor funcției de șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Bacău, astfel încât planifica de regulă sesiunile de examen în așa fel încât candidații care trebuiau favorizați, susțineau examenul la acea dată, fiind examinați de polițiștii desemnați de inculpat dinte cei care se bucurau de încrederea sa.

Reține instanța de apel că maniera concretă în care inculpatul A.V. favoriza candidații la examenul de obținere a permisului de conducere cu titlu de contraechivalent al sumelor de bani primite indirect cu titlu de mită de la aceștia, consta în comunicarea numelor candidaților polițiștilor examinatori aflați în subordinea inculpatului și cu care acesta avea relații de maximă încredere.

Curtea de Apel a înlăturat apărările inculpatului A.V., privitoare la întâlnirea întâmplătoare a celor doi inculpați împreună cu instructorii U.V. și T.L., precum și justificarea acestuia în legătură cu lista cu cei doi candidați găsită asupra sa, în sensul că i s-a cerut să verifice dacă persoanele trecute în listă au fost reprogramate să susțină examenul de obținere a permisului de conducere, și în raport cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului care nu justificau în nici un mod întâlniri cu instructorii auto sau verificări a reprogramărilor unor candidați la examenul amintit. Caracterul nereal al ipotezei expuse de inculpatul A.V. potrivit căreia lista cu cei doi candidați găsită asupra sa, i-a fost înmânată de martorul T.L. în vederea verificării dacă persoanele trecute în listă au fost reprogramate să susțină examenul de obținere a permisului de conducere pentru o sesiune următoare, rezultă și din incoerența declarațiilor martorilor T.L. (fila 73 dosar instanță) și U.I. (fila 73 dosar instanță). Astfel, martorul T.L. în declarația sa din fața instanței de fond a arătat că inculpatul A.V. a avut o atitudine de necolaborare, refuzând primirea biletului pe care erau trecuți cei doi candidați, aruncându-l, după care, în urma insistențelor martorului, l-a acceptat introducându-l în buzunarul de la cămașă. Situația expusă de martorul T.L., menționează instanța de apel, nu este în concordanță cu elementele factuale arătate de martorul ocular U.I., potrivit cărora inculpatul a acceptat fără rezerve biletul de la T.L. fără a exista un refuz anterior din partea acestuia astfel cum a susținut martorul ultim menționat. Aceste contradicții contribuie, alături ce celelalte probe în acuzare analizate mai sus, la stabilirea caracterului nereal al apărărilor inculpatului A.V., făcute în scopul disculpării sale.

Se reține că o altă apărare a inculpatului A.V. a constituit-o susținerea că suma de 2900 euro găsită asupra sa provine din prețul primit pentru vânzarea unui apartament. în acest sens s-a menționat și faptul că în portbagajul mașinii acestui inculpat se aflau contractul de vânzare - cumpărare, precum și suma de 40.000 euro. În opinia Curții de Apel faptul că inculpatul A.V. deținea în portbagajul mașinii o sumă atât de importantă cu privire la care nu s-a interesat să ia nici-o serie de măsuri de precauție (inculpatul s-a deplasat în ziua respectivă de la Onești la Bacău, a lăsat mașina într-o spălătorie, ne supravegheată) demonstrează că inculpatul dorea să își preconstituie o probă în apărare în eventualitatea surprinderii sale de către organele judiciare, să demonstreze proveniența licită a sumelor găsite asupra sa. Trebuie însă subliniat și că, spre deosebire de suma de 2900 euro găsită într-un buzunar al vestonului purtat de inculpat în bancnote pliate, suma de 40.000 euro găsită în portbagaj se afla într-o mapă de plastic, compusă exclusiv din bancnote de 500 euro, alături de contractul de vânzare - cumpărare.

În lumina celor expuse, curtea de apel a apreciat că probele administrate pe parcursul procesului penal, necesare și suficiente pentru aflarea adevărului cu privire la faptele luare de mită comise de inculpatul A.V. din datele de 28 februarie 2001 și 18 aprilie 2008, respectiv complicitate la infracțiunea ultim enunțată săvârșită de inc. U.V., atestă netemeinicia soluției de achitare adoptată de instanța de fond cu privire la acest fapte și, pe cale de consecință, impun reformarea acestei sentinței atacate în sensul condamnării inculpaților la pedeapsa închisorii.

Concluzionează curtea de apel că faptele mai sus descrise se probează cu declarațiile denunțătorilor, declarații de martori, proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, proces verbal de supraveghere operativă, înscrisuri, procese verbale de valorificare a înregistrărilor convorbirilor telefonice interceptate autorizat și declarațiile inculpaților.

