Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2544/2003 AI generated

Real estate lease novation from association in participation upheld; appeal dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 2544/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, thereby upholding the lower courts' decisions that rejected the plaintiff's claim, resulting in the confirmation of the validity of the real estate lease contract. The dispute centered on the plaintiff's request to declare the lease contract null and void, arguing that the transformation of an association in participation into a lease was invalid due to a lack of necessary approvals from the State Property Fund and incorrect novation procedures. The court determined that the contract was legally concluded through novation under the specific provisions for state-owned commercial companies, relying on the General Shareholders' Assembly approval rather than a specific State Property Fund mandate, and clarified that the plaintiff erred in confusing the state's status as a major shareholder with direct ownership rights. The decisive legal basis included Article 27 of O.G. 88/1997 and Articles 89–90 of H.G. 55/1998, which permitted novation by existing lessees or associates with proper internal corporate authorization, alongside the constitutional principle of non-retroactivity of law, which excluded the application of subsequent amendments from H.G. 361/1998 to the pre-existing contract.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 C. proc. civ, art. 2 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, art. 15 din Constituție, art. 2 C. civ; Real estate lease novation from association in participation upheld; appeal dismissed as unfounded: Contra deciziei și sentinței, reclamanta a declarat recurs, fără a indica temeiurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar consemnând o narațiune amplă a faptelor și aspectelor cauzei. Recurenta prezintă istoricul amănunțit al cauzei, inventariază înscrisurile și textele normative, incidente sau exterioare speței, însă, nu își ordonează motivarea, dar nici nu individualizează motivele de recurs.

Keywords

AI generated
right of pre-lease property ownership real estate company real contract commercial association shareholder rights

Cited Legislation

AI generated
art. 304 C. proc. civ
Contra deciziei și sentinței, reclamanta a declarat recurs, fără a indica temeiurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar consemnând o narațiune amplă a faptelor și aspectelor cauzei.
art. 2 din O.U.G. nr. 88/1997
11 și 12/1998 „în aplicarea art. 2 din O.U.G. nr. 88/1997 și art.
art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990
art. 15 din Constituție
55/1998 și au fixat un nivel de minimum 10% din valoarea activului, ca valoare a investițiilor pentru novația asocierii în leasing, căci această nouă prevedere a intrat în vigoare la 3 iulie 1998 și nu poate retroactivă, potrivit art. 15 din Constituție și art.
art. 2 C. civ
15 din Constituție și art. 2 C. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. La data de 5 iunie 2000, reclamanta I., înregistrată la Tribunalul Constanța, a intentat acțiunea prin care, în contradictoriu cu pârâta E.S., a solicitat „declararea nulității absolute și anularea contractului de leasing imobiliar nr. 1070 din 15 mai 1998, iar, în subsidiar, restituirea imediată și necondiționată a activului intitulat „Platformă betonată” și a terenului aferent de 2000 mp”.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 2502 din 13 octombrie 2000, a respins acțiunea, ca nefondată, reținându-se, în esență, că:

- acest contract a fost încheiat în aplicarea art. 27 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 88/1997, la 15 mai 1998, cu respectarea art. 89 și urm. din Normele metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 55/1998;

- ulterior încheierii contractului au intrat în vigoare modificările aduse art. 89 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare, aprobate prin HG nr. 55/1998, precum și a celor aduse prin H.G. nr. 361/1998, publicată în Monitorul Oficial, la 3 iulie 1998, care nu pot retroactiva un teren, nu duc la nulitatea contractului litigios;

- părțile în contractul de leasing sunt cele din contractul de asociere, de închiriere sau de locația gestiunii, ceea ce, în speță, există (contractul de asociere în participațiune nr. 3204 din 30 octombrie 1997) între aceleași părți;

- iar vocația la încheierea contractului de leasing imobiliar o are orice societate comercială, nefiind necesar a avea, în obiectul de activitate, leasing imobiliar, căci ea nu este o societate specializată în leasing, ci, doar, încheierea unui asemenea act juridic, prin novarea celui preexistent, iar

- consimțământul a fost dat legal, prin reprezentatul abilitat, autorizat de hotărârile A.G.A. nr. 11 și 12/1998, nefiind

- dovedită cauza ilicită invocată.

