Identity of object in res judica: Recharacterization of objection to enforcement as administrative annulment action
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the plaintiff, thereby upholding the lower court's dismissal of the administrative action and confirming the binding force of a prior judgment. The dispute involved a challenge to a national restitution authority’s decision regarding property compensation, which the plaintiff filed initially as an "objection to enforcement" based on a previous civil judgment, but which the court recharacterized as a standard administrative contestation seeking the annulment of the specific compensation decision. The decisive legal basis was the doctrine of res judica (authority of a final judgment), specifically the identity of object, cause, and parties between the current suit and a prior, irrevocably finalized administrative decision that had already rejected the same claim for annulment and increased compensation; the Court held that the plaintiff’s attempt to relitigate the validity of the same administrative act through a different procedural label was impermissible, as the substantive goal remained identical despite the differing procedural labels.
Legislator headnote
AI generatedart. 1201 C. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 84 C. proc. civ, art. 166 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Identity of object in res judica: Recharacterization of objection to enforcement as administrative annulment action: Înalta Curte, examinând sentința atacată față de prevederile legale incidente și de criticile ce i-au fost aduse, ca și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă fie casarea fie modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe
Prin Sentința nr. 11 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B.T. în contradictoriu cu A.N.R.P. – D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P., reținându-se existența autorității de lucru judecat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că prin Sentința nr. 87 din 24 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 558/44/2008, a fost anterior respinsă ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.T., în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
S-a reținut că prin acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 558/44/2008, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 1680 din 27 martie 2008, motivat de faptul că suma de 69.790,20 lei nu reprezintă o justă despăgubire.
Analizând actele dosarului, instanța de fond a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. astfel că a reținut existența în prezenta cauză a autorității de lucru judecat, față de Sentința nr. 87 din 24 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați.
Astfel, instanța a reținut că cererea formulată în dosarul de față are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și privește aceleași părți ca în dosarul în care a fost pronunțată hotărârea anterioară arătată.
2. Recursul exercitat de reclamant
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul B.T., solicitând, în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a susținut că în mod nelegal prima instanță a reținut autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care s-a nesocotit împrejurarea că prin acțiunea de față s-a solicitat punerea în executarea a Sentinței civile nr. 699 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila, definitivă și irevocabilă, pe baza căreia Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 1680 din 27 martie 2008.
3.Soluția și considerentele instanței de recurs
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând sentința atacată față de prevederile legale incidente și de criticile ce i-au fost aduse, ca și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă fie casarea fie modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.
Legal învestită cu soluționarea acțiunii promovate de reclamantul B.T., în contradictoriu cu D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P., prima instanță în mod corect a reținut că independent de împrejurarea că reclamantul-recurent și-a intitulat acțiunea „contestație la executare”, în mod efectiv, acesta a înțeles să atace Decizia nr. 1680 din 27 martie 2008 emisă de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, justificat de împrejurarea că prin această decizie nu i-au fost acordate despăgubirile stabilite prin Sentința civilă nr. 699 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila, pentru imobilul situat în Brăila, str. U.
Această interpretare realizată în conformitate cu prevederile art. 84 C. proc. civ., corespunde de altfel și voinței reclamantului – recurent, care, în finalul cererii sale, generic denumită contestație la executare, arată explicit că solicită anularea Deciziei nr. 1680 din 27 martie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și obligarea la respectarea dispozitivului sentinței prin care i s-au stabilit despăgubiri în bani în sumă de 430.000 lei.
Înalta Curte, contrar celor susținute de recurent, apreciază că în mod legal prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat și pe acest temei a respins acțiunea de față.
Excepția invocată a fost avută în vedere în raport cu litigiul anterior al reclamantului, finalizat prin Sentința nr. 87 din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 500 din 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
În respectiva cauză, după cum o atestă de altfel și actele dosarului, recurentul-reclamant a chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând anularea Deciziei nr. 1680 din 27 martie 2008 și obligarea pârâtei la despăgubiri în cuantum de 430.000 lei. Această acțiune a fost respinsă, hotărârea pronunțată fiind irevocabilă, după cum s-a arătat deja.
Raportându-se așadar la Sentința nr. 87 din 24 iunie 2008, și nu la Sentința civilă nr. 699 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila, cum a susținut recurentul, prima instanță a stabilit că acțiunea de față are același obiect, respectiv anularea aceleiași Decizie nr. 1680 din 27 martie 2009, emisă de aceeași autoritate și pentru același motiv, în sensul că suma stabilită drept despăgubire este insuficientă.
Recurentul a pretins că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, dat fiind obiectul diferit al cauzelor avute în vedere.
Această critică nu este însă fondată întrucât, astfel după cum Înalta Curte a statuat deja în jurisprudența sa, pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni în sensul art. 1201 C. civ. român, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit este același în ambele acțiuni, ceea ce în mod evident s-a demonstrat.
În același timp, Înalta Curte reamintește că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. și aceea de prezumție de lucru judecat, ca mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți.
Reglementarea autorității de lucru judecat și în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Este ceea ce în mod corect a făcut prima instanță atunci când a constatat că prin introducerea unei noi acțiuni, având ca obiect tot desființarea Deciziei nr. 1680 din 27 martie 2008, reclamantul-recurent tinde să lipsească de efectele lucrului judecat o hotărâre judecătorească anterioară, prin care s-a stabilit irevocabil că respectiva decizie a fost corectă emisă.
Față de argumentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de B.T. împotriva Sentinței nr. 11 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.