În drept, s-a reținut de instanța de apel că fapta inculpatului A.V.V., ofițer de poliție examinator, comisă la data de 28 februarie 2001, de a pretinde și primi, prin intermediul martorului B.P., suma de 100 dolari SUA în scopul favorizării la examenul de obținere a permisului de conducere auto pe martorul G.I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă agravată, prev. de art 254 alin. (1), (2) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Fapta inculpatului A.V.V. comisă la data de 18 aprilie 2008, care în calitate de comisar șef de poliție având funcția de șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto Bacău, de a pretinde indirect și de a primi suma de 400 de euro prin intermediul inculpatului U.V., de la martorii S.C., M.D. și R.I., pentru a face acte contrare îndatoririlor de serviciu, în sensul favorizării promovării examenului practic de obținere a permisului de conducere de către candidații sus menționați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă agravată, prev. de art. 254 alin. (1), (2) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Fapta inculpatului U.V., comisă la data de 18 aprilie 2008, de a intermedia dobândirea sumei de 400 de euro de la martorii S.C., M.D. și R.I., persoane care au dorit să fie favorizate de către polițiștii examinatori în sensul certei promovări a examenului practic de obținere a permisului de conducere, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită în formă agravată, prev. de art. 254 alin. (1), (2) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește motivele de apel ale M.P. referitoare la greșita soluție de achitare pentru faptele de luare de mită ce se pretind a fi comise la datele de 17 martie 2008 și aprilie 2008, curtea de apel le-a apreciat ca neîntemeiate, soluția de achitare dispusă de prima instanță fiind justă, eronat fiind apreciat doar temeiul juridic al achitării reținut în cauză, pentru următoarele considerente:

În C. proc. pen. român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă." Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe:

- vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;

- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului;

- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes";

- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Toate aceste cerințe sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.

S-a arătat că prima instanță - în mod corect și în opinia instanței de apel - a constatat că nu există suficiente probe directe sau indirecte de natură a releva vinovăția inculpatului A.V. cu privire la faptele de corupție din datele de 17 martie 2008 și aprilie 2008, fapte reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței. Astfel, declarația martorei denunțătoare M.A., din care rezultă că la data de 17 martie 2008, prin intermediul lui I.V. a remis suma de 150 euro inculpatului A.V.V., pentru ca acesta din urmă să-i faciliteze promovarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere ce urma sa-l susțină la data de 19 martie 2008, este singulară și nu se coroborează cu alte probe directe sau indirecte administrate în cauză care să dovedească că suma de bani în discuție a fost însușită de inculpat cu titlu de contraprestație a conduitei sale ilicite. Împrejurarea menționată în actul de sesizare privitoare la promovarea de către martoră a probei practice din data de 19 martie 2008 ce a fost susținută în fața polițistului examinator P.R., subordonat care se bucura de încrederea inculpatului, nu constituie o probă în acuzare, fiind cel mult un indiciu probator care ar putea avea eficiență numai prin coroborarea cu alte mijloace de probă. De asemenea nici convorbirea telefonică din data de 20 martie 2008 purtată între inculpat și P.R., prin conținutul său informativ, nu constituie o probă temeinică în acuzarea inculpatului, întrucât simpla menționare a numelui martorei M. pe parcursul acestui dialog, în absența altor informații incriminatoare suplimentare reprezintă un doar element probator vag, lipsit de forță de persuasiune.

De asemenea, curtea de apel și-a însușit argumentele primei instanțe și în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită ce se pretinde că a fost comisă de inculpatul A.V. în luna aprilie 2008, soluția de achitare pronunțată fiind corectă. Examinând probele în acuzare administrate în vederea relevării existenței faptei și vinovăției inculpatului A.V., Curtea de Apel a constatat că acuzația nu este dovedită cu certitudine. Astfel, în acord cu opinia instanței de fond, Curtea de Apel a constatat că declarația martorului denunțător R.F. care a afirmat că a remis lui A.I. suma de 200 de euro cu titlu de mită în vederea favorizării sale la examenul de obținere a permisului de conducere, fără a indica numele inculpatului A.V. ca persoană „beneficiară" a sumei de bani menționate, nu se coroborează în mod complet și decisiv cu celelalte probe administrate în cauză, neputând fi astfel răsturnată prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatului. Astfel, convorbirile telefonice purtate între inculpatul A.V. și o persoană intermediară, precum și cele două convorbiri purtate de același inculpat cu agentul examinator P.R. în după amiaza zilei 3 aprilie 2008, prin conținutul lor, nu pot releva convingător existența faptei de luare mită, în sensul însușirii de către inculpatul A.V. a sumei de 200 euro provenită de la martorul R.F., astfel cum s-a reținut în rechizitoriu. Cu toate acestea, curtea de apel a apreciat că interceptările sus menționate, deși nu au forța probantă de a contribui la demonstra existența faptei de luare de mită din luna aprilie 2008 reținută în sarcina inculpatului, au o relevanță informativă importantă în dovedirea vinovăției acestuia cu privire la infracțiunea de luare de mită din data de 18 aprilie 2008. În opinia instanței de apel, elementele de fapt ce rezultă din conținutul interceptărilor telefonice amintite, prin coroborare cu celelalte mijloace de probă analizate mai sus, contribuie și întăresc existența faptei din data de 18 aprilie 2008 și vinovăția inculpatului, relevând modalitatea de acțiune infracțională a acestuia, în sensul comunicării numelor candidaților ce urmau a fi favorizați, polițiștilor examinatori care se bucurau de încrederea sa și care reacționau întotdeauna prompt și pozitiv la solicitările inculpatului.