Prin decizia civilă nr. 219 din 19 martie 2001, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei, cu motivarea succintă că „în mod legal și temeinic, instanța de fond a examinat dispozițiile legale, aplicabile în speță”.

Contra deciziei și sentinței, reclamanta a declarat recurs, fără a indica temeiurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar consemnând o narațiune amplă a faptelor și aspectelor cauzei. Recurenta prezintă istoricul amănunțit al cauzei, inventariază înscrisurile și textele normative, incidente sau exterioare speței, însă, nu își ordonează motivarea, dar nici nu individualizează motivele de recurs.

Totuși, se pot reține, în esență, următoarele critici ale deciziei și sentinței recurate;

- încălcarea dispozițiilor legale privind „procedurile, avizele și aprobările necesare pentru încheierea contractului (art. 27 din O.G. nr. 88/1997 și art. 88 – 92 din H.G. nr. 55/1998).

- „manevrele la care a fost supusă A.G.A. de conducerea operativă din acea perioadă, ajungând să perfecteze leasing-ul fără bază legală, adică alte condiții decât a hotărât A.G.A.“,

- lipsa avizului F.P.S. și, deci, a mandatului său special, dar și nesocotirea circularei F.P.S., întrucât „în cazul concret, proprietar fiind statul, numai instituția F.P.S. putea iniția procedura de încheiere a contractului de leasing (pag. 9 alin. (4), conform art. 9 alin. (2) din HG nr. 55/1998).

2. Recursul este nefondat.

2.1. Considerentele judicioase și complete ale primei instanțe lămuresc raporturile juridice ale părților și dispozițiile legale incidente.

Contractul de leasing imobiliar s-a încheiat la 15 mai 1998, între aceleași părți și pentru același obiect, ca și cele din contractul de asociere nr. 32047 din 30 octombrie 1997.

2.2. Așadar, pârâta avea dreptul de a nova asocierea în leasing imobiliar, în condițiile art. 27 (19 din O.G. nr. 88/1997, nemodificată, și a dispozițiilor art. 89 - 90 din HG nr. 55/1998, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare.

De altfel, în art. 1 din contractul litigios se prevede: „Conform prevederilor H.G. nr. 55/1998 se transformă contractul de asociere în participațiune nr. 3204/1997, prin novație, în contractul de leasing imobiliar, cu clauză revocabilă de vânzare”.

2.3. Consimțământul la această transformare a obligațiilor, prin novație în leasing, a fost dat de organul competent al proprietarului, A.G.A. prin hotărârile nr. 11 și 12/1998 „în aplicarea art. 2 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 81 din H.G. nr. 55/1998”.

2.4. Potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 „Bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea acestora, cu excepția celor intrate cu alt titlu”, astfel că, numai aceste bunuri, proprietatea societății comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, pot face obiectul privatizării prin modalitățile prevăzute de O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale.

Dispozițiile din art. 27 alin. (1) – (2) ale O.U.G. nr. 88/1997 prevăd că societățile comerciale, la care statul are capital majoritar, pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar prin negociere dată cu locatarii sau asociații, iar conform art. 90 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare, adoptate prin H.G. nr. 55/1998, aprobarea contractului se dă de A.G.A., din care face parte și reprezentatul F.P.S.

Așadar, reclamanta recurentă face o substanțială confuzie între calitatea de acționar majoritar al statului și cea de proprietar al societății, adică între natura juridică a acțiunilor și cea a dreptului de proprietate, când susține eronat, că statul era proprietar și, deci, numai F.P.S. putea vinde.

Totodată, recurenta interpretează riguros dispozițiile legale invocate, făcându-le inaplicabile sau incidente după „traseul” indicat de ea, în dezacord cu scopul și finalitatea acestora.

2.5. În sfârșit, cum atent s-a reținut în sentință (pag.9 alin. (3)- (4), nu pot fi aplicate dispozițiile din H.G. nr. 361/1998, care le-au modificat pe cele din H.G. nr. 55/1998 și au fixat un nivel de minimum 10% din valoarea activului, ca valoare a investițiilor pentru novația asocierii în leasing, căci această nouă prevedere a intrat în vigoare la 3 iulie 1998 și nu poate retroactivă, potrivit art. 15 din Constituție și art. 2 C. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC I. SA Constanța, prin lichidator SC L. SRL, împotriva deciziei nr. 219 din 19 martie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.