Revenind la critica procurorului referitoare la netemeinicia soluției de achitare privind faptele din datele de 17 martie 2008 și aprilie 2008, întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului A.V., în opinia instanței de apel se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Însă, Curtea de Apel a apreciat că soluția de achitare privind aceste fapte este criticabilă în ceea ce privește temeiul juridic al achitării reținut de prima instanță. în raport cu argumentele expuse, s-a apreciat că cele două fapte de corupție imputate inculpatului nu există în materialitatea lor, nefiind confirmate, așa cum s-a arătat, de probele în acuzare administrate în cauză, nedovedindu-se că inculpatul a pretins și a primit sumele de bani reținute în actul de sesizare.

În consecință, curtea de apel a apreciat că se impune modificarea temeiului juridic al achitării pentru aceste fapte, din dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. cum a reținut prima instanță în art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate celor doi inculpați, Curtea de Apel a arătat următoarele:

Tratamentul sancționator al infracțiunilor de corupție și, implicit, individualizarea judiciară a pedepselor aplicate în astfel de cauze, precum și a modalităților de executare a acestora sunt aspecte importante de politică penală care, pentru a-și atinge scopul, trebuie să aibă caracter unitar și previzibil. Curtea de Apel a considerat că, în acest context, corupția se impune a fi considerată un fenomen infracțional cu un grad sporit de pericol social, realitate ce determină imperativul adoptării de măsuri în consecință. Pentru ca politica penală, privită sub aspectul acțiunii de luptă împotriva corupției, să-și atingă scopul - reducerea treptată a fenomenului infracțional - este necesar ca fiecare pedeapsă aplicată să-și îndeplinească funcțiile sale, întrucât doar în acest mod scopul pedepsei va putea fi atins; în acest sens, o pedeapsă este aptă să-și îndeplinească funcțiile și să-și realizeze scopul numai dacă, atât în faza judecății, cât și în faza executării, este perfect individualizată, ca instrument adecvat de realizare practică a politicii penale.

Cu atât mai mult, arată curtea de apel, în cazul infracțiunilor de corupție, trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului și, respectiv, reeducarea și reintegrarea sa socială, cât și dimensiunea fenomenului infracțional și așteptările societății față de mecanismul justiției penale, pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte.

În raport cu aceste considerente generale, la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților pentru infracțiunile de corupție pentru care au fost găsiți vinovați, instanța de apel - în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen. - a avut în vedere pericolului concret ridicat al faptelor, constând în comiterea repetată a unor infracțiuni de luare de mită, una dintre ele fiind comisă în participație penală, persoana inculpaților și finalitatea preventivă a sancțiunii penale stabilite prin art. 52 C. pen., astfel că a dispus condamnarea fiecărui inculpat la pedeapsa închisorii ce va fi executată efectiv într-o unitate de detenție.

în opinia instanței de apel, pericolul social concret al faptelor comise de inculpatul A.V.V. este deosebit de mare, decurgând din faptul că inculpatul, prin calitatea sa de ofițer de poliție care fost chemat să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege și să aplice legea în limitele competențelor sale, a săvârșit el însuși fapte de natură penală care au avut drept consecință directă producerea unei grave vătămări valorilor sociale referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu, activitate incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcției în scopuri ilicite.

De asemenea, s-a apreciat că gravitatea faptelor inculpatului este deosebit de mare și în considerarea existenței unei stări de pericol create pentru siguranța circulației autovehiculelor pe drumurile publice, stare cauzată de verificarea formală a aptitudinilor practice de conducere a autovehiculelor a candidaților care au oferit mită în condițiile arătate mai sus. Ilustrativ, în acest sens, este promovarea examenului de dobândire a permisului de conducere auto de către martorul G.I., persoană care suferă de un handicap grav și ireversibil (surdomut), handicap care, în mod cert, îi afectează capacitatea de conducere a autovehiculelor, constituind implicit un pericol pentru siguranța circulației publice.

Referitor la persoana inculpatului, curtea de apel, în raport cu materialul probator administrat în cauză, a apreciat că aceasta prezintă o periculozitate socială deosebit de ridicată având în vedere componenta cognitivă (intelectivă) - capacitatea acestuia de a avea reprezentarea elementele infracțiunilor comise și adeziunea sa psihologică față de aceste fapte ilicite. În acest sens, s-a remarcat abilitatea și viclenia inculpatului A.V. de a se proteja împotriva identificării participației sale infracționale, folosind acțiuni de implicare indirecte, înfăptuite cu sprijinul unui cerc de persoane apropiate (subordonați și instructori auto) atent selectate de către acesta, ceea ce asigurat inculpatului un mod de operare extrem de eficient și sigur.

Periculozitatea socială ridicată a inculpatului este reliefată, în opinia instanței de apel, și de mobilul și scopul urmărit de acesta în momentul luării hotărârii infracționale - obținerea cu caracter de repetabilitate și continuitate de foloase materiale importante ce reprezintă contraechivalentul conduitei sale ilicite, contrare îndatoririlor sale de serviciu.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului U.V., curtea de apel a avut în vedere aceleași criteriile de individualizare enunțate mai sus, ținându-se cont de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, contribuția infracțională a acestuia, dimensiunea stării de pericol produse prin săvârșirea celor două fapte de corupție de către inculpatul A.V. prin actele sale de complicitate, precum și persoana sa. Având în vedere că inculpatul U.V. se află la primul conflict cu legea penală, curtea a apreciat că în favoarea acestuia se poate circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit. a) C. pen., astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 76 lit. d) C. pen. pedeapsa ce a fost aplicată acestui inculpat a fost orientată sub minimul special prevăzut de norma juridică.

În raport cu natura infracțiunilor comise și calitatea specială profesională de care s-a folosit, inculpatului A.V.V. în săvârșirea acestora, alături de fiecare pedeapsă principală la care va fi condamnat inculpatul, instanța de apel i-a aplicat și câte o pedeapsă complementară ce constă în interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. pe o durată limitată, proporțională cu scopul urmărit.

În timpul executării pedepselor principale, ambii inculpați vor executa și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. iar în cazul inculpatului A.V. i se va interzice și exercițiul dreptului prev. la lit. c) al aceluiași articol.

Având în vedere că martorii denunțători S.C., M.D. și R.I. care au dat mită inculpatului s-au autodenunțat, beneficiind astfel de cauza de nepedepsire prev. de art. 255 alin. (3) C. pen. Curtea de Apel, în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 255 alin. (5) C. pen. a apreciat că se impune ca inculpații să restituie acestora sumele de bani remise.

S-a constatat că suma de 150 de euro reprezentând obiectul mitei oferite de denunțătorul M.D. a fost recuperată de către acesta, având în vedere declarațiile acestuia date în cursul procesului.

Având în vedere lipsa unor acțiuni civile, precum și absența necesității luării măsurii de siguranță a confiscării speciale față de inculpatul A.V.V., Curtea de Apel a apreciat că se impune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 3250 euro aparținând inculpatului prin ordonanța procurorului din data 21 noiembrie 2008.

Împotriva deciziei, în termen legal, M.P. și inculpații au declarat prezentele recursuri, motivele fiind menționate în încheierea de dezbateri și amânare a pronunțării deciziei.

M.P. a depus la dosar motive scrise de recurs (fii. 6-11 d.r.) și, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen., în sinteză solicitând, pe de o parte, condamnarea inculpatului A.V. și pentru celelalte infracțiuni, iar pe de altă parte, aplicarea - în cazul ambilor inculpați - a unor pedepse privative de libertate situate peste minimul special prevăzut de textul incriminator al faptelor.

Inculpații, prin avocat ales, au depus la dosar motive scrise de recurs (fii. 21-31), fiind invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct.17, 171 și 18 C. proc. pen., solicitând - în sinteză - casarea deciziei și menținerea sentinței instanței de fond. De asemenea, au fost depuse de către apărătorul ales și „concluzii scrise" (fii. 40-44) în care, în esență, au fost reluate aspectele de fapt și de drept expuse în motivele scrise de recurs.

Înalta Curte, prealabil examinării pe fond a recursurilor, constată următoarele:

a) în primă instanță, cu acordul lor, ambii inculpați au fost ascultați, declarațiile lor, extrem de ample, fiind consemnate și atașate la dosar (fii. 14-16, fii. 17-18). Ambii inculpați au fost asistați Juridic de către un avocat ales (fii.8, 13, fii. 19), prima instanță administrând probatoriul propus de acuzare și de către apărare.

Din examinarea încheierii de dezbateri, rezultă că, la dezbateri, ambii inculpați au fost prezenți și au fost asistați de către avocatul ales, că a fost pusă în discuție, și acceptată de către acuzare și apărare - potrivit art. 327 alin. (3) C. proc. pen. - citirea declarației martorei I.L.M. dată de către aceasta în cursul urmăririi penale. De asemenea, înaintea declarării ca terminată a cercetării judecătorești, nici acuzarea și nici apărarea nu au formulat alte cereri și nu au solicitat administrarea de probe noi (pag. 1-2 a încheierii).

b) inculpații nu au declarat apel, sentința fiind atacată numai de M.P. La primul termen de judecată, inculpații au fost prezenți și au fost asistați de către același avocat ales care a solicitat amânarea judecării cauzei pentru pregătirea apărării (fii. 24).

Din examinarea încheierii de dezbateri (fii. 26), la noul termen de judecată s-au prezentat ambii inculpați, asistați de avocatul ales, situația procesuală la acest termen fiind următoarea:

- acuzarea și apărarea au menționat că nu au cereri prealabile;

- la solicitarea instanței de apel, după ce aceasta a atras atenția inculpaților asupra prevederilor legale care se refereau la necesitatea ascultării acestora - în raport, pe de o parte, cu soluția de achitare dispusă de instanța de fond, soluție atacată cu apel de către M.P. și, pe de altă parte, cu jurisprudența C.E.D.O. - atrăgând atenția și asupra prevederilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la „dreptul de tăcere", ambii inculpați, în ședință publică și în condițiile asistării de către un avocat ales, au menționat că „nu doresc să dea o nouă declarație în fața instanței de apel;

- atât acuzarea, cât și apărarea, au menționat expres că „ nu solicită noi probe în apel și nu solicită readministrarea probatoriului de la prima instanță";

- în final, nici acuzarea și nici apărarea nu au formulat alte cereri prealabile trecerii la dezbaterile în apel;

- ambilor inculpați, la dezbateri, li s-a acordat cuvântul pentru a-și expune, personal, poziția cu privire la apelul declarat de M.P. și cu privire la acuzațiile care li s-au adus prin actul de acuzare (pag. 4 a încheierii).

Instanța de apel a amânat pronunțarea deciziei peste o săptămână, de la 05 august 2010, până la data de 12 august 2010.

Din examinarea dosarului instanței de apel nu rezultă că inculpații ar fi depus concluzii scrise sau memorii pentru combaterea motivelor de apel ale M.P., argumentele apărării fiind susținute oral și consemnate în cuprinsul încheierii de dezbateri (pag. 2-4 a încheierii).

3) în recurs, atât acuzarea, cât și apărarea au depus motive scrise de recurs (fii. 6-11, respectiv, fii. 21-31), avocatul inculpaților depunând și „concluzii scrise" (fii. 40-44).

Inculpații au beneficiat, la cerere, de un nou termen pentru angajarea unui avocat și pregătirea apărării (fii.20), la noul termen acordat fiind prezenții ambii, asistați de avocat ales (fii. 35).

Având în vedere soluțiile pronunțate anterior, precum și dispozițiile legale referitoare la necesitatea ascultării inculpaților, Înalta Curte a făcut cunoscute aceste dispoziții legale inculpaților, precum și cele ale art. 70 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la „dreptul la tăcere".

Cu acordul lor, în ședință publică și asistați de către avocatul ales, ambii inculpați au fost ascultați, declarațiile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei (fii. 38, 39).

Nici apărarea, și nici acuzarea, nu au formulat alte cereri și nici nu au solicitat administrarea unor probe noi. Ambilor inculpați, în finalul dezbaterilor, li s-a acordat cuvântul pentru a-și prezenta personal poziția cu privire la recursul declarat de M.P., la recursurile declarate de ei și, evident, cu privire la acuzațiile care li s-au adus prin actul de acuzare.

Procedând la examinarea pe fond a recursurilor M.P.și inculpaților, Înalta Curte constată următoarele:

a) asupra criticii apărării privind neascultarea inculpaților de către instanța de apel.

Așa cum s-a arătat deja, din conținutul încheierii de dezbateri și amânare a pronunțării rezultă că, în ședință publică, în condițiile asistării juridice de către un avocat ales, ambii inculpați au invocat „dreptul la tăcere", precizând că „nu doresc să dea o nouă declarație în fața instanței de apel" (pag. 1 a încheierii - fii. 26 d.a.).

Or, în condițiile arătate, invocarea neascultării lor de către instanța de apel - după ce aceasta a dispus o soluție de condamnare, alta decât cea a instanței de fond (de achitare, soluția convenabilă inculpaților) - apare, cu evidență, ca fiind făcută în unicul scop al casării deciziei de condamnare, hotărâre nefavorabilă acestora.

Înalta Curte mai reține și poziția procesuală în fața instanței de apel a inculpaților și a apărătorului ales care au arătat, expres, că „nu solicită noi probe în apel și nu solicită re administrare a probatoriului de la prima instanță"; în final, nici acuzarea și nici apărarea nu au formulat alte cereri prealabile trecerii la dezbaterile în apel.

În concluzie, invocarea de către apărare - cu titlu de „critici" ale judecății în apel - a propriei poziții procesuale, după adoptarea de către instanța de apel a unei soluții nefavorabile, constituie o încercare de înlăturare a deciziei instanței de prim control judiciar prin utilizarea unor critici vădit neîntemeiate.

b) asupra criticii apărării referitoare la încadrarea juridică, în sensul greșitei rețineri a calității de „funcționar cu atribuții de control".

Această critică este, de asemenea, vădit neîntemeiată, atât sub aspect procedural, cât și sub aspect substanțial deoarece:

- cu ocazia dezbaterilor la instanța de fond, procurorul a arătat că „în cursul judecății s-a solicitat schimbarea încadrării juridice", prin reținerea dispozițiilor alin. (2) al art. 254 C. pen. (pag. 2 a încheierii de dezbateri).

Or, din examinarea încheierii de la termenul din 06 octombrie 2009, rezultă că procurorul a formulat această cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei, iar apărătorul ale al inculpaților a menționat că „va formula concluzii pe fondul cauzei cu privire la schimbarea încadrării juridice" (fii. 300-300 veros, vol. II d.p.i.), în cauză - ulterior - fiind acordate alte termene de judecată.

După punerea în discuție contradictorie a cererii de schimbare a încadrării juridice, chiar instanța de fond a admis cererea și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, prin reținerea alin. (2) al art. 254 C. pen. (dispozițiile pct. 1 ale dispozitivului sentinței). Această dispoziție se corelează cu aspectele reținute de instanța de fond, astfel cum sunt menționate la paginile 30, 43-44 ale sentinței - partea expozitivă a hotărârii judecătorești.

Din examinarea aceleiași sentințe rezultă că prima instanță, la adoptarea soluției dispuse, s-a raportat la noua încadrare Juridică a faptelor (pag. 44 sentință - partea expozitivă, pct. 2 al dispozitivului sentinței).

Inculpații nu au atacat sentința deși - potrivit art. 362 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - aceștia puteau declara apel și în ce privește temeiurile achitării, mai ales că soluția de achitare se întemeia pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. (adică, potrivit doctrinei juridice, fapta există în materialitatea ei, a fost săvârșită de inculpat, însă îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii).

Chiar în situația neapelării de către inculpați, în soluționarea apelului declarat de M.P., instanța de prim control judiciar, printre altele, a observat și contradicția dintre motivarea sentinței și temeiul achitării și, în consecință, a modificat temeiul juridic al achitării pentru unele fapte (din art. 10 lit. d) C. proc. pen. în art. 10 lit. a) din C. proc. pen., pag. 30 a deciziei - partea expozitivă, pag. 33 a dispozitivului deciziei).

Cu ocazia dezbaterilor în apel, apărarea a acceptat că, cel puțin cu începere din luna aprilie 2008, inculpatul A.V. a avut „atribuții de control" (pag. 2 a încheierii de dezbateri în apel - fii. 26 verso d.a.).

Însă, instanța de apel a apreciat că și în anul 2001 inculpatul A.V. a avut „atribuții de control" (cu motivarea aflată la pag. 21-22 a deciziei) și, totodată, a argumentat și opinia, contrară celei a instanței de fond, cu privire la ipotezele faptice incriminate de dispozițiile art. 254 alin. (2) C. pen. (pag. 22, decizie apel). În raport cu cele menționate în actele și lucrările dosarului (fii. 20-21 vol. III, d.p.i. și fii. 107-112 d.u.p.), se constată că în mod corect instanța de apel a reținut că inculpatul A.V. a avut „atribuții de control", atât în anul 2001, cât și în anul 2008, la data faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

c) asupra criticilor apărării referitoare la eroarea comisă de instanța de apel prin pronunțarea condamnării inculpaților.

Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Instanța de apel a motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpaților prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. în înțelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță. în măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.

Argumentele de natură probatorie și juridică ale instanței de apel referitoare la soluția condamnării inculpaților pentru faptele din data de 28 februarie 2001 și, respectiv, din data de 18 aprilie 2008, sunt amplu prezentate la paginile 22-24 și respectiv, paginile 24-28 ale deciziei atacate, înalta Curte însușindu-și toate aceste argumente și apreciind că nu se justifică reluarea lor.

În completarea argumentelor deja prezentate de instanța de apel, și care nu sugerează pretinsa eroare gravă de fapt invocată de apărare pentru greșita condamnare a inculpaților, Înalta Curte adaugă următoarele:

1) o critică a apărării s-a referit la „contradicțiile" dintre declarațiile succesive date de martori sau denunțători, concluzionându-se că greșit au fost înlăturate unele declarații date în fața instanței, în favoarea celor date în cursul urmării penale.

Critica nu este întemeiată.

Legea internă nu reglementează o „ierarhie a probelor", nici în raport de natura sau felul probei, și nici în raport de faza procesului penal în care proba a fost administrată, ori în raport de subiectul procesual care a propus-o sau a administrat-o (în acest sens, dispozițiile art. 62-67 C. proc. pen., unitar interpretate în jurisprudența internă).

De asemenea, potrivit art.356 lit. c) C. proc. pen., rezultă că instanța poate înlătura unele probe, total sau parțial, sub condiția motivării acestei înlăturări. Or, printre motivele de înlăturare a unor probe/mijloace de probă este și cel referitor la existența unor contradicții între declarațiile aceleiași persoane, prin revenirea fără o justificare temeinică, rezonabilă, asupra celor declarate anterior (art. 325 alin. (1), art. 326 alin. (2) cu ref. la art. 325 alin. (1), art. 327 alin. (4) C. proc. pen.).

Dispozițiile legale menționate, precum și jurisprudența națională, sunt în acord cu jurisprudența C.E.D.O. care, în numeroase cauze, a arătat că nu intră în competența sa posibilitatea de a aprecia asupra temeiniciei încuviințării și administrării mijloacelor de probă în cauză, ce se realizează potrivit normelor procedurale stipulate în legislația procesual penală a fiecărui stat, instanța europeană fiind chemată să aprecieze dacă procedura, în ansamblu, a avut un caracter echitabil. Astfel, s-a arătat constant că instanța europeană nu poate retine „in abstracto" că declarațiile unui martor audiat în ședință publică, sub prestare de jurământ, ar trebui întotdeauna să prevaleze în fața altei declarații date de același martor în cursul procesului penal, această apreciere fiind tot în sarcina instanțelor interne. În cuprinsul motivării deciziei atacate, instanța de apel s-a conformat obligațiilor anterior menționate, arătând ce probe/mijloace de probă a înlăturat, și motivele înlăturării acestora, precum și ce probe au servit ca temei pentru soluționarea cauzei.

2) o altă critică a apărării s-a referit la „precaritatea" ori la „lipsa cu desăvârșire a probelor" în acuzare.

Critica apărării este neîntemeiată chiar și prin examinarea celor menționate de instanța de apel la pag. 22-28 ale deciziei atacate, în care se expune, în amănunt, desfășurarea activității infracționale, precum și probele care dovedesc faptele respective și vinovăția inculpaților.

În mod corect instanța de apel a dezvoltat, în limitele impuse de o hotărâre judecătorească, aspecte teoretice referitoare la valoarea probelor clasificate doctrinar ca fiind „directe* și „indirecte" - și la posibilitatea legală de evaluare a tuturor acestor probe de către organele judiciare - precum și la noțiunea de „fapt probatoriu".

3) apărarea a criticat și recurgerea instanței de apel la „deducții logice" sau la „prezumții".

Critica apărării este neîntemeiată.

În accepțiunea juridică, hotărârea judecătorească este definită, după caz, fie ca o construcție logică („un silogism generat) ce reflectă înlănțuirea raționamentelor judecătorului care au condus la o anumită concluzie (soluție), fie ca „un silogism" în care premisa minoră este fapta dedusă judecății, premisa majoră este norma juridică iar concluzia o reprezintă deducția ce rezultă din compararea celor două premise, fie - în sfârșit - ca „o serie de silogisme".

Motivarea hotărârii judecătorești este o expunere sistematică și logică a considerentelor de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, în care materialul demonstrației îl constituie materialul probator, susținerile părților și normele legii.

În consecință, așa-zisele „deducții logice" sau „prezumții", la care a făcut referire apărarea, constituie silogisme absolut necesare în activitatea legală de coroborare și evaluare a probelor/mijloacelor de probă de către judecător.

De altfel, în subsidiar, Înalta Curte a constatat că în jurisprudența C.E.D.O. a fost examinată admisibilitatea chiar și a „prezumțiilor de fapt" (C.E.D.O., Camera, hotărârea Salabiaku versus Franța, 7 octombrie 1988, 10519/83; C.E.D.O., secția I, decizia Falk contra Olanda, 19 octombrie 2004, 66273/01; C.E.D.O., secția IV, hotărârea Phillips contra Marea Britanie, 5 iulie 2001, 41087/98).

4) în sfârșit, apărarea a criticat și modul de interpretare a probelor, susținând că din înregistrările video și audio nu se pot reține date certe în sensul că au fost pretinse/primite sume de bani.

Nici această critică nu este întemeiată.

Instanța de apel a examinat și a înlăturat, prin ample argumente, toate apărările inculpaților (cele arătate cu începere de la pag. 25 a deciziei, paragraful 4 și următoarele, până la pag. 28 a deciziei, fiind elocvente), Înalta Curte apreciind că nu se impune reluarea lor.

Astfel, în mod corect a arătat instanța de apel că pregătirea specială a inculpatului A.V. (ofițer superior de poliție) a permis acestuia conceperea unei activități infracționale care să fie imposibil sau greu de probat judiciar, constatările probatorii justificând și o concluzie a instanței de prim control judiciar în sensul că a remarcat „abilitatea și viclenia inculpatului A.V. de a se proteja împotriva identificării participației sale infracționale, folosind acțiuni de implicare indirecte, înfăptuite cu sprijinul unui cerc de persoane apropiate (subordonați și instructori auto) atent selectate de către acesta, ceea ce asigurat inculpatului un mod de operare extrem de eficient și sigur" (pag. 31 a deciziei).

d) asupra criticilor M.P. referitoare la grava eroare de fapt comisă de instanța de apel prin nepronunțarea condamnării inculpatului A.V.V. pentru două dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată (critici astfel cum sunt prezentate la paginile 7-9 ale motivelor scrise de recurs).

În motivele scrise de recurs, se face trimitere la unele probe /mijloace de probă care, în opinia procurorului, ar justifica concluzia existenței unei grave erori de fapt care ar fi avut drept consecință greșita achitare a inculpatului pentru 2 dintre infracțiuni (pag. 7, 8 și 9 ale motivelor de recurs depuse la dosar: denunțuri și conținutul unor convorbiri interceptate și înregistrate).

Înalta Curte constată că, în combaterea motivelor de recurs ale M.P., apărarea a depus la dosar „concluzii scrise" (fii. 42-44 d.r.). De asemenea, se constată, în sinteză, că opiniile apărării exprimate în „concluziile scrise" sunt dezvoltări ale amplelor argumentelor de natură probatorie și juridică menționate în decizia atacată, argumente care au justificat soluția achitării inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. (pag. 28-30 ale deciziei instanței de apel) și pe care Înalta Curte și le însușește, apreciind că nu se impune reluarea acestora.

Cu privire la recursul M.P., întemeiat tot pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., sunt valabile aspectele de drept expuse anterior în legătură cu cerințele acestui caz de casare.

În sinteză, instanța de apel - după o examinare amplă a probatoriului administrat cu privire la cele două fapte supuse judecății - a concluzionat corect că sunt probe insuficiente pentru a răsturna prezumția de nevinovăție a inculpatului, fiind deci incidență regula „in dubio pro reo".

Așa cum s-a menționat anterior, corect s-a apreciat de instanța de apel că numai denunțurile, coroborate cu conținutul lapidar al înregistrărilor de convorbiri telefonice, nu sunt suficiente pentru a proba, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existența celor 2 fapte/infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, pretinsul silogism la care acuzarea face referire neavând o bază probatorie suficientă pentru a răsturna prezumția de nevinovăție a acestuia.

Or, în accepțiunea juridică „ce nu este probat (dincolo de orice îndoială rezonabilă), nu există", această opinie fiind cea care, în final, a justificat achitarea inculpatului pe temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. („fapta nu există"), nefiind menținută achitarea dispusă de instanța de fond pe temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. („faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii").

În consecință, Înalta Curte apreciază că soluția achitării inculpatului pentru celelalte 2 infracțiuni - soluție dispusă de instanța de prim control judiciar - nu este cauzată de o gravă eroare în stabilirea situației de fapt, astfel cu se susține în motivele de recurs ale M.P., ci este o corectă aplicare a regulii „in dubio pro reo".

e) asupra criticii M.P. referitoare la ridicarea sechestrului asigurător pentru suma de 3.250 euro (pag. 9 a motivelor scrise de recurs).

Dispoziția de ridicare a sechestrului asigurător asupra sumei menționate a fost motivată la pag. 32 a deciziei atacate.

În condițiile, pe de o parte, a dispunerii restituirii sumelor de bani către denunțători ori a recuperării altei sume de către un alt denunțător și a celor 2 dispoziții de achitare, iar pe de altă parte, a inexistenței altor temeiuri legate de admiterea unor acțiuni civile ori legate de confiscări speciale, corect instanța de apel a apreciat că se impune ridicarea măsurii asigurătorii.

f) asupra criticii referitoare la individualizarea pedepselor, astfel cum aceasta a fost expusă cu ocazia dezbaterilor în recurs atât de acuzare, cât și de apărare (solicitându-se, pe de o parte, aplicarea unor pedepse privative de libertate peste minimul special, în conformitate cu dispozițiile art. 52 și 72 C. pen., iar pe de altă parte, reducerea pedepselor și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.).

Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte constată că atât infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cât și cea prevăzută de art. 254 alin. (2) C.pen., sunt sancționate cu pedeapsa închisorii având limita minimă specială de 3 ani închisoare.

Inculpatul A.V.V. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, adică egală cu minimul special al textului incriminator al faptelor, fără a se da nici-un efect juridic unor împrejurări care, potrivit legii, ar fi justificat o sancționare mai severă (concursul de infracțiuni - art. 33 lit. a) C. pen., calitatea subiectului activ al infracțiunii - art. 254 alin. (2) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000).

Inculpatului U.V. i-a fost aplicată o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, sub minimul special al textului incriminator al faptei (în principiu, pedeapsa de 3 ani închisoare, potrivit art. 27 C. pen. cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen.), reținându-se în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., forma participației penale (complicitate la dare de mită), dar și împrejurarea condamnării pentru o singură infracțiune, iar nu pentru un concurs de infracțiuni.

La stabilirea pedepselor, instanța de apel a avut în vedere și criteriile prevăzute de art. 72 C.pen., argumentele instanței de apel cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților fiind amplu expuse la paginile 30-32 ale deciziei atacate, Înalta Curte însușindu-și aceste argumente și apreciind că nu se impune reluarea lor.

În consecință, instanța de recurs apreciază că nu este justificată nici critica M.P. de majorare a pedepselor, și nici cererea inculpaților de reducere a pedepselor deja aplicate de instanța de apel, cuantumul acestora răspunzând criteriului proporționalității necesare între gravitatea infracțiunii (infracțiunilor) comise și datele personale ale fiecărui inculpat. Nu în ultimul rând, cu referire la dispozițiile art. 52 C. pen. la care se face trimitere în motivele scrise de recurs ale M.P., Înalta Curte - în acord cu instanța de prim control Judiciar - apreciază că atăt cuantumul pedepselor, cât și modalitatea de executare dispusă de instanța de apel, asigură realizarea scopului pedepsei astfel cum este definit de art. 52 C.pen.

Este neîntemeiată și critica apărării referitoare la neaplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. sau ale art. 861 C. pen.

În doctrină și jurisprudență este acceptată opinia potrivit căreia în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei (cuantum și modalitate de executare) se recurge, printre altele, la criteriile generale prevăzute de art. 72 din C. pen., criterii la care face trimitere și cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 din C. proc. pen.

În acord cu opinia exprimată de curtea de apel, se apreciază - în raport cu gravitatea faptelor pentru care au fost condamnați - că atitudinea procesuală a inculpaților pe parcursul întregului proces penal sugerează ca nejustificată convingerea instanței că „pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni" (art. 861 alin. (1) lit. c) din C. pen.) și, respectiv, că „se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia" (art. 81 alin. (1) lit. c) din C. pen.).

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de M.P. și inculpați.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului declarat de M.P. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău și de inculpații A.V.V. și U.V. împotriva Deciziei penale nr. 85 din 12 august 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29 martie 2011.